P (Parabola - Personaj - Postmodernism - Povestire - Prolog - Proces verbal - Punctul culminant)





P

Parabola este o naratiune cu scop didactic care dezvaluie un adevar general, prin analogie cu o situatie cocreta.

  • A fost utilizata la inceput in scrierile religioase, pentru a transmite, intr-un mod accesibil, adevaruri ezoterice (parabolele din Evanghelii).
  • Spre deosebire de fabula, parabola nu corespunde cu situatia reala in toate amanuntele, ci numai intr-un punct esential si semnificativ. Parabola isi pastreaza, prin urmare, o anumita autonomie estetica si semnificativa.

Paralela este compozitia care urmareste evidentierea prin comparare, a asemanarilor si a deosebirilor dintre doua opere literare, a doi scriitori sau ale aceluiasi scriitor, dintre o anumita caracteristica (tema familiei, oralitatea operei, un anumit tip de personaj) a operelor a doi scriitori. Finalitatea unei compozitii de tip paralela:

  • evidentierea identitatii distincte a fiecaruia dintre cele doua opere, stiluri, etc;
  • intelegerea unui aspect mai putin cunoscut prin raportare la unul familiar;
  • stabilirea unei ierarhii intre cele doua aspecte comparate.

Paralelismul este forma cea mai raspandita a repetitiei si este, de obiciei, constituit din cel putin doua secvente care contin si elemente identice si elemente diferite. Paralelismul se realizeaza la nivelul marilor unitati ale naratiunii (firele conducatoare ale intrigii) sau la nivelul detaliilor (formule verbale).

Parodia este o imitatie a unui text literar cunoscut care urmareste un efect umoristic, de obicei prin accentuarea trasaturilor caracteristice ale originalului. Prin imitare si caricaturizare, parodia devine implicit si o modalitate de a critica. Uneori opere care pornesc de la intentii parodice devin autonome.
Ex. Don Quijote de Miguel de Cervantes, Palnia si Stamate de Urmuz.

Pauza sau suspendarea timpului este ilustrata de descrieri sau reflectii filozofice, morale, etc. unde timpului, ca discurs, nu-i corespunde nici un timp al istoriei.

Pauza descriptiva intrerupe naratiunea ca sa pregateasca punctul culminant sau apare chiar intr-un moment de maxima tensiune, prelungind-o printr-o descriere (loc, personaj, ceremonie, atmosfera, etc.).

Performarea reprezinta transmiterea unei opere folclorice cu o interpretare a acesteia.

Personajul este o categorie fundamentala a tuturor operelor epice si dramatice; el ocupa locul principal in sistemul operei literare, alaturi de alte categorii precum istorie si discurs, spatiu si timp, etc.
Constructia personajului se realizeaza prin asocierea a doua dimensiuni: una sociala, exterioara, alta psihologica, interioara.

Personajul absent care nu apare ca prezenta in discurs, ci in istorie, iar actiunile si atributele sale, reiesind din evocari si rememorari, ii confera treptat statutul de erou.
Ex. Baltagul de Mihail Sadoveanu.

Personajul actor joaca un rol in evenimentele narate din naratiunea la persoana I unde naratorul este simultan si personaj.
Ex.

La hanul lui Manjoala de I. L. Caragiale.

Personajul alter ego este “purtatorul de cuvant” al autorului; in romanul realist, prin personajul alter ego, autorul asigura un grad mai mare de obiectivitate discursului sau.
Ex. Titu Herdelea - Liviu Rebreanu.

Personajul antagonis si protagonist - termenii provin din tragedia antica greaca si desemneaza primul actor - protagonistul - si al doilea actor cu rol de adversar - anatagonistul.
Ex. Corn de vanatoare de Al. Ivasiuc.

Personajul artefact (marioneta, manechin) este un personaj construit la vedere, care lasa impresia unei intruchipari fara psihologie distincta, dar capabil sa se metamorfozeze, sa transgreseze regnurile. Este un semn al alienarii prin reducerea organicului al mecanic, a naturalului la artificial. Personajul artefact este un produs care nu isi gaseste loc intr-un univers antropocentric, iar in opera literara este prizonierul unei logici interioare din care nu poate iesi.
Ex. Intre cotete de Al. Macedonski, Palnia si Stamate de Urmuz.

Personajul eponim este personajul protagonist al carui nume da titlul operei epice.

Personajul functional (care indeplineste o functie) poate fi un simplu instrument, dupa cum poate fi si complex din punct de vedere al caracterului, fara sa fie insa mai putin subordonat personajului principal sau intrigii actiunii.
Ex. Corn de vanatoare de Al. Ivasiuc.

Personajele imobile (statice) raman neschimbate pe parcursul unei povestiri. Sunt prezentate adesea in paginile aceleiasi opere, ca si personajele mobile. Printre personajele imobile pot fi clasate si acelea ale caror manifestari verbale sau gestuale nu sunt decat o ilustrare a unei insusiri dominante (pozitive sau negative).

Personajele mobile (dinamice) sunt cele care se schimba profund pe parcursul actiunii. Transformarea lor trebuie sa fie plauzibila, justificata, convingatoare.

Personajul narator - in naratiunea la persoana I, naratorul este simultan si personaj. Personajul narator este responsabil de actul nararii.
Ex. La hanul lui Manjoala de I. L. Caragiale.

Personajul plat este un tip de personaj care:

  • este construit in jurul unei singure idei sau calitati;
  • poate fi prezentat intr-o singura fraza;
  • este recunoscut usor ori de cate ori apare in text;
  • produce propria pui atmosfera;
  • impresioneaza dintr-o data cu toata forta pe narator.

Personajul principal in romanul realist sustine firul epic al romanului, este implicat in aproape toate conflictele acestuia. Ascendentul sau asupra celorlalte personaje este asigurat nu numai de numarul mare de pagini in care este prezent, ci si de consistenta manifestarilor si areactiilor sale care devin memorabile.
Caracteristici:

  • este exponential pentru o categorie sociala;
  • structura sa psihologica este pusa sub semnul unor trasaturi dominante;
  • evolutia sa este reliefata prin opozitii si corelatii cu alte personaje;
  • devine o instanta importanta a discursului narativ;
  • are rolul de mediator in relatia autor - narator - cititor.

Personajul reflector este “purtatorul de cuvant” al autorului, inzestrat cu o capacitate superioara de a simti si de a intelege. Faptele sunt dezvaluite prin intermediul gandurilor, trairilor si reactiilor sale. El interiorizeaza actiunea si poate ocupa o pozitie centrala (personaj principal) sau marginala (personaj secundar sau episodic) in naratiune.
Ex. Corn de vanatoare de Al. Ivasiuc.

Personajul rotund:

  • este, de cele mai multe ori, personajul principal al naratiunii;
  • are capacitatea de a surprinde cititorul in mod convingator;
  • reactiile lui sunt imprevizibile;
  • devine memorabil prin gesturile si reactiile sale.

Ex. Ion de Liviu Rebreanu.

Personajul tip (caracter) reprezinta lumea.
Ex. Alexandru Lapusneanul (tipul tiranului sangeros) de C. Negruzzi.

Personajul in basm - caracteristici:

  • sunt atat oameni, cat si fiinte imaginare;
  • sunt grupati in doua serii opuse: negative si pozitive;
  • sunt universali: feciorul de imparat si de om sarac, fratele cel mic, zmei imparati;
  • sunt secundati de donatori, care il sprijina pe erou in actiunea sa;
  • se compun dintr-o marime constanta, functia, si una variabila, atributele exterioare;
  • marimea variabila nu da varietate de substanta personajelor, acestea diferentiandu-se doar prin varsta, sex, conditie.

Ex. Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga.

Personajul in romanul de analiza sufera o mutatie profunda: evolutia sa nu mai este previzibila (nici macar pentru autor). El scapa de sub puterea destinului antic sau a determinismului mediului si se adanceste in propria constiinta. Preia functiile naratorului, asigura unitatea compozitionala, sprijina intriga care si-a diminuat importanta.
Ex. Personajele lui Camil Petrescu.

Personjul in romanul modern - trasaturi:

  • parcurge un proces de dez - eroizare, in senul unei rupturi intre calitatile sale si evenimentele in care este implicat;
  • este urmarit cu precadere in planul vietii interioare;
  • tarseul sau refuza incadrarile tipologice determinate social;
  • psihologia lui este surprinzatoare, complicata, imprevizibila;
  • actele lui sunt adeseori aparent inexplicabile in raport cu psihologia comuna;
  • relatia lui cu lumea sta sub semnul tensiunii si exprima refuzul normelor ei;
  • evolueaza sau are fatete multiple, se oglindeste diferit in cele din jur.

Personajul in romanul realist sustine firul epic al romanului, este implicat in aproape toate conflictele acestuia. Ascendentul sau asupra celorlalte personaje este asigurat nu numai de numarul mare de pagini in care este prezent, ci si de consistenta manifestarilor si a reactiilor sale, care devin memorabile.
Personajul principal in romanul realist are urmatoarele caracteristici:

  • este exponential pentru a categorie sociala (prin felul in care-si traieste drama);
  • structura sa psihologica este pusa sub semnul unor trasaturi dominante;
  • evolutia sa este reliefata prin opozitii si corelatii cu alte personaje;
  • devine o instanta importanta a discursului narativ;
  • are rolul de mediator in relatia autor-narator-cititor.

Perspectiva actoriala este prezentarea universului operei din punctul de vedere al naratorului - personaj (actor).
Ex. Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu.

Perspectiva auctoriala consta in prezentarea universului operei din punctul de vedere al naratorului. Acesta poate prezenta universul operei cu sau fara revelarea vietii interioare a personajului, deci poate avea o perceptie externa sau interna a realitatii.
In naratiunea la persoana a III-a de tip auctorial, aceasta perceptie este nelimitata, este omniscienta.

Portretul reprezinta descrierea unui personaj, defineste trasaturile care permit identificarea si analiza acestuia. Tipuri de portret:

  • portretul exterior (fizic): descrie trasaturile fetei, imbracamintea, dar si tinuta, silueta, vocea; e realizat prin vocabular concret (campuri lexicale de tip anatomic, senzatii, etc);
  • portretul mixt (fizico - psihologic) este cel mai des folosit;
  • portretul interior (psihologic sau moral): descrie trasaturile de caracter ale personajului, calitatile si defectele, aptitudinile, gesturile, etc.; e realizat mai ales prin vocabular abstract (campuri lexicale ale gandirii, ale sentimentului si ale moralei).

Postmodernismul este un nou val al literaturii ce isi face apartitia dupa un moment de ruptura, moment in care se intra intr-un alt timp al scrisului in care literatura se intelege si se face altfel. Momentul de inceput al postmodernismului este controversat, deoarece nu se stie cu exactitate data la care aceasta s-a petrecut: anii ’60, ’70 sau ’80 dupa spusele mai multor crtici.

Povestirea este opusul actului narativ. Tipuri de povestire:

  • factuala - faptele, intamplarile sunt reale;
  • de fictiune - faptele, intamplarile sunt imaginate.

Povestirea, ca specie literara, este o naratiune limitata la o singura intamplare relatata, de cele mai multe ori, la persoana I; ea presupune ca povestitor fie un martor, fie un personaj implicat in actiune.
Ex. Halnul Ancutei de Mihail Sadoveanu.

Prezentarea (telling) consta in povestirea evenimentelor. Genul epic desemneaza un mod de comunicare indirecta a autorului prin prezentare si reprezentare a unor evenimente. Acest mod de comunicare are specifica naratiunea.

Procesul verbal este un act cu caracter oficial in care se consemneaza anumite fapte existente la un moment dat (desfasurarea unei sedinte, constatarea unei contraventii).
Continut:

  • data, locul, persoanele si imprejurarea;
  • activitatea este descrisa in termeni precisi (eventual se anexeaza liste de obiecte, dovezi suplimentare, fotografii, etc.);
  • spusele celor prezenti sunt notate cu maxima exactitate;
  • formula de incheiere este specifica: “Drept pentru care s-a incheiat prezentul proces verbal”;
  • semnatura tuturor persoanelor participante.

Prolepsa - insuficient data …

Prologul este partea de inceput a unei opere literare in cuprinsul careia se anunta tema acesteia si se introduc termenii conflictului. Uneori sunt anticipate chiar anumite momente ale actiunii. Poate aparea ca monolog exploziv (al autorului) sau ca dialog (intre personaje).

Punctul culminant este momentul subiectului in care intensitatea naratiunii atinge maxima tensiune. Ritmul evenimentelor narate intr-un roman obiectiv se accentueaza spre punctul culminant si deznodamant.

Alte Lectii din romana

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]