particularitati ale nuvelei istorice





Eseu structurat: particularităţi ale nuvelei istorice
Alexandru Lăpuşneanul de Costache Negruzzi

Caracteristici ale nuvelei       
   Nuvela este specie a genului epic, cu o acţiune desfăşurată linear în spaţiu şi în timp, prin intermediul personajelor, prezente în număr relativ restrâns. Desfăşurarea acţiunii este structurată pe etape ale acţiunii (expoziţiune, intrigă, desfăşurarea acţiunii, punct culminant şi deznodământ). Mai restrânsă ca dimensiuni faţă de roman, ea stă sub semnul concentrării epice, al conflictului puternic şi ireconciliabil, al compoziţiei şi structurii laborioase. Nuvela are un singur fir epic, personajul este construit minuţios, cu date biografice, mediu ambiant şi motivare a reacţiilor psihologice, iar naraţiunea este obiectivă.

Caracteristici ale nuvelei istorice
Specificul nuvelei istorice îl constituie subiectul inspirat din istorie, atestat documentar. Realitatea istorică este însă modelată în funcţie de scopurile naratorului.

Contextul apariţiei
• Justificarea dimensiunii istorice prin contextul ideologic
Alexandru Lăpuşneanul de Costache Negruzzi este prima nu­velă istorică din literatura română, considerată de critfca literară o reuşită exemplară.
Apărută în primul număr al revistei „Dacia literară" (1840), nuvela ilustrează o parte dintre principiile romantismului românesc, enunţate de Mihail Kogălniceanu în articolul Introducţie din acelaşi număr al revistei. Istoria naţională ca subiect al unui discurs literar apare odată cu romantismul şi aduce în prim-plan personaje puternic individualizate. De asemenea, prin forţa sa epică şi prin rigoarea construcţiei, prin noutatea viziunii, prin modul de reliefare a specificului epocii, prin modul de realizare a personajelor, nuvela deschide calea apariţiei unei literaturi originale.
Surse de inspiraţie
• Izvoare documentare
• Transfigurarea realităţii istorice
Autorul se inspiră din Letopiseţul Ţării Moldovei de Grigore Ureche, dar modifică anumite episoade. Negruzzi reţine de la Ureche unele trăsături comportamentale, ţeluri politice ale domnitorului şi sugestia a două replici-cheie, plasate în primul şi în ultimul capitol. Istoria atestă faptul că la revenirea lui Alexandru Lăpuşneanu, Motoc pleacă împreună cu Tomşa în Polonia, însă Negruzzi îl păstrează ca personaj în ţară, alături de Lăpuşneanu, ca să îl poată caracteriza mai bine pe domnitor.

Din cronica lui Miron Costin, Negruzzi se inspiră în realizarea scenei uciderii lui Motoc, al cărei model este pasajul referitor la sfârşitul lui Batiste Veveli, favoritul lui Alexandru iliaş. Boierul Stroici este o creaţie a autorului şi, prin atitudinea ireveren­ţioasă (fără a săruta poala după obicei) pe care o are faţă de domnitor, el reprezintă alte idealuri, decât cele ale epocii.
Caracteristici ale speciei în textul ales
• Obiectivitate
• Concentrare epică
• Esenţializare
• Firul epic unic
• Verosimilitate spaţio-temporală

Evenimentele sunt surprinse prin intermediul unui narator omniscient, neimplicat, predominant obiectiv. Elementele de subiectivitate sunt puţine (mârşavul curtean, deşănţată cuvântare, mişelul boier etc.) şi au rădăcini în idealurile politice democratice ale autorului paşoptist. Naraţiunea este la persoana a IlI-a, fapt care asigură perspectiva detaşată.
Subiectul nuvelei este concentrat şi se referă, punctual, la cea de a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul, în speţă la raporturile sale cu boierii. Deşi domnia lui Alexandru Lăpuşneanu durează cinci ani (1564-1569), naraţiunea se opreşte doar asupra evenimentelor considerate esenţiale pentru ilustrarea raporturilor amintite şi a carac­terului tiranic al domniei lui Alexandru Lăpuşneanul. Astfel, tema nuvelei o constituie evocarea artistică a unei perioade zbuciumate din istoria Moldovei. Naraţiunea concentrează mari perioade de timp, respectând astfel imperativele esenţializării şi al concentrării, precum şi pe acela al firului epic unic. Precizarea timpului şi a spaţiului acţiunii îi conferă acesteia verosimilitate.
Din punctul de vedere al construcţiei subiectului, se remarcă realizarea echilibrului compoziţional prin împărţirea în patru capitole, deschise prin câte un motto: (I) Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu...; (II) Ai să dai samă, doamnă!...; (III) Capul lui Motoc vrem...; (IV) De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu...

• Momentele subiectului
• Incipit şi final
• Conflictul

Cele patru mottouri au funcţie rezumativă. Ele sunt ilustrative pentru ceea ce înseamnă compoziţie şi structură laborioase, esenţiali­zare, concentrare, argumente în favoarea încadrării în specia nuvelei.
Primul motto reproduce vorbele personajului Alexandru Lăpuşneanul, ca răspuns la cererea soliei boierilor de a se întoarce din drum şi a renunţa la domnie. Cei patru boieri care alcătuiesc solia, Motoc, Spancioc, Stroici şi Veveriţă îi spun că ţara nu-1 iubeşte şi nu îl vrea. Răspunsul dat sugerează ambiţia şi hotărârea lui Lăpuşneanul de a-şi recupera tronul pierdut prin trădarea boierilor.
Al doilea motto conţine ameninţarea rostită de soţia unui boier. Ea se întâlneşte cu doamna Ruxanda şi îi cere să intervină pe lângă soţul ei ca să înceteze răzbunările, fiindcă altfel îşi asumă şi ea vinovăţia.
Al treilea motto face parte din punctul culminant al nuvelei. Cei 47 de boieri care au fost la ospăţul oferit de domnitor au fost omorâţi. Mulţimea aflată la porţile cetăţii, după câteva ezitări cere capul lui Motoc pe care îl consideră vinovat de toate nefericirile.
Cuvintele ultimului motto sunt rostite de Lăpuşneanul. După uciderea boierilor, acesta se retrage în cetatea Hotin, sperând să-i prindă pe Spancioc şi Stroici. Se îmbolnăveşte şi cere să fie călu gărit, temându-se de pedeapsa divină pentru păcatele din timpul vieţii. Trezindu-se călugăr şi pierzându-şi prerogativele domneşti, îi acuză pe cei din jur de trădare şi-i ameninţă cu-moartea.
Cele patru mortouri fixează şi momentele subiectului. Expoziţiu-nea surprinde întoarcerea domnului, într-o manieră asemănătoare cronicii istorice. Incipitul, ca şi finalul, se remarcă prin stilul lapidar, rezumativ. Ceea ce îl deosebeşte de cronica istorică este amănuntul semnificativ (Lăpuşneanul şi vornicul Bogdan sunt înarmaţi din cap până-n picioare). Intriga este reprezentată de dialogul dintre Alexandru Lăpuşneanul şi boieri. în acest moment se conturează două conflicte, între Alexandru Lăpuşneanul şi boieri, conflict tipic pentru epocă, şi între Alexandru Lăpuşneanul şi Motoc. Conflictele ajută şi la creionarea portretul domnului. Acesta îşi cunoaşte adversarii (spune despre Motoc este învechit în zile rele, deprins a [se] ciocoi la toţi domnitorii) şi este un fin cunoscător al sufletului uman (îi promite lui Motoc: te voi cruţa, căci îmi eşti trebuitor să mă uşurezi de blâstemurile norodului). Punctul culminant presupune rezolvarea conflictelor dintre Lăpuşneanul şi o parte din boieri, şi dintre Lăpuşneanul şi Motoc. Este vorba despre omorârea celor 47 de boieri şi a lui Motoc. Uciderea lui Motoc de către mulţimea adunată la poarta palatului prilejuieşte prima scenă de observare a psihologiei mulţimii din literatura română. Cu ochi lucid, naratorul observă reacţia instinctuală a maselor, care nu acţionează conduse de raţiune, ci de patimi. Conflictul între domnitor şi boierii Spancioc şi Stroici se rezolvă în capitolul al IV-lea. Alexandru Lăpuşneanul este otrăvit de soţia lui, la îndemnul celor doi boieri, fapt care constituie deznodământul nuvelei.

• înlănţuire
• Secvenţe narative
• Pauza descriptivă
Discursul narativ mizează pe desfăşurarea lineară, cronologică a evenimentelor, prin înlănţuirea secvenţelor narative semnificative pentru ilustrarea temei. Ritmul alert al mişcării epice este dat de absenţa oricăror digresiuni descriptive sau narative care nu au relevanţă imediată pentru susţinerea acţiunii. De exemplu, o pauză descriptivă cum este cea a portretizării Ruxandei are rolul de a crea imaginea antitetică a j acesteia prin raportare la Lăpuşneanul {gingaşă, tristă şi tânjitoare) şi de a contribui la crearea atmosferei epocii. La obţinerea efectului de ritm alert contribuie şi concentrarea unor mari perioade de timp, respectiv focalizarea asupra unor scene cu o intensitate dramatică mare.

• Dialogul
Dacă s-a spus că nuvela este construită pe principiile textului dramatic, este datorită structurii echilibrate a subiectului în cele patru capitole, dar şi a prezenţei masive a dialogului ca mod de expunere, şi a intervenţiilor sumare ale naratorului. De obicei, acesta intervine cu notaţii preponderent exterioare, privitoare la gestică, la mimică, la tonalitate, notaţii care seamănă cu didascaliiie textului dramatic.

Principii de con­strucţie a personajelor
• Antiteza
• Caracterizare directă
Personajele nuvelei sunt surprinse prin relaţiile antitetice care se stabilesc între ele, fapt care corespunde principiilor romantice de j construcţie a textului. Lăpuşneanul este domnitorul crud, cu atitudini despotice. El se opune ca dimensiune caracterologică mai ales Ruxandei, soţia sa, care întruchipează delicateţea, sensibilitatea, capa-citatea de compasiune. Prin antiteză, se construieşte şi relaţia domnului cu boierii Spancioc şi Stroici, care întruchipează idealurile libertăţii.
Caracterizarea personajului se realizează atât prin mijloace directe cât şi prin mijloace indirecte. Caracterizarea indirectă vizează mai ales elementele exterioare, de vestimentaţie, de înfăţişare: în ziua aceea era îmbrăcat cu toată pompa domnească. Purta coroana Paleologilor şi peste dulama poloneză de catifea stacoşie, avea cabaniţa turcească. Nicio armă nu avea alta decât un mic junghiu cu plasele de aur; iar printre bumbii dulămii se zărea o zea de sârmă. In aspectul ţinutei surprinde amănuntul semnificativ, care sugerează intenţia vindicativă. Deşi este îmbrăcat conform tradiţiei domneşti, are pe sub haină o zea de sârmă şi la brâu un junghier cu prăsele de aur. Caracterizarea domnului se face şi direct, prin motivarea reacţiilor psihologice ale acestuia în conformitate cu gesturile, atitudinile, faptele sale. Se conturează din acestea imaginea unui om de o cruzime patologică, dar inteligent şi capabil de disimulare.

Culoarea locală (de epocă)
Un aspect important într-o creaţie narativă romantică îl constituie şi acurateţea înfăţişării culorii locale (de epocă). Aceasta se realizează prin surprinderea elementelor specifice de vestimentaţie, prin relie­farea obiceiurilor şi a tipurilor de relaţii sociale etc.
Relaţiile interumane se individualizează în text prin imaginea vieţii private şi publice. Prima este mai puţin reliefată. De exemplu: notaţiile legate de biografia domniţei Ruxanda, faptul că ea trăieşte într-o altă aripă a palatului domnesc, rezervată femeilor. încercarea ei de amestec în viaţa publică este sancţionată cu cinism: domnitorul o cheamă să vadă piramida clădită din cele 47 de capete ale boierilor ucişi.
Viaţa publică este centrată pe relaţia domnitor-boieri şi este de natură conflictuală. Conflictul este dimensionat politic. Boierii sunt delatori. Domnitorul este privit de ei ca un tiran.

Concluzia
Alexandru Lăpuşneanul este o nuvelă romantică cu un subiect inspirat din istoria naţională. Epoca surprinsă este reînviată prin valorizarea şi transfigurarea adevărului istoric. Costache Negruzzi face din personajul Alexandru Lăpuşneanul un domnitor crud, un tiran, sugerând astfel caracterul excepţional al domniei sale, deşi comportamentul său nu este diferit de al celorlalţi domni feudali. Nuvela ilustrează principiile ideologiei paşoptiste şi ale romantis­mului românesc.

Alte Lectii din romana

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]