Caracterizează personajul preferat dintr-o comedie studiată.
Zoe Trahanache din “O scrisoare pierdută” (I. L. Caragiale)
Zoe Trahanache, soţia lui Zaharia Trahanache şi amanta lui Tipătescu, este singurul personaj feminin al lui Caragiale care reprezintă doamna distinsă din societatea burgheză, nefăcând parte, ca celelalte eroine, din lumea mahalalelor. Este tipul cochetei, este inteligentă, autoritară, ambiţioasă şi îşi impune voinţa în faţa oricui. Marchează în comedie triunghiul conjugal, prin care Caragiale satirizează tarele morale ale societăţii burgheze. Este o luptătoare hotărâtă, folosind tot arsenalul de arme feminine pentru a-şi salva onoarea, de la rugăminţi şi lamentaţii (“Fănică, dacă mă iubeşti, dacă ai ţinut tu la mine măcar un moment în viaţa ta, scapă-mă, scapă-mă de ruşine”), trecând la ameninţarea cu sinuciderea (“Trebuie să-mi cedezi, ori nu şi atuncea mor şi dacă mă laşi să mor, după ce-oi muri poate să se întâmple orice”) până la o energie impresionantă la o femeie ce se dovedeşte a fi o luptătoare (“Am să lupt cu tine, om ingrat şi fără inimă”). Deşi în epocă femeile nu aveau dreptul la vot, ea îşi impune candidatul, pe Nae Caţavencu, având un singur ţel, acela de a căpăta scrisoarea de amor, altfel şi-ar fi distrus prestigiul şi poziţia socială, viaţa tihnită şi lipsită de griji de care beneficia din plin (“îl aleg eu, eu şi cu bărbatul meu”). Pendulând între soţ şi amant cu inteligenţă şi abilitate, conduce din umbră manevrele politicii, toţi fiind conştienţi de puterea ei (“al dumneavoastră, coane Fănică şi-al coanii Zoiţica” - Pristanda). Are asupra bărbaţilor o seducţie aparte, care o face înţelegătoare, generoasă, săvârşind cu delicateţe gestul de iertare a lui Caţavencu atunci când îşi recapătă scrisoarea, asigurându-se cu abilitate de devotamentul acestuia pentru a conduce festivitatea alegerilor, pentru că aceasta “nu-i cea din urmă Cameră”. Cetăţeanul turmentat închină şi el “În cinstea coanii Joiţichii că e damă bună!”.
Exemplifică trăsăturile speciei dramatice comedia, prin referire la o operă literară studiată.
O scrisoare pierdută, de I.L. Caragiale
Comedia – specie a genului dramatic, apărută în Antichitate, sec. 6 î.Hr., care prezintă personaje, întâmplări, moravuri într-un mod care stârneşte râsul, având un final fericit.
Tipuri: comedia de situaţii, de moravuri, de caracter, de intrigă, de salon, eroică, grotescă. Autori: Aristofan, Shakespeare, V. Alecsandri, I.L.Caragiale.
Caracteristici: stârneşte râsul; Există diferite situaţii comice, diferite greşeli de exprimare care produc râsul. În acest sens, Caragiale foloseşte procedee specifice teatrului clasic, făcând apel la încurcătură (determinată de pierderea banului), la coincidenţă (Dandanache utilizează acelaşi instrument de şantaj ca acela la care recurge Caţavencu), la quiproquo (înlocuirea lui Caţavencu, în final, cu Agamiţă Dandanache). conflict derizoriu (nesemnificativ);
Conflictul este produs de pierderea scrisorii trimise de Tipătescu lui Zoe. Scrisoarea este un adevărat personaj, care trece din mână în mână, generând şi întretinând intriga, contribuind la menţinerea tensiunii dramatice. Prin dispariţiile repetate şi eforturile personajelor de a o recupera, ea se transformă într-o importantă sursă a comicului.
Personajul este confruntat cu false probleme, este mediocru, având defecte morale care sunt satirizate;
Tipurile de personaje reflectă anumite defecte de caracter sau vicii.
Zoe – femeia adulterină;
Trahanache – soţul încornorat;
Pristanda – poliţaiul slugarnic;
Caţavencu – demagogul etc. conflict între aparenţă şi esenţă;
Personajele vor să pară altceva decât sunt. Observarea discrepanţei între aparenţă şi esenţă produce efecte comice.
Deznodământ vesel; Nae Caţavencu este pus ca să conducă manifestaţia în cinstea lui Agamiţă Dandanache, iar personajele, care mai înainte au fost în conflict, acum se împacă, refăând pacea.
Piesa se încheie într-o notă comică, prin vorbele lui Pristanda, nu inofensive: «Curat constituţional».
Stil parodic. Caragiale îşi iubeşte personajele, dar nu le iartă acele defecte care le face ridicole.
Comentează două modalităţi specifice de caracterizare a personajului dramatic, prin referire la un text literar studiat.
O scrisoare pierdută, de I.L. Caragiale
La Caragiale, în O scrisoare pierdută, întâlnim frecvent ca modalităţi de caracterizare preferate de autor următoarele procedee fundamentale, toate indirecte:
1. prin limbaj;
2. prin nume.
Prin limbaj: - Zaharia Trahanache are ticuri verbale, precum «aveţi puţintică răbdare», ceea ce denotă o gândire plată şi o anumită inerţie a personajului. - Dandanache e peltic, defect de vorbire care nu se potriveşte cu statutul lui social: «Asa e, puicusorule, c-am întors-o cu politica?»
- Pristanda foloseşte frecvent termeni populari, mai ales regionalismele, iar neologismele le deformează, trădându-şi incultura şi lipsa de instrucţie: bampir, famelie, catrindală, renumeraţie. Ticul său verbal produce asociaţii comice: curat murdar, curat condei, curat constituţional.
Prin nume:
- Zaharia Trahanache – numele lui sugerează zahariseala şi capacitatea de a se modela uşor, după ordinele superiorilor: Trahanaua e o cocă moale.
- Nae Caţavencu – demagogia personajului, principala sa caracteristică, este sugerată prin numele de Caţavencu, nume ce trimite la caţă – persoană care vorbeşte mult.
- Farfurdi şi Brânzovenescu – numele lor au «rezonanţe culinare» şi sunt derivate cu sufixe onomastice greceşti şi româneşti, amestecul clientelei politice a vremii, care se bucura de aceleaşi avantaje constituţionale. Pristanda – numele personajului este luat de la un joc moldovenesc în care se bate pasul într-o parte şi-n alta fără să se pornească niciunde, arătând şiretenia lui, ce simte că adversarul de azi poate fi prefectul de mâine.
Evidenţiază rolul limbajului ca modalitate de caracterizare a personajelor, într-o comedie studiată.
O scrisoare pierdută, de I. L. Caragiale
Comicul de limbaj este o trăsătură de bază a comediilor lui Caragiale şi o modalitate fundamentală de a caracteriza personajele.
În literatura caragialiană, limbajul personajelor este «stilul» lor, felul lor de a fi.
Comicul de limbaj este provocat de:
- prezenţa numeroaselor greşeli de vocabular. Cuvintele sunt deformate, mai ales neologismele, din lipsă de instrucţie: famelie, renumeraţie, andrisant, plebicist (familie, remuneraţie, adresant, plebiscit).
- încalcarea regulilor gramaticale şi a logicii
- contradicţia în termeni: «După lupte seculare care au durat aproape 30 de ani.» - asociaţii incompatibile: «Industria română e admirabilă, e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire.» - nonsensul: «... ori să se revizuiască, primesc ! dar să nu se schimbe nimica...»
- ticuri verbale:
- Ghiţă Pristanda: curat murdar, curat constituţional;
- Trahanache: aveţi puţintică răbdare;
TRAHANACHE: - un personaj ticăit, ramolit, incapabil să ia o decizie imediată, gândire rudimentară;
- întârzierea în reacţii este mascată de un tic verbal: “ai puţintică răbdare”;
- îşi însuseste formulele tipice politicianului: “stimabile”, “onorabile”;
TIPĂTESCU: - capabil de ironie;
- exprimarea lui este mai corectă decât a celorlalţi de unde rezultă un anumit nivel intelectual.
NAE CATAVENCU - moto-ul lui este: “Scopul scuză mijloacele”, pe care-l atribuie în mod eronat altcuiva, evideţiind lipsa de cultură, ca şi citatele latineşti stâlcite: “oneste bibere”;
- este orgolios, considerând că are dreptul să fie deputat; - discursul lui Caţavencu exprimă caracterul său: frazele bombastice, sforăitoare, lipsite de conţinut, cuprinzând nonsensuri; personajul este comic prin discrepanţa între atitudinea patriotică şi stupiditatea frazelor; frecventele erori gramaticale arată esenţa sa (incultura);
FARFURIDI ŞI BRÂNZOVENESCU: - lipsa de cultură şi inteligenţa
– cei doi reprezintă tipul prostului (Farfuridi – tipul prostului orgolios şi fudul); - discursul său este incoerent, bălbâit, o mostră de text cuprinzând toate sursele comicului de limbaj la Caragiale;
PRISTANDA: - incultura şi automatisme verbale: “curat murdar”, “curat constituţional” (în final
– sens peiorativ, aşezând sub semnul satirei desfăşurarea alegerilor);
- are un limbaj comic prin incorectitudinea lui, prin deformarea cuvintelor: “renumeraţie”, “famelie”, “bampir”, “momental”;
AGAMEMNON DANDANACHE: - este comic, fiind peltic şi sâsâit; este ramolit, caracterizându-se prin ticuri verbale şi automatisme: “tilinc, tilinc”, hodoronc-tronc”, “zdronca, zdronca”
Caracterizează un personaj dintr-un text dramatic studiat (la alegere: comedie, dramă, forme ale dramaturgiei în teatrul modern).
O scrisoare pierduta, de Ion Luca Caragiale
Nae Catavencu este reprezentantul tinerii burghezii locale, candidatul grupului, tânar inteligent si independent. Este directorul ziarului Racnetul Carpatilor, stapânit de o dorinta profunda de parvenire politica. Este tipul politicianului demagog, corupt, în stare de orice pentru a-si atinge scopul. Deviza sa este „scopul scuza mijloacele, a spus nemuritorul Gambetta”. Pentru a câstiga lupta politica, Catavencu nu ezita sa foloseasca santajul. Atâta vreme cât are scrisoarea este orgolios, agresiv, inflexibil. Dupa ce pierde scrisoarea devine umil, lingusitor, supus. Principala trasatura a lui Catavencu este capacitatea de a se adapta la orice situatie. El este mereu pregatit sa schimbe masca. Discursurile sale pun în evidenta demagogia, incultura, lipsa de logica. El stie sa se emotioneze, sa plânga, sa influenteze ascultatorii. Catavencu este un actor desavârsit: când se urca la tribuna, el îsi intra în rol. Catavencu stie sa simuleze orice emotie, orice sentiment. Notiunile de tara, popor, progres, reprezinta pentru el simple lozinci în lupta electorala: Patriotismul lui Catavencu este de parada, este un fals patriotism, care ascunde o puternica dorinta de parvenire. Exprimarea lui Catavencu cuprinde numeroase contradictii, greseli, demonstrând incultura, lipsa de logica: „Industria româna e admirabila, e sublima, putem zice, dar lipseste cu desavârsire…”;”…dupa lupte seculare care au durat aproape 30 de ani…”; „Noi aclamam munca, travaliul, care nu se face de loc în tara noastra!” Scopul pentru care lupta Catavencu este ca România sa fie bine, si tot românul sa prospere.
Ilustrează elementele de compoziţie a textului dramatic (act, scenă/tablou, replică, indicaţii scenice), prin referire la o operă literară studiată.
O scrisoare pierduta, de I.L.Caragiale e o comedie si evoca viata publica si de familie de la sfarsitul secolului al XIX-lea.. Tema ei este demascarea prostiei umane si a imoralitatii publice si private, inscriindu--se intre comediile de moravuri si de caracter.
Actiunea se desfasoara in "capitala unui judet de munte" (numele localitatii nefiind specificat, situatia poate fi generalizata), pe fundalul unei agitate campanii electorale. Intre avocatul Nae Catavencu, din opozitie, care aspira la o cariera politica, si grupul fruntas al conducerii locale (Zaharia Trahanache si Stefan Tipatescu) izbucneste un conflict iscat de pierderea unei scrisori de dragoste pe care Tipatescu i-o adresase sotiei lui Trahanache, Zoe. Piesa este remarcabila, in primul rand, prin arta compozitiei.
Tehnica este cea a amplificarii treptate a conflictului. Scriitorul creaza un conflict fundamental (pierderea scrisorii), care da unitate operei; dar si altele secundare (cuplul Farfuridi-Branzovenescu se tem ca nu sunt considerati membri marcanti ai partidului lor; aparitia lui Dandanache). Complicatiile se amplifica din ce in ce mai mult, ca urmare a repetitiei, evolutiei inverse si interferentei diverselor serii de personaje aflate in conflict. (tehnica bulgarelui de zapada) Textul dramatic este structurat in patru acte alcatuite din scene, fiind construit sub forma schimbului de replici intre personaje.
Act – subdiviziune autonomă a unei piese de teatru, delimitată de o ridicare şi de o lăsare de cortină;
Scenă - subdiviziune a unui act dintr-o piesă de teatru, delimitată fie de plecarea sau de venirea unui personaj, fie de modificarea locului sau a timpului acţiunii.
Replica - răspunsul dat de un personaj interlocutorului său în cadrul unui dialog. Prin dialog se prezinta evolutia actiunii dramatice, se definesc relatiile dintre personaje si se realizeaza caracterizarea directa sau indirecta.
Indicatiile scenice contureaza indirect personajele, prin semnificatia gesturilor si a mimicii. In lista cu Persoanele de la inceputul piesei, se precizeaza, alaturi de numele semnificative, statutul social, ocupatia personajelor, ceea ce sugereaza apartenenta la o tipologie si poate constitui punctul de plecare in caracterizare.
Exemplifică trăsăturile speciei dramatice comedia, prin referire la o operă literară studiată. O scrisoare pierdută, de I.L. Caragiale
Comedia – specie a genului dramatic, apărută în Antichitate, sec. 6 î.Hr., care prezintă personaje, întâmplări, moravuri într-un mod care stârneşte râsul, având un final fericit. Tipuri: comedia de situaţii, de moravuri, de caracter, de intrigă, de salon, eroică, grotescă. Autori: Aristofan, Shakespeare, V. Alecsandri, I.L.Caragiale.
Caracteristici: -stârneşte râsul; Există diferite situaţii comice, diferite greşeli de exprimare care produc râsul. În acest sens, Caragiale foloseşte procedee specifice teatrului clasic, făcând apel la încurcătură (determinată de pierderea banului), la coincidenţă (Dandanache utilizează acelaşi instrument de şantaj ca acela la care recurge Caţavencu), la quiproquo (înlocuirea lui Caţavencu, în final, cu Agamiţă Dandanache).
