PIAŢA MONETARĂ ŞI PIEŢELE PARALELE
În procesele economice apar numeroşi factori interesaţi în vânzarea sau cumpărarea capitalurilor disponibile pe o perioadă mai scurtă sau mai îndelungată şi că în realizarea dezideratelor lor privind fructificarea capitalurilor ei negociază , se confruntă şi se pun de acord în cadrul unor relaţii specifice de piaţă .
Totalitatea relaţiilor dintre diferitele subiecte economice , intreprinderi şi persoane , între acestea şi intermediarii bancari , precum şi a raporturilor dintre bănci şi alte instituţii de credit privind transferul de disponibilităţi monetare ca formă specifică de creanţe şi fructificare a capitalului , formează pieţele de capital sau pieţele creditului .
Aceste pieţe sunt segmentate în funcţie de natura participanţilor şi scopurile urmărite de aceştia .
Astfel , potrivit celei mai acceptate considerări ale structurii pieţelor distingem :
- piaţa capitalurilor sau piaţa financiară ;
- piaţa monetară ;
- piaţa valutară .
Piaţa monetară sau piaţa creditului are drept obiect capitalurile disponibile pe termen scurt şi piaţa valutară este un compartiment obligatoriu pentru fluxurile de capital din şi către exterior .
Aşa cum s-a subliniat , aceste pieţe se individualizează prin instituţiile funcţionale şi modul de desfăşurare a tranzacţiilor pe aceste pieţe . Dar se apreciază , pe bună dreptate , că pe de o parte graniţele dintre aceste pieţe nu pot fi precis delimitate , iar pe de altă parte , legăturile dintre aceste pieţe sunt foarte strânse . Astfel , evenimentele şi tendinţele dintr-o piaţă pot influenţa desfăşurarea evenimentelor şi tendinţelor de pe alte pieţe , cu atât mai mult cu cât mulţi participanţi operează pe mai multe pieţe şi implicit pot transfera, în cazul în care consideră favorabilă , participarea lor pe alte pieţe .
Între cele două extreme posibile : angajarea “permanentă” a capitalului prin achiziţii de acţiuni şi obligaţiuni şi împrumuturile de la zi la zi , există o gamă diferenţiată de modalităţi de plasare a capitalurilor pe pieţele de capital şi ale creditului , deosebite , dar apropiate gradual una de alta .
Piaţa monetară sau piaţa creditului funcţionează cu participarea amplă a populaţiei , a firmelor şi îndeosebi a intermediarilor bancari , instituţii cu largă funcţionalitate pe această piaţă .
Complexitatea relaţiilor din cadrul pieţei monetare conduce la segmentarea ei specifică , funcţie de diversitatea firească a unor laturi ale procesului de modernizare şi angajare a capitalurilor disponibile . Astfel , funcţionalitatea generală a pieţei creditului este asigurată prin activitatea unor pieţe componente , având fiecare în parte participanţi şi operaţiuni specifice .
Astfel , în cadrul pieţei monetare distingem :
- piaţa monetară (clasică) ;
- pieţele paralele .
Piaţa monetară , aşa-zisă clasică , are în fapt mai multe ipostaze :
- piaţa monetară sau piaţa scontului ;
- piaţa monetară propriu zisă ,
considerate ca două părţi componente complementare ale pieţii monetare clasice .
În prima ipostază piaţa monetară sau piaţa scontului pe termen scurt cuprinde un cadru larg de relaţii privind , pe de o parte mobilizarea disponibilităţilor monetare de la intreprinderi şi persoane la instituţiile de credit , iar pe de altă parte , acordarea de credite , de către bănci , firmelor sau persoanelor .
Termenele de creditare specifice pe această piaţă sunt la vedere sau pentru un maxim de un an (SUA) sau 18 – 24 luni în sistemele bancare europene .
Resursele ce se mobilizează pe această piaţă sunt , de regulă , disponibilităţi curente ale firmelor şi persoanelor , respectiv soldurile conturilor de depozit la vedere sau ale conturilor curente .
Distribuirea acestor resurse se efectuează prin creditele acordate firmelor pentru satisfacerea necesităţilor curente legate , în principiu , de avansarea cheltuielilor de producţie , sau a celor legate de circulaţia mărfurilor de la producător la reţeaua de distribuţie . De asemeni , beneficiare de credite sunt familiile , în principal pentru achiziţia de locuinţe şi de bunuri de consum .
Mobilizarea disponibilităţilor şi distribuirea creditelor se face în condiţii de piaţă , participanţii la tranzacţii manifestându-şi preferinţele , în mod liber , orientată de interesul , respectiv nivelul de dobânzi optim , care îi pot favoriza .
În a doua sa ipostază , piaţa monetară propriu zisă , în care în principal băncile îşi împrumută una alteia sumele necesare în scopul echilibrării raporturilor interbancare , zilnic , în legătură cu lichidarea soldurilor provenind din operaţiuni reciproce pe termen de 24 de ore şi mai mari , funcţie de necesităţi .
Acest circuit special al capitalurilor disponibile are un rol deosebit în reglarea şi stabilirea circulaţiei monetare scriptice şi în funcţionarea echilibrată a sistemului bancar .
Buna fucţionare a pieţei monetare este strâns legată de piaţa economiilor care poate fi considerată piaţă auxiliară pentru piaţa economiilor care poate fi considerată piaţă auxiliară pentru piaţa monetară . Băncile de orice fel îşi atrag , pe baza unor relaţii de permanentă colaborare şi în condiţii de competiţie , importante resurse din sfera caselor de economii , cooperativelor de credit , societăţilor de asigurări , fondurilor de pensii , fondurilor de plasament etc. ; instituţii consacrate în mobilizarea şi fructificarea specifică a unei importante părţi a economiilor populaţiei .
Pieţele paralele s-au format treptat în perioada de după cel de-al doilea război mondial , în împrejurări istorice şi de dezvoltare economică specifice , care au determinat structura unor noi pieţe ale creditului independente în funcţionarea lor şi cu restrânse canale de comunicare directă cu celelalte pieţe aparţinând pieţei tradiţionale a creditului . De aici şi denumirea lor de pieţe paralele .
Prima piaţă paralelă prezentă în ţările dezvoltate este piaţa eurodevizelor .
Eurodevizele reprezintă creanţele exprimate în valută unei ţări , care se utilizează în afara graniţelor naţionale de către nerezidenţi .
Prefixul de euro relevând iniţial localizarea acestei pieţe în Europa pentru resursele exprimate în dolari (de unde eurodolari) se utilizează astăzi în mod curent în caracterizarea tuturor operaţiunilor de acest gen efectuate în lume , având ca obiect , în mare majoritate dolari , dar şi yeni , mărci germane , lire sterline şi franci francezi .
Piaţa eurodevizelor este o piaţă a creditului , menirea sa funcţională fiind mobilizarea şi redistribuirea prin credite , în scopul fructificării optime a disponibilităţilor ciclate pe acestă piaţă .
Participanţii direcţi pe această piaţă sunt băncile autorizate în operaţiuni valutare , potrivit legislaţiei fiecărei ţări . Contractarea şi negocierile au loc între bănci independent de naţionalitate şi graniţe convenindu-se împrumuturile pe termene şi sume diferite şi la nivelul de dobânzi proprii acestei pieţe . Evident , băncile fac oferte şi exprimă cereri în raport cu posibilităţile şi nevoile propriei sale clientele .
Resursele de eurodevize ce afluează pe acestă piaţă au diferite provenienţe : exportatorii , marile societăţi transnaţionale , băncile comerciale şi cele de emisiune din diverse ţări , funcţie de rezervele lor valutare . La rândul lor beneficiarii de credit principali se recrutează din importatori precum şi din categoriile enumerate mai sus .
Piaţa eurodevizelor joacă un rol major în economiile ţărilor dezvoltate ; asigură lichidităţi suplimentare , precum şi resurse aferente expansiunii firmelor şi înfăptuirii exportului de capital . Ca piaţă paralelă aceasta conduce la creşterea semnificativă a resurselor de creditare , contracarând politicile naţionale şi constituind adesea stimuli inflaţionişti .
O altă piaţă paralelă este piaţa creditului între firme (intercompany market) . Acestă piaţă s-a dezvoltat sub semnul restricţiilor de credite care a obstrucţionat relaţiile de credit în ţările dezvoltate în anii ’70 şi în continuare şi constă în avansarea de sume importante de către unele firme altora , pe termen scurt . Aceasta reprezintă o formă de emancipare de sub tutela intermediarilor , denumită şi dezintermediere , care asigură participanţilor un plus de randament pe seama profiturilor cuvenite intermediarilor bancari .
În Anglia , aceste credite sunt intermediate de brokeri specializaţi între principalele firme (aproximativ 500) , iar sumele minime vehiculate sunt de 50.000 £ , împrumuturile fiind de fapt negociabile .
În SUA s-a creat un instrument specific acestei pieţe comerciale papers care sunt negociabile şi reprezintă valori între 10.000 şi 5.000.000 dolari cu termenele de la 25 la 270 de zile . Aceste instrumente au crescut în ritmuri relevante , ceea ce arată preferinţele sporite pentru această formă ca expresie a opţiunii pentru procesele de dezintermediere .
În raport cu caracteristicile economice respective şi a sistemelor bancare naţionale , mai apar sub forma pieţelor paralele :
- piaţa societăţilor financiare în legătură cu formarea şi redistribuirea resurselor pentru operaţiile specializate ca leasing , factoring şi altele ;
- piaţa ipotecară , în legătură cu constituirea resurselor , îndeosebi prin credite pe termen scurt , necesare desfăşurării activităţii autorităţilor locale .
În încheiere trebuie să subliniem că noţiunea de piaţă în general , şi de piaţă a creditului , în special , este o categorie abstractă care se referă la relaţii între anumiţi participanţi care se desfăşoară prin forme specifice şi prin instituţii caracteristice , în cazul nostru , intermediarii bancari .
Deci , în principal , natura , specificul şi conţinutul operaţiunilor pe aceste pieţe vor fi determinate de instituţiile de credit , care acţionează pe aceste pieţe .
Este deasemeni util de reţinut că sfera de funcţionare a pieţelor este elastică , în unele cazuri dificil de delimitat , în timp ce funcţionalitatea intermediarilor bancari are delimitări şi reguli de derulare precise care sunt primordiale în cunoaşterea şi înţelegerea mecanismului de creditare .
Accepţia procesului de creditare prin prisma funcţionalităţii pieţelor ne dă o orientare generală care să permită poziţionarea şi receptarea cunoştinţelor concrete despre intermediarii bancari , în conexiunile lor fireşti , în adevărata lor relevanţă .
