Pietro Gralla din Act Venetian de Camil Petrescu

Pietro Gralla

- personaj principal de drama psihologica moderna -
- personaj dramatic modern -
- personaj insetat de absolut -

"Act Venetian", de Camil Petrescu
- drama psihologica moderna -
    Camil Petrescu (1894 - 1957) este un scriitor analitic atat in romane, cat si in piesele de teatru, construind personaje framantate de idealuri ce raman la stadiul de teorie, intelectuali traind in lumea ideilor pure, care sunt imposibil de aplicat in realitatea concreta. Conceptia lui Camil Petrescu despre drama umana evidentiaza ideea ca "o drama nu poate fi intemeiata pe indivizi de serie, ci axata pe personalitati puternice, a caror vedere imbratiseaza zone pline de contraziceri", ca personajele nu sunt caractere, ci cazuri de constiinta, personalitati plenare, singurele care pot trai existenta ca paradox. "Cata luciditate, atata existenta si deci atata drama"
    Pietro Gralla  este personajul central al dramei "Act Venetian" de Camil Petrescu, intruchipand omul superior, insetat de absolut fn iubire. Cu o descendenta obscura, Pietro fusese sclav, apoi corsar si urease in ierarhia sociala pana la rangul profesional de proveditor (inalt functionar public in vechea republica venetiana, insarcinat cu guvernarea unei provincii, cu diverse functii de control - n.n.) si la cel nobiliar de conte.
    Ca toate personajele dramatice ale lui Camil Petrescu, Pietro Gralla este caracterizat direct printr-un portret fizic sugestiv pentru trasaturile morale: "un barbat ca de 40-45 de ani, malt, nas puternic, gura mare, nervozitate barbateasca, impulsiv", cu o privire de otel si o expresie infricosatoare care paralizeaza pe adversar. Aparent este foarte calm si echilibrat, dar se ghiceste in el o "fierbere interioara fara egal". Este totdeauna lucid, "pana si in clipele de febra". Nicola il caracterizeaza direct, spunand despre Gralla ca, desi sovaie mult inainte de lupta, analizand cu luciditate toate fatetele situatiei, in clipa cand se decide asupra solutiei, actioneaza cu fermitate si inflexibilitate in directia stabilita: "Inainte de bataiie parca nu mai este om... Ai zice ca e cel mai fricos comandant... Ma trimite de cate doua-trei ori in spionaj... Schimba de zece ori planurile... Dar cand lupta a inceput, nu-l mai recunosti... E hotarat ca moartea insasi...".
    Portretul etic al protagonistului reiese indirect din trairile interioare si zbuciumul sufletesc, reliefate prin analiza psihologica a starilor traite in profunzime de intelectualul insetat de absolut, chinuit de incertitudini si de carentele umanitatii, toate aceste modalitati inscriindu-se in formula artistica de construire a personajului modern.
    Analitic si lucid, Pietro despica firul in patru si dupa ce este tradat de sotia lui si, desi grav ranit, este insetat de certitudini in mecanismul atat de complex al iubirii: "Acum desfac totul, ma trudesc cu intreaga masinarie, sa vad care sunt rotitele rupte... Sa vad cum a fost cu putinta o asemenea intamplare de necrezut".
    Insetat de absolut, Gralla este preocupat de esenta, de continutul etic al omului, fiind total dezinteresat de aparente sau conveniente: "Suntem alcatuiti din propriile noastre fapte, cate sunt si cum sunt". Pentru aceeasi conceptie este ilustrativa replica pe care i-o da lui Cellino, care, negasind un argument valoric in propriul caracter, se motiveaza prin genealogia edificatoare: "Nu ma intereseaza familia dumitale. Ma intereseaza sa-mi spui cine esti d-ta".
    AbsolutuI in iubire este ilustrat prin teoria filozofului Leibnitz privind monada, in care se reflecta tot universul. (Monada defineste unitatile indivizibile din care ar fi compusa lumea; monadele sunt entitati spirituale indivizibile, active, care oglindesc in sine intregul univers - n.n.). Intr-o ierarhie a monadelor, monada suprema ar fi, conform aceste teorii, Dumnezeu, iar imediat sub El exista o alta monada, "care este femeia". Pietro considers ca "deasupra tuturor celorlalte femei" se afla Alta, sotia lui, care are meritul ca reusise sa-i descopere iubirea. Dominat de iubirea absoluta, Gralla are aceeasi conceptie ca si Gelu Ruscanu, vorbind despre iubire aproape cu aceleasi cuvinte: "Dragostea e preferinta exclusiva, sau nu mai e nimic".
    Drama lui Pietro Gralla este cauzata de esecuri succesive, asemanatoare cu ale celorlalte personaje camilpetresciene. Deziluzionat de starea deplorabila a flotei si de coruptia din administrate, Gralla jigneste pe unul dintre nobilii care se ocupau de dotarea navelor si este destituit din functia de comandant. Acestui esec in plan profesional i se adauga un altul in plan moral si anume acela ca in locul sau fusese numit Elmo, un vechi si bun prieten al lui Pietro, care este dezamagit ca acesta primise sa-l inlocuiasca la comanda flotei: "Iti doresc izbanda, Elmo. Dar mai cu seama iti doresc prieteni, asa cum ti-am fost eu tie, si nu tu mie...". Lui Pietro Gralla ii ramane un singur sprijin, iubirea sotiei sale: "Tu esti singurul lucru pe care il mai am pe lume, ultimul refugiu. [...] M-a tradat si Elmo! Mi-era ca un frate... Venind pe canal am simtit, cu ochii topiti in noapte, prabusirea tuturor visurilor mele.[...] Tu esti singurul lucru care mi-a ramas pe lume".
    Tentativa sotiei sale de a-l asasina si revelatia adevarului ca iubirea absoluta in care credea este numai o iluzie, il coplesesc definitiv si omoara in el acest sentiment, asemenea lui Andrei Pietraru, replica fiind aproape aceeasi: "Daca e vorba despre femeia care mi-a fost nevasta, pe care am iubit-o e de prisos... Aceea e moarta demult. E mai moarta decat daca nu s-ar fi nascut vreodata...".
    Orgoliul nemasurat al lui Pietro Gralla il face sa respinga imaginea ridicola a sotului incornorat, dar marea sa drama nu este ca l-a inselat Alta, ci ca el insusi s-a inselat asupra ei, asa cum ii marturiseste lui Cellino: "In orice caz, femeia pe care eu, ca bun cunoscator, am ales-o, nu merita... Aci, ai avut o vedere clara, o mai justa intelegere a realului, ai cunoscut mai bine meandrele caracterului femeiesc... [...] Asta nu m-a impiedicat sa ma port ca un natarau ridicol care tinea cu orice pret sa-ti dea lectii... despre femei si despre iubire...". Experienta iubirii l-a asezat pe Gralla intr-o rascruce a vietii, in care i s-a oferit deopotriva binele si raul, dar optiunea este ireversibila, ca la toti eroii inselati in dragoste: "A fost o intamplare in viata mea care avea menirea sa decida intre cel mai mare bine si cel mai mare rau... si a decis cel mai mare rau".
    Lucid si rational, Gralla sufera atat din pricina esecului in plan profesional, cat si din cauza dezamagirii in prietenie si in iubire. Drama personajului este cauzata de reflectarea in constiinta a acestor esecuri, dar si a orgoliului sau, care il impiedicase sa fie rational: "Sunt un marinar prost si nespus de increzut, o bruta".
    Nefericirea lui Gralla este provocata de faptul ca devenise un om de rand, din care cauza se autodispretuieste, mai ales ca se considerase intotdeauna un barbat puternic si intransigent: "Ceea ce mi se parea poate cuvenit atunci, acum cand ma simt ca un vas gol, mi se pare o scrisoare gresit adresata. Ce sens are sa-mi spui acestea, astazi cand eu nu mai sunt decat umbra unui om pe care-l credeam ca exista?".
    Conflictul dramelor camil petresciene este unul ce se manifesta in constiinta personajelor, generat de imposibilitatea aplicarii in realitate a ideilor absolute care-i domina si le determina destinul tragic. Asadar, conceptul de absolut nu este unul filozofic, ci unul moral, personajele fiind insetate de certitudini etice, incapabili de compromisuri, traind in lumea ideilor pure. Eroii lui Camil Petrescu sunt invinsi de propriul ideal, din cauza principiilor absolute care nu se pot pune in practica, nu se pot aplica in societatea dominata de imperfectiuni.
    Stilul lui Camil Petrescu este anticalofil (impotriva scrisului frumos) si se particularizeaza prin formule estetice moderne, care se concretizeaza prin interesul pentru starile difuze ale eroilor, de exaltare a trairilor, sondare pana in zonele cele mai adanci ale subconstientului. Constiinta eroului selecteaza acele fapte care vor duce la opjiunea finala a sinuciderii. Monologul interior constituie un mijloc artistic de ilustrare a trairilor launtrice, de reflectare asupra existentei.
    Limbajul artistic este remarcabil prin imaginile intelectuale, introspectarea nuantelor sufletesti, claritatea limbajului analitic. Figurile de stil se     rezuma la comparatii si epitete, dar "fara ortografie, fara compozitie, fara stil si chiar fara caligrafie". (Camil Petrescu)