POEZIA POSTBELICĂ: Leoaică tânără iubirea de Nichita Stănescu pentru Examenul de Bacalaureat






POEZIA  POSTBELICĂ LEOAICĂ TÂNĂRĂ  IUBIREA de Nichita Stănescu



Nichita Stănescu este un strălucit reprezentant al neomodernismului, curent literar manifestat în anii 1960 – 1970. El face parte din generația care a debutat în jurul anului 1960, alături de Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Ana Blandiana, Constanța Buzea și alții. Precursorul lor a fost Nicolae Labiș.



Neomodernismul a apărut ca o reacție la proletcultism, formula de creație oficială din anii '50, prin care literatura era total aservită ideologiei comuniste. Neomoderniștii au readus în poezie lirismul personal, dat fiind că proletcultismul folosea versurile doar în scopuri de propagandă.



Neomodeniștii au fost influențați  de marii poeți moderniști din perioada interbelică – Arghezi, Blaga, Barbu, Bacovia – care fuseseră interziși în perioada proletcultistă. Influnețele acestor poeți sunt însă prelucrate într-un mod profund original.



În neomodernism, limbajul poetic este nu numai un mijloc de expresie, ci uneori chiar un scop în sine. Metafora, căreia reprezentanții curentului îi acordă o deosebită importanță, nu mai ia naștere dintr-o comparație, deci nu mai are totdeauna legătură directă cu realitatea, ci se naște adesea din altă metaforă.



Poezia „Leoaică tânără iubirea” face parte din al doilea volum de versuri al lui Nichita Stănescu, intitulat „O viziune a sentimentelor”. În primele volume ale poetului, predomină tema erotică și tema adolescenței. Eugen Simion identifică, în aceste volume, „o poetică a transparenței și a matinalului”. De asemenea, el vorbește de „o poetică a zborului asociată cu o poetică a diafanului”.

În volumul „O viziune a sentimentelor”, sunt esențiale sugestia de plutire și sentimentul imponderabilității.



Titlul poeziei provine din primul vers și este constituit dintr-o metaforă ce atribuie sentimentului erotic caracteristici sugerate de imaginea leoaicei tinere: naturalețe, forță, grație, violență. Aceste asocieri se fac în funcție de sensibilitatea fiecărui cititor, de modul în care receptează acesta imaginea.



Primul contact cu iubirea, revelația sentimentului se prezintă în poezie ca un atac al leoaicei, surprinzător, deși pânda fusese îndelungată: „mă pândise-n încordare mai demult”.



Imaginea concretă a colților albi și insistența, prin repetiție, asupra feței mușcate de leoaică, accentuează violența atacului.



A doua strofă sugerează schimbarea viziunii despre lume în cazul îndrăgostitului. Acesta vede universul cu alți ochi, influențat de experiența afectivă radicală prin care a trecut. Transformarea este atât de profundă, încât, pentru eul liric, universul pare să se nască din nou, ca într-o altă cosmogonie, sugerată de mișcări circulare, ca vârtejul care agită o apă. Privirea eului liric țâșnește în sus, într-o mișcare de elevație caracteristică liricii lui Nichita Stănescu, poet al zborului. Întâlnirea dintre privire și auz în înaltul cerului, „tocmai lângă ciocârlii”sugerează o sinestezie, procedeu specific simbolismului, din care un reprezentant al neomodernismului, ca Nichita Stănescu, se inspiră într-un mod original.



Ultima strofă evocă transfigurarea eului liric provocată de revelația iubirii. Nu numai viziunea despre univers se modifică, ci și viziunea asupra sinelui. Acesta este sensul metaforei în care mâna nu mai recunoaște sprânceana, tâmpla și bărbia.



Vechea individualitate a lăsat loc sentimentului de dragoste care a cuprins totul și reprezintă acum esența persoanei. Iubirea atotstăpânitoare este sugerată prin metafora deșertului străbătut de leoaica a cărei imagine este plasticizată prin epitetul „arămie”. Mișcările „viclene” evocă viclenia instinctului.



Ultimele versuri introduc tema timpului. Poetul neomodernist nu mai invocă, precum romanticii, eternitatea, pentru a putea trăi veșnic povestea de iubire. El nu poate spera decât în durata pe care o invocă prin repetiția „înc-o vreme și-nc-o vreme...”



Versificația poeziei aparține neomodernismului prin strofele inegale și măsura variabilă – între 3 și 10 silabe -, precum și prin rima complexă, care alternează rima împerecheată, rima încrucișată și versurile fără rimă.

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]