Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități de construcție a unui personaj dintr-un text narativ studiat, aparținând lui Ion Creangă sau lui Camil Petrescu
Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități de construcție a unui personaj dintr-un text narativ studiat, aparținând lui Ion Creangă sau lui Camil Petrescu.
Text suport: "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creanga. Eseu Caracterizare personaj: Harap-Alb
Ion Creanga este considerat in literatura romana creatorul basmului cult, ale carui principale trasaturi sunt localizarea si umanizarea fantasticului.
Publicat in anul 1877, in revista “Convorbiri literare”, basmul “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga este considerat “cel mai frumos basm […] din intreaga noastra literatura”, “un veritabil bildungsroman fantastic”.
Tema generala a basmelor, lupta dintre bine si rau, ocupa un loc secundar in “Povestea lui Harap-Alb” deoarece nu exista o confruntare directa intre erou si fortele raului.In toate probele la care este supus, Harap-Alb este ajutat de prietenii de nadejde pe care si-i facuse. Tema centrala a basmului este calatoria initiatica a eroului, fiecare secventa narativa devenind un moment esential in initierea acestuia atat in plan social, cat si uman. Din acest punct de vedere, opera devine un bildungsroman.
Titlul devine semnificativ pentru tema basmului deoarece sugereaza ca opera urmareste destinul personajului principal, anume Harap-Alb. Numele acestuia este un oximoron deoarece “harap” inseamna negru, aici avand sensul de rob, iar adjectivul “alb” evidentiaza statutul lui special de rob alb, dar sugereaza si puritatea sufleteasca.
Perspectiva narativa este obiectiva, naratiunea fiind relatata la persoana a III-a, de un narator omniscient, dar exista si interventii subiective ale naratorului, din dorinta de a recapta atentia cititorului.
Personajul principal, Harap-Alb, este caracterizat in mod direct de narator si de celelalte personaje, dar mai ales indirect, prin vorbe, fapte, comportament, relatia cu celelalte personaje.
Statutul social al personajul este initial unul privilegiat deoarece este cel mai mic fiu, intruchipand in basm motivul superioritatii mezinului. Statutul sau social se schimba, insa, pe parcursul operei deoarece este pacalit de span, care ii fura identitatea, aceasta experienta avand pentru el rol initiatic.
Din punct de vedere moral, este un erou tipic de basm prin bunatate, generozitate, curaj, dar se deosebeste prin faptul ca ramane in sfera umanului, neavand trasaturi supranaturale.
Psihologic, nu este foarte bine individualizat, fiind privit mai ales din exterior, din comportamentul sau reiesind ca este o fire sensibila si ca are momente de indoiala, de ezitare specific umane.
Trasatura dominanta este bunatatea, care se evidentiaza inca de la inceputul basmului, din scena in care pare a fi cel mai afectat de supararea tatalui cauzata de esecul fiilor mai mari. Reactia lui este surprinsa de narator prin caracterizare
directa: “incepe a plange in inima sa” si se retrage in gradina palatului. Milostiv, da de pomana batranei cersetoare pe care o intalneste, iar aceasta ii rasplateste bunatatea, sfatuindu-l sa ceara tatalui sau calul, hainele, armele cu care a fost el mire. Astfel pregatit, porneste intr-o calatorie initiatica, pe parcursul careia este supus mai multor probe menite sa-l pregateasca pentru viata.
Prima proba la care e supus este chiar cea a tatalui sau, care-l asteapta la un pod deghizat in urs. Mezinul da dovada de curaj, primind binecuvantarea tatalui. Podul reprezinta pentru erou trecerea de la adolescenta la maturitate, dar si trecerea de la o lume cunoscuta, cea a imparatiei, la o lume necunoscuta, padurea-labirintul vietii in care se rataceste, neinitiat fiind.
Aici dovedeste o alta trasatura dominanta a sa: naivitatea, lipsa experientei vietii. De aceea, se lasa usor pacalit de span, pe care il accepta ca sluga, nesocotind sfatul tatalui. Profitand de credibilitatea lui, spanul il atrage la o fantana si il inchide in ea. Naivitatea personajului este evidentiata si de narator prin caracterizare directa, precizand ca este “boboc in felul sau la trebi aieste”. Scena fantanii devine semnificativa pentru personaj deoarece este atat locul “botezului”, aici primindu-si numele de Harap-Alb, cat si o adevarata poarta a infernului, de aici incepand pentru el greutatile vietii, reprezentate de probele la care spanul il supune.
In relatia cu spanul se dovedeste a fi cinstit, loial, respectandu-si juramantul facut chiar si in momentele dificile.
Drumul catre curtea Imparatului Rosu este un alt prilej de initiere deoarece el invata acum ca orice fiinta, oricat de neinsemnata ar parea, ar putea fi de folos. Prin caracterizare indirecta, ce reiese din comportament, se evidentiaza, din nou, bunatatea eroului deoarece ocoleste furnicile si ajuta albinele, fiind rasplatit apoi pentru altruismul sau. De asemenea, alaturi de cele cinci personaje fabuloase, dovedeste capacitatea de a vedea dincolo de aparente si de a-si face prieteni adevarati, care sa-i fie alaturi in momentele dificile.
Probele de la curtea Imparatului Rosu reprezinta initierea erotica a eroului, caci ele duc la ritualul petitului: insotirea mirelui de un alai, gazduirea (proba de foc), ospatul, proba indemanarii si alegerea motivata a miresei. Trecerea acestor probe il pregateste pentru casatoria cu o fata din aceeasi lume ca si el, o etapa esentiala in evolutia sa.
Scena mortii devine simbolica pentru erou deoarece marcheaza sfarsitul juramantului, dar si al conditiei umilitoare de rob. Invierea inseamna pentru el o renastere intr-o alta viata in care este pregatit pentru casatorie si pentru a deveni imparat.
In opinia mea, destinul personajului principal evidentiaza caracterul didactic al basmului, explicat lui Harap-Alb si prin vorbele Sf. Duminici: “cand vei ajunge si tu odata mare si tare […] vei crede celor asupriti si necajiti pentru ca stii ce e
necazul”.
Constructia personajului reflecta viziunea despre lumea autorului deoarece este umanizat prin comportament si limbaj, neavand trasaturi supranaturale. Desi inzestrat cu trasaturi deosebite, Harap-Alb are slabiciuni omenesti, momente de tristete si de disperare, dar si satisfactiile invingatorului, toate conducand la desavarsirea sa ca om.
Text suport: "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" de Camil Petrescu. Eseu Caracterizare personaj: Stefan Gheorghidiu
Aderand la ideile lui Eugen Lovinescu, privind modernizarea literaturii romane, Camil Petrescu sustinea si el ca literatura trebuie sa se sincronizeze cu psihologia si filosofia epocii, dar si cu celelalte domenii de cunoastere. Prozatorul sustine o creatie autentica, inspirata din propria experienta de viata, filtrata prin propria constiinta.
Publicat in anul 1930, in perioada interbelica, romanul “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” de Camil Petrescu este un roman modern, subiectiv, de analiza psihologica, un roman al experientei.
Tema romanului este drama intelectualului lucid, dornic de cunoastere, de experiente absolute, intr-o societate limitata si corupta. Titlul operei sugereaza alte doua teme: iubirea si razboiul, ce reprezinta, de fapt, cele doua experiente fundamentale traite de personajul principal.
Perspectiva narativa este subiectiva, naratiunea fiind relatata la persoana I, de naratorul personaj, Stefan Gheorghidiu.
Personajul principal, Stefan Gheorghidiu, este individualizat prin caracterizarea directa facuta de celelalte personaje, prin autocaracteriazare si prin caracterizare indirecta, ce reiese din fapte, vorbe, ganduri, relatia cu celelalte personaje.
Din punct de vedere social, Gheorghidiu este initial un tanar student la Filosofie, care se casatoreste din dragoste cu Ela, studenta la Litere si duc o viata modesta, dar boema. Statutul sau social se schimba in momentul in care primeste o
mostenire de la un unchi foarte bogat, Tache. Sotia sa este atrasa de lumea mondena si cea a afacerilor, in timp ce Gheorghidiu marturiseste ca se simte ca “supus unui tratament dureros”. Gheorghidiu nu poate face niciunul din compromisurile pe care le cere lumea in care ajunge pentru ca aceasta nu se potriveste cu firea lui cinstita, pasionata de idei inaltatoare si, de aceea, este un inadaptat social.
Din punct de vedere moral, personajul principal reprezinta tipul intelectualului, trasaturile sale fundamentale fiind inteligenta, orgoliul, simtul onoarei si al dreptatii.
Psihologic, este foarte bine individualizat prin monologul interior, analiza, dar si prin tehnici moderne, introspectia, retrospectia, prezentarea fluxului constiintei. Se evidentiaza astfel un caracter analitic, reflexiv, hipersensibil, lucid. Conflictul exterior cu societatea este dublat de cel interior, provocat de incertitudinea iubirii: oscilatia intre a crede si a nu crede in fidelitatea Elei. Acest conflict are la baza altul mai profund, a avea sau nu incredere in inteligenta sa, in capacitatea lui de discernamant.
Trasatura dominanta a personajului este orgoliul, aceasta fiind evidentiata si prin autocaracterizare: “negresit, sunt nemasurat de orgolios”. Tot orgoliul sta la baza celor doua experiente de cunoastere, iubirea si razboiul. Vazand iubirea in mod absolut, personajul se autocaracterizeaza, marturisind: “nu m-as fi putut realiza decat intr-o dragoste absoluta”.
O scena semnificativa in acest sens este cea de la inceputul romanului, in care se prezinta discutia de la popota ofiterilor despre dragoste si fidelitate. Aceasta porneste de la un fapt divers din ziar in care se relata cazul unui barbat care isi ucisese sotia infidela si fusese achitat de catre tribunal. Gheorghidiu intervine cu o energie neasteptata, acuzandu-i ca vorbesc despre lucruri pe care nu le cunosc si isi exprima propria parere despre iubire, afirmand ca “o iubire mare e mai degraba un proces de autosugestie” si “acei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt”.
Scena devine semnificativa si pentru ca declanseaza memoria involuntara a personajului, care, analizandu-se lucid, descopera ca dragostea lui pentru Ela se naste din admiratie, duiosie, dar mai ales din orgoliul de a fi atat de patimas iubit de una dintre cele mai frumoase studente. Tot din orgoliu, Gheorghidiu o modeleaza pe Ela dupa prorpiul ideal de feminitate, considerand-o “femeia in exemplar unic”. Drama sa incepe in momentul in care realizeaza ca s-a inselat. Fire reflexiva, pasionala, analizeaza cu luciditate comportamentul Elei dupa ce primeste o mostenire de la unchiul sau, Tache, si aduna progresiv nelinisti si indoieli interioare care devin sfasietoare.
O scena semnificativa in evolutia personajului este excursia la Odobesti, caci accentueaza conflictul sau interior, declansand criza de incertitudine a iubirii.
Gheorghidiu observa ca Ela acorda o atentie exagerata unui anume domn G. pe care il cunoscuse la una din petrecerile mondene. Constata ca sotia sa a mutat de doua ori pe toata lumea pentru a sta in aceeasi masina cu domnul G., pe drum toate comentariile le facea cu sau pentru acesta, fiind vizibil emotionata. La un popas, el ii ofera crengute de mar inflorit, iar la pranz Ela gusta din felul sau de mancare, gest pe care Gheorghidiu il considera intim. Comportamentul Elei ii provoaca o suferinta chinuitoare, acesta marturisind ca: “in cele trei zile cat am stat la Odobesti, am fost ca si bolnav”. Scena declanseaza un conflict interior mai profund, increderea in propria capacitate de discernamant: “se rupsese totodata si axa sufleteasca: increderea in vigoarea si eficacitatea inteligentei mele”.
Orgoliul sta si la baza celei de-a doua experiente de cunoastere, razboiul, in care Gheorghidiu se inroleaza voluntar, marturisind: “n-as vrea sa existe pe lume o experienta definitiva […] de la care sa lipsesc”. Si, intr-adevar, razboiul se dovedeste a fi pentru el o experienta cruciala, purificatoare, care il ajuta sa inteleaga la adevarata dimensiune drama iubirii. De aceea, atunci cand revine acasa, dupa ce este ranit pe front, simte fata de Ela o instrainare definitiva si decide sa rupa legatura conjugala si sa-i lase “tot trecutul”.
In concluzie, gestul final al personajului demonstreaza ca acesta nu este un invins deoarece este capabil sa depaseasca esecul iubirii si sa se arate disponibil pentru o alta experienta de viata. Stefan Gheorghidiu ramane un personaj reprezentativ pentru categoria intelectualilor insetati de absolut, tipologie umana impusa in literatura romana de opera lui Camil Petrescu.
