Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți relația dintre două personaje dintr-un text narativ studiat, aparținând lui Ion Creangă sau lui Camil Petrescu
Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți relația dintre două personaje dintr-un text narativ studiat, aparținând lui Ion Creangă sau lui Camil Petrescu
Text suport: "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creanga. Eseu Relatia dintre personaje: Harap-Alb si Spanul
Ion Creanga este considerat in literatura romana creatorul basmului cult, ale carui principale trasaturi sunt localizarea si umanizarea fantasticului.
Publicat in anul 1877, in revista “Convorbiri literare”, basmul “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga este considerat “cel mai frumos basm […] din intreaga noastra literatura”, “un veritabil bildungsroman fantastic”.
Tema generala a basmelor, lupta dintre bine si rau, ocupa un loc secundar in “Povestea lui Harap-Alb” deoarece nu exista o confruntare directa intre erou si fortele raului.In toate probele la care este supus, Harap-Alb este ajutat de prietenii de nadejde pe care si-i facuse. Tema centrala a basmului este calatoria initiatica a eroului, fiecare secventa narativa devenind un moment esential in initierea acestuia atat in plan social, cat si uman. Din acest punct de vedere, opera devine un bildungsroman.
Titlul devine semnificativ pentru tema basmului deoarece sugereaza ca opera urmareste destinul personajului principal, anume Harap-Alb. Numele acestuia este un oximoron deoarece “harap” inseamna negru, aici avand sensul de rob, iar adjectivul “alb” evidentiaza statutul lui special de rob alb, dar sugereaza si puritatea sufleteasca.
Perspectiva narativa este obiectiva, naratiunea fiind relatata la persoana a III-a, de un narator omniscient, dar exista si interventii subiective ale naratorului, din dorinta de a recapta atentia cititorului.
Personajul principal, Harap-Alb, si personajul secundar, spanul, sunt individualizate prin caracterizare directa facuta de narator si de celelalte personaje, dar si prin caracterizare indirecta ce reiese din vorbe, fapte, comportament, relatia cu celelalte personaje.
Statutul initial al lui Harap-Alb este unul privilegiat deoarece este cel mai mic fiu de crai, intruchipand in basm motivul superioritatii mezinului. Spanul accepta initial ipostaza umila de sluga, dar isi schimba statutul prin viclenie, reusind sa fure identitatea lui Harap-Alb.
Din punct de vedere moral, este un erou tipic de basm prin bunatate, generozitate, curaj, dar se deosebeste prin faptul ca ramane in sfera umanului, neavand trasaturi supranaturale. Personajul opozant, spanul, reprezinta fortele
raului, individul perfid, obisnuit a obtine avantaje si bogatie prin inselaciune. Portretul sau fizic se rezuma la o trasatura, ce reiese din caracterizarea directa facuta de narator: “om span”. In superstitia populara, acesta este un om “insemnat”, periculos si trebuie evitat.
Psihologic, Harap-Alb nu este foarte bine individualizat, fiind privit mai ales din exterior, din comportamentul sau reiesind ca este o fire sensibila si ca are momente de indoiala, de ezitare specific umane.
O prima scena semnificativa pentru relatia dintre personaje este cea a intalnirii in padure, labirintul in care mezinul, neinitiat fiind, se rataceste. Lingusitor si umil, spanul reuseste sa il convinga pe erou sa-l accepte in slujba sa, desi tatal sau il sfatuise sa se fereasca de astfel de oameni. Viclean, spanul varsa apa din pleosca si il atrage la o fantanta, pacalindu-l sa intre in ea. Naivitatea mezinului este evidentiata de narator prin caracterizare directa: “e boboc in felul sau la trebi aieste”. Acesta intra in fantana, fara sa se gandeasca la pericolul care il pandea. Spanul devine rautacios si amenintator, silindu-l sa jure pe palos ca ii va arata “ascultare si supunere in toate”. Aceasta scena devine semnificativa pentru personaj deoarece este atat locul “botezului”, aici primindu-si numele de Harap-Alb, cat si o adevarata poarta a infernului, de aici incepand pentru el greutatile vietii.
In relatia cu spanul, Harap-Alb dovedeste loialitate si credinta fata de stapanul sau, intrucat jurase pe palos. Cinstit din fire, nu il tradeaza pe span nici chiar in momentele dificile. Pe de alta parte, spanul este un stapan tiranic, impulsiv si agresiv. Astfel, in momentul in care ajung la curtea Imparatului Verde, spanul il trimite la grajd si devine amenintator, palmuindu-l ca sa ia “si mai mult frica”. De aceea, fetele Imparatului Verde cred ca spanul nu le seamana deloc “nici la chip, nici la bunatate” si ca Harap-Alb, sluga lui, “are o infatisare mult mai placuta si samana a fi mult mai omenesc”. Spanul este dictatorial si aspru cu Harap-Alb, asumandu-si toate meritele reusitei lui, intrucat considera ca stie sa-i fie stapan adevarat si sa il struneasca.
O ultima scena semnificativa pentru evolutia relatiei dintre cele doua personaje este cea din finalul basmului, cand Harap-Alb se intoarce cu fata Imparatului Rosu, pe care spanul dorea sa o ia de sotie. Aceasta dezvaluie adevarata identitate a celor doi, iar spanul, crezand ca Harap-Alb si-a incalcat juramantul, se repede si ii taie capul. Este pedepsit insa de calul lui, care il ridica la cer si apoi ii da drumul, ucigandu-l. Personaj fabulos, fata Imparatului Rosu il readuce la viata pe Harap-Alb, iar cei doi primesc binecuvantarea Imparatului Verde pentru a se casatori si a-i urma la tron. Aceasta scena este semnificativa deoarece marcheaza sfarsitul juramantului, dar si al conditiei umilitoare de rob. Invierea inseamna pentru el o renastere intr-o alta viata in care este pregatit pentru casatorie si pentru a deveni imparat.
In opinia mea, relatia dintre cele doua personaje evidentiaza antiteza dintre bine si rau, deznodamantul fiind reprezentat, ca intotdeauna, de triumful binelui asupra raului. Protagonistul trece printr-o serie de probe, dar invata din greseli, evolueaza, se maturizeaza pentru a merita sa devina imparat. Un rol important in acest proces il are si spanul, care intruchipeaza raul, dar este si cel care il initiaza, “e un rau necesar”. Ambele personaje sunt umanizate prin comportament, ganduri, limbaj, fiind o expresie a viziunii despre lume a autorului.
Text suport: "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" de Camil Petrescu. Eseu Relatia dintre personaje: Stefan Gheorghidiu si Ela
Aderand la ideile lui Eugen Lovinescu, privind modernizarea literaturii romane, Camil Petrescu sustinea si el ca literatura trebuie sa se sincronizeze cu psihologia si filosofia epocii, dar si cu celelalte domenii de cunoastere. Prozatorul sustine o creatie autentica, inspirata din propria experienta de viata, filtrata prin propria constiinta.
Publicat in anul 1930, in perioada interbelica, romanul “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” de Camil Petrescu este un roman modern, subiectiv, de analiza psihologica, un roman al experientei.
Tema romanului este drama intelectualului lucid, dornic de cunoastere, de experiente absolute, intr-o societate limitata si corupta.
Un element de structura semnificativ pentru relatia dintre cele doua personaje, Stefan Gheorghidiu si Ela, este tema iubirii, intrucat in prima parte a romanului, intre capitolul al II-lea si al V-lea, este relatata experienta iubirii conjugale a celor doua personaje.
Un alt element de structura este modalitatea de caracterizare. Gheorghidiu si Ela sunt individualizati prin caracterizare directa, facuta de celelalte personaje, respectiv autocaracterizare in cazul personajului principal si prin caracterizare indirecta ce reiese din vorbe, fapte, comportament, relatia cu celelalte personaje.
Perspectiva narativa este subiectiva, naratiunea fiind relatata la persoana I, de naratorul personaj, Stefan Gheorghidiu. Intrucat viziunea lui este unica, in opera neintervenind alte voci narative, cititorul stie despre Ela tot atat cat stie si personajul narator.
Din punct de vedere social, Gheorghidiu este initial un tanar student la Filosofie, care se casatoreste din dragoste cu Ela, studenta la Litere si duc o viata modesta, dar boema, fiind foarte fericiti. Statutul lor social se schimba insa in momentul in care Gheorghidiu primeste o mostenire de la un unchi foarte bogat, ceea ce le afecteaza in mod dramatic viata. Sotia sa este atrasa de lumea mondena si cea a afacerilor, in timp ce Gheorghidiu marturiseste ca se simte ca “supus unui tratament dureros”. Neputand face niciunul din compromisurile pe care le cere lumea in care ajunge, el ramane un inadaptat social.
Din punct de vedere moral, personajul principal reprezinta tipul intelectualului, trasaturile sale fundamentale fiind inteligenta, orgoliul, simtul onoarei si al dreptatii. Ela este individualizata prin caracterizare directa, facuta de narator, care marturiseste ca o apreciaza pentru bunatatea, generozitatea ei, dar si pentru inteligenta care izvora atat din inima, cat si de sub frunte, prin gingasie, delicatete, infrumuseta viata studenteasca.
Psihologic, Gheorghidiu este foarte bine individualizat prin monologul interior, dar si prin tehnici moderne, introspectia, retrospectia, memoria involuntara. Se evidentiaza astfel un caracter analitic, reflexiv, hipersensibil, lucid. Ela, in schimb, nu este individualizata psihologic, fiind privita din exterior, din perspectiva naratorului personaj sau a celorlalte personaje. De aceea, nu-si poate dovedi nici sentimentele si nici nevinovatia pana la final.
Stefan Gheorghidiu percepe iubirea in mod absolut, considerand ca acei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt. Vazand iubirea ca pe un proces de autosugestie, o modeleaza pe Ela dupa propriul ideal de feminitate. Suferinta lui incepe in momentul in care realizeaza ca ea nu era asa cum o credea.
O prima scena semnificativa in acest sens este excursia la Odobesti, prilejuita de sarbatorirea Sf. C-tin si Elena. Ela acorda o atentie exagerata unui anumit domn G., un avocat obscur, dar un dansator apreciat de femei, pe care il cunoscuse la o petrecere mondena la care ii invitase verisoara lui Gheorghidiu, Anisoara. Acesta observa atent comportamentul Elei si fiecare gest sau reactie a ei ii provoaca o mare suferinta. Ela muta de doua ori pe toata lumea pentru a sta in aceeasi masina cu domnul G., pe drum toate comentariile le facea cu sau pentru aceasta. La un popas, el ii ofera crengute de mar inflorit, iar la pranz Ela gusta din felul sau de mancare, gest pe care Gheorghidiu il considera intim. Comportamentul Elei ii provoaca o suferinta chinuitoare, aceasta marturisind ca: “in cele trei zile cat am stat la Odobesti, am fost ca si bolnav”.
Scena marcheaza inceputul crizei de incertitudine a iubirii. La intoarcerea in Bucuresti cei doi trec prin mai multe despartiri si impacari pana cand Gheorghidiu este concentrat pe front. Razboiul se dovedeste a fi o experienta definitiva pentru personajul principal, ajutandu-l sa vada la adevarata ei dimensiune drama iubirii. Gandindu-se la suferintele care il chinuisera din cauza iubirii inselate, Gheorghidiu simte ca totul, parca, este din alt taram. Ranit si spitalizat, este trimis acasa in perioada de convalescenta, iar intalnirea cu Ela este o alta scena semnificativa pentru evolutia relatiei lor. Ea il asteapta cu “o serie intreaga de demonstratii” despre care marturiseste Gheorghidiu ca altadata l-ar fi innebunit de emotie si placere. Ea pregateste o masa romantica, il ajuta sa se dezbrace, insa Gheorghidiu marturiseste ca singurele lucruri care il ispiteau erau cele care ii lipsisera pe front: patul mare alb, camera de baie.
Observandu-se atent, lui Gheorghidiu i se pare ca “a imbatranit” si are “preziceri de grasime”. A doua zi primeste o scrisoare anonima in care este anuntat ca in timp ce lupta pentru tara, nevasta il insala cu un individ Grigoriade si i se da adresa unde i-ar putea surprinde in flagrant. Insa Gheorghidiu nu mai este interesat sa mai verifice adevarul si spune: “sunt obosit si mi-e indiferent chiar daca e nevinovata”. A doua zi se muta la hotel si ii scrie Elei ca ii lasa totul “de la lucruri personale la amintiri; adica tot trecutul”.
In concluzie, relatia dintre cele doua personaje se degradeaza treptat pentru ca, de fapt, nu se cunosc cu adevarat, casatorindu-se mult prea repede. Pentru Gheorghidiu, Ela nu este decat o imagine ideala a propriilor aspiratii, iar dupa casatorie nu ea se schimba, ci modul in care el o percepe. In momentul in care intelege ca s-a inselat in alegerea sa, este capabil sa rupa legatura conjugala si sa se arate pregatit pentru o noua experienta de viata.
