Relația dintre personaje
Baltagul de Mihail Sadoveanu
Relația dintre Vitoria si Gheorghita
În perioada interbelică, romanul românesc a cunoscut cea mai complexă dezvoltare de până atunci. Pe de o parte Eugen Lovinescu și colaboratorii lui de la “Sburătorul” promovau formula modernă a romanului analitic, citadin, cu eroi problematizanți, formulă ilustrată de scriitori ca Mircea Eliade și Camil Petrescu. Pe de altă parte, reviste ca “Viața Românească” și “Gândirea” promovau formula tradițională, cu specific național și cu structuri prelungite din secolul al XIX-lea. Romanul tradițional are o structură închisă, finalul rezolvând toate conflictele și cu o desfășurare cronologică a evenimentelor. Temele sunt inspirate din existența social-istorică a comunităților țărănești, fiind preferate tema parvenirii, a luptei pentru pământ, a moștenirii, a formării etc. Narațiunea este heterodiegetică, cu narator omnipresent, omniscient și în general obiectiv. Personajele au o mare coerență și sunt tipologice.
O astfel de operă este “Baltagul”, publicat de Mihail Sadoveanu în 1930 . Întreaga creație a lui Sadoveanu aparține prozei tradiționale, de specific național, fie că este vorba de tema socială a satului și a țăranului sau de viața târgurilor și de istorie. În ciuda dimensiunilor reduse, romanul a fost interpretat în mod divers, ca roman “al transhumanței” (Călinescu) sau cu intrigă polițistă, fie ca roman de iubire, al formării. S-au observat cele două aspecte importante, de roman realist și de roman mitic. Scriitorul s-a inspirat atât din realitățile satului din nordul Moldovei, la cumpăna dintre secolele XIX și XX, cât și din mituri, tradiții și din balada “Miorița”. A preluat din aceasta fundalul transhumanței (absența bărbaților plecați cu oile determină un mod de viață în care femeile au un rol important), intriga (doi ciobani îl omoară pe al treilea), motivul animalului devotat (câinele) și cel al femeii în căutare.
Tema este socială, evocarea vieții unei comunități de păstori, în prim-plan situându-se drumul Vitoriei Lipan în căutarea bărbatului dispărut. Construcția epică ilustrează formula tradițională, cu narațiune heterodiegetică, narator omniscient, compoziție închisă, evoluție cronologică și cu numeroși indici spațio-temporali.
Un cuplu de personaje important din opera este reprezentat de Vitoria Lipan și de Gheorghiță, fiul acesteia.
Personajul principal, Vitoria Lipan, este o femeie voluntara, “un exponent al spetei” (G. Calinescu) in relatie cu lumea arhaica, dar si o individualitate, prin insusirile sale: “Vitoria pune spirit de vendetta si aplicatie de detectiv” (G. Calinescu). Munteanca din Magura Tarcaului este o femeie puternica, hotarata, curajoasa. Inteligenta nativa si stapanirea de sine sunt evidentiate pe drum, dar mai ales la parastas, cand îi demasca pe ucigasi. Apartinand lumii arhaice, patriarhale, Vitoria transmite copiilor respectul traditiilor si este refractara la noutatile civilizatiei (“In tren esti olog, mut si chior”). Ca mama, ii interzice Minodorei sa se indeparteze de traditie si contribuie prin calatorie la maturizarea lui Gheorghita. Personaj complex, este realizat prin tehnica basoreliefului si individualizat prin caracterizare directa si indirecta – fapte, vorbe, atitudini, gesturi, relatii cu alte personaje. Portretul fizic releva frumusetea personajului prin tehnica detaliului semnificativ: “Nu mai era tanara, dar avea o frumuseta neobisnuita in privire”;”ochii ei căprii în care se răsfrângea lumina castanie a părului.” .Portretul fizic al lui Gheorghita oglindeste caracteristicile vârstei-“începea să-i înfiereze mustăcioara”, dar și trăsături care îl individualizează. Flăcăul este “mândru și voinic”,după cum remarcă Vitoria, are ochii căprui și frumoși ai mamei sale, era sprâncenat.Descrierea vestimentației și notarea gestului semnificativ întregesc portretul exterior al băiatului, fudul, cu bundița lui înflorită, cu chimirul nou în care iși cufunda palmele ca tatăl său pe care îl considera un model pentru meseria sa și pentru viața.
Familia lui Nechifor Lipan, din satul Măgura Tarcăului este reprezentativă pentru oamenii de munte din nordul Moldovei.Sunt muncitori, înstăriți datorită muncii, au sarcinile foarte bine stabilite.Bărbatul este mereu plecat în procesul transhumanței, femeia este energica, descurcareata si administreaza singura gospodaria. Baiatul, adolescent acum, este initiat în meseria de oier de tatal sau, Minodora, si ea adolescentă, este crescuta în spiritual traditiei stramosesti de mama ei.
După ce își dă seama că barbatul ei a disparut, deoarece plecase toamna devreme si trecusera doua luni, ea intuieste ca este mort, pentru ca in lumea lor, în care legile nescrise, tradițiile ordoneaza întelegerea rostului vietii, o astfel de disparitie nu putea avea drept explicatie decât moartea. Vitoria îi scrie cu ajutorul preotului lui Gheorghita pentru a-l chema. Scrisoarea de raspuns dezvaluie mai multe trasaturi ale baiatului: își iubea părinții și era cuprins de dor, îi respecta , avea credinta în Dumnezeu. Indirect, aflam ca er déjà un oier priceput.
Observând că fiul se sfia sa plece singur în cautarea tatalui, Vitoria decide sa plece împreuna. Pentru baiat, acest drum va fi initiatic, un drum al maturizarii, opera având astfel si trasaturi de bildungsroman. Mama îl observă permanent, il îndruma, iar baiatul se lasă condus de aceasta uimindu-se de inteligența ei, de simțul ei psihologic, de diplomatia, puterea de disimulare, arta dialogului, autoritatea si asprimea când era cazul.. “pentru tinede-aici înainte începe a răsări soarele;De-acu trebuie sa te arati barbat.Eu nu am alt sprijin si am nevoie de bratul tău”.Baiatul raspunde pe masura și, înainte de plecare, simte in el”o putereșî îndârjire și nu se opri până ce nu-l birui ca pe o ființă.”Monologurile sale interioare – mijloc important de caracterizare- dezvăluie spiritul de observație , natura reflexivă. Astfel, surprins de supărarea ei apriga, el gândește ca Vitoriei i-au crescut” țepi de aricioaica”. Intelege că “femeile –s mai viclene, iar barbatii îs mai proști,însă mai tari de vârtute” O observa permanent pe mama sa învățând că răbdarea, tăcera sau, dimpotrivă locvacitatea, disimularea la nevoie,sunt manifestări mai prețioase decât suferința, renunțarea, impulsivitatea, chiar decât faptele uneori. De-a lungul calatoriei, cei doi se completează se analizeaza, fiul oglindindu-se în conștiința mamei care îl îndrumă cu mult tact. Ei sunt caracterizați direct prin dialog sau prin monolog și indirect prin gesturi, dialog, relații interumane, fapte. Vitoria ajunge încet-încet la asasinii lui Nechifor, înțelege că motivul uciderii a fost jaful, dar nu se exteriorizeaza în fața lor, iar fiul se mira .Va întelege mai târziu că ea căuta dovezi, că era convinsă că nu jandarmii si judecatorii trebuie sa ii pedepseasca, ci mai inâi ea trebuie sa își faca datoria de nevastă și de creștină. Si pe Gheorghiță trebuie să îl aiba alaturi. Astfel se construiește portretul moral complex al amândurora.
Scena descoperirii rămășițelor pământești este impresionantă prin dramatismul ei, iar Sadoveanu a pregătit-o cu mare arta accentuând notele tragice. Era o zi frumoasă de primăvară, iar Vitoria, om al muntelui, s-a lăsat furată de mireasma padurii. Lupu s-a zmucit în lanț, dar ei nu l-au slobozit. Spre apus au mai trecut o data pe lângă Crucea Talienilor, iar Vitoria, observând câinele, i-a spus lui Gheorghița sa il lase liber, apoi l-a îndemnat sa coboare în râpă și s-a dus si ea. Strigătul femeii-”Gheorghiță”- l-a inspaimântat pe baiatul care nu stia numele adevarat al tatalui si povestea schimbarii ritualice. Lasat de mama sa vegheze osemintele tatalui, baiatul iși învinge teama si se simte barbat: “Sângele și carnea lui Nechifor Lipan se întorceau asupra lui în pași, în zboruri, în chemări.” Totuși, când se înnoptează, se sperie și urcă la drum fiind mai apoi mustrat de Vitoria ca a lasat lumânarea. In plan symbolic, acesta este momentul în care el trece la un nivel superior de conștiință. Acea coborâre pare una în infern, după care flăcăul va prelua puterile celui dispărut. Acum înțelege de la mama lui ca trebuia sa asculte si de autoritati si ca nu mai puteau sa ridice singuri trupul. Foarte abilă, ea le spune autoritătilor ca nu banuieste pe nimeni, desi Gheorghita stia ce îi trecea ei prin minte..Pe Gheorghiță îl consideră “încă prost și copil”, dupa cum îi spune nevestei cârciumarului, așa că își asuma pedepsirea vinovaților Punctul culminant , dezvaluirea ucigasilor la praznicul de înmormântare reprezintă si momentul maturizarii depline a lui Gheorgita, fiind condus de mama.El asistă mai întâi la relatarea în care femeia descrie scena asasinatului de parca ar fi fost de față, observă iritarea crescândă a lui Calistrat Bogza, iar când Vitoria emite verdictul-“Gheorghiță mi se pare că pe baltag e scris sânge și acesta-I omul care a lovit pe tatu-tau”-, el a simțit crescând în sine “o putere mai mare și mai dreaptă decât a ucigașului”.Il lovește în frunte cu același baltag, iar Lupu desăvârșeste actul justitiar. Intreaga scenă dezvaluie nivelul la care a ajuns comunicarea înttre cei doi.
In final, cele două personaje apar împreună, mamă șî fiu, el preluând rolul tatalui său, ea adaptăndu-se la noua situație a familiei. El înțelege că, deși mama i-a fixat noul loc, mai are multe de învățat, că trebuie săîși assume responsabilități, să își platească datoriile,să respecte cu sfințenie datinile, să fie gospodar, cinstit, respectuos.Astfel Gheorghiță a parcurs treptele inițierii, de la copilăria ocrotită de familie, la deprinderea mestesugului sub îndrumarea tatalui, la drumul sub Indrumarea mamei.
Drumul lor strabătând munții, înfruntând situatii periculoase, îndrumati, dupa credinta Vitoriei, de Sf.Ana, care se pare ca i-a împins înainte până la locul crimei, dar și de Nechifor-“mortul a vorbit”,cei doi se leaga tot mai mult. Alexandru Paleologu a comparat drumul lor, inițiatic pentru băiat, cu drumul zeiței Isis, din mitologia egipteană, în căutarea trupului taiat si risipit al lui Osiris.In capitolul XI Sadoveanu face o referire la această legenda când spune:”trebuia să afle dacă Lipan s-a înălțat în soare ori a curs pe o apă”. Osiris reprezintă soarele care apune si rasare, adică moare si reînvie. Tot ca în mitul egiptean, Vitoria este însoțită de fiu-acolo Horus- și de câinele devotat-Anubis.
Baiatul a preluat de la mama puterea de a înfrunta greutățile, forța de a continua viata cu respectul familiei, al credintei, al tradițiilor.Asa cum observa Tudor Vianu, “chipurile lui Sadoveanu exprimă forma supremă a expansiunii vieții și reprezintă tipuri de creatori, ființe care își croiesc singure soarta.”Vitoria Lipan este o astfel de ființă, iar Gheorghiță este pregătit să devină un asemenea om, puternic, pe care soarta sa nu il înfrăgă.”
