Acţiunile diplomatice ale României înainte de recunoaşterea independenţei de stat.
- Ministerul Afacerilor Străine al Principatelor Unite a început să funcţioneze în anul 1863. Astfel, deşi nu erau încă independente, Principatele Unite au realizat legături speciale cu alte ţări: în 1863, a fost încheiată cu Serbia o convenţie de extrădare, iar în 1865, cu Austro-Ungaria, o convenţie privind sistemul poştal şi cel de telegraf.
- După anul 1866, legăturile externe ale ţării noastre s-au intensificat, astfel că numărul convenţiilor comerciale încheiate cu alte state a cresut.
- În 1875, a fost încheiată o convenţie comercială şi de navigaţie pe 10 ani cu Austro-Ungaria, iar în 1876 a fost parafată o astfel de convenţie şi cu Rusia.
Relaţiile externe ale României după obţinerea independenţei de stat.
- Prin tratatele de pace de la San Stefano şi Berlin, din anul 1878, a fost recunoscută independenţa de stat a României.
- Imediat după semnarea tratatului de pace de la Berlin, Austro-Ungaria, Rusia şi Turcia au recunoscut independenţa României, iar Italia, în 1879. Germania şi alte ţări a condiţionat recunoaşterea independenţei României de modificarea articolului 7 din Constituţie cu privire la acordarea cetăţeniei române celor de altă religie decât cea creştină şi de răscumpărarea de către statul nostru a acţiunilor concernului falimentar Strousberg. În aceste condiţii, independenţa României a fost recunoscută şi de Germania, Franţa şi Anglia, în anul 1880.
- După recunoaşterea independenţei, România a putut să stabilească relaţii diplomatice cu alte state bazate pe suveranitate şi egalitate.
- Ţara noastră a deschis primele reprezentanţe diplomatice, care se numeau legaţii, în alte capitale sau a ridicat la nivel de legaţie fostele agenţii diplomatice care funcţionau în ţările respective.
- Astfel, au început să funcţioneze legaţii la Constantinopol (1878), Viena (1878), Belgrad (1879), Paris (1880) etc.
- Prin urmare România a putut să promoveze mult mai eficient acţiuni de politică externă în conformitate cu interesele sale politice şi economice. De exemplu, pentru a-şi proteja economia de concurenţa mărfurilor din Austro-Ungaria, România a dorit să negocieze, în 1886, o nouă convenţie comercială cu acest stat, ceea ce a determinat un adevărat război vamal între cele două ţări.
- În politica externă de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi de la începutul secolului al XX-lea, România trebuia să ţină cont de raporturile dintre marile puteri. Teama de Rusia, care răpise României sudul Basarabiei, în 1878, a determinat apropierea ţării noastre de Germania şi de Austro-Ungaria. La rândul lor, aceste mari puteri considerau România un avanpost în politica lor de consolidare a poziţiilor în sud-estul Europei.
- În 1883, România devenea, astfel, membră a Triplei Alianţe.
- Situaţia internaţională s-a schimbat la începutul secolului al XX-lea, iar România a acţionat ca un factor de stabilitate în această parte a Europei, pentru menţinerea statu-quo-ului în Peninsula Balcanică. România s-a implicat în al doilea război balcanic (1913), împotriva Bulgariei, numai în momentul în care situaţia de la sud de Dunăre a devenit periculoasă pentru securitatea ţării.
- Prin tratatul de pace de la Bucureşti (1913), România a obţinut partea de sud a Dobrogei (Cadrilaterul).
- După înfiinţarea celui de-al doilea bloc politico-militar european, Antanta, şi în condiţiile apropierii războiului, România şi-a intensificat acţiunile diplomatice pentru realizarea obiectivului naţional, Marea Unire. Austro-Ungaria şi Germania nu au mai putut menţine România în sfera lor de influenţă.
- Prim-ministrul Ion I. C. Brătianu a negociat, în secret, cu Antanta, participarea la Primul Război Mondial alături de aceasta, obţinând recunoaşterea drepturilor Românei asupra Transilvaniei, Banatului şi Bucovinei. Intrată în război după doi ani de neutralitate, în 1916, România şi-a îndeplinit obiectivul naţional, realizarea statului unitar român.
