Rezolvari Istorie Bacalaureat 2008

Rezolvari istorie bac 2008 valabile si pentru bacalaureat 2009 - 100 de variante

Varianta 001 - Subiectul I

Varianta 1 Răspuns
   1. Secolul al XVI-lea
   2. Ştefan cel Mare
   3. Sursa A- Oraşul Suceava
Sursa B- Oraşul Târgovişte

   4. În 1476, când este asediată de turci, Cetatea Neamţului a fost imposibil de cucerit pentru că ,deşi s-au aşezat şapte bombarde şi timp de opt zile s-au străduit a o cuprinde,… toţi se apăru cu tunurile şi nu le păsa
   5. Deşi a fost înzestrată cu ieniceri, 1600 archebuzieri şi 2000 cavaleri, cetăţuia ridicată de turci la Târgovişte în 1595 a cedat repede în faţa oştirilor aliate creştine (a lui Mihai şi ale principelui Transilvaniei) pentru că apărarea a fost organizată iresponsabil. La posturi, în momentul atacului, se aflau 300- 400 soldaţi în timp ce creştinii erau superiori din punct de vedere numeric: 50-60 de mii. ‚‚au dat asaltul şi deodată au dat foc şi pârjol la acea cetăţuie… necredincioşii au luat-o şi au distrus-o’’
   6. Istoria Ţărilor Române între sec. al XIV-lea şi al XVI-lea se desfăşoară într-un context internaţional complicat. Acesta este marcat de expansiunea Imperiului Otoman şi de tendinţele regatelor creştine – Polonia şi Ungaria de a-şi subordona Ţările Române şi de a-şi extinde controlul la Dunărea de Jos şi în Peninsula Balcanică. Obiectivul fundamental al politicii externe dusă de domnii români îl reprezintă lupta pentru menţinerea independenţei şi a autonomiei politice, apărarea teritoriului ţării şi a hotarelor sale. Pe această linie se înscriu eforturile lui Mircea cel Bătrân (1386-1418) de a realiza un echilibru profitabil între tendinţele hegemonice ale Ungariei şi Imperiului Otoman. Pentru a contracara pretenţiile lui Sigismund le Luxemburg (rege al Ungariei şi împărat al Germaniei) asupra ţării Româneşti Mircea încheie, curând după urcarea pe tron o alianţă cu Polonia, prin intermediul lui Petru Muşat, domnul Moldovei - cu care de asemenea Mircea are relaţii foarte bune. Devenind vasal al Poloniei, ca şi domnul Moldovei, Mircea se pune sub protecţia formală a acestui regat,aflat în rivalitate cu Ungaria la acea vreme.

               După 1390 pericolul otoman se accentuează iar prezenţa la Dunăre a noii puteri îi apropie pe Sigismund -regele Ungariei şi Mircea -domnul Ţării Româneşti care ieşise victorios în faţa lui Baiazid I la Rovine (oct. 1594 sau mai 1595) dar nu deţinea controlul total asupra ţării sale din cauza lui Vlad Uzurpatorul -protejatul sultanului. Tratatul dintre Mircea şi Sigismund se încheie în martie 1395 la Braşov şi cuprindea condiţiile în care cei doi aliaţi îşi ofereau sprijin în lupta antiotomană. Sprijinul acordat de Mircea în confruntările anterioare cu Poarta şi participarea sa la Cruciada de la Nicopole (1396) unde armata de cavaleri din Europa Occidentală suferă un dezastru în faţa armatei otomane, dovedesc trăinicia acestei alianţe.

   7. Constituirea statelor Medievale în spaţiul românesc - Transilvania, Ţara Românesc Moldova şi Dobrogea - reprezintă un moment esenţial în evoluţia politică a teritoriului la nord de Dunăre. La baza statului stau ţările, obştile săteşti, câmpurile sau codrii. Acestea se reunesc între secolele IX- XIII in cadrul unor formaţiuni prestatale - jupanate, cnezate şi voievodate. Asemenea formaţiuni sunt pomenite la începutul Evului Mediu în Cronica lui Nestor şi Povestea vremurilor de demult la răsărit de Carpaţi, iar despre populaţia din aceste zone aflam ca se opunea în secolul al XIII-lea deopotrivă turcilor din Halici, dar şi incursiunilor tătaro-mongole.

               La baza constituirii Moldovei stă un dublu descălecat. Iniţiativa vine de la fruntaşii politici ai românilor din Maramureş. Cu prilejul unor expediţii împotriva tătarilor (1345-1354, iniţiate de regele maghiar Ludovic de Anjou la est de Carpaţi, voievodul maramureşean Dragoş se aşeză în teritoriul determinat de râul Moldova. El organizează acolo o marcă de apărare supusă coroanei ungureşti. Urmaşii lui Dragoş menţin raporturile de dependenţă faţă de Ungaria, ceea ce duce în 1359 la izbucnirea unei răscoale locale. Profitând de aceasta, un alt voievod din Maramureş, Bogdan din Cuhea, trece munţii la răsărit şi alungă pe urmaşii lui Dragoş. Astfel se naşte un nou stat românesc independent, şi anume Moldova. Noul său statut politico-juridic este recunoscut în 1364-1365 de către Ungaria.


Varianta 002 - Subiectul I

Varianta 2 Răspuns

1. Ştefan cel Mare
   2. Secolul al XVII-lea
   3. mitropolit
   4. boierimea
   5. A (Ştefan convoacă Adunarea Ţării pentru a primi confirmarea în domnie; i-a strâns pe boieri şi alte categorii sociale la Direptate)

Cauză: ‚‚şi i-a întrebat pe toţi: iastele cu voie tuturor să le fie domn?’’

Efect: ‚‚cu toţii l-au ridicat domn’’ (proclamarea lui Ştefan)

      Este valabilă şi varianta:

      Cauză: ‚‚Ştefan vodă.. de război să pregătea’’

      Efect : ‚‚A împărţit oştii sale steaguri şi a pus căpitani, care toate, cu noroc,    i-au venit’’

   6. B (Brâncoveanu, marele logofăt se bucura de mare respect din partea boierilor, care l-au convins după multe insistenţe să le fie domn)

Cauză: ‚‚ Îl ştiau că este înţelept şi se trăgea din odraslă domnească’’

Efect: ‚‚Boierimea şi cu alţii cu toţii făcură sfat şi aleseră dintre dânşii [pe Brâncoveanu], marele logofăt, de-l ridicară să le fie domn’’

      Este valabilă şi varianta:

Cauză: ‚‚ Boierimea şi cu alţii cu toţii făcură sfat şi aleseră dintre dânşii [pe Brâncoveanu], marele logofăt, de-l ridicară să le fie domn’’

Efect : ‚‚Şi îndată îl duseră în sfânta mitropolie cu mare cinste… şi i-au citit deasupra capului [slujba de binecuvântare]

(alegerea Domnului de către boieri este urmată de ungerea cu mir realizată de către mitropolit - conform ritualului, abia după aceea i se recunoaşte candidatului calitatea de domn)

   7.             La sfârşitul secolului al XIV-lea Imperiul Otoman forţa deja linia Dunării în expansiunea sa spre centrul Europei. Mircea cel Bătrân (1386- 1418), domnul Ţării Româneşti, în faţa acestei primejdii a adoptat o politică activă de apărare a ţării aliindu-se cu vecinii. Astfel că în 1389 oferă ajutor cneazului Lazăr în bătălia de la Câmpia Mierlii. În anii următori se confruntă cu turcii şi la nord de Dunăre, cea mai răsunătoare victorie a sa este cea de la Rovine. Deşi nu se cunosc nici data exactă (probabil oct. 1394 sau mai 1395) şi nici locul unde s-a desfăşurat (rovină - loc mlăştinos), această bătălie reprezintă prima mare confruntare româno-otoman din istorie. Întrucât nu avea suficiente forţe pentru o înfruntare directă, Mircea - după ce a pus la adăpost populaţia - s-a retras în păduri, hărţuindu-i pe turci. Tactica aceasta a fost apoi folosită de mai mulţi domnitori în lupta cu oştile otomane. Bătălia s-a dat în cele din urmă într-o zonă mlăştinoasă unde forţele turceşti nu se puteau desfăşura. Lupta a fost crâncenă, cronicile vremii scriu despre mulţimea lăncilor şi a săgeţilor care au întunecat văzduhul. Consecinţele victoriei au fost: îndepărtarea pericolului otoman şi organizarea primei mari coaliţii continentale otomane la care a participat şi domnitorul român – cruciada de la Nicopole. În prealabil Mircea a încheiat cu Sigismund de Luxemburg - regele Ungariei - un tratat de alianţă la Braşov (7 martie 1395). Scopul alianţei ca şi scopul cruciadei de la Nicopole era alungarea otomanilor de la Dunăre şi chiar din Europa. Încă din primăvara anului 1396 au sosit la Buda cavaleri francezi şi burgunzi, apoi germani, italieni si englezi. Acestora li s-au alăturat oştile maghiare, un corp ardelean condus de voievodul Ştibor şi oastea Ţării Româneşti sub conducerea lui Mircea. În vara anului 1936 aliaţii au cucerit Vidinul şi Rahova ajungând la Nicopole. Deşi Mircea, care cunoştea tactica de luptă a otomanilor, a cerut să atace cel dintâi, a fost refuzat de ducele Burgundiei. În aceste condiţii atacul a fost pornit de cavaleria occidentală, care s-a îndepărtat de liniile creştine şi a fost înconjurată de oastea otomană. Rezultatul cruciadei a fost un fiasco, el consfinţea prezenţa otomanilor în Bulgaria şi pe linia Dunării. În interiorul ţării prezenţa turcilor a avut un efect paradoxal pentru că i-a întărit poziţia lui Mircea; pericolul otoman i-a readus pe boieri în jurul domnului după o scurtă perioadă de anarhie favorabilă lui Vlad Uzurpatorul favoritul sultanului.
   8.             Înfrângerea otomanilor sub zidurile Vienei în 1683 marchează debutul ultimei faze de evoluţie a Imperiului Otoman -decăderea sa lungă şi lentă(1683- 1918).

            De acest fenomen au profitat din plin cele două puteri în ascensiune -Austria şi Rusia -care iniţiază o politică agresivă, expansionistă, în răsăritul Europei- politică cunoscută mai bine de două secole sub numele de ‚‚criză orientală’’. Aflate la intersecţia celor trei mari puteri (Rusia, Austria şi Turcia) Ţările Române nu puteau să se sustragă caruselului de interese şi intrigi care s-a declanşat după 1683. În prima fază ,domnitori vizionari ca Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu şi Dimitrie Cantemir încearcă ieşirea din sistemul doninaţiei otomane apropiindu-se de Imperiul Habsburgic, Polonia şi Rusia. Tratativele cu Habsburgii le iniţiază Cantacuzino (domn al Ţării Româneşti 1678-1688). În centrul acestor tratative au stat ideile de independenţă a ţării, libertate religioasă, respectarea vechilor obiceiuri ale ţării. După moartea neaşteptată a lui Şerban Cantacuzino, tratativele sunt continuate de Constantin Brâncoveanu, fără să se ajungă la un rezultat deoarece Austria nu a dat garanţiile militare solicitate de domnul român ci, din contră ,comportamentul generalului Donat Heissler în 1690 a demonstrat intenţia expansionistă a Austriei . După pacea de la Karlowitz, Transilvania intră sub stăpânire Austriacă iar Ţara Românească şi mai ales Moldova se reorientează spre altă alianţă: Rusia lui Petru cel Mare. În aprilie 1711 Dimitrie Cantemir încheie cu Petru o înţelegere la Luck prin care se prevedea ieşirea Moldovei de sub dominaţie otomană, alianţa ţării cu Rusia, recunoaşterea deplinei suveranităţi şi integrităţi a Moldovei, domnie ereditară a lui Dimitrie Cantemir. Războiul ruso-româno-otoman de sfârşeşte însă cu înfrângerea de la Stănileşti pe Prut, iar Dimitrie Cantemir este obligat să se refugieze în Rusia. După câţiva ani (1714) îşi pierde tronul şi Brâncoveanu; apoi şi viaţa, În aceste împrejurări, pentru că nu mai avea încredere în domnii pământeni, Imperiul Otoman a introdus în Moldova şi Ţara Romînească domniile fanariote.

Varianta 003 - Subiectul I

Varianta 004 - Subiectul I

Varianta 4 Răspuns

1. Secolul al XV-lea
2. mijlocitor al păcii moldo-polone sau intermediar al păcii
3. voievod şi domn
4. Moldova este vasala Poloniei

Moldova se află în situaţia de vasalitate faţă de Regatul Poloniei

Moldova prin Alexandru cel Bun este vasala Regelui Poloniei – Vladislav al II-lea

Alexandru cel Bun, domn al Moldovei este vasalul regelui Poloniei, Vladislav al II-lea

Explicaţia din text: ‚‚Facem cunoscut (…) că dorim, cu credinţa şi cu dreptatea noastră, să arătăm supunerea noastră marelui rege al Poloniei, Vladislav’’

Altă explicaţie valabilă: ‚‚Făgăduim pe cinstea şi pe onoarea noastră [că respectăm] această supunere a noastră şi nu o vom încălca niciodată’’

5. Anterior anului 1499, între cele două ţări a existat o relaţie conflictuală.

Explicaţie: ‚‚într-o vreme de mult trecută, între noi şi Ioan Albert [regele] Poloniei, au fost oarecare vrăjmăşie şi cunoscuta ceartă şi luptă’’

Este valabilă şi următoarea prezentare: Tratatul din 1499 pune capăt unei perioade de conflicte dintre Polonia şi Moldova.

Explicaţia: ‚‚ au fost oarecare vrăjmăşie şi cunoscuta ceartă şi luptă’’

Este valabilă şi următoarea prezentare: Tratatul din 1499 dintre Ştefan şi Ioan Albert inaugurează între Moldova şi Polonia o perioadă de pace.

Explicaţia: ‚‚astfel că între noi (…) are să fie linişte şi pace veşnică.

Este valabilă şi următoarea prezentare: Prin tratatul de pace de la 1499 dintre Ştefan cel Mare şi Albert, Polonia renunţă la pretenţiile de suzeranitate ale Moldovei, tratatul încheindu-se între egali.

Explicaţia: ‚‚aşa că de aici înainte, atât noi cât şi urmaşii noştri [ai lui Ştefan] vom trăi şi vom stăpâni în vremile viitoare [Moldova] slobozi şi fără grijă, şi fără nici o piedică din partea domniei sale [regele Poloniei].

6. Acţiuni politico militare desfăşurare de români în Evul Mediu:

Ţările Române, între secolele al XIV-lea - al XVI-lea au dus o politică activă în sud - estul Europei cu mijloacele diplomaţiei – când puteau evita lupta dar şi cu rezistenţa armată când inamicul era pe măsură. Obiectivele lor în Evul Mediu au fost să-şi apere independenţa, să-şi păstreze teritoriul şi să promoveze prosperitatea domnului şi locuitorilor acestui spaţiu. Prin implicarea lor în lupta antiotomană Ţările Române s-au implicat în politica de cruciadă târzie iniţiată de creştinătate. La sfârşitul secolului al XIV-lea Mircea a încheiat cu Sigismund de Luxemburg - regele Ungariei - un tratat de alianţă la Braşov (7 martie 1395). Scopul alianţei ca şi scopul cruciadei de la Nicopole din anul următor, era alungarea otomanilor de la Dunăre şi chiar din Europa. Încă din primăvara anului 1396 au sosit la Buda cavaleri francezi şi burgunzi, apoi germani, italieni si englezi. Acestora li s-au alăturat oştile maghiare, un corp ardelean condus de voievodul Ştibor şi oastea Ţării Româneşti sub conducerea lui Mircea. În vara anului 1396 aliaţii au cucerit Vidinul şi Rahova ajungând la Nicopole. Deşi Mircea, care cunoştea tactica de luptă a otomanilor, a cerut să atace cel dintâi, a fost refuzat de ducele Burgundiei. În aceste condiţii atacul a fost pornit de cavaleria occidentală, care s-a îndepărtat de liniile creştine şi a fost înconjurată de oastea otomană. Rezultatul cruciadei a fost un fiasco; el consfinţea prezenţa otomanilor în Bulgaria şi pe linia Dunării. În interiorul ţării prezenţa turcilor a avut un efect paradoxal pentru că i-a întărit poziţia lui Mircea; pericolul otoman i-a readus pe boieri în jurul domnului după o scurtă perioadă de anarhie favorabilă lui Vlad Uzurpatorul preferatul sultanului.

Un alt episod valoros din succesiunea alianţelor antiotomane este cel din 1459 când Papa - Pius al II-lea a încercat să relanseze ideea de cruciadă împotriva turcilor adresându-se regelui Ungariei - Matei Corvin şi altor prinţi din Europa. În acest context a acţionat Vlad Ţepeş, aliat cu Matei Corvin probabil din 1460. Domnul muntean, sprijinindu-se pe promisiunile regelui Ungariei, organizează campania surpriză din iarna 1461-1462 în sudul Dunării. Surprins de sfidarea lui Ţepeş, Mahomed al II-lea a pregătit un răspuns pe măsură: cu o armată de circa 60 000 de luptători şi cu o trupă navală transportată de 25 de trireme şi 150 de alte vase, sultanul s-a îndreptat spre Dunăre cu scopul de a lua Chilia şi de a-l scoate din tronul Ţării Româneşti pe Vlad Ţepeş. Efectivele domnului valah nu depăşeau 30 000 de oşteni ,astfel că nu a reuşit să oprească trecerea peste fluviu a armatei otomane şi a trebuit să organizeze un atac surpriză în interiorul ţării. ‚‚A trimis sus la munte toate femeile şi copii’’, a pustiit totul în calea invadatorilor silindu-i să sufere de foame şi sete. Sub arşiţa zilelor de vară, soldaţii lui Vlad hărţuiau permanent inamicul. În noaptea de 16 pe 17 iunie 1462 Vlad declanşează celebrul atac de noapte asupra taberei otomane de lângă Târgovişte, al cărui scop era să suprime pe Mehmed al II-lea şi să-i înfricoşeze oastea. Fără a-şi atinge obiectivul, domnul a produs însă grele pierderi taberei turceşti. Sub efectul acestei lovituri surpriză, trupele s-au retras precipitat în dezordine.

7. Constituirea statelor Medievale în spaţiul românesc - Transilvania, Ţara Românească, Moldova şi Dobrogea - reprezintă un moment esenţial în evoluţia politică a teritoriului de la nord de Dunăre. La baza statului stau ţările, obştile săteşti, câmpurile sau codrii. Acestea se reunesc între secolele IX- XIII in cadrul unor formaţiuni prestatale - jupanate, cnezate şi voievodate. Asemenea formaţiuni sunt pomenite la începutul Evului Mediu în Cronica lui Nestor şi Povestea vremurilor de demult la răsărit de Carpaţi, iar despre populaţia din aceste zone aflam ca se opunea în secolul al XIII-lea deopotrivă ruşilor din Halici, dar şi incursiunilor tătaro-mongole.

La baza constituirii Moldovei stă un dublu descălecat. Iniţiativa vine de la fruntaşii politici ai românilor din Maramureş. Cu prilejul unor expediţii împotriva tătarilor (1345-1354), iniţiate de regele maghiar Ludovic de Anjou la est de Carpaţi, voievodul maramureşean Dragoş se aşeză în teritoriul determinat de râul Moldova. El organizează acolo o marcă de apărare supusă coroanei ungureşti. Urmaşii lui Dragoş menţin raporturile de dependenţă faţă de Ungaria, ceea ce duce în 1359 la izbucnirea unei răscoale locale. Profitând de aceasta, un alt voievod din Maramureş, Bogdan din Cuhea, trece munţii la răsărit şi alungă pe urmaşii lui Dragoş. Astfel se naşte un nou stat românesc independent, şi anume Moldova. Noul său statut politico-juridic este recunoscut între 1364-1365 de către Regatul Ungariei.

Varianta 005 - Subiectul I

Varianta 5 Răspuns

1. Secolul al XVI-lea
2. Vlad Ţepeş
3. A. sultan [Mahomed] B paşă [Sinan]

4. Vlad Ţepeş a folosit tactica pământului pustiit

E valabil şi răspunsul: ‚‚a aplicat metodele războiului asimetric’’:

- retragerea populaţiei în zone protejate

- pustiirea câmpurilor, distrugerea resurselor de hrană şi apă

Explicaţia din text: ‚‚vlahul [Vlad Ţepeş] ia mutat pe toţi supuşii lui în locuri strâmte de munte şi în locuri acoperite de păduri; şi câmpurile le-a lăsat pustii (…). Tiranul (…) n-a găsit nimic, nici om (…) nici ceva de mâncare sau de băut’’

5. Mihai a folosit tactica ofensivă: atacând armata otomană, cu puţină oaste imediat după trecerea Dunării şi prin exemplul personal a dobândit o strălucită victorie’’

Explicaţia din text: ‚‚[Mihai Viteazul] iese la luptă cu oaste puţină (…), a smuls o secure sau o suliţă ostăşească si, pătrunzând el însuşi în şirurile sălbatice ale duşmanilor, străpunge pe un stegar al armatei, taie cu sabia o altă căpetenie şi, luptând ca un erou, se întoarce nevătămat.’’

6. Două acţiuni diplomatice din Evul Mediu/ de la începutul modernităţii.

Sugestie I: acţiuni diplomatice din Evul Mediu: Istoria Ţărilor Române între sec. al XIV-lea şi al XVI-lea se desfăşoară într-un context internaţional complicat. Acesta este marcat de expansiunea Imperiului Otoman şi de tendinţele regatelor creştine – Polonia şi Ungaria de a-şi subordona Ţările Române şi de a-şi extinde controlul la Dunărea de Jos şi în Peninsula Balcanică. Obiectivul fundamental al politicii externe dusă de domnii români îl reprezintă lupta pentru menţinerea independenţei şi a autonomiei politice, apărarea teritoriului ţării şi a hotarelor sale. Pe această linie se înscriu eforturile lui Mircea cel Bătrân (1386-1418) de a realiza un echilibru profitabil între tendinţele hegemonice ale Ungariei şi Imperiului Otoman. Pentru a contracara pretenţiile lui Sigismund de Luxemburg (rege al Ungariei şi împărat al Germaniei) asupra Ţării Româneşti Mircea încheie, curând după urcarea pe tron o alianţă cu Vladislav Jagiello regele Poloniei, prin intermediul lui Petru Muşat, domnul Moldovei - cu care de asemenea Mircea are relaţii foarte bune. Devenind vasal al Poloniei (probabil în 1389 sau 1390), Mircea se pune sub protecţia formală a acestui rege,aflat în rivalitate cu Sigismund de Luxemburg, rege în Ungaria, la acea vreme.

După 1390 pericolului otoman se accentuează iar prezenţa la Dunăre a noii puteri îi apropie pe Sigismund -regele Ungariei şi Mircea -domnul Ţării Româneşti care ieşise victorios în faţa lui Baiazid I la Rovine (oct. 1394 sau mai 1395) dar nu deţinea controlul total asupra ţării sale din cauza lui Vlad Uzurpatorul -protejatul sultanului. Tratatul dintre Mircea şi Sigismund se încheie în martie 1395 la Braşov şi cuprindea condiţiile în care cei doi aliaţi îşi ofereau sprijin în lupta antiotomană. Sprijinul acordat de Mircea în confruntările anterioare cu Poarta şi participarea sa la Cruciada de la Nicopole (1396) unde armata de cavaleri din Europa Occidentală suferă un dezastru în faţa armatei otomane, dovedesc trăinicia acestei alianţe.

Sugestie II: acţiuni diplomatice de la începutul modernităţii: Înfrângerea otomanilor sub zidurile Vienei în 1683 marchează debutul ultimei faze de evoluţie a Imperiului Otoman -decăderea sa lungă şi lentă(1683- 1918).

De acest fenomen au profitat din plin cele două puteri în ascensiune -Austria şi Rusia -care iniţiază o politică agresivă, expansionistă, în răsăritul Europei- politică cunoscută mai bine de două secole sub numele de ‚‚criză orientală’’. Aflate la intersecţia celor trei mari puteri (Rusia, Austria şi Turcia) Ţările Române nu puteau să se sustragă caruselului de interese şi intrigi care s-a declanşat după 1683 în răsăritul Europei. În prima fază ,domnitori vizionari ca Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu şi Dimitrie Cantemir încearcă ieşirea din sistemul dominaţiei otomane, apropiindu-se de Imperiul Habsburgic, Polonia şi Rusia. Tratativele cu Habsburgii le iniţiază Cantacuzino (domn al Ţării Româneşti 1678-1688). În centrul acestor tratative au stat ideile de independenţă a ţării, libertate religioasă, respectarea vechilor obiceiuri ale ţării. După moartea neaşteptată a lui Şerban Cantacuzino, tratativele sunt continuate de Constantin Brâncoveanu(1688-1714), fără să se ajungă la un rezultat deoarece Austria nu a dat garanţiile militare solicitate de domnul român ci, din contră ,comportamentul generalului Donat Heissler în 1690 a demonstrat intenţia expansionistă a Austriei . După pacea de la Karlowitz, Transilvania intră sub stăpânire Austriacă iar Ţara Românească şi mai ales Moldova se reorientează spre altă alianţă: Rusia lui Petru cel Mare. În aprilie 1711 Dimitrie Camntemir încheie cu Petru o înţelegere la Luck prin care se prevedea ieşirea Moldovei de sub dominaţie otomană, alianţa ţării cu Rusia, recunoaşterea deplinei suveranităţi şi integrităţi a Moldovei, domnie ereditară în familia lui Dimitrie Cantemir. Războiul ruso-româno-otoman se sfârşeşte însă cu înfrângerea de la Stănileşti pe Prut, iar Dimitrie Cantemir este obligat să se refugieze în Rusia. După câţiva ani (1714) îşi pierde tronul şi Brâncoveanu; apoi şi viaţa, În aceste împrejurări, pentru că nu mai avea încredere în domni pământeni, Imperiul Otoman a introdus în Moldova şi Ţara Românească domniile fanariote.

7. Pe parcursul secolelor al XVII-lea – al XVIII-lea, istoria Ţărilor Române s-a derulat într-un context extern dominat de conflictul de interese dintre Imperiul Otoman, pe deoparte, şi Imperiul Habsburgic, Polonia şi mai târziu Rusia, pe de altă parte. Domnitorii români renunţă în această perioadă la confruntarea deschisă cu Poarta, acceptându-i pretenţiile şi înclinând tot mai mult să promoveze acţiuni diplomatice orientate către una sau alta din părţile aflate în conflict. În plan intern ordinea feudală românească este alterată de sistemul de cumpărare al domniei ,prezent încă din secolul al XVI-lea; greci, albanezi ş a oameni cu spirit întreprinzător,încep să se aşeze în Ţările Române şi primesc poziţii importante în stat. La începutul secolului al XVII-lea se sting dinastiile domnitoare, cea a Basarabilor – Ţara Românească şi cea a Muşatinilor – în Moldova, fapt ce lasă loc competiţiei între boierime pământeană şi noii veniţi. Pentru început victorioasă iese boierimea pământeană, care reuşeşte să stăvilească accesul străinilor şi să-şi impună pe tron lideri proprii- este situaţia lui Matei Basarab în Ţara Românească şi a lui Vasile Lupu în Moldova. Ctitor a mai multor monumente de arhitectură, printre care şi splendida biserică Trei Ierarhi din Iaşi, Vasile Lupu (1634-1653) a introdus tiparul în Moldova aducându-l de la Kiev şi a întemeiat Academia Vasiliană (şcoala mare domnească de la Trei Ierarhi). Domnia sa a fost o epocă de prosperitate, de bună organizare a instituţiilor şi de strălucire culturală. Bisericile şi mănăstirile ridicate în Moldova, ca şi fastul Curţii Domneşti de la Iaşi stau mărturie în acest sens. Chiar dacă nu mai putem vorbi despre o politică externă de amploare ca în secolele precedente, în plan intern în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea domnia şi-a păstrat toate atribuţiile tradiţionale: ‚‚dreptul de a face legi, de a pedepsi pe locuitori, de a face boieri ori de a scoate din boierime, de a pune dări, ba chiar de a face episcopi’’ (sursă – Dimitrie Cantemir- Descrierea Moldovei)În Ţara Românească situaţia a fost aproape identică

Ambele state medievale româneşti şi-au păstrat instituţiile proprii, în ciuda agravării dominaţiei otomane, inclusiv în secolul al XVIII-lea, moment culminant al presiunii otomane – domniile fanariote.

Varianta 006 - Subiectul I

Varianta 6 Răspuns

1. Suceava
2. ‚‚o mică parte a Moldovei, pe valea râului cu acelaşi nume’’
3. Maramureş
4. Bogdan este adevăratul întemeietor al Moldovei
5. Statul medieval Moldova a fost întemeiat de Bogdan, voievod de Maramureş, care a trecut Carpaţi. Cu toată opoziţia regatului Ungariei Moldova a devenit un stat de sine stătător.

Explicaţia din text: ‚‚Iar în acel timp, Bogdan, (…) adunând în jurul său pe românii din acel district [Maramureş], trecu pe ascuns în Ţara Moldovei, (…) cu toate că a fost lovit de multe ori de armata regelui (…) acea ţară a crescut [şi a devenit] un stat

6. Gheorghe Brătianu susţine că Moldova a apărut ca stat pe drumul comercial ce lega Marea Baltică de Marea Neagră (prin Galiţia), că tocmai nevoia de securitate de-a lungul acestui drum comercial a creat statul medieval Moldova.

Explicaţia din text: ‚‚Faptul că noul principat întemeiat de Bogdan s-a putut extinde rapid până la Nistru şi până la Marea cea mare se explică prin aceea că el se află pe marele drum comercial care lega Galiţia de Marea Neagră; în cazul de faţă, drumul a fost acela care a creat statul.

7. Ţările Române, între secolele al XV-lea - al XVI-lea au dus o politică activă în sud - estul Europei cu mijloacele diplomaţiei – când puteau evita lupta - dar şi cu rezistenţa armată când inamicul nu se lăsa înduplecat. Obiectivele lor în Evul Mediu au fost să-şi apere independenţa, să-şi păstreze teritoriul şi să promoveze prosperitatea domnului şi locuitorilor acestui spaţiu. Prin implicarea lor în lupta antiotomană Ţările Române s-au implicat în politica de cruciadă târzie iniţiată de creştinătate. Un alt episod valoros din succesiunea alianţelor antiotomane este cel din 1459 când Papa - Pius al II-lea a încercat să relanseze ideea de cruciadă împotriva turcilor adresându-se regelui Ungariei - Matei Corvin şi altor prinţi din Europa. În acest context a acţionat Vlad Ţepeş, aliat cu Matei Corvin probabil din 1460. Domnul muntean, sprijinindu-se pe promisiunile regelui Ungariei, organizează campania surpriză din iarna 1461-1462 în sudul Dunării. Surprins de sfidarea lui Ţepeş, Mahomed al II-lea a pregătit o campanie militară în Ţara Românească. În noaptea de 16 pe 17 iunie 1462 Vlad declanşează celebrul atac de noapte asupra taberei otomane de lângă Târgovişte, al cărui scop era să suprime pe Mehmed al II-lea şi să-i înfricoşeze oastea. Fără a-şi atinge obiectivul, domnul a produs însă grele pierderi taberei turceşti. Sub efectul acestei lovituri surpriză, trupele s-au retras precipitat în dezordine. În anii următori ştafeta luptei antiotomane este preluată de Moldova prin Ştefan cel Mare. Imediat după urcarea pe tron Ştefan recunoaşte suzeranitatea Poloniei asupra ţării sale. La Overchelăuţi 4 aprilie 1459 Ştefan era recunoscut domn de regele polonez în schimbul cedării hotinului iar Petru Aron era izgonit de sub protecţia Poloniei. În 1462, între Moldova şi Polonia se va semna un nou acord prin care hotinul era restituit lui Ştefan, recunoscându-i-se şi drepturile asupra Chiliei. În acest context şi presat de campania lui Mahomed împotriva lui Vlad Ţepeş (vara 1462) Ştefan atacă Chilia şi cetatea Albă vizate de turci dar aflate sub controlul regelui Ungariei – Matei Corvin. După tranşarea situaţiei la baia –1467- , între Moldova şi Ungaria se ajunge la un acord asemănător cu cel încheiat anterior cu Polonia. Alianţele antiotomane ale Moldovei cu Polonia şi Ungaria au dat roade în anii următori, astfel că la 10 ianuarie 1475 în bătălia de la Vaslui – Podul Înalt – alături de cei 40 000 de ostaşi ai lui Ştefan sunt angajaţi 15 000 secui şi 1 800 de ardeleni trimişi de regele Ungariei şi 2000 polonezi trimişi de regele Poloniei..

1. Pe parcursul secolelor al XVII-lea – al XVIII-lea, istoria Ţărilor Române s-a derulat într-un context extern dominat de conflictul de interese dintre Imperiul Otoman, pe deoparte, şi Imperiul Habsburgic, Polonia şi mai târziu Rusia, pe de altă parte. Domnitorii români renunţă în această perioadă la confruntarea deschisă cu Poarta, acceptându-i pretenţiile şi înclinând tot mai mult să promoveze acţiuni diplomatice orientate către una sau alta din părţile aflate în conflict. În plan intern ordinea feudală românească este alterată de sistemul de cumpărare al domniei ,prezent încă din secolul al XVI-lea; greci, albanezi ş a oameni cu spirit întreprinzător,încep să se aşeze în Ţările Române şi primesc poziţii importante în stat. La începutul secolului al XVII-lea se sting dinastiile domnitoare, cea a Basarabilor – Ţara Românească şi cea a Muşatinilor – în Moldova, fapt ce lasă loc competiţiei între boierime pământeană şi noii veniţi. Pentru început victorioasă iese boierimea pământeană, care reuşeşte să stăvilească accesul străinilor şi să-şi impună pe tron lideri proprii - este situaţia lui Matei Basarab în Ţara Românească şi a lui Vasile Lupu în Moldova. Ctitor a mai multor monumente de arhitectură, printre care şi splendida biserică Trei Ierarhi din Iaşi, Vasile Lupu (1634-1653) a introdus tiparul în Moldova aducându-l de la Kiev şi a întemeiat Academia Vasiliană (şcoala mare domnească de la Trei Ierarhi). Domnia sa a fost o epocă de prosperitate, de bună organizare a instituţiilor şi de strălucire culturală. Bisericile şi mănăstirile ridicate în Moldova, ca şi fastul Curţii Domneşti de la Iaşi stau mărturie în acest sens. Chiar dacă nu mai putem vorbi despre o politică externă de amploare ca în secolele precedente, în plan intern în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea domnia şi-a păstrat toate atribuţiile tradiţionale: ‚‚dreptul de a face legi, de a pedepsi pe locuitori, de a face boieri ori de a scoate din boierime, de a pune dări, ba chiar de a face episcopi’’ (sursă – Dimitrie Cantemir- Descrierea Moldovei)În Ţara Românească situaţia a fost aproape identică

Varianta 007 - Subiectul I

Varianta 7 Răspuns

1. Secolul al XIV-lea
2. voievod al Valahiei (Ţării Româneşti)
3. Două decizii comune ale sultanilor Baiazid şi lui Mahomed al II-lea: organizarea unei campanii militare in Ţara Românească şi decizia de a veni personal să rezolve problema cu donul român
4. Mircea a optat pentru tactica pământului pustiit, hărţuirea armatei otomane.

Explicaţia din text: ‚‚şi ţinându-se pe urma lui, săvârşea isprăvi veşnice de amintit, dând lupte, când vreo unitate duşmană rupându-se se îndrepta uneori prin ţară după hrană sau la prădat vite; şi aşa cu foarte mare îndrăzneală se ţinea de armata [otomană]’’

5. Vlad Ţepeş a organizat un atac surpriză asupra taberei otomane.

Explicaţia din text: ‚‚Vlahul [Vlad Ţepeş] însă sculându-se dis-de-dimineaţă şi rânduindu-şi bine oamenii de sub el, a năvălit când era încă întuneric, şi, nimerind în partea dreaptă a taberei, a intrat deodată înăuntru şi până-n ziua a tăiat turci fără de număr şi până ce s-a luminat de ziuă, mulţi turci s-au ucis între ei.’’

6. Principala instituţie atât pentru Moldova cât şi pentru Ţara Românească a fost domnia, domnul fiind stăpânul ţării dar şi voievod (conducătorul armatei). În calitatea sa de conducător al întregii administraţii a statului, domnul îi numea pe marii dregători. Titlul de voievod arată că domnul era conducătorul suptrem al armatei; el percepea birul, dare în general destinată acoperirii cheltuielilor de apărare sau răscumpărare a păcii prin tributul impus de puterile străine. Domnul decidea şi în ceea ce priveşte politica externă a ţării; declara război şi încheia pace, încheia tratate cu statele vecine. În plan judecătoresc era singurul care aplica pedeapsa cu moartea, fiind judecătorul suprem al ţării. La nivelele inferioare, justiţia era împărţită de boieri şi sfatul boieresc care îl ajutau pe domn în conducerea ţării. Sfatul domnesc era format din dregători: vornicul (şeful curţii domneşti), logofătul (şeful cancelariei domneşti), vistiernicul (şeful visteriei ţării), spătarul (purtătorul spadei domneşti). Dregătorii importante erau cea de Ban al Olteniei în Ţara Românească şi Portar al Sucevei în Moldova. Atribuţiile sfatului domnesc erau variate, asista pe domn la scaunul de judecată, participa la încheierea tratatelor de alianţă cu puterile vecine. Principalele acte ale domniei îţi pierdeau puterea dacă lipsea consimţământul marilor boieri din stat.
7. Înfrângerea otomanilor sub zidurile Vienei în 1683 marchează debutul ultimei faze de evoluţie a Imperiului Otoman -decăderea sa lungă şi lentă(1683- 1918).

Varianta 008 - Subiectul I

varianta008-subiectul-I-istorie-bacalaureat2008.pn

Varianta 8 Răspuns

1. Secolul al XIV-lea
2. Transilvania
3. sursa A – tributul

sursa B – provizii şi surse de bani

4. rolul diplomaţiei este de a preîntâmpina un conflict militar: Basarab a trimis o solie la Carol Robert de Anjou pentru a preîntâmpina o invazie a armatei maghiare în Ţara Românească oferindu-i o despăgubire financiară considerabilă, angajându-se totodată să-i returneze Severinul şi să plătesacă ca un vasal conştiincios tributul.

Explicaţia din text: ‚‚fiind că voi, rege şi stăpân al meu v-aţi străduit în strângerea oştirii, eu voi răsplătii osteneala voastră’’

5. Rolul diplomaţiei este să adune aliaţi în lupta antiotomană. Sigismund Bathory foloseşte numeroase dovezi pentru a-l convinge pe Mihai să i se alăture.

Explicaţia din text: ‚‚prin multe şi serioase dovezi [Sigismund Bathorz] răsturnă toate îndoielile (…) i s-a adus aminte că (…) dacă vor să rămână în pace (…) trebuie sa-i întreţină [pe turci] cu multe provizii (…) cu mari sume de bani.’’

Sugestii I: La sfârşitul secolului al XIV-lea Imperiul Otoman forţa deja linia Dunării în expansiunea sa spre centrul Europei. Mircea cel Bătrân (1386- 1418), domnul Ţării Româneşti, în faţa acestei primejdii a adoptat o politică activă de apărare a ţării aliindu-se cu vecinii. Astfel că în 1389 oferă ajutor cneazului Lazăr în bătălia de la Câmpia Mierlii. În anii următori se confruntă cu turcii şi la nord de Dunăre. Cea mai răsunătoare victorie a sa este cea de la Rovine. Deşi nu se cunosc nici data exactă (probabil oct. 1394 sau mai 1395) şi nici locul unde s-a desfăşurat (rovină - loc mlăştinos) , această bătălie reprezintă prima mare confruntare româno-otoman din istorie. Întrucât nu avea suficiente forţe pentru o înfruntare directă, Mircea - după ce a pus la adăpost populaţia - s-a retras în păduri, hărţuindu-i pe turci. Tactica aceasta a fost apoi folosită de mai mulţi domnitori în lupta cu oştile otomane. Bătălia s-a dat în cele din urmă într-o zonă mlăştinoasă unde forţele turceşti nu se puteau desfăşura. Lupta a fost crâncenă, cronicile vremii scriu despre mulţimea lăncilor şi a săgeţilor care au întunecat văzduhul. Consecinţele victoriei au fost: îndepărtarea pericolului otoman şi organizarea primei mari coaliţii continentale otomane la care a participat şi domnitorul român –cruciada de la Nicopole- . În prealabil Mircea a încheiat cu Sigismund de Luxemburg - regele Ungariei - un tratat de alianţă la Braşov (7 martie 1395). Scopul alianţei ca şi scopul cruciadei de la Nicopole era alungarea otomanilor de la Dunăre şi chiar din Europa. Încă din primăvara anului 1396 au sosit la Buda cavaleri francezi şi burgunzi, apoi germani, italieni si englezi. Acestora li s-au alăturat oştile maghiare, un corp ardelean condus de voievodul Ştibor şi oastea Ţării Româneşti sub conducerea lui Mircea. În vara anului 1396 aliaţii au cucerit Vidinul şi Rahova ajungând la Nicopole. Deşi Mircea, care cunoştea tactica de luptă a otomanilor, a cerut să atace cel dintâi, a fost refuzat de ducele Burgundiei. În aceste condiţii atacul a fost pornit de cavaleria occidentală, care s-a îndepărtat de liniile creştine şi a fost înconjurată de oastea otomană. Rezultatul cruciadei a fost un fiasco; el consfinţea prezenţa otomanilor în Bulgaria şi pe linia Dunării. În interiorul ţării prezenţa turcilor a avut un efect paradoxal pentru că i-a întărit poziţia lui Mircea; pericolul otoman i-a readus pe boieri în jurul domnului după o scurtă perioadă de anarhie favorabilă lui Vlad Uzurpatorul preferatul sultanului.

Sugestii II: După dispariţia lui Iancu de Hunedoara, Participarea românilor la frontul antiotoman continuă prin Vlad Ţepeş – voievod al Ţării Româneşti (1448; 1456-1462, 1476). Aliat cu Regele Ungariei - Matei Corvin, Vlad organizează campania surpriză din iarna 1461-1462 în sudul Dunării. Surprins de sfidarea lui Ţepeş, Mahomed al II-lea a pregătit un răspuns pe măsură: cu o armată de circa 60 000 de luptători şi cu o trupă navală transportată de 25 de trireme şi 150 de alte vase, sultanul s-a îndreptat spre Dunăre cu scopul de a lua Chilia şi de a-l scoate din tronul Ţării Româneşti pe Vlad Ţepeş. Efectivele domnului valah nu depăşeau 30 000 de oşteni ,astfel că nu a reuşit să oprească trecerea peste fluviu a armatei otomane şi a trebuit să organizeze un atac surpriză în interiorul ţării. ‚‚A trimis sus la munte toate femeile şi copii’’, a pustiit totul în calea invadatorilor silindu-i să sufere de foame şi sete. Sub arşiţa zilelor de vară, soldaţii lui Vlad hărţuiau permanent inamicul. În noaptea de 16 pe 17 iunie 1462 Vlad declanşează celebrul atac de noapte asupra taberei otomane de lângă Târgovişte, al cărui scop era să suprime pe Mehmed al II-lea şi să-i înfricoşeze oastea. Fără a-şi atinge obiectivul, domnul a produs însă grele pierderi taberei turceşti. Sub efectul acestei lovituri surpriză, trupele s-au retras precipitat în dezordine. În anii următori ştafeta luptei antiotomane este preluată de Moldova prin Ştefan cel Mare. Între 1470 şi 1472 Ştefan organizează expediţii în Ţara Românească împotriva lui Radu cel Frumos (succesorul lui Vlad Ţepeş) cu gândul de a aşeza pe tronul acestei ţări un domn credincios, loial luptei antiotomană. Sultanul a trimis împotriva lui Ştefan, în toamna lui 1474, o armată puternică de circa 120 000 de oameni, comandaţi de Soliman Paşa.După o scurtă şedere în Ţara Românească, unde Basarab Ţepeluş oferă ca ajutor pe cei 17 000 de oşteni ai săi, Soliman trece în Moldova. Cu toate că avea numai 40 000 de ostaşi, 5 000 de secui, 1 800 de ardeleni şi 2 000 polonezi, Ştefan a obţinut o strălucită victorie în ziua de 10 ianuarie 1475 în apropierea oraşului Vaslui, la confluenţa Racovei cu Râul Bârlad (lângă Podul Înalt). În următoarele 3 zile ostaşii moldoveni au urmărit şi distrus o mare parte din armata invadatoare. Dezastrul a fost consemnat nu numai de cronicarii moldoveni şi poloni ci chiar şi de cei turci. Unul dintre ei spunea că ‚‚niciodată armatele turceşti n-au suferit un dezastru atât de mare’’

Varianta 010 - Subiectul I

https://www.ebacalaureat.ro/bac/bac2008/varianta010-subiectul-I-istorie-bacalaureat2008.png

Varianta 10 Răspuns

1. Secolul al XIV-lea
2. Moldova
3. domn
4. Cler
5. A relaţie de colaborare/ cooperare. Patriarhul este deacord cu alegerea făcută de domnul Nicolae Alexandru.

Explicaţia din text: ‚‚prin scrisoarea adresată domnului Nicolae Alexandru, patriarhul îl înştiinţa că a hotărât – împreună cu sinodul – avînd şi încuviinţarea împăratului [bizantin] ca Iachind să fie, de acum înainte, legiuit arhiereu a toată Ţara Românească’’

6. B relaţia lui Petru Muşat cu patriarhia este conflictuală, patriarhul nefiind de acord cu alegerea făcută de Petru pentru scaunul Mitropolitan de la Suceava (conflictul a durat până în 1401 şi a câştigat autoritatea domnească)

Explicaţia din text: ‚‚Lupta stăruitoare dusă de domn [Petru Muşat], de cler şi credincioşi cu Patriarhia [din Constantinopol] pentru recunoaşterea unui mirtopolit din propriul lor neam a fost incununată de izbândă [în 1401]’’

7. La sfârşitul secolului al XIV-lea Imperiul Otoman forţa deja linia Dunării în expansiunea sa spre centrul Europei. Mircea cel Bătrân (1386- 1418), domnul Ţării Româneşti, în faţa acestei primejdii a adoptat o politică activă de apărare a ţării aliindu-se cu vecinii. Astfel că în 1389 oferă ajutor cneazului Lazăr în bătălia de la Câmpia Mierlii. În anii următori se confruntă cu turcii şi la nord de Dunăre. Cea mai răsunătoare victorie a sa este cea de la Rovine. Deşi nu se cunosc nici data exactă (probabil oct. 1394 sau mai 1395) şi nici locul unde s-a desfăşurat (rovină - loc mlăştinos) , această bătălie reprezintă prima mare confruntare româno-otoman din istorie. Întrucât nu avea suficiente forţe pentru o înfruntare directă, Mircea - după ce a pus la adăpost populaţia - s-a retras în păduri, hărţuindu-i pe turci. Tactica aceasta a fost apoi folosită de mai mulţi domnitori în lupta cu oştile otomane. Bătălia s-a dat în cele din urmă într-o zonă mlăştinoasă unde forţele turceşti nu se puteau desfăşura. Lupta a fost crâncenă, cronicile vremii scriu despre mulţimea lăncilor şi a săgeţilor care au întunecat văzduhul. Consecinţele victoriei au fost: îndepărtarea pericolului otoman şi organizarea primei mari coaliţii continentale otomane la care a participat şi domnitorul român –cruciada de la Nicopole- . În prealabil Mircea a încheiat cu Sigismund de Luxemburg - regele Ungariei - un tratat de alianţă la Braşov (7 martie 1395). Scopul alianţei ca şi scopul cruciadei de la Nicopole era alungarea otomanilor de la Dunăre şi chiar din Europa. Încă din primăvara anului 1396 au sosit la Buda cavaleri francezi şi burgunzi, apoi germani, italieni si englezi. Acestora li s-au alăturat oştile maghiare, un corp ardelean condus de voievodul Ştibor şi oastea Ţării Româneşti sub conducerea lui Mircea. În vara anului 1396 aliaţii au cucerit Vidinul şi Rahova ajungând la Nicopole. Deşi Mircea, care cunoştea tactica de luptă a otomanilor, a cerut să atace cel dintâi, a fost refuzat de ducele Burgundiei. În aceste condiţii atacul a fost pornit de cavaleria occidentală, care s-a îndepărtat de liniile creştine şi a fost înconjurată de oastea otomană. Rezultatul cruciadei a fost un fiasco; el consfinţea prezenţa otomanilor în Bulgaria şi pe linia Dunării. În interiorul ţării prezenţa turcilor a avut un efect paradoxal pentru că i-a întărit poziţia lui Mircea; pericolul otoman i-a readus pe boieri în jurul domnului după o scurtă perioadă de anarhie favorabilă lui Vlad Uzurpatorul preferatul sultanului.
8. Înfrângerea otomanilor sub zidurile Vienei în 1683 marchează debutul ultimei faze de evoluţie a Imperiului Otoman -decăderea sa lungă şi lentă(1683- 1918).

Variantele în continuare le găsiți în pdf-urile de mai jos

Rezolvări:

➜ rezolvari-istorie-Subiectul-I-100-de-variante-bacalaureat2008-2009.pdf

➜ rezolvari-istorie-Subiectul-II-bacalaureat2008-2009.pdf

➜ pentru subiectul III vezi Lectii-istorie-bacalaureat

Arhivă 100 de variante Istorie Bacalaureat 2008 Subiectul I, II și III:

➜ D_E_F_istorie.zip

➜ D_E_F_istorie_in_limba_maghiara.zip