ROLUL SEMNELOR DE PUNCTUAȚIE





ROLUL  SEMNELOR  DE  PUNCTUAȚIE

 

Punctul (.) – marchează sfârșitul unei propoziții sau al unei fraze enunțiative.

Semnul întrebării (?) – marchează sfârșitul unei propoziții sau al unei fraze interogative.

Semnul exclamării (!) – marchează sfârșitul unei propoziții sau al unei fraze exclamative sau imperative;

                                      _ sepune după un vocativ sau după o interjecție, dacă acestea nu sunt urmate de virgulă.

Virgula (,) :

            _ Se pune virgulă între părțile de propoziție de același fel (în cadrul unei enumerații, de exemplu) sau între propoziții de același fel.

                        Exemple:         Am cumpărat cărți, caiete, creioane.

                                                „Am venit, am văzut, am învins.”

            _ Virgula poate marca absența unui verb.

                        Exemplu:         Eu sunt elevă, iar sora mea, studentă.

            _ Se desparte prin virgulă o apoziție de substantivul pe care îl determină. Când după apoziție urmează o altă parte de propoziție, apoziția se intercalează între virgule.

                        Exemple:         Am întâlnit-o pe Maria, colega mea.

                                                Pe colega mea, Maria, am întâlnit-o ieri.

            _ Se despart prin virgulă de restul propoziției cuvintele și construcțiile incidente, iar propoziția incidentă se desparte de restul frazei. (Incidente sunt cuvintele, construcțiile sau propozițiile care aduc precizări suplimentare, dar care ar putea lipsi fără să se schimbe înțelesul enunțului).

                        Exemple:         Am găsit, din fericire, o carte interesantă.

                                                Am venit, spuse el, fiindcă m-ai chemat.

            _ Se despart prin virgulă de restul propoziției vocativele și interjecțiile, dacă nu sunt urmate de semnul exclamării.

                        Exemple:         Stai, frate, nu pleca !

                                                Hei, ce mai faci ?

Punctul și virgula (;) marchează o pauză mai mare decât cea redată prin virgulă și mai mică ecât cea redată prin punct. În frazele mai lungi, folosirea punctului și virgulei este mai potrivită decât utilizarea virgulei.

Două puncte (:) – anunță vorbirea directă, o enumerare, o explicație sau o concluzie.

Ghilimelele („ ”) – delimitează reproducerea întocmai a unui enunț spus sau scris  de cineva.

                             _ În anumite contexte, ghilimelele pot exprima ironia.

Linia de dialog ( _ ) – marchează începutul replicii, al vorbirii directe a fiecărui interlocutor.

Linia de pauză ( - ) se utilizează (ca și virgula):

                        _ pentru a delimita cuvintele, construcțiile sau propozițiile incidente;

                        _ pentru a separa apozițiile de restul propoziției;

                        _ pentru a marca lipsa verbului

                                    Exemplu:         Eu îl întreb și el, nimic. (= nu răspunde nimic).

Parantezele ( ) – cuprind un adaos, o explicație, un amănunt privind înțelesul propoziției sau al frazei.

Punctele de suspensie ... marchează o întrerupere a șirului vorbirii, cauzată fie de emoția personajului, a naratorului sau a eului liric (emoție care îl împiedică să-și continue discursul), fie de intenția autorului de a sugera ceva, de a-l face pe cititor să-și imagineze ceea ce nu s-a spus explicit.

 

SEMNUL  ORTOGRAFIC

Cratima – marchează pronunțarea împreună a două cuvinte („ia-o”);

                _ marchează elidarea unei vocale și reducerea cu una a numărului de silabe.

            (În ambele cazuri, scopul folosirii cratimei este de a păstra măsura și ritmul versului, în poezie; respectiv de a conferi vorbirii un ritm mai rapid, în proză.)

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]