Romania in Al Doilea Razboi Mondial





Romania in Al Doilea Razboi Mondial

Preliminarii
Incheierea Pactului de neagresiune sovieto-german din vara anului 1939 a modificat substanţial raporturile de forţe în Europa. S-a pro­cedat la o împărţire a sferelor de influenţă în Europa răsăriteană, fapt ce a afectat grav România, deschizând calea către pierderi de teritorii. Pactul a avut pentru politicienii români efectul „unui trăsnet din senin".
La 1 septembrie 1939, Germania a invadat Polonia, iar două zile mai târziu Anglia şi Franţa au declarat război Germaniei. Astfel a început al doilea război mondial. La 7 septembrie, Consiliul de Coroană de la Palatul Cotroceni a decis neutralitatea României. Practic, această hotărâre era în favoarea aliaţilor tradiţionali, Anglia şi Franţa. In plus, România şi-a deschis graniţele pentru refugiaţii polonezi, guvernul şi preşedintele ţarii şi a permis tranzitul tezaurului naţional al Poloniei.
In aceste condiţii, sistemele de alianţă tradiţionale ale României, bazate pe relaţii speciale cu Anglia şi Franţa, Mica înţelegere şi înţele­gerea Balcanică, au cunoscut ultima lor fază, premergătoare victoriilor răsLinătoare ale Germaniei în Europa din vara anului 1940. Situaţia grea a României s-a deteriorat şi mai mult în urma asasinării primu-lui-ministru Armând Călinescu, omul de încredere al lui Carol al II-lea, la 21 septembrie 1939, de un grup de legionari, drept răspuns la lichi­darea violentă a liderilor Gărzii de Fier în noaptea de 29/30 noiem­brie 1938.
După evenimentele din septembrie 1939, România a urmărit să se menţină în afara conflictului militar şi să îşi păstreze capacitatea de reacţie militară. In acelaşi timp, dorind cu orice preţ păstrarea statu-quo-ului teritorial, şi sub impactul victoriilor Axei, guvernul de la Bucureşti a încercat reconcilierea cu legionarii şi a trecut la mobiliza­rea forţelor militare în faţa ameninţărilor sovietice, care se manifestau mai ales prin concentrarea de trupe la graniţele Basarabiei.
încercând să supravieţuiască în noul context politic internaţional, România s-a reorientat către Germania. Această întorsătură a fost impusă de înfrângerea Franţei în vara anului 1940. Interesul Germaniei pentru România provenea în principal din faptul că aceasta era unul dintre cei mai importanţi furnizori de cereale şi petrol.

Antonescu şi războiul
In toamna anului 1940, se considera că singura soluţie politică pentru menţinerea statului român era un regim de mână forte. Soluţia era bine văzută la Berlin, deoarece România era un element important în planurile strategice germane. In aceste condiţii s-a instaurat la 6 sep­tembrie 1940 guvernul generalului Ion Antonescu. El a căutat să ob­ţină o garanţie solidă pentru noile fruntarii ale ţării. De aceea, s-a orientat spre Germania, văzută ca o contrapondere la pericolul reprezentat de Uniunea Sovietică.
La 23 noiembrie 1940, România a aderat la Pactul Tripartit, intrând astfel în sistemul de alianţe al Axei. Intre 1940 şi 1944, România a avut un statut aparte în acest sistem, asemănător Finlandei. Colabo­rarea româno-germană nu a fost lipsită de animozităţi şi critici re­ciproce, partea română solicitând tot timpul revizuirea Dictatului de la Viena, în timp ce Hitler a reproşat mereu contactele de pace sepa­rate iniţiate de guvernul de la Bucureşti. Acelaşi caracter l-au avut şi raporturile între România şi Ungaria. Cele două ţări s-au sus­pectat reciproc de infidelitate, iar între 1943 şi 1944 au încercat să iasă din război. In relaţiile economice româno-germane s-au înregistrat numeroase exporturi de petrol şi cereale în favoarea Germaniei, care, în contrapartidă, a furnizat maşini, piese de schimb şi armament.
România nu a participat la agresiunea Axei contra Iugoslaviei în aprilie 1941, şi a refuzat să participe şi la împărţirea sa. începând de la 22 iunie 1941, România s-a angajat, împreună cu Germania, în răz­boiul contra Uniunii Sovietice. Sub lozinca „războiului sfânt contra bolşevismului", România a intenţionat la început doar să elibereze Basarabia şi nordul Bucovinei. Participarea României la război nu a avut la bază o convenţie militară cu Germania, căci deopotrivă Hitler şi Antonescu au mizat pe o victorie rapidă în condiţiile războiu-lui-fulger.

PIERDERI ALE ARMATEI ROMÂNE ÎN 1941


Pierderi

Basarabia,
Nordul Bucovinei

între Bug şi
Nistru

Morţi

5 011

17 729

Răniţi

14 898

63 345

Dispăruţi

4 487

11471

Total

24 396

92 545

La campania din 1941 au participat Armatele I şi IV române. La 25 iulie, Basarabia şi nordul Bucovinei au fost eliberate de sub dominaţia sovietică, iar la 22 august Antonescu devenea mareşal al României.
Una dintre problemele cele mai controversate a fost continuarea de către România a războiului dincolo de Nistru. Aceasta a fost criti­cată de liderii principalelor partide politice, Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu. Participarea la această campanie a adus practic România în război cu Marea Britanie, iar de la 12 decembrie 1941, în confor­mitate cu prevederile Pactului Tripartit, şi cu Statele Unite ale Americii. De fapt, guvernul român a cedat insistenţelor lui Hitler de a continua războiul, dorind să creeze o zonă de securitate pe Nistru în faţa unor posibile agresiuni bolşevice şi sperând că va putea obţine astfel din partea lui Hitler revizuirea Dictatului de la Viena. Astfel, la 6 august 1941, Hitler şi Antonescu au decis că armata română va ocupa teritoriul dintre Nistru şi Nipru şi că România va administra Transnistria — zona dintre Nistru şi Bug.
In anii 1942-1943, efective militare româneşti importante au luat parte la luptele din sudul Rusiei şi din Caucaz. în bătălia de la Sta-lingrad, România a suferit însă pierderi mari, fapt care 1-a determinat pe Antonescu să caute noi soluţii de a proteja România în faţa peri­colului de la Răsărit. Astfel, constrâns de pierderile de pe front şi de atacurile opoziţiei, la care s-au adăugat atacurile aeriene anglo-ameri-cane asupra României şi nemulţumirile crescânde ale populaţiei, Antonescu a decis tatonarea posibilităţilor de ieşire din război, prin discuţii cu Aliaţii în capitalele ţărilor neutre: Ankara, Berna, Lisabona, Madrid, Vatican, Stockholm, dar şi la Cairo. în capitala Suediei, discuţiile au fost purtate direct cu sovieticii. în paralel cu diligentele guvernului, cercul politic din jurul lui Iuliu Maniu, considerat un veritabil lider al opoziţiei, a purtat discuţii pentru o pace separată.
Lovitura de stat din august 1944 şi urmările sale
La 23 august 1944, regele Minai 1-a demis pe mareşalul Antonescu şi a ordonat armatei să întoarcă armele împotriva Germaniei. Astfel, România s-a alăturat coaliţiei antihitleriste. Desprinderea României din Axă a fost urmată de transformarea ţării într-un stat supus intere­selor sovietice. Aceasta a fost pecetluită prin acordul de procentaj dintre Churchill şi Stalin, încheiat în 9 octombrie 1944 la Moscova. Astfel, se stabilea că 90% din influenţă va fi sovietică şi 10% va fi bri­tanică şi americană. Uniunea Sovietică a întârziat în mod deliberat semnarea armistiţiului cu România, pentru ca Armata Roşie să ocu­pe cât mai mult din teritoriul ţării. Convenţia de armistiţiu cu Naţi­unile Unite a fost semnată la Moscova în noaptea 12/13 septembrie 1944. Se prevedea stabilirea graniţei româno-sovietice pe Prut, recunos-cându-se astfel anexiunile din 1940. De asemenea, convenţia a prevăzut uriaşe despăgubiri de război, ce urmau să fie plătite de România, liber­tate de mişcare pentru trupele sovietice, arestarea şi condamnarea persoanelor acuzate de crime de război, anularea Dictatului de la Viena.
De la 23 august 1944, România a continuat războiul de partea coali­ţiei antihitleriste şi a participat la eliberarea Transilvaniei, iar apoi a Ungariei şi a Cehoslovaciei, ajungând până aproape de Viena .

Dicţionar
COBELIGERANŢĂ, statutul juridic al unui stat ce se află în război alături de un aliat împotriva unui inamic comun.
CONSILIU DE COROANĂ, consiliu format din oameni politici reprezentativi, având caracter consultativ, pe care regii Româ­niei îl convocau în situaţii deosebite.
DICTAT (DIKTAT), act prin care un stat impune altui stat condiţii împotriva voin­ţei acestuia.
REVIZIONISM, curent politic care îşi pro­pune modificarea unor tratate internaţio­nale.
ULTIMATUM, comunicare cuprinzând condiţiile irevocabile pe care o putere, un stat, le pune altuia, în vederea rezolvării unei situaţii litigioase de care depind re­laţiile reciproce.

Alte Lectii din istorie

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]