Romanul realist - obiectiv Enigma Otiliei de George Calinescu





 

Enigma Otiliei  

                  de G. Călinescu

Roman realist / obiectiv

A apărut în martie 1938 şi este un roman de factură balzaciană. Printre influenţele balzaciene enumerăm :

- Tema literarăcare prezintă viata burgheziei bucureştene din prima jumătate a secolului al XX-lea;

- Narator omniscient şi omniprezent ;

- Ideea paternităţii – sentimentele paterne ale lui Costache pentru Otilia sunt învinse de avariţia personajului, el neputând asigura fetei traiul pentru viitor, aceasta fiind nevoită să se căsătorească cu Pascalopol ;

                -Tehnica detaliului – o modalitate epică a romancierului care încadrează cu precizie acţiunea în timp şi spaţiu ( „Într-o seară, de la începutul lui iulie 1909, cu puţin înainte de orele 10, (…) în str. Antim…)”, descrierea minuţioasă a străzii pustie şi întunecată, amestecul de stiluri arhitecturale,  descrierea casei lui Costache ( zidăria crăpată şi scorojită, crăpăturile casei din care ieşeau buruieni, uşa de lemn umflat, nicio perdea la geam). Conturarea personajelor se bazează – pe folosirea detaliului atât pt.descrierea fizionomiei acestora, cât şi pt. descrierea coafurii, a îmbrăcăminţii, a gesturilor, a timbrului vocii etc.

- Tipologia personajelor, dominate de o trăsătură de caracter, ex.

Costache Giurgiuveanu – avarul;

Stănică Raţiu – arivistul ;

Aglae – baba absolută ;

Titi – tipul retardatului ;

Otilia – femeia enigmatică.

Perspectiva natativă este obiectivă, caracterizată prin viziunea „dindărăt” şi focalizare zero. Relatarea la persoana la a III-a se realizează de către un narator obiectiv, detaşat, care nu se implică în faptele prezentate, dar condiţia impersonalităţii este încălcată prin comentariile specifice estetului. Deşi adoptă un ton obiectiv, naratorul nu este absent, ci comunică, prin postura de spectator al comediei umane, cu instanţele narative. Naratorul se ascunde în spatele măştilor sale, care sunt personajele, fapt dovedit de limbajul uniformizat.

           Titlul original al romanului a fost „Parintii Otiliei”, scriitorul având în vedere ideea paternităţii. Romanul devine o satiră vehementă la adresa burgheziei în care relatiile copii-parinti s-au degradat din cauza banului. Romanul are în centru istoria luptei pentru moştenirea averii lui moş Costache.

                La sugestia editorului, titlul a devenit „Enigma Otiliei" formulare care reliefează misterul şi ambiguitatea personajului central.
Sortită să oscileze „între da şi nu, între solar şi mister, între real şi utopic [...] înscriindu-se simultan în eternul feminin şi în clipă" (C.Ciopraga), Otilia rămâne, până la sfârşit, o fiinţă enigmatică.

         Structura: Romanul este alcatuit din douazeci de capitole, numerotate cu cifre romane şi fără titluri.
                Indici spaţio-temporali : Acţiunea începe în iulie 1909 şi se încheie după mai mult de zece ani (dintre care, ultimii sunt rezumati în doar două pagini).
         Actiunea se desfasoara cronologic si cuprinde doua planuri:
 -  Drumul formării ca intelectual a tânărului Felix Sima ;
 - Strădania rudelor lui Costache Giurgiuveanu de a intra în posesia averii (moştenirii) acestuia.

Subiectul   Romanul începe cu venirea tânărului Felix Sima în Bucureşti, la ruda sa prin alianţă, Costache Giurgiuveanu,
         Absolvent al Liceului Internat din Iasi, Felix (care rămasese orfan dupa ce-i murise tatăl), venise la tutorele său necunoscut, intentionând să urmeze Facultatea de Medicină.
                Primit în bătrana casă din strada Antim, tânărul se inte­grează vieţii putin ciudate din acest spaţiu.

Pivotul firului narativ este clanul familial,  urmărindu-se mai multe destine:

                Familia Costache G – Ot. Mărculescu (fiica vitregă)

                Familia Tulea – Aglae –sora lui C, Simion –sotul Aglaei, copiii – Titi, Aurica, Olimpia, casatorită cu Stănică Raţiu.

                Mobilul principal al tuturor acţiunilor e mostenirea, averea lui Costache,  pe care o vâneaza clanul Tulea, la care se aliază inventiv şi rapace Stănică Raţiu.

                Eforturile lor sunt canalizate statornic spre înlăturarea Otiliei, fiica vitregă a lui Costache, fata celei de-a doua soţii, crescută fără acte de adopţie filială.

                Celălalt  plan – destinul tânătului Felix Sima, dornic de a face carieră, care trăieşte prima experienţă erotică. Fondul licic al romanului constă în iubirea adolescentină, romantică, a lui Felix pt Otilia.

În casa lui moş Costache în care va locui, îl cunoaşte pe Pascalopol, moşier cu maniere alese. Fiind o prezenţă nelipsită din preajma Otiliei şi necesară, Felix devine  gelos pe acesta.

                Otilia îl iubeşte pe Felix, dar vrea să îl ajute să se realizeze în cariera lui ştiinţifică, intuindu-i cu maturitate şi luciditate ambiţia de ajunge cineva.

Capriciile şi luxul satisfăcute de Pascalopol cu generozitate şi discreţie, instinctul feminin precoce, inteligenţa şi discernământul practic izvorâte dintr-o existenţă nesigură (orfană, suferind umimilinţe şi sentimentul singurătăţii), o fac pe Otilia să îl accepte pe Pascalopol drept soţ.

Neînţelegând acţiunile Otiliei, Felix o consideră o enigmă. El va studia cu seriozitate, devenind medic şi prof universitar, făcând o casătorie strălucită. Otilia va rămâne o amintire, o imagine a eternului feminin.

                Pe celălalt plan al luptei pt moştenire, clanul Tulea cunoaşte declinul familial. Aglae nu reuşeşte să pună mâna pe banii lui Costache pt că îi furase Stănică de sub salteaua bătrânului, provocându-i moartea. Stănică renunţă la Otilia pt că îl plictiseşte, preferând-o pe Georgeta, Titi va divoeţa de Ana, evoluând psihic spre o idioţenie vizibilă. Aurica va rămâne tot nemăritată şi nerealizată erotic.

 Din epilog aflăm că Felix a devenit un renumit profesor universitar şi că s-a căsătorit în chip strălucit,Otilia rămanând doar o amintire, o imagine a eternului feminin.

 După război, revăzându-l pe Pascalopol, Felix este informat ca,  din delicateţe sufletească, acesta se despărţise de Otilia care ajunsese în Spania sau America, nevasta unui conte.
            Finalul romanului esteînchis prin rezolvarea tuturor conflictelor şi e urmat de un epilog

Simetria incipit -final
          Finalul romanuluiaduce imaginea aceleiasi case, vazută de acelasi Felix, după mai mulţi ani.  Cuvintele: „Aici nu stă nimeni" care incheie romanul constituie o repetare a cuvintelor pe care mos Costache le rostise la începutul acţiunii; descrierea casei lui Giurgiuveanu (cu care începe opera) este reluată în final, cu deosebirea că, acum, aspectul ei părăginit sugerează moartea lucrurilor.

Alături de avariţie, lăcomie şi parvenitism, aspecte sociale supuse observaţiei şi criticii în romanul realist, sunt înfăţişate aspecte ale familiei burgheze : realţia dintre părinţi şi copii, relaţia dintre soţi, căsătoria, orfanul.
                Tipologia personajelor :  Otilia este total dezinteresată de banii si de averea lui Giurgiuveanu, sinceră si sensibilă la suferintă (ex. scena atacului cerebral pe care-l are Costache), are un suflet de artistă. Capabilă de sentimente profunde şi alese, uitând si iertând răul,  Otilia este inteligentă, profundă si responsabilă. După noaptea pură a logodnei lor mistice, Otilia dezvăluie, în scrisoarea către Felix, motivul plecării ei: teama de a nu fi „o dragoste nepotrivită pentru marele lui viitor".
                Felix : Ambitios, inteligent si muncitor, Felix il reprezinta pe intelectualul autentic, situat deasupra omului comun. Aceasta detasare de lumea profesionistilor obisnuiti apare inca din fa­cultate si se va vadi in cariera stralucita de mai tarziu. Naiv, generos, sincer si gata oricând să-i ajute pe ceilalti, tânărul trăieşte într-o lume meschină si rapace care si-a pier­dut însuşirile umane. După moartea lui Costache, Felix se va căsători cu o alta femeie, iar visul de dragoste se va risipi in curgerea vremii.

C. G. – întruchipează trăsăturile avarului care se intrepătrund cu duioşia paternă.

-portr fizic este prez din persp lui F : un om mititel, cu chelie, cu faţa spână, buzele galbene de prea mult fumat, ochii clipind rar şi moale.

Caract. ind. se face prin acumularea de fapte, întâmplări, vorbe, gesturi, mediul în care trăieşte, vestimentaţie etc.

-deşi are varsta inaintata, spera sa poata trai mult şi nu intreprinde nimic pentru a-i asigura viitorul fetei si nici pentru a o infia.

Avariţia personajului rezltă din: -aspectul ext. şi int. al casei părăginite; - micile ciupeli faţă de P; -socotelile încărcate pt întreţinerea lui F; -închirierea unor imobile pt studenţi; -supunerea la unele privaţiuni de hrană, îmbrăcăminte, îngrijiri medicale; -folosirea unor materiale ieftine pt a-i construi Otiliei o casă etc.

-ţinuta vestimentară e ridicolă: poartă permanent ciorapi de lână de o grosime fabuloasă şi plini de găuri, unghiile netăiate, ghete de gumilastic, nădragii largi prinşi cu o sfoară, accentuând avariţia pers.

-relaţia cu celelate pers. este dominată de o suspiciune permanentă izvorâtă din teama de a fi jefuit.
                Stănică Raţiu este arivistul fără niciu scrupul, agresiv, dornic să se îmbogăţească peste noapte.

Aglae- baba absolută, vulgară şi rea, este cea care dirijează ofensiva împotriva Otiliei.

Auricaeste fata bătrână cu dorinţe erotice neînplinite, manifestate până la ridicol, este invidioasă şi rea.

Titi – repetent de câteva ori, debil mintal, îi place ordinea militară.

Simion Tulea– bătrân şi senil, are comportamentul unui degenerat. Brodează, are idei fixe, crede că Olimpia nu e fata lui.

Pascalopol– moşier cu maniere alese, generos, rafinat, are sentimente părinteşti pentru Otilia, dar cu timpul devin erotice.

Caracterizarea Otiliei

Ca personaj, Otilia nu are o schemă fixă, ea se întregeşte parcă prin miscarea romanului, in fiecare pagină fiind alta. Autorul însuşi îi fixează identitatea: Otilia este eroina mea lirică, proiecţia mea în afară, o imagine lunară şi feminină.

         Portretul Otiliei este realizat prin tehnici moderne: comportamentismul şi reflectarea poliedrică. Până în cap. al XVI-lea, Otilia este prezentată excusiv prin comportamentarism (fapte, gesturi, replici), fără a-i cunoaşte gândurile din per­spectiva unică a naratorului, cu excepţia celor mărturisite chiar de personaj. Această tehnică e dublată de reflectarea poliedrică). Relativizarea imaginii prin reflectarea în mai multe oglinzi alcătuieşte un portret complex şi contradictoriu: fe-fetiţa" cuminte şi iubitoare pentru moş Costache, fată exuberantă, „admirabilă, superioară' pentru Felix, femeia capricioasă, „cu un temperament de artistă' pentru Pascalopol, „o dezmăţată, o stricată” pentru Aglae, „o fată deşteaptă”, cu spirit practic, pentru Stanică, o rivală in căsătorie pentru Aurica.

            Cititorului ii este prezentată prin intermediul lui felix Sima, care, abia sosit în casa lui moş Costache şi neprimit asa cum s-ar fi asteptat, este gata sa plece. Inainte de a-i vedea chipul, Felix ii aude vocea cristalina şi, din clipa aceea, o va iubi necondiţionat. Ea îl introduce în atmosfera familiei şi tot ea face prezentările.

           Portretul fetei este schitat încă de la început, prin intermediul caracterizării directe : fata părea să aiba 18-19 ani. Faţa măslinie cu nasul mic şi ochii foarte albastri o arată şi mai copilaroasă între multe bucle şi gulerul de dantelă.

       Caracterizarea indirectă rezultă din vorbe, fapte, gesturi, din comportamentul care stârneşte reacţii diferite în jurul ei. Felix  o admiră tocmai pentru această imprevizibilitate, Pascalopol o ocroteste vazand in ea o posibila implinire, mos Costache se lasă mângâiat, iar Aglae si Aurica se întunecă de invidie. Fata îi domină însă pe toti, prin generozitate, delicateţe, feminitate, naturaleţe.           

                 Gesturile ei necenzurate, dar pornite din firescul sentimentelor incanta.  Pe  Felix il fascinează încă din prima noapte petrecută în casa din strada Antim. Îl impresionează amestecul de lucruri, intimitatea lor şi, mai ales, diversitatea preocupărilor fetei.

        Compozitia interiorului imbină elementele ce fac parte din structura psihică a personajului, observat doar în cursul unei treceri în revista a decorului :reviste de modă, notele muzicale, si romane frantuzesti. Din cateva detalii se recompune o eroină plina de feminitate, o intelectuala rafinata si o fire sensibila la frumos.

         Personajul se autocaracterizează în mai multe rânduri. După ce termină de cantat o piesă muzicală, lasă mâinile în poală şi exclamă : Ce sentimentală sunt ! Ii marturiseste lui Felix o vesnica tulburare interioara, fiind atrasa de tot felul de lucruri, mai mult sau mai putin importante.

           Otilia derutează pentru că trece brusc de la o stare la alta.De fiecare dată, ea apare altfel în ochii celor din jur. Fiecare întelege o parte din ea, dar nimeni nu o poate patrunde cu adevarat.                   

                În finalul romanului, avem o imagine de nerecunoscut a eroinei, imagine ce confirmă spusele ei despre destinul tulburator şi oarecum previzibil al oricarei femei, dupa care adevarata existenţă se consumă în cativa ani, vreo zele cel mult. Privin fotografia Otiliei, in biroul sau, Felix constată că nu numai Otilia este o enigmă, ci şi destinul însuşi.

Elemente realisteprezente în text :

-       tema care reflectă societatea burgheză ;

-       lupta pentru moştenirea averii;

-       personajele tipice luate din realitatea acestei societăţi:avarul, parvenitul, demagogul – tipuri umane specifice;

-       autor omniscient şi omniprezent;

-       obiectivitatea;

-       situarea exactă în timp şi spaţiu etc.

Elem. romantice:

a) folosirea antitezei în caracterizarea unor personaje, Felix cu Titi, Otilia cu Aurica, moş Costache cu Pascalopol, se opun prin trăsăturile esenţiale: inteligenţă, ambiţie, frumuseţe, delicateţe, farmec, generozitate, în antiteză cu debilitatea mintală, apatia, urâţenia, acreala, răutatea, invidia, avariţia;

b) descrierea naturii Bărăganului într-un registru fantastic, descrierea casei vechi, părăginite, cu scări care scârţâie, cu giurgiuvele scorojite amintind de casa lui Dionis din nuvela eminesciană;

c) motivul „orfanului”, evidenţiat în roman prin Felix şiOtilia, supuşi din această cauză răutăţilor înveninate ale clanului Tulea;

                Elemente ale clasicismului:

a) simetria romanului, care începe cu o imagine dezolantă a casei lui C. G. şi se termină cu aceeaşi imagine lugubră: „Aici nu stă nimeni”;

b) trăsătura de caracter dominantă la unele personaje: C. G. – avariţia, L. Pascal. – nobleţea sufletească, St. Raţiu – arivismul şi demagogia, Aglae – răutatea şi invidia.

Alte Lectii din romana

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]