SANGELE





Sângele este un fluid care circulă în interiorul arborelui cardiovascular. Împreună cu limfa şi lichidul intercelular, sân­gele constituie mediul intern al organismului.
Între mediul intern şi celule există un schimb permanent de substanţe şi energie; substanţele necesare menţinerii ac­tivităţii celulare (02, glucide, acizi graşi, aminoacizi, vita­mine etc.) trec din sânge în celulă iar produşii nefolositori sau toxici, rezultaţi din procesele catabolice (C02, acizi nevo­latili, uree, acid uric, amoniac etc.) sunt eliminaţi în lichidul extracelular, fig. 11).
Conţinutul mediului intern, atât în factori nutritivi cât şi în produşi de catabolism se menţine constant, datorită cir­culaţiei permanente a sângelui Acesta aduce substanţele folo­sitoare până la intimitatea celulelor, refăcând mereu rezervele metabolice, iar de aici îndepărtează produşii de catabolisn pe care-i transportă spre organele de eliminare.

Volumul sangvin (volemia).
Cantitatea totală de sânge din organism reprezintă 7% din greutatea corpului. Aceasta înseamnă 5 litri sânge pentru un individ de 70 kg. Volemia variază în condiţii fiziologice în funcţie de sex (este mai mare la bărbaţi), vârstă (scade cu înaintarea în vârstă), mediul geografic (este mai mare la locuitorii podişurilor înalte (din Alpi, Tibet, Anzi) etc. în repaus, o parte din masa sangvină a corpului stag­nează în teritorii venoase şi capilare din ficat, splină şi ţesutul subcutanat.

Acesta este volumul sangvin stagnant sau de rezervă, în cantitate de 2 litri. Restul de 3 litri reprezintă volumul sangvin circulant. Raportul dintre volumul cir­culant şi volumul stagnant nu este fix ci variază în funcţie de condiţiile de existenţă. în cursul efortului fizic sau termore-glator, are loc mobilizarea sângelui de rezervă, creşte volumul circulant. Mobilizarea depozitelor de sânge se realizează sub acţiunea S.N. simpatic, care determină contracţia musculaturii netede din pereţii vaselor. Astfel se asigură aprovizionarea optimă cu oxigen şi energie a organelor active.

PROPRIETĂŢILE SÂNGELUI
Culoarea. Sângele are culoare roşie. Aceasta se datoreşte, hemoglobinei din eritocite. Culoarea sângelui poate varia în condiţii fiziologice sau patologice. Sângele recoltat din artere (sânge arterial) este de culoare roşu-deschis (datorită oxihe-moglobinei) iar sângele recoltat din vene (sânge venos) are cu­loare roşu-închis (datorită hemoglobinei reduse). Când canti­tatea de hemoglobină din sânge scade, culoarea devine roşu-palid.
Densitatea. Sângele este mai greu decât apa. Greutatea specifică a sângelui are valoarea 1 055 faţă de cea a apei dis­tilate. Plasma sangvină are o densitate de 1 025. Această pro­prietate a sângelui depinde de componentele sale şi în special de hematii şi proteine.
Viscozitatea. Valoarea relativă a viscozităţii sângelui este 4,5 faţă de viscozitatea apei considerată egală cu 1. Viscozitatea asigură scurgerea laminară (în straturi) a sângelui prin vase. Creşterea viscozităţii peste anumite valori este un factor de îngreunare a circulaţiei.
Presiunea osmotică (P. osm.). în orice soluţie, apare o presiune statică suplimentară ce poate fi pusă în evidenţă separând printr-o membrană semipermeabilă, solventul de soluţia respectivă. În aceste condiţii apare fenomenul de osmoză ce constă în deplasarea moleculelor solventului prin membrană spre compartimentul ocupat de soluţia acestuia, în cazul soluţiilor diluate (cum sunt lichidele corpului) valoarea presi­unii osmotice este egală cu presiunea unui gaz ideal care, la temperatura dată, ar ocupa volumul soluţiei şi ar conţine un număr egal de moli cu al substanţelor dizolvate. Unitatea de presiune osmotică este osmolul la litru (osm/1) sau submultiplul acestuia, miliosmolul la litru (mosm/1). Un osmol repre­zintă presiunea osmotică a unui mol de substanţă neionizabilă. Dizolvat în 1 000 cm3 apă distilată. Spre exemplu, dacă dizol­vam 180 g glucoza într-un litru de apă, vom obţine o soluţie glucozată de 1 osm/1 sau 1 000 mosm!. Dacă solvitul este o substanţă ionizabilă, de exemplu. NaCi, atunci presiunea osmotică generată de 1 mol de clorură de sodiu (58 g) într-un litiu de apa va fi de 2 osm/1, pentru ca fiecare din cei doi ioni (CI şi Na +) contribuie cu câte l mol la soluţia respectivă.
Valoarea P. osm a lichidelor corpului (mediu intern şi li­chidul intracelular) este de aproximativ 300 mosm/1. Exprimată ân unităţi barice, aceasta corespunde unei presiuni de aprox1 mativ 7 2 atmosfere, deci de 5 500 mm coloana de mercur
Presiunea osmotică are rol important în schimburile de substanţe dintre capilare şi ţesuturi. Presiunea osmotică a substanţelor coloidale (proteinele) se numeşte presiune coloid-osmotică şi are o valoare foarte mică de numai 28 mm Hg. Totuşi, proteinele plasmei au rol foarte mare în schimburile capilar-ţesut, deoarece presiunea osmotică a sângelui este egală ai cea a lichidului interstiţial (intercelular) şi singura forţă care atrage apa din ţesuturi spre capilare este presiunea coloid-osmotică a proteinelor plasmatice. Un alt rol al presiunii coloid-osmotice este în procesul de ultrafiltrare glomerulară ce duce la formarea urinei.
Soluţiile cu presiuni osmotice egale cu ale mediului intern se numesc izotone, cele cu presiuni osmotice mai nuci sunt hipotone iar cele cu presiuni osmotice mai mari sunt hipertone. O soluţie de clorură de sodiu în concentraţie de 9 g la 1 1 apă distilată are o presiune osmotică de aproximativ 300 m osm %o este deci izotonă şi poartă denumirea de ser fiziologic.

Reacţia sângelui este slab alcalina. Ea se exprimă âîn uni­tăţi pH. PH-ul este logaritmul cu semn schimbat al concentraţiei ionilor de hidrogen dintr-o soluţie apoasă (pH - log. Ch). Când concentraţia ionilor de hidrogen (H+) dintr-o soluţie este egală cu a ionilor hidroxil (HO-), soluţia este neutră iar pH-ul are valoarea 7. Toate valorile mai mari de 7 reprezintă reacţie alcalină, iar mai mici de 7, reacţie acidă, ph-ui sangvin se menţine constant în jurul valorii de 7,35, datorită existenţei unor mecanisme fizico-chimicc şi biologice de reglare. Dintre mecanismele fizico-chimice fac parte sisteme e-tampon, iar dintre mecanismele biologice plămânul, rinichiul, ficatul şi hematia.
Sistemele tampon intervin prompt în neutralizarea acizilor sau bazelor apărute în exces în mediul intern. Ele se consumă în timpul tarnponării. Mecanismele biologice intervin mai tardiv şi duc atât la îndepărtarea acizilor sau bazelor cât şi la refacerea sistemelor tampon.

Un sistem tampon antiacid este un cuplu de două substanţe format dintr-un acid slab şi sarea acestuia ai o bază puternică.

Lactatul de sodiu este o sare neutră, deci nu acidifică mediul ; acidul lactic a dispărut şi în locul lui se formează un acid slab, acidul carbonic, care se descompune în C02 şi H2O» iar CO2 se elimină prin plămâni. În acest mod, prin cooperarea dintre me­canismele fizico-chimice şi cele biologice se menţine stabil pH-ul sangvin. În organism există numeroase sisteme tampon, repartizate unele în plasmă, altele în hematii şi altele în celulele corpului.

Temperatura. La om şi la animalele cu sânge cald (ho-meoterme) temperatura sângelui variază între 35°C (în sângele din vasele pielii) şi 39 °C (în sângele din organele abdominale). Deplasarea continuă a sângelui prin organism contribuie la uniformizarea temperaturii corpului şi ajută la transportul căldurii din viscere spre tegumente unde are loc eliminarea acesteia prin iradiere. Sângele astfel „răcit" se reîntoarce la organele profunde unde se reâncarcă cu căldură şi aşa mai departe.

Alte Lectii din biologie

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]