Schema de rezolvare pentru Subiectul al II-lea la Romana

Cuprins: Scheme de rezolvare a subiectului II Limba  Română, bacalaureat 2020

APARTENENȚĂ CURENT:

 

APARTENENȚĂ GEN:

 

Subiectul al II-lea în cadrul examenului de bacalaureat după programa valabilă - pentru anul 2020 este format dintr-un text la prima vedere, iar pe baza acestuia vom avea o cerință precum: relațiile dintre ideile poetice și mijloacele artistice, rolul notațiilor autorului în diferite fragmente, evidențierea a două sau mai multe trăsături ale unui curent literar, tipuri de perspectivă narativă, caracterizarea unui personajmenționarea trăsăturilor unei anumite specii literareexplicarea rolului modurilor și timpurilor verbale întâlnite în text, etc

 

APARTENENȚĂ CURENT

 

Pașoptism

Pașoptismul reprezintă o manifestare a preromatismului  în literatura română și se particularizează prin inspirația din trecutul istoric, folclor și tradiții, imprimând o anumită tematică, iar ca figură de stil predominând antiteza. O primă trăsătură specifică literaturii pașoptiste este inspirația (din trecutul istoric, folclor, tradiție, mit), sugerată de un imaginar poetic (figuri de stil). De asemenea, o altă trăsătură este vizibilă la nivelul stilistic, prin prezența antitezei dintre (patriotism - lașitate, cruzime – bunătate, lumină – întuneric) + descrierea  în textul narativ

 

Schemă: Pasoptismul

            Textul liric/epic aparţine paşoptismului, deoarece scriitorul-poetul cultivă teme, precum (istoria, natura, libertatea de creaţie, aspiraţia spre absolut, spiritul  rebel, patriotismul). Apar o serie de motive literare...(ex.) Principalul mijloc de expresivitate este antiteza...(ex.+comentarea).

 Link spre lecția Pașoptismul

 ↑Înapoi la Cuprins 

 

Romantism

Întregul discurs poetic/narativ se focalizează asupra temei (…), temă specifică literaturii romantice. O primă trăsătură regăsită la nivelul textului poetic/narativ are în vedere valorificarea unor teme și motive specifice precum (…+detaliere).

  1. Cea de-a doua trăsătură specifică romantismului este cea a expresivității, idee susținută de multitudinea figurilor de stil ce creează imaginarul poetic ( + explicare).
  2. Cea de-a doua trăsătură specifică romantismului este cea a narațiunii (…+dezvoltare) ce intuiește traseul unui personaj romantic excepțional (geniul, demonul, îngerul, sentimentalul, visătorul, răzvrătitul, însetatul după absolut) surprins în împrejurări excepționale (…).

 

SCHEMĂ: Romantismul

Textul liric X de Y se centrează pe tema...(conditia poetului, natura, timpul, iubirea imposibilă istoria.) O primă trăsătură care încadrează discursul liric în romantism o constituie prezenţa antitezei (ex. +comentat). Poetul apelează la vis/somn, care devin un factor al cunoaşterii de sine şi o formă de evadare din real. Este prezent sentimentul naturii, poetul preferă nocturnul şi are atracţie către straniu, neobişnuit, excepţional, ceea ce presupune mister şi fascinaţie (ex.) De asemenea, se manifestă interesul pentru specificul naţional, iar poetul respinge imitarea modelelor antice apreciate de clasicism. Nu în ultimul rând, stilul este bogat în tropi ca antiteza, comparaţia, metafora, hiperbola (ex+ comentare).

Întreaga creaţie reprezintă o chintesenţă a mesajului poetic, astfel, Y transmite sentimente de...faţă de...care se află în deplin acord cu elementele... 

 Link spre lecția: Romantismul

  ↑Înapoi la Cuprins 

Simbolism

Prin simbolism se înțelege o anumită estetică ce se îndreaptă spre emoția și muzica interioară a ideii, având ca scop cultivarea simbolului, sinesteziei și sugestiei. O primă trăsătură regăsită la nivelul textului poetic  are în vedere valorificarea unor teme și motive specifice precum (…+detaliere). Cea de-a doua trăsătură specifică simbolismului este cea a expresivității, idee susținută de multitudinea figurilor de stil ce creează imaginarul poetic ( + explicare).

 

Schemă: Simbolismul

Textul liric X de Y se centrează pe tema...(universul citadin-târgurile de provincie, fie marile oraşe-, singurătatea, moartea, condiţia poetului într-o lume meschină, descompunerea materiei, declinul). O primă trăsătură care încadrează discursul liric în simbolism o constituie simbolul ...,care devine laitmotivul poeziei, şi are drept corespondenţe o serie de stări sufleteşti, precum: spleenul, nevroza, angoasa, sufocarea, neadaptarea. Sunt prezente o serie de motive literare: toamna, ploaia, odaia, parcul, cimitirul, marea, corabia, parfumul, culorile, florile, instrumentele muzicale. Totodată, textul se caracterizează prin armonia şi prin muzicalitatea versurilor datorită folosirii unor figuri de stil ale insistenţei: enumeraţia, repetiţia şi paralelismul sintactic. De asemenea, pune accent pe muzicalitate, pe înnoirea orizontului tematic. Nu în ultimul rând, este prezent versul liber (ex.) 

            Întreaga creaţie reprezintă o chintesenţă a mesajului poetic, astfel, Y transmite sentimente de...faţă de...care se află în deplin acord cu stările interioare.

 Link spre lecția: Simbolismul

 ↑Înapoi la Cuprins 

Modernism

Modernismul presupune o înnoire a limbajului poetic prin adâncirea semnificațiilor și preferința pentru metaforele revelatorii, preocuparea pentru domeniul cunoașterii, neliniștea metafizică, frenezia dionisiacă. Întregul discurs poetic se focalizează asupra unor  teme și motive regăsite în lirica modernistă, precum (...) . Limbajul poetic este specific, iar metaforele revelatorii conturează imaginarul poetic + explicație. În plus, poezia modernistă se particularizează printr-o înnoire prozodică, trăsătură susținută de tehnica ingambamentului, structura polimorfă, măsura inegală și versul liber.

 Schemă: Modernismul

Textul liric X de Y se centrează pe tema...(cunoaşterii, contemplării, condiţiei poetului, arta poetică). Un prim argument care încadrează textul X în modernism îl constituie cultivarea principiului unor trăiri contradictorii (care?) De asemenea, ambiguitatea limbajului reiese din utilizarea unor metafore surprinzătoare (care?+comentare) Totodată, poetul preferă versul liber care?), tehnica ingambamentului şi metamorfoza (ex.) Nu în ultimul rând, se observă intelectualizarea emoţiei (ideea?) Întreaga creaţie reprezintă o chintesenţă a mesajului poetic, astfel, Y transmite sentimente de...faţă de...care se află în deplin acord cu stările interioare.

N.B. În genul epic, se observă cultivarea romanului de analiză psihologică şi al experienţei, al dramei de conştiinţă şi de idei. Se pune accentul pe civilizaţia citadină, pe dezvoltarea analizei psihologice, pe interioritatea personajelor şi nu pe acţiune. Este ales un intelectual, frământat de numeroase probleme de conştiinţă. Se foloseşte introspecţia, monologul interior, stilul indirect liber, tehnica fluxului de conştiinţă involuntară, pentru a evidenţia bogăţia sufletească şi complexitatea personajelor. De asemenea, este prezent personajul-narator, iar perspectiva narativă este subiectivă, cu relatarea întâmplărilor la persoana I (ex.) Totodată, nu se respectă cronologia faptelor, dispare limita dintre ficţional si nonficţional şi are un caracter deschis.

            Prin toate aceste trăsături, textul fragmentar al operei literare x, este o creaţie impresionantă pentru perioada modernismului.

 Link spre lecția: Modernismul

 ↑Înapoi la Cuprins

 

Tradiționalism

 
Tradiționalismul poeziei (…), scrisă de (…), este susținut în primul rând de tema timpului ireversibil, de motive literare (amintirea, nostalgia), dar și de imaginarul poetic dominat de melancolie și de spațiul patriarhal. Astfel, (figura de stil) conține o sugestie a timpului necruțător, care oferă totuși posibilitatea recuperării momentelor fericite prin rememorare. De asemenea, limbajul este o altă mască a tradiționalismului, fiind prezenți termeni din limbajul arhaic, popular și regional, precum (…) .

 

Schemă: Tradiţionalismul

Textul liric X de Y se centrează pe tema...(copilăria, trecerea timpului, istoria, folclorul, lumea rurală). Un prim argument care justifică încadrarea textului în tradiţionalism îl constituie întoarcerea în timp prin evocarea unor vremuri care au reuşit să impresioneze prin frumuseţea lor (care?). De asemenea, se promovează un text liric sensibil/interes şi pasiune pentru folclor/ promovează lumea satului, prezentat ca spaţiu reprezentativ pentru specificul etnic şi al datinilor străvechi. Nu în ultimul rând, poetul apelează la formule stilistice (care sunt figurile de stil+ comentarea lor), care pun în evidenţă exuberanţa, frenezia, dar şi dezlănţuirea eului liric.

Prin toate aceste trăsături, opera literară x, este o creaţie impresionantă pentru perioada tradiţonalismului.

 Link spre lecția: Tradiţionalismul

  ↑Înapoi la Cuprins

Realism

Apărut ca reacție împotriva romantismului, realismul promovează o literatură bazată pe mimesis, adică pe reprezentarea verosimilă a realității folosind ca tehnici narative detaliul și obiectivitatea narativă. Textul se constituie într-o succesiune de întâmplări verosimile cu un fir narativ linear (rezumat: …). Instanțele comunicării narative sunt specifice operei realiste: narator heterodiegetic.

 

Schemă: Realismul

            Textul fragmentar selectat din opera X de Y se centrează pe tema (moravurile unei epoci, ale unui mediu-care? legăturile individului cu contextul istoric, politic şi social, evoluţia sau involuţia personajului-care?). O primă trăsătură o constituie preocuparea pentru obiectivitate, care se manifestă la scriitorul realist prin adoptarea unei viziuni omnisciente şi omnipotente, nararea faptelor făcându-se la persoana a III-a (verbe si pronume la persoana a III-a). Naratorul este neimplicat, impersonal, omniscient, apelând la observaţie şi la analiză, pentru descrierea fidelă a aspectelor de viaţă surprinse (care?) Totodată, se creează tipologii de personaje (care?) Stilul operei este sobru, impersonal, tinzând către precizie şi concizie, iar compoziţia este circulară, simetria operei. Nu în ultimul rând, scriitorul adoptă o atitudine critică faţă de aspecte înfăţişate, faţă de personaje, fără idealizarea sau caricaturizarea lor. Prin toate aceste trăsături, textul fragmentar al operei literare x, este o creaţie impresionantă pentru perioada realismului.

 Link spre lecția: Realismul

 ↑Înapoi la Cuprins

 

 

 

APARTENENȚĂ GEN

 

 

Perspectiva narativă

 

Textul fragmentar, selectat din opera X de Y aparţine genului epic, iar o trăsătură esenţială o reprezintă perspectiva narativă care este: obiectivă ( persoana a III-a)/ subiectivă (persoana I), acţiunea/ întâmplările fiind relatate de un narator obiectiv (persoana a III-a)/ subiectiv (persoana I), semnificativi fiind indicii morfologici utilizaţi (verbe şi pronume la persoana I/ a III-a-exemple).

Naratorul în aceste perspective poate fi:

-omniscient, omniprezent, homodiegetic, subiectiv, intradiegetic, narator-personaj (persoana I);

-omniscient, obiectiv, neimplicat în acţiune, martor la evenimente, heterodiegetic, extradiegetic (persoana a III-a).

Înapoi la Cuprins

Epic

 
Genul epic desemnează totalitatea operelor literare în care autorul își transmite sentimentele, gândurile, concepția despre lume și viață, prin intermediul instanței narative, acțiunii și a personajelor. Întregul discurs narativ se focalizează asupra temei (…), observându-se motivele centrale (…), în jurul cărora gravitează acțiunea. În primul rând, se remarcă prezenţa naraţiunii, ca mod de expunere specific. Aceasta se face la persoana (…), implicând prezenţa unui narator (…). De asemenea, apar personaje (…), care sunt implicate în derularea unor evenimente (…). Aceste acţiuni sunt plasate într-un anumit timp (exemple de indici de timp din text) şi spaţiu (exemple de indici de spaţiu).

  ↑Înapoi la Cuprins

Liric

 
Genul liric desemnează totalitatea operelor literare în care autorul își exprimă gândurile, sentimentele, concepțiile în mod direct. Domeniu al confesiunii și contemplării, lirica are ca moduri de expunere monologul și descrierea. Deși în actul liric poetul se comunică pe sine, el devine exponentul unei întregi umanități pe care o exprimă categorial. Întregul discurs poetic se focalizează asupra unei teme/ unor motive exprimate încă din titlu, adevărat element paratextual și cheie de lectură. O primă trăsătură este prezența subiectivității, calitate a imaginarului poetic exprimată prin prezența mărcilor lexico-gramaticale (verbe și pronume la persoanele I și a II-a, interjecții, exclamații, puncte de suspensie, liniile de pauză). Cea de-a doua trăsătură a liricului este expresivitatea, constituită din figuri de stil și imagini artistice. Astfel, se regăsesc (exemple). În plus, muzicalitatea textului poetic este conferită de elementele de prozodie (rimă, ritm, măsură), de prezența versului refren, a cuvântului simbol sau de organizarea astrofică. 

 

Schemă: Comentarea ideii poetice prin evidenţierea relaţiei cu textul şi mijloacele artistice

Textul liric X de Y se centrează pe tema...(morţii, trecerii inexorabile a timpului, naturii, comuniunii omului cu natura, iubirea, iubirea pierdută, arta poetică, condiţia poetului, creaţia), specifică unui poet, care vrea să sensibilizeze cititorul. Încă din incipitul poeziei se remarcă X (ce figură de stil?- metafora ,,muzică de toamnă’’sugestie a unei atmosfere sumbre, melancolice). În aceeaşi ordine de idei, Y (epitetul ,,note dulci’’evidenţiază speranţa eului liric, însă dispare orice posibilitate de salvare).

Întreaga creaţie reprezintă o chintesenţă a mesajului poetic, astfel, Z transmite sentimente de...faţă de...care se află în deplin acord cu elementele...

 ↑Înapoi la Cuprins

Dramatic

 
Genul dramatic însumează totalitatea operelor literare destinate spectacolului de scenă, în care modul predominant de expunere este dialogul, îmbinat cu monologul, având o structură specifică (acte, scene, tablouri), iar unitatea minimală structurală este replica. Întregul discurs dramatic se focalizează pe schimbul de replici dintre (personaje), asupra (rezumat). O caracteristică a creațiilor dramatice sunt notațiile autorului, didascaliile, prin intermediul cărora se surprind atmosfera, gestica, atitudinea actanților, devenind în același timp o modalitate de caracterizare a personajelor sau de conturare a decorului scenic. Astfel, (prezentare).

 

 

Schemă Încadrare în genul literar

Textul X de Y/Textul fragmentar X de Y (epic/dramatic) aparţine genului:

-LIRIC, deoarece sentimentele sunt exprimate, în mod direct, prin intermediul vocii eului liric, care îşi face simţită prezenţa prin mărcile lexico-gramaticale (pronume/verbe la persoana I/a II-a- exemple). Totodată, modul predominant de expunere este descrierea, care se îmbină cu monologul liric, confesiv/adresativ. Nu lipsesc resursele expresive (exemplu de 3-4 figuri de stil).

-EPIC, deoarece sentimentele sunt exprimate, în mod indirect, prin intermediul vocii naratorului, principala instanţă a comunicării şi îşi face simţită prezenţa prin indici morfologici la persoana I, pronume şi verbe, fiind un narator subiectiv/la persoana a III-a, fiind un narator obiectiv. De asemenea, sunt prezente personajele (care sunt?), implicate, într-o acţiune (ce se prezintă?). Nu lipsesc indicii de spaţiu şi de timp (ex.)

-DRAMATIC, deoarece sentimentele sunt exprimate, în mod indirect, este o reprezentare scenică; textul este selectat din actul/ scena (care?). Apare conflictul dramatic interior/exterior (care?). Numele personajelor, înaintea replicilor, iar modul predominant de expunere este dialogul dramatic. Nu în ultimul rând, apar indicaţiile scenice (care sunt şi ce rol au?)ebacalaureat.ro

 

Înapoi la Cuprins

 

TEME ȘI MOTIVE

 
Întregul discurs poetic se focalizează asupra unor teme și motive recurente în lirica (…). Încă din titlul poeziei, se regăsește motivul central (...), laitmotiv, repetat în versul refren (+ cromatică). Din punct de vedere tematic se remarcă o temă de suprafață, aceea a (…), sugerată de simbolurile/ figurile de stil/ imaginile artistice (…). Tema de profunzime a discursului poetic dezvăluie (…). Universul devine astfel (…), iar sentimentul (…) este sugerat stilistic de sintagma: … .

  ↑Înapoi la Cuprins

Expresivitatea

 
Expresivitatea se referă la capacitatea limbajului poetic de a exprima într-o manieră plastică, diferită de cea a limbajului uzual, idei concentrate, cu maximă încărcătură afectivă şi subiectivă. Textului poetic are în vedere valorificarea unor teme și motive centrale precum (…+detaliere). Imaginarul poetic este conturat prin intermediul figurilor de stil și al imaginilor artistice, adevărate recurente ale expresivității. Astfel, (explicare). De asemenea, o altă caracteristică a expresivității este reprezentată de  elementele de prozodie și versificație, ce oferă muzicalitate. Poezia este alcătuită din (…) strofe/versuri cu (rimă, ritm, măsură), iar prezența (punctelor de suspensie, liniilor de pauza etc.) surprinde (…).

 ↑Înapoi la Cuprins

 

Titlul

 
Titlul este un element paratextual, format dintr-un cuvânt, expresie sau enunț, ce surprinde ideea centrală a unei opere literare. Titlul (…) este sugestiv si semnificativ, focalizând tema centrală a poeziei, aceea a (…), prin intermediul ( figura de stil, cuvinte cheie ). În relație cu întregul text poetic sunt accentuate sentimentele de (…) și stările interioare ale eului liric. Punctele de suspensie întăresc ideea poetică (…). Incipitul ce corespunde titlului redă (…)

 

SCHEMĂ:

Titlul operei... scrisă de...se constituie ca o sinteză a întregului mesaj poetic, el funcţionează ca o cheie de lectură intratextuală, oferind indicii cu privire la ideea operei:... (care este ideea?). Titlul este sintetic/analitic şi este alcătuit din... (precizezi valoarea/valorile morfologice), poezia fiind o creaţie închinată... (cui?). In plan real, titlul…semnifică…, iar în plan imaginar, acesta semnifică…(poate fi o figură de stil pe care o vei comenta). (TITLUL) devine simbolul central al textului, întărind mesajul acestuia, iar legătura cu creaţia propusă se face prin intermediul cămpului lexico-semantic (exemple), dar şi cu ajutorul resurselor sugestive, având menirea de a spori expresivitatea ideilor poetice şi de a indica percepţia subiectivă a eului liric asupra...accentuând sentimentele de....

Astfel, ( evidenţiezi figurile de stil şi le comentezi). Asadar, sintetizez prin  a sublinia că titlul operei...de...reprezintă o chintesenţă a întregului mesaj poetic, punând în lumină o creatie lirică pe tema..., de o surprinzătoare forţă expresivă.

 ↑Înapoi la Cuprins

Timpuri verbale

 

Întregul discurs narativ se focalizează asupra unui moment/demers (…), resimțit de către naratorul personaj/ eul liric: … . Verbele din textul narativ/poetic sunt în majoritate la (…), ceea ce conferă discursului narativ/liric o notă de (…).

  1. Din punct de vedere stilistic, timpul verbal evidențiază starea de (…) și exprimă sugestiv (…) . În aceeași ordine de idei, verbele la timpul (…), conturează (…). Cele două timpuri verbale asociate nu fac decât să contureze timpurile narative ale textului: timpul narat și timpul narării.
  2. Din punct de vedere stilistic, încă din incipitul poeziei se remarcă reluarea sintagmei titlu, care asociată cu verbele (…) exprimă sugestiv (…). Verbele la (…) par să valideze ideea (…).

 

Timpurile verbale

Prezentul (sunt, vreau, cred, merg)

 În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul prezent (ex.) au rolul, dacă este naraţiune, de a reliefa rapiditatea şi dramatismul acţiunii, de a imprima un ritm vioi acţiunii şi de a conferi un relief stilistic deosebit situaţiei; De asemenea, dă impresia că acțiunea se desfășoară sub ochii receptorului, creând autenticitate, exactitate și reînvie faptele trăite de narator (care?); Dacă este text liric, acestea exprimă intensitatea trăirii într-o durată scurtă, concentrată (care?)

Imperfectul (mergeam, vedeam, scoteam)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul imperfect (ex.) au rolul de a înfățișa o succesiune de evenimente ale trecutului și arată o acțiune neterminată în trecut, simultaneitatea și permanența, deschide o perspectivă dinspre trecut spre viitor. De asemenea, fiind un timp al istorisirii, impune o perspectivă subiectivă. În descrieri conferă acestora un caracter dinamic în opoziție cu decupajul static determinat de utilizarea prezentului.

Perfectul simplu (fui, fuşi, fu, furăm, furăţi, fură)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul perfect simplu (ex.) arată o acţiune trecută, de scurtă durată şi terminată de curând, exprimând , în naraţiune, un moment de mare concentrare epică, situat într-un trecut recent. De asemenea, marchează derularea rapidă a evenimentelor, caracterelor punctual, momentan, al acţiunii sau al stării. În descriere, situează o anumită secvenţă în prim-plan, prin contrast cu celelalte secvenţe descriptive realizate prin verbe la imperfect. Totodată, are o funcţie dinamică, oferind vivacitate imaginilor ale căror elemente sunt prezentate într-o succesiune alertă.

Perfectul compus (am mers, am cântat, am dansat, am alergat)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul perfect compus (ex.) arată o acţiune trecută, terminată mai demult, fără a se şti precis când şi fixează evenimentele într-o durată trecută, închisă, finită.  De asemenea, marchează un trecut ireversibil şi contribuie la nararea unor evenimente în succesiunea lor cronologică, având şi rol de evocare, marcată de o anumită notă de subiectivitate.

Viitorul (voi merge, voi cânta, oi cânta, o să cânt, voi fi cântat, voi fi mers, voi fi alergat, voi alerga)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul viitor (ex.) arată o lume posibilă de tipul visului sau al viziunii, care reduce diferenţa dintre real şi ireal. Totodată, creează o perspectivă vizionară, iar în plan subiectiv prezintă o stare de visare, dorinţa sau anticiparea profetică. De asemenea, sugerează aspriraţia spre un ideal (care?), speranţa sau certitudinea şi lărgeşte orizontul în plan spaţial şi temporal (precizare). Dacă există forme populare (ex.) reprezintă marcă a oralităţii şi a stilului colocvial, accentuând o anumită intenţie de realizare a unei dorinţe (care?)


Înapoi la Cuprins

SCHEMĂ: Interpretarea valorii expresive a unor moduri şi timpuri verbale

Modul indicativ (Vin, Dansez, Aleargă, Mergem)

Textul fragmentar selectat din opera X/ Opera literară X are o serie de verbe la modul indicativ, precum (ex.), care exprimă o acțiune pe care emițătorul o consideră ca fiind reală și sigură, nu doar realizabilă, așa cum se petrece în cazul altor moduri verbale. De asemenea, imprimă un caracter obiectiv acţiunilor şi stărilor pe care le exprimă (care sunt?). Totodată, exprimă certitudinea locutorului (narator, personaj, eu liric) referitor la obiectul enunţării şi realizează distincţia dintre real şi ireal, dar şi dintre cert şi posibil.

Modul imperativ (Vino!, Cântă!, Fii!, Nu fi!)

Textul fragmentar selectat din opera X/ Opera literară X are o serie de verbe la modul imperativ, precum, (ex.). Acesta este unul dintre indicatorii comunicării directe. El poate exprima: un ordin, un îndemn, un sfat, o rugăminte sau o urare. În textul fragmentar X, acestea realizează o comunicare directă şi exprimă voinţa emiţătorului de a determina o acţiune sau de o împiedica. În textul dramatic fragmentar, acestea exprimă atitudini şi stări subiective prin semnale verbale şi paraverbale (intonaţie, accente, pauze în vorbire). Alături de substantive şi de adjective în cazul vocativ, devine o formă de manifestare a oralităţii textului. În textul liric X, acestea marchează discursul dialogic sau monologul liric adresat, uneori, cu valoarea unei invocaţii retorice.

Modul conjunctiv (Să cânt, să dansez, să merg, să ajung, să fi mers, să fi cântat)

Textul fragmentar selectat din opera X/ Opera literară X are o serie de verbe la modul conjunctiv, precum, (ex.). Acestea exprimă o acţiune dorită, realizabilă şi pune în evidenţă stări sufleteşti sau atitudini (incertitudinea, ezitarea, aproximaţia, dorinţa, protestul). În textul liric, marchează un plan al imaginarului, trecând de la dimensiunea reală la cea ideală (precizare).

 

Modul condiţional-optativ (Aş merge, aş face, aş fi, aş tăcea, aş lăsa, aş fi lăsat, aş fi mers)

Textul fragmentar selectat din opera X/ Opera literară X are o serie de verbe la modul condiţional-optativ, precum, (ex.). Acestea exprimă o acţiune dorită, realizabilă sau nerealizabilă ori o acţiune care depinde de o condiţie. La timpul perfect, acţiunea este ireală, iar în construcţii interogative sau exclamative, exprimă uimirea, indignarea sau ia tonalitatea blestemului. În textul liric, exprimă o situaţie ipotetică, o experienţă lirică imaginară (precizare).

Modul infinitv (a fi, a mânca, a desena, a alerga, a veghea)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la infintiv (care sunt?) îndeplinesc funcția stilistică de marcă a narativității prin instituirea unei succesiuni temporale.

Modul gerunziu (mâncând, fugind, risipind, alergând)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la gerunziu (care sunt?) exprimă o acţiune în desfăşurare, concomitentă cu o altă acţiune (precizare), poate susţine o valoare onomatopeică a verbului şi insistă asupra unei stări (care?), dinamizează acţiunea şi marchează împrejurarea în care se desfăşoară o altă acţiune (care?). În cazul genului liric, acesta are rolul de a insista asupra unei stări, iar la sfârşitul versurilor, gerunziul generează monorima.

Modul participiu (cules, mâncat, alergat, strecurat)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la participiu (care sunt?) au rolul de a accentua o acţiune sau o stare atunci când apare în inversiuni topice, (ex), în alcătuirea unor metafore sau epitete, sporesc expresivitatea prin dubla lui valoare: verbală şi adjectivală. Pot exprima o acţiune finită, încheiată şi conferă o notă de certitudine, de autenticitate, cu diferite consecinţe.

 

Modul supin (de mâncat, pentru mâncat, la mâncat)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la supin (care sunt?) au rolul de a exprima acțiunea, procesul sau starea văzută cu potențialitate; Poate deveni epitet al verbului sau al substantivului, (ex.) ori capătă valoare metaforică (ex); Se creează un ton impersonal, devenind un indice textual al stilului oficial.

 

Înapoi la Cuprins

MODALITĂȚI DE CARACTERIZARE

 
Personajul, din punctul de vedere al naratorului, este o „ființă de hârtie” prin intermediul căreia autorul își exprimă viziunea proprie asupra lumii și mesajul artistic al operei. Întregul discurs narativ/dramatic se focalizează asupra portretului (…), privit atât din perspectiva mijloacelor de caracterizare directe (de către narator, de către alte personaje și autocaracterizare), dar și din perspectiva  mijloacelor indirecte (fapte, gesturi, limbaj etc.). Personajul principal din fragmentul de text extras din (…), ilustrează tipologia (…), care (acțiune). Naratorul surprinde încă din incipit portretul moral al (…), care își exprimă (…). Tot prin mijloacele de caracterizare directe se surprinde ideea (alte exemple). Mijloacele caracterizării indirecte nu fac decât să întregească profilul moral al protagonistului, ilustrând (…). Finalul textului dezvăluie ipostaza (…)

 Schemă: Caracterizare de personaj

X este personajul principal/protagonistul textului fragmentar al operei literare Y de Z, deoarece participă la evenimentele prezentate şi reprezintă instanţa naratorială prin intermediul căreia autorul textului epic/dramatic îşi exprimă viziunea despre lume, atitudinea faţă de aceasta, sentimentele sau ideile. 
X este creionat atât prin mijloace de caracterizare directe, cât şi indirecte
Caracterizarea directă este realizată prin intermediul unui discurs descriptiv de tip portret; realizată de către narator (discurs la persoană a III-a- AUTORUL OFERĂ INFORMAŢII DESPRE STATUTUL SOCIAL, PORTRETUL FIZIC, VESTIMENTAŢIA -SE COMENTEAZĂ) ; realizată de către alte personaje (discurs la persoana a II-a şi a III-a) ; autocaracterizarea (discurs subiectiv-monolog interior). 
Portretul moral este dominant şi se realizează prin caracterizarea indirectă (discurs bazat pe sugestie; confirmă sau infirmă caracterizarea directă) şi reiese din: comportamentul personajului (fapte, idei, atitudini) ţipare cognitive ale personajului; acte de comunicare verbală, paraverbală; raportul personaj-lume; mediul în care trăieşte, numele, prenumele, poreclă (cognomenul); limbajul folosit de personaj (registru, particularităţi). 
Trăsătură dominantă a personajului X este…(1/2 scene din care reiese această) .

 ↑Înapoi la Cuprins

ROLUL DIALOGULUI

Dialogul este modul de expunere dominant în genul dramatic și îndeplinește, din punct de vedere teoretic, mai multe funcții: de comunicare între personaje, de transmitere a gândurilor către auditoriu și de caracterizare directă și indirectă a personajului. Întregul discurs dramatic structurat în replici se focalizează asupra dialogului dintre personaje (numele), devenite tipologice. Textul citat este un exemplu de discurs din teatrul (absurdului, comic, dramă) întrucât replicile surprind (rezumat). Totodată, dialogul dintre personaje și limbajul acestora are un rol important în cadrul caracterizării directe și, respectiv, indirecte, evidențiind constanta psihologică. Astfel, (exemple).

 

 

Înapoi la Cuprins

 

ROLUL DIDASCALIILOR

 

Notațiile autorului sunt intervențiile acestuia în textul dramatic, denumite și didascalii, prin intermediul cărora se surprind atmosfera, gestica, mimica, comportamentul, devenind, în același timp, și o modalitate de caracterizare directă. Didascaliile pot fi de două feluri: ample (apar la începutul unui act și conturează decorul scenic, atmosfera, lista de personaje) și cele din metatext (care conțin indici comportamentali și gestuali prin care se surprinde tipologia personajelor). De exemplu, (exemple). În aceeași ordine de idei, (exemple).

*Vezi exemplu de subiect de bacalaureat: Rolul notațiilor autorului, didascaliile, în diferite fragmente

 

Înapoi la Cuprins

 Schemă: Rolul indicaţiilor scenice

Indicaţiile scenice oferă îndrumări esenţiale pentru transpunerea textului în spectacol, sprijinind jocul actorilor. Acestea constituie o caracteristică esenţială a genului dramatic. În textul fragmentar prezentat selectat din opera Z, acestea au rolul/notează succint detalii privind decorul (ex.de citate), elemente nonverbale, precum: limbajul trupului, gesticulaţia, mimica, mersul-exemple pentru fiecare. Totodată, acestea surprind şi elementele paraverbale, care fac referire şi la manifestările involuntare ale unor emoţii, ale unor stări de spirit: tremurul vocii, râsul, bâlbâiala, oftatul, geamătul, mormăiala ezitantă, suspinele, tusea, plânsul în timpul vorbirii, văicărelile, ridicarea vocii-dai exemple de citate pentru fiecare.

            Textul dramatic fragmentar selectat din opera X este semnificativ pentru prezentarea acestor indicaţii scenice, care conferă informaţii preţioase nu doar în jocul scenic, ci şi în lectura propriu-zisă, ajutând cititorul să-şi reprezinte mintal evenimentele şi personajele.

 

Vezi: 

 

 Subiectul al II-lea. Tot ce trebuie sa stii / scri la Subiectul al II-lea din cadrul probei scrise la limba si literatura romana a examenului de bacalaureat 

 Teste de antrenament pentru examenul de Bacalaureat 2020

 

Alte Lectii din romana