SENSIBILITATEA LA ANIMALE. ORGANELE DE SIMŢ LA MAMIFERE
Recepţia, transmiterea şi analiza informaţiilor primite din mediul extern şi intern al organismului sunt realizate de către analizatori. Un analizator este alcătuit din: segment periferic (receptorul), segment intermediar (de conducere), segment central (de proiecţie).
Receptorii sunt localizaţi in general, in organe specializate - organe de simt - sau la nivelul altor organe care îndeplinesc mai multe funcţii - tegument, limba. După tipul stimulilor specifici Receptorii sunt: fotoreceptori, fonoreceptori, chemoreceptori, etc.
1. Ochiul
2. Urechea
3. Nasul
4. Limba
5. Pielea
Ochiul la mamifere
Analizatorul vizual are rol in percepţia formei, culorii, mărimii, mişcării, luminozităţii, distantei dintre animal şi obiectele din mediul înconjurător.
Ochiul este alcătuit din :
- globul ocular: 3 tunici, aparatul optic.
- organe anexe: glande lacrimale, muşchi, gene.
Tunicile sunt:
- sclerotica: albă, de natură fibroasă şi cu rol de protecţie;
- coroida: vasculară, cu rol în nutriţie; din ea se diferenţiază corpul ciliar, irisul (au rol esenţial în procesul de acomodarea vederii la distanţă) şi ligamentul suspensor al cristalinului (cu rol în fixarea cristalinului);
- retina: de natură nervoasă, sediul celulelor fotoreceptoare.
Aparatul optic, cu rol în focalizarea radiaţiilor luminoase pe retină, este format din:
- cornee transparentă;
- umoare apoasă;
- cristalin (lentilă biconvexă);
- corp vitros.
Ochiul
Retina are origine ectodermică şi prezintă 10 straturi alcătuite din celule:
pigmentare, fotoreceptoare, orizontale, bipolare, multipolare.
Celulele fotoreceptoare sunt:
- celule cu con - conţin pigmenţi fotosensibili – iodopsina - şi sunt dispuse, în general, în zona centrală a retinei şi au rol în vederea colorată;
- celule cu bastonaş - conţin pigmenţi fotosensibili – rodopsina - şi sunt dispuse spre periferia retinei fiind responsabile pentru vederea în alb şi negru.
Animalele diurne au un număr mai mare de celule cu conuri, iar cele nocturne prezintă un număr mai mare de celule cu bastonaş, deci o sensibilitate mai mare la lumina de intensitate foarte slabă.
Retina are o zonă de acuitate vizuală maximă - foveea centralis, în care se formează imaginea obiectului privit: reală, mică, răsturnată.
Mecanismele de acomodare necesare formării corecte a imaginilor pe retină:
- se realizează pentru vederea la distanţă cu ajutorul cristalinului;
- se realizează pentru intensitatea luminii de către iris.
Traseul razelor de lumina prin ochiul mamiferelor
Lumina pătrunde prin cornee, străbate umoarea apoasă, apoi trece prin cristalin care focalizează razele luminoase astfel încât să cadă pe retină - în fovee - locul unde se formează imaginea. In celulele fotoreceptoare, în prezenţa luminii, au loc reacţii fotochimice care declanşează impulsul nervos. Acesta este condus ulterior prin celulele bipolare, celule multipolare şi nervii optici către segmentul central al analizatorului vizual unde se formează senzaţia de văz.
Urechea la mamifere
Receptorii pentru auz şi pentru echilibru sunt localizaţi în urechea internă.
Celelalte componente ale urechii au rolul de a conduce şi de a amplifica sunetele.
Urechea prezintă trei regiuni: externă, medie, internă.
Urechea externă cuprinde:
- pavilion - cu rol în captarea sunetelor
- canal auditiv extern - cu rol în conducerea undelor sonore spre timpan.
Urechea medie este o cavitate mică cu aer şi un lanţ de trei oscioare: ciocan, nicovala şi scăriţa.
Are rol de acomodare a sunetelor primite de la timpan, prin diminuarea sau amplificarea intensităţii lor şi de conducere a acestora la urechea internă.
Ureche internă este formată dintr-un labirint osos în care se află un labirint membranos. Labirintul osos este format din:
- trei canale semicirculare osoase,
- vestibul osos,
- melc osos.
Labirintul membranos este format din :
- 3 canale semicirculare membranoase,
- vestibul membranos: utricula, sacula,
- melc (cohlee) membranos.
Urechea internă conţine receptorii auditivi dispuşi într-o structură specializată numită organul Corti, situat în canalul cohlear al melcului membranos.
Aceşti receptori sunt celule specializate prevăzute cu cili la polul apical şi înconjurate de terminaţii nervoase la polul bazal. Vibraţiile sonore ajunse la nivelul acestor receptori, declanşează impuls nervos preluat de nervii acustici şi transmis la nivelul segmentului central (lobul temporal), unde se formează senzaţia auditivă.
Urechea internă mai conţine receptori vestibulari care dau informaţii despre mişcările de rotaţie contribuind la menţinerea echilibrului.
In utriculă şi saculă se găsesc cei doi receptori pentru poziţie. Celulele senzoriale au cili care străbat un strat gelatinos.
Deasupra lor se află grăuncioare de calcar. Când se schimbă poziţia cili se deformează, iar informaţia este preluată de dendritele neuronale de la polul bazal al celulelor senzoriale.
La baza celor trei canale semicirculare se afla receptori pentru rotaţie. Cili celulelor senzoriale sunt incluşi într-o crestă gelatinoasă.
Rotaţia capului face să se deplaseze lichidul din canale (endolimfa) care deformează creasta gelatinoasă cu cilii celulelor senzoriale. Influxul nervos de la nivelul receptorilor vestibulari ajung pe calea nervului vestibular în lobul temporal unde se formează senzaţia de echilibru.
Nasul la mamifere
Cavităţile nazale sunt căptuşite cu mucoasa respiratoare cu rol în condiţionarea aerului şi mucoasa olfactivă – receptorul mirosului.
Epiteliul olfactiv conţine neuroni senzitivi bipolari şi celule de susţinere.
Neuronii bipolari recepţionează stimulul specific şi îl transformă în impuls nervos. Impulsul nervos este preluat de nervul olfactiv (format din axonii neuronilor bipolari) şi îl conduce la segmentul central din scoarţa cerebrală, unde se formează senzaţia de miros.
Pentru om simţul mirosului are rol în:
- aprecierea calităţii aerului respirat
- împreuna cu simţul gustului, în aprecierea alimentelor
Limba la mamifere
Limba are rol în digestie, în vorbire dar şi ca organ de simţ pentru sensibilitatea gustativă.
Receptorii gustativi sunt stimulaţi prin contactul direct cu substanţele sapide.
Receptorii gustativi sunt reprezentaţi sub forma de muguri gustativi alcătuiţi din:
- celule senzitive receptoare şi celule de susţinere.
La mamifere, mugurii gustativi sunt asociaţi în papile gustative. Acestea sunt de mai multe tipuri: filiforme, foliate, fungiforme şi dispuse diferit pe suprafaţa limbii.
Impulsul nervos este preluat de către terminaţiile nervoase de la baza mugurilor gustativi şi transmis la segmentul central din scoarţa cerebrală unde se formează senzaţia de gust.
Mugurii gustativi au o viaţă scurtă (4 - 5 zile) fiind continuu înlocuiţi, deoarece sunt supuşi permanent acţiunii hranei cu care intră în contact.
La om exista 4 gusturi fundamentale: dulce, acru, sărat şi amar. Pentru recepţionarea fiecăruia dintre ele există papile gustative specializate, dispuse caracteristic pe limbă.
Celelalte gusturi rezultă prin combinarea celor patru gusturi fundamentale.
Pentru a preciza calitatea alimentelor introduse în cavitatea bucală sunt implicate ambele sensibilităţi, atât gustativă cât şi cea olfactivă.
Pielea la mamifere
Pe lângă alte funcţii ( protecţie mecanică, protecţie biologică, izolare termică, reglare termică, excreţie) pielea are şi funcţia de organ de simţ.
Este alcătuită din trei lame suprapuse :
- epiderm ( în contact cu mediul extern)
- derm (o pătură conjunctivă densă)
- hipoderm ( în profunzime)
Anexele pielii sunt: cornoase (unghii şi păr) şi glandulare (glandele sudoripare, sebacee, mamare).
Pielea conţine receptori tactili, termoreceptori şi receptori pentru durere.
Impulsurile nervoase de la nivelul acestor receptori sunt conduse prin intermediul fibrelor nervoase spre măduvă şi creier.
Cuprins: Lectii pregatitoare pentru examenul de bacalaureat la Biologie Vegetală și Animală
