Sistemul Nervos





Sistemul nervos receptioneaza, transmite si integreaza informatiile din mediul extern si intern, pe baza carora elaboreaza raspunsuri adecvate, motorii si secretorii. Prin functia reflexa, care sta la baza activitatii sale, sitemul nervos contribuie la realizarea unitatii functionale a organismului si a echilibrului dinamic dintre organism si mediul inconjurator.
    Sistemul nervos, unitar ca structura si functie, este subimpartit in:

  • sistemul nervos al vietii de relatie (somatic), care asigura echilibrul organismului cu conditiile variabile ale mediului;
  • sistemul nervos al vietii vegetative, care regleaza permanent activitatea organelor interne.

Sistemul nervos, din punct de vedere funcţional, este alcătuit din:
- sistemul cerebrospinal şi
- sistemul nervos autonom sau vegetativ.
Primul îşi are numele de la cele două segmente componente: creierul şi măduva spinării, fiind denumit şi sistemul nervos de relaţie a organismului cu mediul înconjurător.
Prin funcţia sa, el transformă stimulii proveniţi din mediul din jur în diferite tipuri de reflexe (de apărare, de adaptare, etc.) după natura şi intensitatea stimulilor. La om, el îndeplineşte şi funcţii superioare, ca stocarea de informaţii, rezultate ale excitaţiilor, memorizarea lor, învăţarea şi educarea, reprezentând şi substratul individualităţii şi personalităţii umane.Sistemul nervos autonom sau al vieţii interne, vegetative, coordonează activitatea organelor interne şi funcţiile vegetative ale organismului (nutriţia, respiraţia, circulaţia, excreţia etc.).

  • Şi el este format din două componente, care, din punct de vedere funcţional sunt antagonice: simpaticul (ortosimpaticul) şi parasimpaticulul, primul fiind consumator, iar cel de-al doilea reparator. Cele două aspecte ale sistemului neurovegetativ, cârmuitorul şi reglatorul metabolismului, simpaticul, grupul dinamizant şi parasimpaticul, grupul anabolizant sau relaxant, sunt în strânsă corelaţie cu manifestările vitale ce evoluează între activitate (uzura materiei) şi repaus (regenerarea materiei).

    Pe plan funcţional, aceste două sisteme antagoniste lucrează ca “nişte hăţuri cu care vizitiul modifică viteza animalului, sau ca pedalele unui pian, cu care muzicantul întăreşte sau înăbuşe sunetele acestuia”.
  • Arcul reflex vegetativ are aceleaşi componente cu cel somatic; diferenţa constă în modul în care este alcătuită calea eferentă. Aceasta cuprinde 2 neuroni. Primul are corpul neuronal situat în substanţa cenuşie medulară sau cerebrală, iar axonul său face sinapsă cu cel de-al doilea neuron într-un ganglion vegetativ. Primul neuron se numeşte preganglionar iar al doilea post ganglionar. Originea fibrelor preganglionare şi localizarea ganglionilor vegetativi ajută la diferenţierea celor două componente ale SNV: simpatic şi parasimpatic.

Sistemul nervos simpatic, care este subdiviziunea cea mai mare a sistemului nervos autonom, cuprinde două trunchiuri de-o parte şi de alta a coloanei vertebrale; acestea cuprind câte 22-25 de ganglioni, care sunt uniţi între ei prin ramurile interganglionare. El începe dedesubtul bazei craniului cu ganglionul cervical superior şi se termină cu ganglionul coccigian, nepereche, la prima vertebră coccigiană. Pe acest traseu al ramurilor interganglionare se pot diferenţia patru părţi: partea cervicală, partea toracală, partea abdominală şi partea pelviană sau sacrală. Partea cervicală este formată din 3 ganglioni simpatici, cea toracală este formată din 10-12 ganglioni, cea abdominală din 4-5 ganglioni lombari, iar partea pelviană este alcătuită din 4 ganglioni sacraţi. Partea dreaptă şi stângă se unesc la prima vertebră coccigiană, pe linia mediană, în ganglionul “coccygeum”.

Centrii parasimpaticului nu sunt dispuşi într-o manieră continuă precum cei ai sistemului simpatic şi nu sunt bilaterali; aceştia, în fapt, sunt localizaţi la nivelul trunchiului cerebral şi coloanei sacrate, şi conţin celulele primului neuron eferent, preganglionar. Fibrele care ies nu formează nervi independenţi; de obicei se conectează, în apropierea organului inervat, într-un ganglion parasimpatic sau intramural situaţi pe măduva spinării. Fibrele parasimpatice se găsesc în nervii oculo-motor, facial, glosofaringian, vag, şi al doilea şi al treilea nerv sacral.
Raţiunea pentru care cele două grupe ale parasimpaticului sunt separate una de alata, la cele două extremităţi ale nevraxului, rezidă în acţiunea sa anaboligenă, separată în reflexe orale, respectiv anale, la cei doi poli ai corpului, care reprezintă de fapt polurile de intrare şi ieşire ale aparatelor economiei organice (de import şi eliminare a materiei). Aceste reflexe sunt separate în organism şi, până la un punct, chiar antagoniste, fapt intelifibil prin aceea că materia introdusă trebuie să aibă timpul necesar spre a fi digerată şi asimilată, înainte de eliminarea deşeului. Tot aşa se explică de ce parasimpaticul cefalic îşi întinde teritoriul său de acţiune de prin nervul vag până la unghiul splenic al colonului, adică până la acel nivel de unde începe să se manifeste influenţa parasimpaticului sacrat, adică acela care asigură eliminarea fecalelor din tubul digetiv. Aceste reflexe anabolice au fost deci polarizate dintr-o necesitate vitală, care să asigure îndeplinirea funcţiilor de refacere a rezervelor organice.

Alte Lectii din biologie

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]