Societatea Romaneasca in secolele IX - XIV

Romanii in primul mileniu al erei crestine

In primul mileniu al erei crestine, istoria romanilor evolueaza intre Imperiul Noii Rome si populatiile migratoare. La sfarsitul acestei perioade Bizantul a oferit romanilor modelul structurilor de stat si al civilizatiei.
Izvoarele istorice despre poporul roman sunt mai rare, fapt consemnat si in istoria altor popoare. Desi este mentionata asa zisa “tacere a surselor” scrise invocata de adeptii teoriei imigrationiste, izvoarele arheologice atesta o permanenta locuire a romanilor in spatiul vechii Dacii.
Izvoarele medievale mentioneaza pe romani din momentul in care incep sa se organizeze in formatii politice.

 

Obstea sateasca din mileniul I

Este o comunitate de oameni avand o organizare sociala, economica proprie si un teritoriu bine definit.
Obstea sateasca de la nordul Dunarii de Jos isi pierde treptat trasaturile ei specifice gentilice stravechi, bazate exclusiv pe relatii de rudenie si capata un caracter teritorial, indeplinind nu numai functia social – economica, ci si politica, religioasa, culturala.
Cu timpul, obstile teritoriale s-au grupat in uniuni numite de Nicolae Iorga “romanii populare” din care se vor naste cnezatele si voievodatele ca formatiuni politice. O parte din aceste autonomii au supravietuit timp de secole pe temeiul intelegerilor convenite cu puterile care au dominat spatiul est si sud-est european. Acestea au purtat diferite denumiri:

1. Tari: Fagarasului, Maramuresului;
2. Codrii: Hertei, Codrii Cossminului:
3. Campuri: Campul lui Dragos, Campul lui Vlad;
4. Ocoale: Campulung, Vrancea.

Aceste asezari rurale erau conduse de cnezi sau juzi cu functii judecatoresti si administrative. Cu timpul, puterea unore dintre cnezi s-a extins peste mai multe sate dintr-o arie delimitata geografic si politic. Tarile depindeau de un centru de putere strain, fie direct, fie prin intermediul unei capetenii militare, voievod (termen slav) sau duce (dux- termen latin).

 

Premisele constituirii statelor medievale

Constituirea statului este determinata de evolutia interna a societatii romanesti si de aparitia formatiunilor politice. Aceasta este determinata de mai multi factori:

1. cresterea demografica determinata de darnicia pamantului romanesc, bogatiile solului si subsolului, configuratia reliefului, padurile care au conservat fiinta neamului in vremuri grele;
2. viata economica prospera accelereaza procesul de centralizare politica (schimburi comerciale, circulatia monetara), importantele artere comerciale care strabateau spatiul romanesc ajungeau la gurile Dunarii si Marea Neagra;
3. procesul de feudalizare la inceput a favorizat desprinderea elementelor conducatoare din sanul obstilor, acei cnezi si juzi care se situeaza in fruntea unor autonomii locale si care vor fi promotorii actiunilor politice de centralizare statala;
4. factorul extern influienteaza procesele din interiorul societatii romanesti (constituirea statelor extracarpatice a fost favorizata de slabirea puterii maghiare care se confrunta cu dificultati; stingerea dinastiei arpadienilor si declansarea luptelor pentru tron).

 

Statele medievale romanesti

Constituirea statelor medievale romanesti a fost un proces de durata si s-a realizat in doua mari etape:

1. unificarea formatiunilor politice sub o autoritate centrala;
2. crearea institutiilor interne necesare afirmarii si apararii statale.

In jurul anului 900 sunt atestate sase ducate in regiunea daco-pannoniana. Trei dintre ele, situate la est de Tisa, sunt cele mai cunoscute:

1. ducatul lui Menumorut, intre Tisa si Portile Mesesului de la gura Somesului pana in valea Muresului Inferior (cu centrul in Crisana de azi);
2. ducatul lui Glad, intre Tisa, Mures, Carpati si Dunare (in Banatul de mai tarziu);
3. ducatul lui Gelu, de la Portile Mesesului si valea Somesului, cursul mijlociu al Muresului (partea apuseana a Depresiunii Transansilvaniei).

Potrivit lui Anonymus, regele Stefan cel Sfant ocupa teritoriul transilvanean si desfiinteaza episcopia ortodoxa (situata probabil la Alba Iulia) primul cucerit este voievodatul lui Menumorut. Incepand cu a doua jumatate a secolului XII, regii Ungariei au colonizat pe sasi si secui, pe baza unor largi privilegii, care si-au adus concursul la impunerea stapanirii ungare in centrul si sud-estul Transilvaniei. Din toate tarile cucerite si incadrate in Regatul Ungariei, numai Transilvania pastreaza formula voievodala ca institutie politica centrala pana catre jumatatea secolului XVI. Voievodul Transilvaniei este un vasal al regelui Ungariei.
Diploma Cavalerilor ioaniti din 1247 mentioneaza cinci formatiuni prestatale la sud de Carpati:

1. Voievodatul lui Litovoi, care cuprindea Tara Hategului si nordul Olteniei;
2. Voievodatul lui Seneslau, care cuprindea Tara Fagarasului si nordul Munteniei;
3. Cnezatul lui Farcas (in Valcea);
4. Cnezatul lui Ioan, situat ipotetic intre Jiu si Olt;
5. Tara Severinului (pana la Olt).

In 1290 a avut loc descalecatul lui Negru Voda la Campulung. A urmat intemeierea “tarii”, adica unificarea cnezatelor si voievodatelor. Potrivit traditiei, procesul unificarii in stanga Oltului a pornit din Campulung, a cuprins Argesul care avea sa devina cel de al doilea “scaun” al domniei, dupa care tara s-a intins pana la Dunare si Siret si probabil spre gurile fluviului. La inceputul secolului al XIV-lea este atestata ca stat Valahia nord-dunareana condusa de un mare voievod si domn. Victoria lui Basarab din 1330 a consfintit independenta politica a Tarii Romanesti care cuprindea Banatul de Severin, Oltenia, Muntenia pana la Dunare si teritoriul smuls tatarilor.
Sub impulsul evenimentelor de la sud de Carpati se va constitui Moldova. Dupa traditie, venirea lui Dragos coicide cu primul descalecat. In 1359 se produce o ampla revolta impotriva Ungariei. Miscarea este condusa de un alt cneaz din Maramures, Bogdan, care ii alunga pe urmasii lui Dragos supusi regatului ungar si creaza statul independent Moldova.

 

Consolidarea Moldovei si Tarii Romanesti

Tara Romaneasca se va consolida in timpul lui Nicolae Alexandru (1352-1364) si Vladislav Vlaicu (1364-1376). Nicolae Alexandru isi asuma in 1359 titlul de domn autocrat si tot atunci este recunoscuta Mitropolia Tarii Romanesti dependenta de Patriarhia de la Constantinopol. Prin acest act statul isi consolida independenta.
Moldova se va consolida in timpul lui Petru Musat (1377-1392). Acesta anihileaza presiunile Regatului Ungar si inaugureaza traditia depunerii juramantului de credinta (26 septembrie 1387) fata de regele polonez Vladislav Iagello. Infiinteaza o mitropolie ortodoxa la Suceava. Desavarsirea teritoriala a Moldovei se va realiza in timpul lui Roman I (1392-1394) care se va intitula “stapanitor al tarii Moldovei de la munte pana la mare”.
Statul romanesc medieval este rezultatul unui proces istoric complex desfasurat in conditiile progresului demografic, economic si social- politic. Imprejurarile istorice au determinat constituirea mai multor state romanesti, dar care au avut permanente legaturi economice si culturale, unitate de actiune in fata pericolului extern, ceea ce a facut ca romanii sa-si asigure dezvoltarea statala si sa-si mentina fiinta nationala.