Statul român modern: de la proiect politic la
realizarea României Mari (sec. XVIII-XIX)
Proiecte politice în Principate, la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea.
- Instaurate în 1711 în Moldova şi în 1716 în Ţara Românească, domniile fanariote au reprezentat o formă de manifestare a crizei Imperiului Otoman, interesat în accentuarea controlului său asupra teritoriilor deja deţinute direct sau dependente.
- În ambele Principate, regimul politic fanariot a durat până în anul 1821, având aceleaşi trăsături caracteristice:
- grecizarea domniei şi a altor instituţii laice sau ecleziastice (în defavoarea boierimii autohtone), a culturii şi a învăţământului,
- restrângerea autonomiei,
- accentuarea presiunilor otomane asupra Principatelor, fiscalitatea excesivă (creşterea şi diversificarea dărilor de diverse tipuri impuse populaţiei),
- sporirea obligaţiilor faţă de Imperiul Otoman.
- Totuşi, unii dintre domnitorii fanarioţi (Constantin Mavrocordat, Alexandru Ipsilanti, Ioan Caragea), au iniţiat, sub influenţa iluminismului, o serie de reforme interne care au vizat sistemul fiscal, administraţia, învăţământul, situaţia ţărărnimii, inaugurând astfel un proces de modernizare a statului.
- Boierii români au reacţionat faţă de noul statut politico-juridic al Principatelor prin redactarea unor memorii adresate puterilor creştine (precum cele din anii 1769, 1772, 1774, 1791, 1802, 1807), în care revendicau revenirea la domniile pământene, recunoaşterea privilegiilor boiereşti, limitarea dominaţiei otomane, libertatea comerţului etc. Memoriul din 1772, de exemplu, susţinea unirea Moldovei cu Ţara Românească, iar cel din 1791 revendica unirea şi independenţa Principatelor sub protecţia Rusiei şi a Austriei. În 1802, Dumitrache Sturdza elabora Planul de oblăduire aristo-democrăticească, care propunea un proiect republican de nuanţă aristocratică. S-a conturat astfel aşa-numita “partidă naţională”, ce avea să se manifeste şi în secolul al XIX-lea.
De la 1821 la 1848.
- Mişcarea condusă de Tudor Vladimirescu, desfăşurată în anul 1821 în Ţara Românească, a dat noi dimensiuni proiectului politic modern.
- În documentele Proclamaţia de la Padeş şi Cererile norodului românesc, se propuneau reformarea administraţiei, a justiţiei, învăţământului, economiei, respectarea autonomiei Principatelor şi instituirea principiului suveranităţii poporului.
- După înfrângerea mişcării, Imperiul Otoman a renunţat la domnitorii fanarioţi, fiind instituite, din 1822, domniile pământene, reprezentate de Grigore Dimitrie Ghica (Ţara Românească) şi Ioniţă Sandu Sturdza (Moldova).
- În 1822, mica boierime din Moldova îşi exprima punctul de vedere prin elaborarea Constituţiei cărvunarilor, redactată de Ionică Tăutul şi înaintată domnitorului Ioniţă Sandu Sturdza. Proiectul cuprindea revendicări precum garantarea libertăţii persoanei, a egalităţii în faţa legilor sau formarea unei adunări reprezentative – Sfatul Obştesc.
- În deceniul următor, Regulamentele Organice au contribuit la punerea în practică a unora dintre principiile politice moderne (separarea puterilor în stat, reorganizarea fiscală, reforma justiţiei), domnitorul bucurându-se însă de prerogative largi.
- Programul politic elaborat de revoluţionarii de la 1848 şi prezentat în documentele revoluţiei a contribuit la trasarea principalelor obiective politice şi socio-economice pe care naţiunea română urma să le îndeplinească. Printre ideile sale s-au numărat:
- înlăturarea stăpânirii străine, a amestecului extern în problemele Ţărilor Române; unirea Moldovei cu Ţara Românească;
- regim politic constituţional;
- recunoaşterea şi garantarea libertăţilor cetăţeneşti;
- rezolvarea problemei agrare - emanciparea şi împroprietărirea ţăranilor.
Astfel, dacă Petiţia Naţională de la Blaj cuprindea revendicări specifice mai ales românilor din Transilvania, documentul Prinţipurile noastre pentru reformarea patriei propunea unirea Moldovei cu Ţara Românească într-un stat independent, ca şi
emanciparea şi împroprietărirea ţăranilor fără despăgubire. Proclamaţia de la Islaz, programul revoluţionarilor din Ţara Românească, afirma necesitatea întăririi autonomiei ţării, eliminarea amestecului Rusiei şi Turciei în problemele interne şi înlăturarea privilegiilor feudale.
