Stilurile functionale ale limbii romane pentru examenul de Bacalaureat

Stilurile funcţionale ale limbii române

Stilul = însumarea trăsăturilor caracteristice care particularizează modul de exprimare al unui individ, al unui grup social bine definit sau chiar al unui popor.

Calităţile generale ale stilului

Claritatea = formularea limpede, logică, coerentă a ideilor, gândurilor, sentimentelor, care să permită receptorului înţelegerea deplină a comunicării. Se obţine prin folosirea cuvintelor uzuale în limbă, ale căror sensuri sunt deja consacrate, prin evitarea termenilor prea specializaţi, rari sau echivoci, a construcţiilor pleonastice sau contradictorii. Principalele abateri: obscuritatea, echivocul, nonsensul, pleonasmul, tautologia, paradoxul, ermetismul, galiamatiasul ( idei confuze, expuse greoi ).

Proprietatea = utilizarea celor mai potrivite mijloace lingvistice ( cuvinte,structuri, sensuri, forme) în exprimarea ideatică şi afectivă. Vizează concordanţa dintre intenţia vorbitorului, conţinut şi expresiile alese. Proprietatea termenilor presupune cunoaşterea profundă a înţelesurilor de bază, secundare şi figurate ale cuvintelor, pentru a le alege pe cele mai adecvate exprimării unei idei. Proprietatea stilului presupune o selecţie riguroasă şi apoi o adecvare a sensului fiecărui cuvânt ales la scopul comunicării exacte şi nuanţate a ideilor emiţătorului.

Corectitudinea = respectarea normelor de exprimare în organizarea comunicării. Rămâne un imperativ pentru orice tip de comunicare orală sau compoziţională.

Precizia = utilizarea riguroasă a mijloacelor lingvistice pentru exprimarea clară, logică şi argumentată a conţinutului de idei şi de sentimente. Îmbracă forme de concizie riguroasă în lucrările ştiinţifice şi este o obligaţie asumată de oamenii de ştiinţă.

Puritatea = corectitudinea idiomatică, adică utilizarea mijloacelor lingvistice consacrate prin uzul limbii şi admise de limba literară. Puritate pentru aspectul vorbit este uzul curent , iar pentru aspectul scris înseamnă tradiţia literară. Cultivarea limbii române înseamnă alegerea atentă a cuvintelor şi expresiilor corecte, îngrijit formulate. Puritatea exprimării pune accent pe aspectul normat şi literar al limbii, evitând regionalismele, arhaismele, abuzul de neologisme, barbarismele, expresiile argotice şi elementele de jargon.

Calităţile particulare ale stilului

Naturaleţea = exprimarea firească, degajată, lipsită de constrângeri. Această calitate are două surse: cunoaşterea deplină atât a obiectului, cât şi a scopului comunicării şi stăpânirea resurselor limbii.

Simplitatea = reliefarea valorii sugestive a cuvintelor, formelor şi a structurii lor obişnuite. Folosirea termenilor uzuali, aparent lipsiţi de expresivitate, a formulărilor sobre, corecte, cu circulaţie largă în rândurile vorbitorilor limbi naţionale, generează – ca efect – simplitatea.

Armonia = acordul perfect al părţilor întregului, folosirea cuvintelor ce conferă muzicalitate comunicării. Sursele armoniei sunt multiple: accentul cuvintelor, sonoritatea lor expresivă, gruparea termenilor în propoziţii şi a propoziţiilor în fraze cadenţate care sună armonios.

Demnitatea = folosirea numai a cuvintelor şi a expresiilor admise de limba literară. Pretinde evitarea a tot ceea ce este vulgar, grosolan, cu tentă de invectivă vulgară. Impune selectarea cuvintelor capabile să asigure enunţului o ţinută de înaltă sociabilitate şi de exprimare urbană, elevată.

Retorismul imprimă comunicării, prin respectarea regulilor construcţiei clasice a unui discurs sau prin folosirea unor cuvinte cu sens solemn, o notă de patetism măsurat şi de ton entuziast. Retorismul formal, fără acoperire în conţinutul ideilor, se transformă într-o deficienţă.

Fineţea coincide cu subtilitatea în exprimarea ideilor, a sensurilor ascunse, cu aluziile fine, solicitând atenţia şi abilitatea receptorului. Registrul său stilistic presupune: expresii delicate, căutate, elegante, făcând apel la un limbaj aluziv, sugestiv sau chiar laconic.

Ironia = sesizarea, evidenţierea şi dezaprobarea aspectelor negative ale firii umane şi ale societăţii. Ea se realizează convingător nu prin negarea directă, ci prin disimularea adevăratelor intenţii satirice ale emiţătorului. Cunoaşte o gamă largă de nuanţe: zeflemeaua, persiflarea, sarcasmul, batjocura, satira, autoironia.

Concizia decurge firesc din trăsătura generală a stilului numită precizie. Impune utilizarea mijloacelor lingvistice strict necesare în exprimare, menite să asigure claritatea formulărilor.

Oralitatea derivă din folosirea consecventă a particularităţilor de expresie proprii limbii vorbite în ipostazele ei diverse. Tipice pentru oralitatea stilului sunt folosirea parataxei ( a coordonării prin virgulă ) şi a termenilor suculenţi, comici, a interjecţiilor, onomatopeelor, a expresiilor specifice anumitor categorii sociale.

Stilurile funcţionale ale limbii române

Sunt varietăţi ale limbii literare comune, diferenţiate între ele prin funcţia pe care o îndeplinesc ca mijloace de comunicare în sfere bine precizate de activitate. Numărul de stiluri funcţionale dintr-o limbă este variabil. Pentru limba română, au fost acceptate următoarele variante: stilul ştiinţific, stilul beletristic şi cel juridico-administrativ. Alte stiluri despre care se discută sunt: stilul colocvial, publicistic, oratoric, epistolar sau telegrafic. Toate aceste variante sunt clasificabile în funcţie de încărcătura artistică pe care o au. Astfel, se poate vorbi despre stiluri artistice şi stiluri non-artistice.

Stilurile artistice sunt caracterizate de : limbaj conotativ, caracter individual, unicitate şi inovare a expresiei, bogăţie lexicală din punct de vedere stilistic, sensuri multiple ale aceluiaşi cuvânt.

Stilurile non-artistice sunt caracterizate de : limbaj denotativ, caracter colectiv, expresie caracteristică prin utilizarea unor formule şi construcţii consacrate de uzul comun şi repetabile la nivelul colectivităţii vorbitorilor, sensuri unice ale cuvântului, independente ( sau cât mai puţin dependente ) de context.

Stilul ştiinţific şi tehnic

Se caracterizează prin funcţia lui exclusiv cognitivă ( de cunoaştere ) care asigură transmiterea de informaţii ştiinţifice, tehnice şi utilitare, pe baza unor raţionamente logice, deductive şi strict argumentate. Acesta manifestă tendinţa de respectare a proprietăţii termenilor, care sunt folosiţi cu sensurile lor de bază, unanim cunoscute şi acceptate. Stilul ştiinţific şi tehnic evită sensurile figurate, apreciate drept o sursă de ambiguitate.

Caracteristici: exactitatea informaţiilor, precizia şi obiectivitatea formulărilor, claritatea exprimării. Este un stil neologistic, fiecare domeniu de activitate având o terminologie specifică, generând un jargon de specialitate.

STILUL ȘTIINȚIFIC

Se utilizează în lucrările care conțin informații asupra unor obiecte, fenomene, fapte, investigații, cercetări, caractere tehnice etc., cu alte cuvinte, în lucrările științifice; comunicarea este lipsită de încărcătură afectivă; accentul cade pe comunicare de noțiuni, cunoștințe, idei etc., astfel încât funcția limbajului este cognitivă;

Cuprinde: articole științifice, lucrări de specialitate scrise de cercetători, savanți, persoane creditabile în domeniul științific. Textele științifice urmăresc să exploreze, să explice, să argumenteze cunoștințe factuale, să informeze și să educe.

Calități particulare:

Transmite informații științifice, tehnice, utilizate pe baza unor raționamente logice, deductive, argumentate;
Respectă proprietatea termenilor;
Utilizează cuvinte strict cu sensul denotativ;
Se folosesc multe neologisme, cuvinte derivate, cuvinte compuse cu sufixe și prefixe (de ex. geologie, contraofertă, biologie, microitreprindere );
Folosirea cuvintelor monosemantice;
Utilizarea unor termeni tehnici, științifici, de specialitate, conform domeniului vizat;
Absența figurilor de stil.

Textele științifice se caracterizează:

Conform tipului de discurs: nonficțional, argumentativ, descriptiv, expicativ;
Conform relației E-R (emițător-receptor). Emițătorul poate fi specializat (chimist, sociolog, psiholog, medic etc.). Receptorul este specializat sau nespecializat;
Conform funcției mesajului (scop): informare, educare, publicitar (funcție colaterală întâlnită în textele de tip prefețe, cuvânt înainte);
Conform încărcăturii emoționale a mesajului: critic, polemic, neutru.

Calități generale:

Claritatea exprimării;
Precizie;
Corectitudine;

Atenție! Informațiile din stilul științific se transmit prin diverse tipuri de texte (argumentativ, descriptiv, informativ, explicativ)

Stilul juridic-administrativ ( oficial )

Cunoaşte două variante: cea juridică ( textele de legi şi articolele care le comentează) şi cea administrativă (actele şi documentele oficiale ). Se caracterizează prin funcţia lui conotativă şi referenţială, de strictă informare a publicului asupra unor situaţii de interes general. Este specific domeniului public şi relaţiilor oficiale dintre instituţiile administraţiei de stat.

Caracteristici: utilizarea unor sintagme fixe de adresare şi de formulare a conţinuturilor informative numite şabloane ( clişee ). Acestea constau în repetarea mecanică a unor modele gramaticale prestabilite şi consacrate oficial, devenind stereotipii de limbaj. Sunt neutre din punctul de vedere al încărcăturii afective. Este stilul cel mai voit impersonal, comunicările oficiale nepermiţând decât o interpretare unică. Formalismul său impune o exprimare clară, precisă dar rigidă şi neatractivă. Presupune existenţa unor acte tipice, specifice: referatul, darea de seamă, adeverinţa, decizia, hotărârea etc.

STILUL OFICIAL-ADMINISTRATIV (JURIDIC-ADMINISTRATIV)

Cuprinde: domeniu legislativ (articole de lege, Constituția, Codul penal, Codul muncii etc.), textele elaborate de organul judiciar.

Calități particulare:

Enunțuri cu formă impersonală;
Conținut normativ;
Enunțuri clare, lipsite de ambiguitate;
Folosirea cuvintelor cu sens denotativ;
Folosirea clișeelor formale (aliniat, articol, conform, etc.);
Utilizarea unor clișee care indică atitudinea necesară (se completează cu majuscule, se scrie numai în chenarul albastru, se va completa, se scrie cu litere de tipar etc.);
Folosește terminologia de specialitatea;
Folosește neologisme;
Absența figurilor de stil și a degresiunilor.

Textele oficial-administrative se caratizează:

Conform relație E-R (emițător-receptor)beneficiar.

Emițător- specializat, adică organul legislativ; în acest tip de text, emițătorul dă receptorului instrucțiuni în legătură cu modul în care trebuie înțeles textul. Instrucțiunile sunt realizate prin mijloace lexicale specifice (trebuie, e obligatoriu, e interzis) sau prin mijloace formale (art. 1,2).

Receptorul este, de obicei, specializat - cel care trebuie să aplice legea, dar și nespecializat - cel care vrea să cunoască legea.

Conform funcției mesajului: informare, educare.
Conform încărcăturii emoționale a mesajului: neutru, prohibitiv.

Calități generale:

Claritatea exprimării;
Precizie;
Corectitudine;

Stilul beletristic ( artistic )

Se caracterizează prin funcţia lui poetică ( expresivă, sugestivă ), rolul lui fiind acela de a sublinia însuşirile expresive ale limbajului. Funcţiei poetice i se subordonează aceea de cunoaştere. Întrebuinţează rareori cuvintele cu sensul lor propriu, preferând sensurile secundare şi figurate ale acestora. Caracteristici: originalitatea şi noutatea limbajului, varietatea lexicală obţinută prin nuanţare sinonimică şi prin inovarea combinării de sensuri şi cuvinte, valorificarea vocabularului pasiv al limbii, prin reactivarea expresivităţii artistice a arhaismelor şi prin utilizarea regionalismelor; recurge la figuri de stil la toate nivelurile limbii.

STILUL ARTISTIC (BELETRISTIC)

Stilul beletristic are drept caracteristică fundamentală funcția poetică a limbajului (expresivă, sugestivă).

Cuprinde operele literare în proză, versuri și operele dramatice.

Calități particulare:

Libertatea pe care autorul și-o poate lua, în raport cu normele limbii literare;
Contrastul dintre sensul denotativ și sensul conotativ al cuvintelor (în special în poezie, prin modul neobișnuit în care se folosesc cuvintele);
Caracterul individualizat al stilului;
Unicitatea și inovarea expresiei;
Bogăție lexicală-din punct de vedere stilistic;
Sensuri multiple ale aceluiași cuvânt;
Înglobează elemente din toate stilurile funcționale, dar și din afara limbii literare (arhaisme, regionalisme, elemente de argou, elemente de jargon);
Mesajul are funcție poetică, centrat asupra lui însuși, asigurându-i acestuia o structură care îl face perceptibil la nivelul formei și adesea ușor de fixat în memorie. Prin funcția poetică, un mesaj nu mai e un simplu instrument, un vehicul pentru informație, ci un text interesant în sine: plăcut, frumos, obsedat, amuzant etc. Pregnanța mesajului este produsă de simetrii, repetiții, rime, ritm, sensuri figurate etc.
O mare complexitate, dată fiind diversitatea operelor literare, dar și faptul că fiecare autor își are propriul stil;
Cuvintele sunt utilizate cu funcția lor conotativă.

Textele beletristice se caracterizează:

Conform specificului discursului: discurs funcțional/ stil artistic;
Conform relației E-R (beneficiar): Emițătorul este pe de o parte, autorul (cel care imaginează și scrie opera literară), iar, pe de altă parte, naratorul, eul liric (în textele poetice), instanțe regăsite la nivelul textului. Receptorul poate fi specializat sau nespecializat, publicul larg, cititorii iubitori de beletristică.
Conform funcției mesajului (scop): informare, educare, divertisment;
Conform încărcăturii emoționale a mesajului: emoțional, persuasiv, manipulant, critic, polemic.

Calități generale:

Claritate: exprimarea clară a gândurilor și a sentimentelor.
Proprietăți: utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate pentru exprimarea gândurilor și a sentimentelor.
Corectitudine: respectarea normelor limbii în organizarea comunicării.
Precizia: utilizarea riguroasă a termenilor în organizarea enunțurilor.

Stilul publicistic

Nu este admis ca variantă a limbii literare în toate lucrările de specialitate. Este considerat o combinaţie de stiluri (beletristic, ştiinţific ). Caracteristici: accesibilitatea, folosirea termenilor din toate compartimentele limbii, corectitudinea, proprietatea, claritatea. Se adresează unor categorii diverse de receptori, de aceea trebuie să folosească termeni accesibili.

STILUL PUBLICISTIC (JURNALISTIC)

Cuprinde: ziare și reviste destinate marelui public; este stilul prin care publicul este informat, influențat și mobilizat într-o anumită direcție în legătură cu evenimentele sociale și politice, economice, artistice etc. Se regăsește în: ARTICOLE, CRONICI, REPORTAJE, FOILETOANE, INTERVIURI, MESE ROTUNDE, ȘTIRI, ANUNȚURI PUBLICITARE.

Calități particulare:

Are funcție de mediatizare a evenimentelor;
Datorită diferitelor domenii la care se face referire în mass-media, se întâlnesc termeni științifici de specialitate, juridici etc.;
Conține informații economice, politice, sociale;
Influențează opinia publică (discurs persuasiv);
Strategia persuasivă se bazează pe argumente care vizează, fie rațiunea, fie afectivitatea;
Exprimă atitudini;
Limbaj simplu, accesibil și actual;
Utilizarea limbii literare dar și a unor formulări tipice limbajului cotidian;
Receptivitate la termenii ce denumesc noțiuni noi (neologisme), preocuparea pentru inovația lingvistică (creații lexicale proprii), utilizarea unor procedee menite a stârni curiozitatea cititorilor; titlul eliptice, adeseori formate dintr-un singur cuvânt, construcții retorice (repetiții, interogații, enumerații, exclamații etc.), utilizarea largă a sinonimelor;
Utilizarea unor mijloace menite să atragă publicul (exclamații, grafice, interogații, imagini etc.);
Pot fi întâlnite și figuri de stil.

Textele publiciste se caracterizează:

conform relației E-R (emițător-receptor) beneficia.

Emițător - specializat, de exemplu, reporter, ziarist, moderator etc.;

Receptorul este nespecializat, în persoana publicului larg;

conform funcției mesajului: informare, educare, persuasiune, manipulare;
conform încărcăturii emoționale a mesajului: subiectiv, neutru.

Calități generale:

Claritatea exprimării;
Corectitudine;

Atenție!

Unele forme se apropie de stilul colocvial, artistic sau științific, prin faptul că îmbină informația cu o prezentare/comentare a acesteia, ceea ce, uneori, presupune și o anumită implicare subiectivă a autorului.
Conținutul reflectă realitatea imediată și este completat cu mijloace extra-lingvistice de tipul: fotografie, caricatură, hartă, schemă, statistică, tabel.

Stilul colocvial

Îndeplineşte funcţia de comunicare într-o sferă restrânsă ( relaţii particulare, neoficiale între membrii unor colective mici – cercul familiei, al prietenilor, al colegilor de serviciu ), cu o arie tematică foarte vastă, dar cu o problematică simplă. Modalităţile de comunicare sunt: dialogul oral ( cea mai frecventă ); dialogul scris ( schimb de scrisori ); monologul scris ( notiţe, jurnal intim ); monologul oral (relatări şi anecdotică, urări, felicitări şi toasturi ).

Caracteristici: naturaleţea, degajarea în exprimare. Vorbitorii manifestă preferinţă pentru informaţia lipsită de contururi ferme, prin folosirea unor cuvinte cumulative, apte a fi folosite în numeroase situaţii, a aproximărilor a ticurilor verbale, a cuvintelor din lexicul neliterar a formelor pronominale cu circulaţie zonală şi regională; continua oscilare între economie şi abundenţa în exprimare. Economia în exprimare se manifestă prin: întrebuinţarea clişeelor lingvistice, mijloace extralingvistice ( mimică, gestică, indicarea obiectelor ). Abundenţa în exprimare este materializată prin: repetiţie, utilizarea zicalelor, proverbelor, a expresiilor şi a locuţiunilor; încărcătura afectivă: întrebuinţarea diminutivelor, a cuvintelor peiorative, a superlativelor realizate în manieră populară, a expresiei figurate, a vocativelor şi imperativelor, a mijloacelor fonetice; înclinarea spre umor ( porecle, răstălmăciri asocieri neologice, stridenţe lexicale şi gramaticale - „De-aceea merge treaba prost, fiindcă e mulţi proşti!” ( M. Preda )

STILUL COLOCVIAL

Cuprinde: ( sfera de utilizare)- relații interpersonale în planul vieții cotidiane. Stilul colocvial (familiar) se utilizează în sfera relațiilor de familie, în viața de zi cu zi.

Calități particulare

Recurge la elemente nonverbale, paraverbale (ton, gestică, mimică);
Are o mare încărcătură afectivă;
Regulile gramaticale pot fi încălcate;
Pot fi folosite elemente de argon sau jargon;
Pot fi întâlnite regionalisme, termeni specifici socio-profesionali;
Folosirea unor formule de adresare, pentru implicarea ascultătorului;
Se întrebuințează clișee lingvistice, abrevieri;
Apare elipsa, ca urmare a vorbirii dialogate, precum și mijloace extralingvistice (mimică, gestică);
Abundența în exprimare este materializată prin repetiție, prin utilizarea zicalelor, a proverbelor, a locuțiunilor și a expresiilor;
Folosirea diminutivelor, argumentativelor, substantivelor în vocativ sau a verbelor la imperativ;
Simplitate, degajare și naturalețe.

Textele colocviale se caracterizează:

Conform specificului discursului: discurs ficțional/stil artistic, discurs nonficțional/ stil științific;
Conform relației E-R (beneficiar) Emițătorul poate fi specializat sau nespecializat. Receptorul poate fi și el specializat sau nespecializat. În cadrul acestui stil, relația emițător-receptor poate fi și de rudenie.
Conform efectului mesajului: acord, identificare, internalizare;
Conform funcției mesajului (scop): informare, educare, divertisment, publicitar;
Conform încărcării emoționale a mesajului: emoțional, persuasiv, manipulant, prohibitiv, critic, polemic.

Calități generale:

Claritatea exprimării;
Precizie;
Corectitudine;

Atenție! Stilul colocvial apare atât în texte literare/ artistice (beletristice), cât și nonliterare (științifice, publicistice).

Textul de frontieră (memorialistic)

Textul memorialistic se încadrează în genurile literare marginale, ce se plasează la limita dintre ficțional și nonficțional, și ce caracterizează, pe de o parte, prin interiorizarea mesajului (subiectivitate, raportare la evenimente personale), pe de altă parte, prin exteriorizarea acestuia (raportarea la evenimente obiective, istorice, reale).

Cuprinde: memorii, jurnale, amintiri, autobiografii, corespondență literară.

Calități particulare: Dat fiind specificul acestui tip de text, întâlnim elemente specifice stilului artistic, dar și colocvial sau chiar științific.

Libertatea pe care autorul și-o poate lua în raport cu normele limbii literare;
Caracterul individualizat al stilului;
O mare complexitate, dată fiind diversitatea operelor literare, dar și faptul că fiecare autor își are propriul stil;
Cuvintele sunt utilizate cu funcția lor conotativă/ denotativă;
Prezența figurilor de stil;
Pot fi folosite elemente de argou sau jargon;
Pot fi întâlnite regionalisme, termeni specifici socio-profesionali;
Folosirea diminutivelor, augmentativelor, substantivelor în vocativ sau a verbelor la imperativ;
Simplitatea, degajare și naturalețe.

Textele memorialistice se caracterizează:

Conform specificul discursului : discurs ficțional/ stil artistic, discurs nonficțional/ stil științific;
Conform relației E-R (beneficiar). Emițătorul poate fi specializat sau nespecializat. Receptorul poate fi și el specializat sau nespecializat. În cadrul acestui stil, relația emițător-receptor poate fi și de rudenie;
Conform funcției mesajului (scop): confesiune, informare, educare;
Conform încărcăturii emoționale a mesajului: emoțional, persuasiv, critic, polemic.

Calități generale