Structuri institutionale in Transilvania, Tara Romaneasca si Moldova





Instituţii centrale şi locale (sec. IX –  XVIII)

Instituţii centrale şi  autonomii locale în Transilvania.

     
  • Din secolul al XII-lea,Transilvania a fost organizată ca voievodat sub  suzeranitatea regatului medieval maghiar, dispunând de o organizare  politică şi administrativ-teritorială proprie, semn al autonomiei sale.
  •  
  • Voievodul  Transilvaniei era vasal regelui Ungariei fiind numit de acesta în funcţie, avea  atribuţii administrative, judiciare, militare, dispunea de o cancelarie proprie  şi era secondat de un vice-voievod.
  •  
  • Unii  voievozi, cum au fost Roland Borşa (1288-1293) şi Ladislau Kan (1294-1314),  s-au bucurat de prerogative foarte largi.
  •  
  • Adunarea  generală a nobililor era o instituţie cu caracter reprezentativ, alcătuită, cu  timpul, numai din stările privilegiate .
  •  
  • În  1366, regele maghiar Ludovic I de Anjou a condiţionat calitatea de nobil de  apartenenţa la religia catolică, românii ortodocşi fiind excluşi treptat din  viaţa politică.
  •  
  • Pe  plan administrativ-teritorial, Transilvania era împărţită în:
  •  
  • comitate - teritorii controlate de regalitatea maghiară  (Bihor, primul dintre comitate, este atestat în anul 1111, Crasna, Dăbăca,  Cluj, Alba ş.a), subordonate voievodului;
  •  
  • scaune - unităţi administrativ-teritoriale autonome ale  secuilor şi saşilor (cele 7 scaune locuite de saşi şi două districte au format  “Universitatea saşilor”);
  •  
  • districte - teritoriile autonome locuite de români, conduse  de juzi, cnezi sau voievozi (cum ar fi Ţara Maramureşului, Ţara Haţegului  etc.). Acestea erau localizate cu deosebire în zonele de margine ale  Transilvaniei.
  •  
  • În  anul 1541, în condiţiile înfrângerii Regatului Ungariei de Imperiul Otoman,  Transilvania a devenit principat autonom sub suzeranitate otomană. În  fruntea ei se afla un principe, ales de Dietă (adunarea reprezentativă) şi  confirmat de sultan.
  •  
  • Regimul  habsburgic s-a instaurat în Transilvania la sfârşitul secolului al XVII-lea, ca  urmare a extinderii teritoriale a Imperiului Habsburgic în sud-estul  Europei.  Noul statut politic al  Transilvaniei, de principat în cadrul Imperiului Habsburgic a fost  definit prin Diploma Leopoldină din  1691. Conform acesteia, titlul de principe revenea împăratului, Transilvania  păstrându-şi vechea organizare internă. Imperiul Otoman a fost nevoit, prin  pacea de la Karlowitz (1699), să confirme pierderea controlului său asupra  Transilvaniei.

Structuri instituţionale în Ţara Românească  şi Moldova.

     
  • Instituţia  centrală a statelor medievale româneşti extracarpatice era domnia.
  •  
  • “Domnul”  era stăpânul ţării, iar în calitate de “mare voievod” exercita conducerea  supremă a armatei, bucurându-se de prerogative largi, atât în domeniul  politicii interne cât şi în cel al politicii externe.
  •  
  • Succesiunea  la tron se realiza potrivit sistemului electiv-ereditar (domnitorul era ales de  marii boieri, din rândul dinastiei domnitoare, având dreotul la tron toţi  descendenţii, bărbaţi, ai unui domnitor, în mod egal).
  •  
  • În  special din secolul al XVI-lea, pe măsura agravării dominaţiei otomane,  alegerea domnitorilor va fi însoţită de confirmarea din partea Porţii.
  •  
  • În  exercitarea prerogativelor sale curente, domnitorul era ajutat de Sfatul Domnesc. Alcătuită iniţial din  toţi marii boieri, această instituţie a ajuns, în timp, să fie formată doar din  boierii cu dregătorii şi membrii clerului înalt. Cele mai importante dregătorii erau cea de Mare  Ban al Olteniei (în Ţara Românească) şi respectiv de Portar al Sucevei (în  Moldova). Printre membrii Sfatului Domnesc se numărau: vornicul (şeful curţii  domneşti), logofătul (şeful cancelariei domneşti), vistiernicul  (administratorul finanţelor), spătarul (comandant militar) ş.a.
  •  
  • În  situaţii deosebite, era convocată Marea  Adunare a Ţării, alcătuită din  reprezentanţi ai boierilor, clerului, orăşenilor, ţăranilor liberi.
  •  
  • Ambele  state medievale româneşti şi-au păstrat instituţiile proprii în ciuda agravării  dominaţiei otomane, inclusiv în secolul al XVIII-lea, caracterizat prin  instaurarea domniilor fanariote, moment culminant al presiunii otomane la  nordul Dunării.
  •  
  • Atât  în Ţara Românească cât şi în Moldova, Biserica era organizată sub forma Mitropoliei Ortodoxe (dependente de Patriarhia din  Constantinopol), a episcopiilor şi mănăstirilor.
  •  
  • În  Ţara Românească au fost înfiinţate Mitropolia Ortodoxă de la Argeş (în timpul  domniei lui Nicolae Alexandru, 1359) şi Mitropolia Ortodoxă de la Severin (în  timpul domniei lui Vladislav Vlaicu, 1370), apoi episcopiile Râmnicului şi  Buzăului. În Moldova, subordonate Mitropoliei ortodoxe (întemeiată de Petru  Muşat, în 1387, dar recunoscută oficial de Patriarhia din Constantinopol în  vremea domniei lui Alexandru cel Bun) erau episcopiile de Roman şi Rădăuţi.

 

 

Alte Lectii din istorie

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]