SUGESTII ŞI RECOMANDĂRI PRIVIND REZOLVAREA CERINŢELOR DE ORTOGRAFIE ŞI PUNCTUAŢIE
Exemple de cerinţe:
• Prezintă rolul cratimei în structura ...
• Explică rolul virgulei în structura ...
• Motivează folosirea punctelor de suspensie în textul dat.
• Prezintă rolul semnului exclamării/ întrebării/punctului în enunţul ...
1. Virgula
– În propoziție are rolul de a izola: substantive sau pronume în cazul vocativ (– Mamă, mi-e foame!); interjecții(– Măi, dar frumos îți şade!); cuvinte incidente (Am rezolvat, iată, corect problema.); apoziții simple sau dezvoltate (Colegul meu, Radu, e cel mai bun.);complemente circumstanțiale de loc, de timp, de mod aşezate înaintea verbelor (Seara, în parc, cântă o privighetoare.). Virgula leagă termenii unei enumerații sau ai unei repetiții (Fata moşului era harnică, bună, cuminte. / „Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare.” – M. Eminescu)
– În frază, virgula leagă propoziții de acelaşi fel în raport de coordonare (Vine, se uită, pleacă.; Nu ştie să scrie, să citească, să socotească.); separă o propoziție subordonată de regenta ei (Era atât de obosit, încât a adormit pe loc.); o propoziție incidentă de restul enunţului (– Hai acasă, zise mama.)
– Virgula se foloseşte înaintea unor conjuncții adversative (dar, iar, însă, ci), a unor conjuncții conclusive (deci, aşadar), înaintea unor conjuncții care se repetă (Fie pleci, fie rămâi.; Nici eu, nici tu nu suntem aşa.)
2. Cratima = semn de ortografie care marchează rostirea împreună a două cuvinte alăturate şi uneori elidarea/căderea unei vocale: să-(î)ţi trimit; c(ă)-a venit; nu-(î)mi pasă; cratima leagă obligatoriu un pronume cu formă neaccentuată de un verb la o formă compusă: m-a ajutat; s-a supărat; v-ar da; în cazul versurilor, contribuie la menținerea măsurii constante şi a ritmului; în proză, conferă un ritm mai rapid rostirii.
3. Punctele de suspensie = marchează întreruperea şirului vorbirii şi pot sugera:incoerența, surpriza, emoția, incertitudinea (în funcţie de textul dat).
4. Punctul = se foloseşte la sfârşitul unei propoziții enunțiative propriu-zise.
5. Semnul exclamării = se foloseşte la sfârşitul unei propoziții exclamative în care seexprimă admirația, surpriza (Ce frumoasă eşti!), după o interjecție (A! A! Mi-ai scos alta!), după un enunț imperativ (Citeşte cartea!), după substantive în cazul vocativ (Goe! Goe!).
6. Semnul întrebării = se foloseşte la sfârşitul unui enunț interogativ (Cine vine?).
7. Două puncte = anunță vorbirea directă, o enumerație, o explicație, o concluzie.
8. Ghilimelele = reproduc întocmai spusele cuiva, încadrează titlurile operelor atuncicând sunt reproduse într-un context, încadrează cuvinte cu sens ironic sau depreciativ.
9. Linia de dialog = introduce vorbirea directă a unei persoane/a unui personaj.
10. Linia de pauză = marchează lipsa unui cuvânt, încadrează o apoziție, o construcțieincidentă, având rol asemănător cu virgula.
11. Apostroful = semn de ortografie care marchează grafic căderea accidentală a unorsunete sau a unor silabe sau absența primelor cifre din notația unui an ( ’Neața!, ’80).
