Traditionalismul

Cuprins:

 

 

TRADIȚIONALISMUL

 → Traditionalismul, alături de modernism, constituie una dintre direcțiile importante care s-au manifestat în literatura română dintre cele două războaie mondiale.

Tradiționalismul este tendinţa de supraevaluare a elementelor de tradiţie ale unui popor, de ilustrare în operele literare ale miturilor, motivelor, credinţelor, elementelor de limbaj ale poporului.

Tradiţionalismul nu este un curent literar care s-a constituit şi manifestat într-o anumită perioadă istorică, cu direcţii trasate de un iniţiator, ci este mai mult o ilustrare a spiritului conservator al unui autor (Ex.: majoritatea scriitorilor români manifestă elemente tradiţionale în operele lor).

Înapoi la Cuprins

 

Semnificațiile conceptului

În sens general, tradiționalismul este o atitudine caracterizată prin rezistență față de elementele de noutate, prin absolutizarea modelelor consacrate și refuzul oricărei schimbări. Sensul specializat denotă curentul literar interbelic format în jurul revistei „Gândirea” – care apare la Cluj, în 1921 – continuând mișcarea poporanistă și pe cea sămănătoristă.
 

Programe estetice – reviste - grupări

 Tradiționalismul interbelic are ca principiu fundamental afirmarea specificului național, a trăsăturilor etnice care individualizează poporul român.
 
Această orientare resuscită valorile consfințite prin tradiție, recuperând sentimentul originilor ființei românești și spiritul ortodox considerat o forță modelatoare a spiritualității noastre. Etnicismul coneptual promovat de tradiționaliști devine și un criteriu unic de validare a valorilor artistice.

→  Doctrina tradiționalismului interbelic este formulată de Nichifor Crainic care publică articolul programatic „Sensul tradiției” (1929) în revista „Gândirea” (fondată în 1921 de Cezar Petrescu, Adrian Maniu și Gib Mihăescu, mutată de la Cluj la București în anul următor).
 
  • „Gândirismul” are ca premise principiile sămănătorismului pe care le depășește însă. Acesta proclamă spiritualizarea tradiției (istoria națională, folclorul) prin accentuarea sentimentului și trăirii religioase (ortodoxismul).
  • Civilizația industrială, raționalismul, scientismul sunt considerate expresii ale „răului veacului” și criticate cu vehemență, în opoziție cu idealizarea civilizației rustice și convertirea în mit a istoriei.
  • Ideologul gândirismului afirmă că o „cultură proprie nu se poate dezvolta organic decât în aceste condiții ale pământului și ale duhului nostru. Occidentalizarea înseamnă negarea orientalismului nostru [...], negarea unui destin propriu românesc.”.


→ Principiile tradiționalismului sunt susținute și de gruparea revistei „Viața românească” (ediția la Iași, în 1906, apoi la București, între 1920-1935), formulate în articolul-program, „Către cititori”, ai lui Garabet Ibrăileanu, care pledează pentru păstrarea specificului național, considerând experimentele avangardiste „deviațiuni”.

Înapoi la Cuprins

 

Trăsăturile tradiționalismului


Tradiţionalismul este orientat spre trecut, spre conservarea valorilor autohtone și se caracterizează printr-un conservatorism ce îl îndreaptă spre clasicitate, prin preţuirea moştenirii culturale a unui popor, a folclorului şi a culturilor vechi, prin actualizarea fondului mereu viu al învăţăturilor trecutului.
 
 
TRĂSĂTURILE GENERALE ALE TRADIȚIONALISMULUI
  •   preocuparea pentru aspectele naționale, pentru folclor, mit și istorie; 
  • ruralismul, concretizat în cultul satului, privit ca o vatră de spiritualitate; 
  • cultivarea poeziei cu subiect religios („Poeme cu îngeri” – Vasile Voiculescu; „Biserica de altădată” – Ion Pillat); 
  • poezia pământului și a roadelor; 
  • cultul străbunilor;
  • paseismul (valorizarea trecutului); 
  • peisajul rural, campestru; 
  • asimilarea modalităților de expresie ale poeziei moderne;
  • cultivarea geomodernismului, sub influența iconografiei ortodoxe; 
  • teme specifice: legătura omului cu pământul, legătura dintre generații, nostalgia trecutului.

 Înapoi la Cuprins

 

PARTICULARITĂȚI ALE POEZIEI TRADIȚIONALISTE PARTICULARITĂȚI ALE PROZEI TRADIȚIONALISTE
  • construirea viziunii poetice pe repere ale unui univers existențial rustic, bucolic („plai natal”, natură umanizată / sacralizată, spațiu originar / spațiu matrice al românismului etc.); 
  • idealizarea modelului existențial arhaic – comunitatea rustică, civilizația pastorală – ocrotitoare a valorilor neamului și a valorilor creștin-ortodoxe, apărând un cod de valori morale, ființând în comuniune cu natura, în ritmuri cosmice etc.;
  • idealizarea modelului uman rustic: țăranul, păstorul, „homo religiosus”, apostolul ș.a.; 
  • tonalitatea afectivă dominantă: fiorul religios, de sensibilitate metafizică;
  • prezența unor simboluri selectate din planul naturii și al reprezentărilor biblice; motive literare legate de rituri / mituri agrare, pastorale, religioase (semănatul, transhumanța etc.; mituri biblice: Nașterea Pruncului Sfânt, destinul hristic, îngerul, fiul risipitor, ispitirea cuplului adamic, ispășirea, rugăciunea etc.); 
  • limbajul poetic care rezolvă criza limbajului prin revigorarea unui lexic poetic bazat pe registrul stilistic popular cu arhaisme / regionalisme și pe un registru stilistic liturgic (termeni religioși); 
  • model de versificație: clasic; 
  • tiplogia poeziei tradiționaliste: lirica religioasă, peozia bucolică și panteistă, peozia chtoniană (elogiul energiilor germinative ale pământului); poezia de inspirație mitică și de sensibilitate metafizică (cu puncte de tangență cu poezia expresionistă – L. Blaga).
  •  este cultivată proza de observație socială și de problematică morală
  • temele au frecvent o dominantă morală (sunt inspirate din universul existențial rustic, urmărind existența social-istorică a comunității țărănești / pastorale: tema întoarcerii la vatră, tema datoriei față de comunitate, tema înstrăinării etc.); 
  • narațiune heterodiegetică (la persoana a III-a), narator omniscient, necreditabil (tezism moral evident);
  • perspectiva narativă unilaterală: cea a naratorului; viziune omniscientă (focalizare zero); 
  • construcție narativă închisă, cu final moralizator, structurarea cronologică a diegezei, construcția „logica” a subiectului, desen epic linear etc.

 Înapoi la Cuprins

 

Reprezentanți ai tradiționalismului

 
REPREZENTANȚI AI TRADIȚIONALISMULUI ROMÂNESC
  •  Ion Pillat, Adrian Maniu,Vasile Voiculescu, Aron Cotruș, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Mateiu Caragiale, Gib Mihăescu, Cezar Petrescu etc.


În spaţiul literar românesc, tradiţionalismul este reprezentat, la începutul secolului al XX-lea, în continuarea ideilor „Daciei literare”, de sămănătorism şi poporanism, urmate de gândirism.

 

 Eseu 1: Traditionalismul: Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat

 Eseu 2: TRADITIONALISMUL: Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat pentru Examenul de Bacalaureat

 Schemă pentru subiectul al II-lea: Tradiționalism

Alte Lectii din romana