Varianta 03 Lumea basmului: Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga





Bacalaureat 2009: Varianta 03: Lumea  basmului: Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă

Consideraţiile  folcloriştilor Mihai Pop şi Pavel Ruxăndroiu pun în lumină faptul că lumea  basmului este cu totul aparte, fiind definită de supranatural sau fabulos şi  concepută pe alte coodonate decât cele ale realităţii cotidiene.
  Basmul are la origine un mit care s-a degradat, s-a  transformat neîncetat, contaminâdu-se tot mai mult cu elemente concrete, locale  ,etnice. Basmul păstrează în astfel  de forme „degradate” reminişcenţe din cosmologii şi antropologii arhaice din  tehnicile de iniţiere şi ritualuri. După cum remarca George Călinescu, basmul  este „o oglindire a vieţii în moduri fabuloase”.
  Un prim argument referitor la caracteristicilor basmului se  desprinde chiar din citatul dat în cerinţa eseului. Manifestat încă din antichitate, fantasticul ia naştere prin  încălcarea cu bună ştiinţă a raţionalităţii şi plăsmuieşte o lume opusă  cotidianului. „Alterarea” realităţii se face prin interferenţa naturalului cu  supranaturalul, prin apariţia imposibilului, a absurdului în mecanismul  existenţei. „Alterarea” raţionalului duce la constituirea unei lumi care  acţionează după principii diferite de cele reale.
  O categorie a fantasticului este fabulosul, care prezintă personaje sau fapte imaginare, de  domeniul incredibilului. Fabulosul este specific basmului popular, specie  literară, în care acţiunea se situează încă de la început pe tărâmul imaginar,  prin formula stereotipică: „A fost odată ca niciodată”, semn că peripeţiile  personajelor pot fi puse pe seama unor forţe supranaturale. De aceea, în lumea  basmului voinţa omului nu cunoaşte limite şi nu există contrarii care nu pot fi  rezolvate.
  Inspirându-se din teme şi motive ale basmelor populare, Ion Creangă le-a respectat esenţa, dar  le-a dat o interpretare personală, de unde şi farmecul poveştilor sale.
  Capodopera sa, „Povestea lui Harap-Alb”, se încadrează într-o arie tematică mai largă, un ciclu  al „încercărilor grele”, în care eroul face isprăvi ieşite din comun şi a căror  realizare devine posibilă cu ajutorul unor însoţitori năzdrăvani sau al unor  animale recunoscătoare.
  Un al doilea argument privitor la trăsăturile basmului („Basmul porneşte de la  realitate dar se desprinde de ea, trecând în supranatural”) se poate proba  referindu-se la personaje, care, pe lângă calităţi şi defecte omeneşti, pot  avea şi însuşiri supranaturale.
  După cum spune  şi G. Călinescu, „eroii basmului nu sunt doar oameni, ci şi fiinţe himerice şi,  când într-o naraţiune lipsesc aceşti eroi himerici nu avem de-a face cu un  basm”. Ce altceva ar putea fi acele personaje: Gerilă, Flămânzilă, Setilă,  Ochilă, Păsări-Lăţi-Lungilă, dacă nu aceste fiinţe himerice, create de  imaginaţia autorului, fără corespondent în realitate. Însă vorbirea şi  atitudinea lor prietenoasă îi umanizează şi acesţia amintesc de tovarăşi de  copilărie ai lui Ion Creangă.
  Al treilea argument, o lume în care voinţa omului nu conoaşte limite, în care nu există  contrarii, care sa nu poată fi rezolvate, se referă la caracterul iniţiatic al  drumului pe care îl parcurge eroul de la faza de mezin la cea de împărat.  „Povestea lui Harap-Alb” poate fi citită pe două niveluri. Un prim nivel ar fi  acela al interpretărilor curente, prin care luăm contact cu povestea unui  personaj şi al acţiunilor prin care acesta trece. Un al doilea este unul mai complex,  prin care cititorul, depăşind ceea ce sugerează în aparenţă naraţiunea,  pătrunde în straturile ei profunde şi identifică semnificaţiile simbolice. Din  acest punct al interpretării „Povestea lui Harap-Albeste un bildungsroman, o  „carte” a formării unui personaj, a evoluţiei sale din stadiul de începător în  cel de cunoscător cu experinţă de viaţă.
  Ritualul iniţierii  este un vechi fundament al basmului. Drumul personajului central nu este  altceva decât un traseu iniţiatic, cu probe care trebuie trecute. Fiul craiului  va parcurge o cale pe care odată şi tatăl său a străbătut-o. De aceea este  sfătuit de Sfânta Duminică să ceară de la tatăl său calul, hainele şi armele  acestuia de pe vremea când a fost mire. Mezinul va trece o primă probă, cea a  înfruntării ursului, care de fapt era tatăl său deghizat.
  Deşi a fost  avertizat de către tatăl său să se ferască de Spân, fiul craiului încă  nematurizat se „întovărăşeşte” cu acesta. Ajungând la o fântână, novicele cade  în cursa pe care Spânul i-a întins-o: intră în fântână şi nu mai poate ieşi  decât când acceptă să fie sluga Spânului. Acesta este momentul în care eroul  capătă numele de Harap-Alb.
  Al patrulea argument se axează pe afirmaţia ca „basmul porneşte de la  realitate”. Realismul în „Povestea lui Harap-Alb” se observă  în arta caracterizării şi individualizării  unor personaje. Prin felul de a se comporta, prin felul de a vorbi, prin  descrierile înfăţişărilor lor, prin modul în care sunt văzute de celelalte  personaje. Astfel, ne apare figura craiului, tatăl celor trei feciori, care  înzestrat cu o îndelungată experienţă de viaţă este caracterizat prin vorbirea  lui sfăteană, plină de proverbe şi zicători populare, a fetei de împărat care  era frumoasă „de mama focului”.
  În concluzie, basmul cult „Povestea lui Harap-Alb” chiar  dacă este o creaţie originală, nu se  îndepărtează prea mult de cel popular.

  Rezolvari variante 2009 Limba Romana -Subiectul III -

Proba scrisa la limba si literatura romana

Varianta 03


CERINTA: SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) 
Scrie un eseu de 2 – 3 pagini despre lumea basmului, reflectata intr-un basm cult studiat, pornind de la ideile exprimate in urmatoarea afirmatie critica: ,,Ceea ce caracterizeaza basmul, ca opera de arta, este o lume cu totul aparte [...], opusa deci cotidianului, o lume in care vointa omului nu cunoaste limite, in care nu exista contrarii care sa nu poata fi rezolvate. Basmul porneste de la realitate, dar se desprinde de ea, trecand in suprareal. [...] Este o lume opusa realitatii cotidiene nu prin personaje si intamplari (care pot fi verosimile), ci prin atmosfera ei interioara, prin esenta ei”. (Mihai Pop, Pavel Ruxandoiu, Folclor literar romanesc)

Nota! In elaborarea eseului, vei respecta structura textului de tip argumentativ: ipoteza, constand in formularea tezei/ a punctului de vedere cu privire la tema, argumentatia (cu minimum 4 argumente/ rationamente logice/ exemple concrete etc.) si concluzia/ sinteza. Pentru continutul eseului vei primi 16 puncte, iar pentru redactarea lui vei primi 14 puncte (organizarea ideilor in scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 3 puncte; abilitati de analiza si de argumentare – 3 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuatia – 2 puncte; asezarea in pagina, lizibilitatea – 1 punct).
In vederea acordarii punctajului pentru redactare, eseul trebuie sa aiba minimum 2 pagini.

  Rezolvari variante 2009 Limba Romana -Subiectul III -


Alte Lectii din romana

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]