Bacalaureat 2009: Varianta 15: Tema şi principalele componente de structură într-un text de Mihail Sadoveanu: Creanga de aur
Strict formal, „Creanga de aur” este un roman istoric, de mai mică întindere, încadrabil lânga „Zodia Cancerului”, „Nunta domniţei Ruxandra” etc. În fondul său, se constituie ca roman filosofic pigmentat cu o tragică poveste de dragoste. O definiţie adecvată ar fi aceea de roman-basm, sugerată de autorul însuşi atunci când se referă la o creaţie similară, „Izvorul Alb” : „Am convingerea că romanul, în ultimă analiză, trebuie să fie ce era basmul mamei, ori al bunicii in copilăria noastră”.
Elementele care definesc cel mai puternic acest roman sunt simbolul şi mitul. „Creanga de aur” evocă un univers sacralizat, al eresurilor, în care existenţa umană se desfaşoară sub semnul unei primitivităţi benefice.
Simbolistica bogată, elementele de parabolă şi mit fac din acest roman un roman mitic.
Cu o arhitectură tradiţională, „Creanga de aur” se structurează în 17 capitole, dintre care cel introductiv ar putea îndeplini funcţia de prefaţă. El se pliază pe structura prefeţei ca discurs editorial folosind motivul manuscrisului încredinţat. Acţiunea se petrece în Dacia prefeudală şi se desfăşoară între 780-797, mutându-şi locul în funcţie de personajul central: pe Muntele Ascuns ( capitolele II-III), în Bizanţ (capitolele IV-XVI), din nou la Munte (capitolul XVII).
Tema romanului este regresia în timpul şi spaţiul primordial. Această temă se manifestă în cele trei motive fundamentale : iubirea, călătoria iniţiatică şi religia (sacrul).
Autorul preia masca editorului care primeşte de la profesorul Stamatin un manuscris cu o poveste de dragoste. Este evocată figura profesorului, autorul romanului: „Era un om interesant în orice caz, şi lui i se datorează povestea care urmează.”
Speologul Stamatin nu cercetează rocile , aşa cum mărturiseşte, ci caută peştera Magului, exponentul civilizaţiei dacice. În viziunea lui Stamatin – expusă într-un lung monolog – magul pe care îl caută practica „grafia sacră a cunoaşterilor spirituale” de pe vremea regilor daci: „Bătrânul mi-a deschis înţelegerea eresurilor, a datinelor, a descântecelor, a vieţii intime a poporului nostru, aşa de deosebită de civilizaţia orăşenească. Acest neam trăieşte încă în trecut”. Acest mag este ultimul Decheneu, al treizeci şi treilea, păstrător al credinţei lui Zamolxis.
Povestea istorică începe în anul 780 d.Hr, când „bătrânii legii vechi” , monahii lui Zamolxis urcă pe „muntele cel ascuns” spre peştera Magului, al treizeci şi doilea Decheneu, preot al Daciei vechi. Locul este sacru, tăinuit şi nimeni, în afara celor aleşi, nu poate pătrunde în aria lui. Spre a întreţine magia locului, Sadoveanu nu dezvăluie numele muntelui, dar este vorba, evident, de Kogaionon, muntele sacru din mitologia geto-dacică, unde se afla sanctuarul lui Zamolxis sau locuinţa marelui preot dac.
Mâhnit de înlocuirea religiei vechi cu creştinismul, bătrânul preot păgân îl alege, dintre ucenicii săi, pe Kesarion Breb spre a-l trimite într-o expediţie iniţiatică, pregătitoare pentru numirea sa ca al treizeci şi treilea Decheneu.
Partea cea mai substanţială a romanului se referă la cunoaşterea vieţii din Bizanţ, unde Kesarion trăieşte aproape zece ani. Secretul iniţierii sale în misterele egiptene rămâne intact, întrucât romancierul păstrează taina, nerelatând cei şapte ani petrecuţi în Egipt. La începutul capitolului al patrulea, în anul 787, Kesarion Breb intră în Bizanţ, însoţit de slujitorul său, munteanul Constantin şi de asinul înţelept Santabarenos. Aici îl cunoaşte pe părintele Platon de la Sakkoudion şi află despre încâlcitele primejdii care ameninţau împărăţia.
Impărăteasa Irina, „luptătoarea pentru ortodoxie împotriva arienilor”, reînnoise credinţa şi îi izgonise pe iconoclaşti. Era ajutată de credinciosul sfetnic Stavrikie postelnicul şi de sfântul episcop Platon. Doar Constantin este „apăsat de plictis” şi stăpânit de demon, îndemnat la „destrăbălarea trupului” de către intrigantul prieten Alexie Moseles.
Pentru a-şi ţine fiul departe de „prigonitorii iconoclaşti”, împărăteasa îi cere episcopului Platon să-I caute „o soţie nu numai cea mai frumoasă şi mai dorită, dar şi cea mai binecredincioasă întru ortodoxie”. Episcopul, înzestrat cu un har divin, iluminat de Sf. Maria, are previziunea fecioarei alese, care s-ar afla printre nepoatele cuviosului Filaret din Amnia. Kesarion Breb îi promite episcopului că va pleca în căutarea miresei. Ajuns la curtea lui Filaret, Egipteanul – cum îl denumesc localnicii care „îi atribuiau în taină puteri împrumutate de la Demon” – o cunoaşte pe nepoata acestuia, Maria, care îl face să exclame admirativ: „O! vedenie a frumuseţii eterne”. Acesta este momentul declanşator al iubirii interzise. În acest punct, prozatorul introduce motivul Cenuşăresei. Cu un mic condur cusut cu fir de argint, Kesarion o peţeşte pe Maria pentru împăratul Constantin. Dar spre Bizanţ se vor îndrepta douăzeci de tinere alese după aceeaşi probă. În cele din urmă, Maria va ajunge soţia împăratului Constantin, iar iubirea dintre ea şi Kesarion Breb va rămăne ca o „creangă de aur care va luci în sine în afară de timp”.
După nunta împăratească se ivesc semnele infernale in Bizanţ. Constantin îşi părăseşte adesea soţia, petrece nopţileîin desfrâu şi complotează cu prietenul său, Alexie. Ajunge să îşi exileze mama şi să îşi mutileze unchii pentru a nu mai râvni la domnie. Pe Maria o înlocuieşte cu o altă împărăteasă, o repudiază, fără a-I da măcar voie să participle la înmormantarea bunicii sale, inţeleapta Teosva. I se permite totuşi să-şi ia rămas bun de la bunicul său , Filaret, aflat şi el pe patul de moarte, prilej cu care Maria îl vede pentru ultima dată pe Kesarion Breb. Este momentul când cei doi işi mărturisesc dragostea, rămasă în ipostaza pură, spirituală: „Iată, ne vom despărţi. Se va desface şi amăgirea care se numeşte trup. Dar ceea ce e între noi acum, lămurit în foc, e o creangă de aur, care va luci în sine, în afară de timp.” E o legatură aproape mistică, transcendentă şi eternă între Kesarion Breb, care va ajunge al treizeci şi treilea Decheneu şi împărătiţa Maria devenită, în final, slujitoarea lui Hristos în Insula Principilor.
După trecerea celor trei trepte iniţiatice, sacră, profană şi erotică, deci după cunoaşterea lumii în tainele ei cele mai adânci, Kesarion se întoarce la Muntele Ascuns pentru a da socoteală de învăţătura primită despre noua religie şi a-şi lua în primire destinul de al treizeci şi treilea Decheneu: „După cum mi-a fost porunca, am cercetat pe rând toate locurile cetăţii, de la palat pâna la colibe. La acestea din urmă am cunoscut lacrimile fără nici un pic de răutate…Căci acolo unde s-au adunat bunurile şi puterea, stau demonii lăcomiei, ai zavistiei, ai minciunii. Acolo oamenii se pleacă legii împăratului şi legii lui Dumnezeu, însă cu viclenie, alcătuindu-şi dobânda pentru pofte şi inimi. „Religia cea nouă este simţită de „prorocul cel bătrân” ca o prelungire a celei vechi, omul percepând însă altfel divinitatea: „Mi-aţi vorbit de legea nouă către care popoarele se îndreaptă, dar sub cuvintele ei proaspete, eu văd aceleaşi semne vechi, căci Domnul Dumnezeu are o mie de nume şi o mie de forme”.
Kesarion Breb, un inţelept, ştia toate acestea înainte de a pleca, numai că întânlirea cu înţelepciunea altora, cu Infernul (Bizanţul) şi cu iubirea trebuia să aibă loc pentru ca, în final, Breb să se întoarcă şi să se zăvorască definitiv în peştera sacră din Muntele Ascuns, ca al treizeci şi treilea şi cel din urmă Decheneu.
Romanul are 17 capitole, în care acţiunea se construieşte printr-o succesiune de nuclee narative înlănţuite, în care alternează planul real cu cel mitic-simbolic.
Naraţiunea este la persoana a treia, cu narator omniscient care se dovedeşte un bun cunoscător al unor practici arhaice, magice sau religioase şi un erudit, deşi îşi asumă doar rolul unui editor care extrage povestirea din manuscrisul profesorului Stamatin.
Deasupra faptelor lumeşti se înalţă, însă, Kesarion Breb, pregătindu-se să urce pe Muntele Ascuns şi să preia atribuţiile celui de-al treizeci şi treilea Decheneu: „Se ducea acum într-o călătorie fără întoarcere […] ştiind că va fi cel din urmă slujitor al Muntelui Ascuns.” Numele personajului este, desigur, simbolic : Kesarion vine din latinescul Caesar, „împărat” , sugerând faptul că este desemnat să devină mare preot al lui Zamolxe, iar „breb” este numele unui animal, fiind o aluzie la legătura omului cu natura şi cu mitul. Portretul eroului se conturează în ficţiune exact cum l-a proiectat creatorul său, care mărturisea într-un interviu din 1955 : „Kesarion Breb aduce din vechime un ideal de înţelepciune înaltă, el fiind un conducător spiritual hrănit la şcoala filosofică a Orientului Antic.”
Maria ajunge dintr-o fată simplă împărătiţa Bizanţului, având aşadar un destin de excepţie ce ar putea ilustra motivul Cenuşăresei dacă nu ar fi dublat de drama trăită. Numele ei sugerează puritate, credinţa şi faptul că este şi ea o aleasă. Portretul fizic este făcut prin caracterizare directă de către narator, dar punctul de vedere îi aparţine lui Kesarion Breb: „O copilă de 16 ani sta în cadrul uşii zâmbind […] cătră străin clipi cu sfială înclinându-şi o clipă fruntea lucie. Avea păr negru şi greu, ochi mari, adumbriţi de gene lungi. Rotunzimea obrazului era delicată şi a şoldului plină.”
Stilul este ceremonios, uneori arhaizant, încărcat de simboluri într-o tonalitate slabă, liniştită, specifică scriitorului. Limbajul sadovenian este elaborat, rafinat, livresc, savant, „amestec original de Neculce, grai ţărănesc, ardelenesc şi chiar muntenesc, limbă cultă şi limbă bisericească” (Nicolae Manolescu). Cu ajutorul expresiei stilizate, îndelung elaborate, prozatorul recreează atmosfera arhaică a Daciei. Personajele se exprimă în fraze ornamentale şi ceremonioase, uzând de „o vorbă înflorită şi dulce” – cum o caracterizează Platon, completat, mai apoi, de Kesarion: „Putem să vorbim deci cu dulceaţa de ceea ce este al nostru, lăsând pe oamenii neluminaţi să se certe pentru vorbe.”
Definit de critici fie ca „roman-parabolă” , fie ca „romanul inţelepciunii străvechi” sau „utopia dacică”, „Creanga de aur” se numără, fără îndoială, printre cele mai valoroase opere sadoveniene.
Rezolvari variante 2009 Limba Romana -Subiectul III -
Proba scrisa la limba si literatura romana
Varianta 15
CERINTA: SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Scrie un eseu de 2 – 3 pagini despre tema si despre principalele componente de structura, de compozitie, de limbaj dintr-un text narativ studiat, apartinand lui Mihail Sadoveanu. In elaborarea eseului, vei avea in vedere urmatoarele repere:
- prezentarea temei si a modului de reflectare a acesteia in textul narativ studiat;
- precizarea instantelor comunicarii narative si a rolului acestora in textul narativ studiat;
- evidentierea a patru particularitati de constructie a subiectului si/ sau particularitati ale compozitiei (de exemplu: actiune, conflict, personaje, incipit, final, episoade/ secvente narative, tehnici narative, perspectiva narativa etc.);
- exprimarea argumentata a unui punct de vedere despre limbajul naratorului si al personajelor din textul narativ studiat.
Nota! Ordinea integrarii reperelor in cuprinsul lucrarii este la alegere.
Pentru continutul eseului vei primi 16 puncte (cate 4 puncte pentru fiecare cerinta/ reper); pentru redactarea eseului vei primi 14 puncte (organizarea ideilor in scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 3 puncte; abilitati de analiza si de argumentare – 3 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuatia – 2 puncte; asezarea in pagina, lizibilitatea – 1 punct).
In vederea acordarii punctajului pentru redactare, eseul trebuie sa aiba minimum 2 pagini.
Rezolvari variante 2009 Limba Romana -Subiectul III -
