Varianta 15 Tema si principalele componente de structura intr-un text de Mihail Sadoveanu: Creanga de aur





Bacalaureat 2009: Varianta 15: Tema  şi principalele componente de  structură într-un text de Mihail Sadoveanu: Creanga de aur

Strict formal, Creanga de aur este un roman istoric,  de mai mică întindere, încadrabil  lânga „Zodia Cancerului”, „Nunta domniţei Ruxandra” etc. În fondul său, se constituie ca roman filosofic  pigmentat cu o tragică poveste de dragoste. O definiţie adecvată ar fi aceea de roman-basm,  sugerată de autorul însuşi atunci  când se referă la o creaţie similară, „Izvorul Alb” : „Am  convingerea că romanul, în ultimă  analiză, trebuie să fie ce era basmul mamei, ori al bunicii in copilăria  noastră”.
  Elementele care definesc cel mai puternic acest roman sunt  simbolul şi mitul.Creanga  de aurevocă un univers  sacralizat,  al eresurilor, în care  existenţa umană se desfaşoară sub  semnul unei primitivităţi benefice.
  Simbolistica bogată, elementele de parabolă şi mit fac din acest roman un roman mitic.
  Cu o arhitectură  tradiţională, „Creanga de aur” se structurează în 17 capitole, dintre care cel introductiv ar  putea îndeplini funcţia de prefaţă. El se pliază pe structura prefeţei ca  discurs editorial folosind motivul manuscrisului încredinţat. Acţiunea se petrece în Dacia  prefeudală şi se desfăşoară între  780-797, mutându-şi locul în funcţie de personajul central: pe Muntele Ascuns (  capitolele II-III), în Bizanţ (capitolele IV-XVI), din nou la Munte (capitolul  XVII).
  Tema romanului este regresia în timpul şi spaţiul primordial. Această temă se manifestă  în cele trei motive fundamentale : iubirea, călătoria iniţiatică şi religia  (sacrul).
  Autorul preia masca editorului care primeşte de la profesorul Stamatin un manuscris cu o  poveste de dragoste. Este evocată figura profesorului, autorul  romanului: „Era un om interesant în orice caz, şi lui i se datorează  povestea care urmează.”
  Speologul Stamatin nu cercetează rocile , aşa cum mărturiseşte, ci caută peştera  Magului, exponentul civilizaţiei dacice. În viziunea lui Stamatin – expusă  într-un lung monolog – magul pe care îl caută practica „grafia sacră a cunoaşterilor spirituale” de pe  vremea regilor daci: „Bătrânul mi-a  deschis înţelegerea eresurilor, a datinelor, a descântecelor, a vieţii intime a  poporului nostru, aşa de deosebită de civilizaţia orăşenească. Acest neam  trăieşte încă în trecut”. Acest mag este ultimul Decheneu, al treizeci şi treilea, păstrător al credinţei lui  Zamolxis.
  Povestea istorică  începe în anul 780 d.Hr, când „bătrânii legii vechi” , monahii lui Zamolxis urcă pe „muntele cel ascuns” spre peştera Magului, al treizeci şi doilea Decheneu, preot al Daciei  vechi. Locul este sacru, tăinuit şi  nimeni, în afara celor aleşi,  nu poate pătrunde în aria lui. Spre a întreţine magia locului, Sadoveanu nu dezvăluie numele  muntelui, dar este vorba, evident, de Kogaionon, muntele sacru din mitologia  geto-dacică, unde se afla sanctuarul lui Zamolxis sau locuinţa marelui preot  dac.
  Mâhnit de înlocuirea religiei vechi cu creştinismul, bătrânul preot păgân îl alege, dintre  ucenicii săi, pe Kesarion Breb spre a-l trimite într-o expediţie iniţiatică,  pregătitoare pentru numirea sa ca al treizeci şi treilea Decheneu.
  Partea cea mai substanţială a romanului se referă la cunoaşterea vieţii din Bizanţ, unde Kesarion  trăieşte aproape zece ani. Secretul iniţierii sale în misterele egiptene rămâne  intact, întrucât romancierul păstrează taina, nerelatând cei şapte ani  petrecuţi în Egipt. La începutul capitolului al patrulea, în anul 787, Kesarion  Breb intră în Bizanţ,  însoţit de slujitorul său, munteanul  Constantin şi de asinul înţelept Santabarenos. Aici îl cunoaşte pe părintele  Platon de la Sakkoudion şi află despre încâlcitele primejdii care ameninţau  împărăţia.
  Impărăteasa Irina,  „luptătoarea pentru ortodoxie  împotriva arienilor”, reînnoise credinţa şi îi izgonise pe iconoclaşti. Era  ajutată de credinciosul sfetnic Stavrikie postelnicul şi de sfântul episcop Platon.  Doar Constantin este „apăsat de  plictis” şi stăpânit de demon, îndemnat la „destrăbălarea trupului” de către intrigantul prieten Alexie  Moseles.
  Pentru a-şi ţine  fiul departe de „prigonitorii iconoclaşti”, împărăteasa îi cere episcopului Platon să-I caute „o soţie nu numai cea mai frumoasă şi mai  dorită, dar şi cea mai binecredincioasă întru ortodoxie”. Episcopul, înzestrat  cu un har divin, iluminat de Sf. Maria, are previziunea fecioarei alese, care  s-ar afla printre nepoatele cuviosului Filaret din Amnia. Kesarion Breb îi  promite episcopului că va pleca în căutarea miresei. Ajuns la curtea lui  Filaret, Egipteanul – cum îl denumesc localnicii care „îi atribuiau în  taină puteri împrumutate de la  Demon” – o cunoaşte pe nepoata acestuia, Maria, care îl face să exclame  admirativ: „O! vedenie a frumuseţii  eterne”. Acesta este momentul declanşator al iubirii interzise. În acest punct,  prozatorul introduce motivul Cenuşăresei. Cu un mic condur cusut cu fir  de argint, Kesarion o peţeşte pe Maria pentru împăratul Constantin. Dar spre  Bizanţ se vor îndrepta douăzeci de tinere alese după aceeaşi probă. În cele din  urmă, Maria va ajunge soţia împăratului  Constantin, iar iubirea dintre ea şi Kesarion Breb va rămăne ca o  „creangă de aur care va luci  în sine în afară de timp”.
  După nunta  împăratească se ivesc semnele infernale in Bizanţ. Constantin îşi părăseşte  adesea soţia, petrece nopţileîin desfrâu şi complotează cu prietenul său,  Alexie. Ajunge să îşi exileze mama  şi  să îşi mutileze unchii pentru a nu  mai râvni la domnie. Pe Maria o înlocuieşte cu o altă împărăteasă, o repudiază,  fără a-I da măcar voie să participle la înmormantarea bunicii sale, inţeleapta  Teosva. I se permite totuşi să-şi ia rămas bun de la bunicul său , Filaret,  aflat şi el pe patul de moarte, prilej cu care Maria îl vede pentru ultima dată  pe Kesarion Breb. Este momentul când cei doi işi mărturisesc dragostea, rămasă  în ipostaza pură, spirituală: „Iată, ne vom despărţi. Se va desface şi amăgirea care se numeşte trup. Dar  ceea ce e între noi acum, lămurit în foc, e o creangă de aur, care va  luci în sine, în afară de  timp.” E o legatură aproape mistică,  transcendentă şi eternă între  Kesarion Breb, care va ajunge al treizeci şi treilea Decheneu şi împărătiţa Maria devenită,  în final, slujitoarea lui Hristos în Insula Principilor.
  După trecerea  celor trei trepte iniţiatice, sacră, profană şi erotică, deci după cunoaşterea lumii în tainele ei cele mai adânci,  Kesarion se întoarce la Muntele Ascuns pentru a da socoteală de învăţătura primită despre noua religie şi  a-şi lua în primire destinul de al treizeci şi treilea Decheneu: „După cum mi-a fost porunca, am cercetat pe  rând toate locurile cetăţii, de la palat pâna la colibe. La acestea din urmă am  cunoscut lacrimile fără nici un pic de răutate…Căci acolo unde s-au adunat  bunurile şi puterea, stau demonii lăcomiei, ai zavistiei, ai minciunii.  Acolo oamenii se pleacă legii  împăratului şi legii lui Dumnezeu, însă cu viclenie, alcătuindu-şi dobânda  pentru pofte şi inimi. „Religia cea nouă este simţită de „prorocul cel bătrân” ca o prelungire a celei vechi, omul percepând însă altfel  divinitatea: „Mi-aţi vorbit de legea  nouă către care popoarele se îndreaptă, dar sub cuvintele ei proaspete, eu văd  aceleaşi semne vechi, căci Domnul Dumnezeu are o mie de nume şi o mie de  forme”.
  Kesarion Breb, un inţelept, ştia toate acestea înainte de a pleca, numai că întânlirea cu  înţelepciunea altora, cu Infernul (Bizanţul) şi cu iubirea trebuia să aibă loc  pentru ca, în final, Breb să se întoarcă şi să se zăvorască definitiv în  peştera sacră din Muntele Ascuns, ca al treizeci şi treilea şi cel din urmă  Decheneu.
  Romanul are 17 capitole, în care acţiunea se construieşte printr-o succesiune de  nuclee narative înlănţuite, în care alternează planul real cu cel  mitic-simbolic.
  Naraţiunea este la  persoana a treia, cu narator omniscient care se dovedeşte un bun cunoscător al  unor practici arhaice, magice sau religioase şi un erudit, deşi îşi asumă doar  rolul unui editor care extrage povestirea din manuscrisul profesorului  Stamatin.
  Deasupra faptelor lumeşti se înalţă, însă, Kesarion Breb, pregătindu-se să urce pe Muntele Ascuns  şi să preia atribuţiile celui de-al treizeci şi treilea Decheneu: „Se  ducea acum într-o călătorie fără  întoarcere […] ştiind că va fi cel din urmă slujitor al Muntelui Ascuns.” Numele personajului este, desigur, simbolic : Kesarion vine din  latinescul Caesar, „împărat”  , sugerând faptul că este desemnat să devină mare preot al lui Zamolxe,  iar „breb” este numele unui animal, fiind o aluzie la legătura omului cu natura şi cu mitul. Portretul  eroului se conturează în ficţiune exact cum l-a proiectat creatorul său, care  mărturisea într-un interviu din 1955 : „Kesarion Breb aduce din vechime  un ideal de înţelepciune înaltă, el  fiind un conducător spiritual hrănit la şcoala filosofică a Orientului Antic.”
  Maria ajunge dintr-o fată simplă împărătiţa Bizanţului, având aşadar un destin de excepţie ce ar putea  ilustra motivul Cenuşăresei  dacă nu ar fi dublat de drama  trăită. Numele ei sugerează  puritate, credinţa şi faptul că este şi ea o aleasă. Portretul fizic este făcut  prin caracterizare directă de către narator, dar punctul de vedere îi aparţine  lui Kesarion Breb: „O copilă  de 16 ani sta în cadrul uşii zâmbind  […] cătră străin clipi cu sfială înclinându-şi o clipă fruntea lucie.  Avea păr negru şi greu, ochi mari,  adumbriţi de gene lungi. Rotunzimea obrazului era delicată şi a şoldului  plină.”
  Stilul este ceremonios, uneori arhaizant, încărcat de simboluri într-o tonalitate slabă,  liniştită, specifică scriitorului. Limbajul sadovenian este elaborat, rafinat,  livresc, savant, „amestec original de Neculce, grai ţărănesc, ardelenesc şi chiar muntenesc, limbă  cultă şi limbă bisericească” (Nicolae Manolescu). Cu ajutorul expresiei  stilizate, îndelung elaborate, prozatorul recreează atmosfera arhaică a Daciei. Personajele se exprimă în fraze  ornamentale şi ceremonioase, uzând de „o vorbă înflorită şi dulce” – cum o caracterizează  Platon, completat, mai apoi, de Kesarion: „Putem să vorbim deci cu dulceaţa de ceea ce este al  nostru, lăsând pe oamenii neluminaţi să se certe pentru vorbe.”
  Definit de critici fie ca „roman-parabolă” , fie ca „romanul inţelepciunii străvechi” sau „utopia dacică”, „Creanga de aur” se numără, fără îndoială, printre cele mai  valoroase opere sadoveniene.

Rezolvari variante 2009 Limba Romana -Subiectul III -

Proba scrisa la limba si literatura romana

Varianta 15

CERINTA: SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
  Scrie un eseu de 2 – 3 pagini despre tema si despre principalele componente     de structura, de compozitie, de limbaj dintr-un text narativ studiat, apartinand     lui Mihail Sadoveanu. In elaborarea eseului, vei avea in vedere urmatoarele     repere:
 
- prezentarea temei si a modului de reflectare a acesteia in textul narativ     studiat;
- precizarea instantelor comunicarii narative si a rolului acestora in textul     narativ studiat;
- evidentierea a patru particularitati de constructie a subiectului si/ sau     particularitati ale compozitiei (de exemplu: actiune, conflict, personaje, incipit,     final, episoade/ secvente narative, tehnici narative, perspectiva narativa etc.);
- exprimarea argumentata a unui punct de vedere despre limbajul naratorului     si al personajelor din textul narativ studiat.

Nota! Ordinea integrarii reperelor in cuprinsul lucrarii este     la alegere.
Pentru continutul eseului vei primi 16 puncte (cate 4 puncte pentru fiecare     cerinta/ reper); pentru redactarea eseului vei primi 14 puncte (organizarea     ideilor in scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 3 puncte;     abilitati de analiza si de argumentare – 3 puncte; ortografia –     2 puncte; punctuatia – 2 puncte; asezarea in pagina, lizibilitatea –     1 punct).
In vederea acordarii punctajului pentru redactare, eseul trebuie sa     aiba minimum 2 pagini.

 Rezolvari variante 2009 Limba Romana -Subiectul III -

 

Alte Lectii din romana

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]