Varianta 30 Principalele componente de structura, de compozitie si de limbaj ale unui text narativ apartinand realismului: Ion de Liviu Rebreanu





Bacalaureat 2009: Varianta 30: Principalele componente de structura,     de compozitie si de limbaj ale unui text narativ apartinand realismului: Ion de Liviu Rebreanu

Afirmaţia criticului literar Nicolae Manolescu surprinde aspecte  definitorii ale perspectivei narative şi poate fi ilustrată, în romanul  „Ion" de Liviu Rebreanu, prin prezentarea principalelor componente de  structură, de compoziţie şi de limbaj.
  Publicat în 1920, romanul  fixează, după aprecierea lui Eugen Lovinescu, „o dată istorică în  procesul de obiectivizare a literaturii noastre eficace".
  In  „Mărturisiri, scriitorul precizează" (1932) că în construirea romanului  a folosit evenimente reale. Astfel, geneza operei integrează trei  experienţe de viaţă. Prima este o scenă al cărei martor discret a fost  autorul în tinereţe: un ţăran „s-a aplecat şi a sărutat pământul",  crezând că nu-1 vede nimeni. La scurt timp, în sat un ţăran şi-a bătut  fata pentru că „păcătuise" cu un flăcău leneş care nu iubea pământul,  întâmplare care a devenit subiectul nuvelei „Ruşinea". Cam în acelaşi  timp, scriitorul a stat de vorbă cu un flăcău, Ion Pop Glanetaşul,  acesta plângându-i-se de necazurile lui ce aveau drept cauză, după  părerea lui, lipsa pământului.
  Prozatorul s-a gândit că, în planul  artei, Ion va trebui „să simbolizeze pasiunea organică a ţăranului  român pentru pământul pe care s-a născut". De aici, preocuparea  scriitorului pentru tema acestui roman, patima pentru pământ - văzută  prin prisma protagonistului, Ion, patimă care va avea consecinţe  tragice asupra lumii sale.
  Inspirat din realitatea satului  transilvănean de la începutul secolului XX, romanul este dominat de  figura masivă, ca un bloc de granit, a personajului principal eponim,  Ion.
  Subiectul romanului este simplu şi se derulează liniar, pe două  planuri, în virtutea concepţiei bipolare a lui Rebreanu: Ion, băiat  sărac, iubeşte o fată săracă (pe Florica), dar se simte atras de Ana,  doar pentru că e bogată. Căsătorindu-se cu ea, ar obţine pământurile  tatălui acesteia, Vasile Baciu. Virtualul socru nu se arată încântat de  relaţia Anei cu Ion, dorindu-l ca soţ pe George Bulbuc. Pentru a-l determina pe Vasile Baciu să accepte căsătoria, Ion o seduce pe Ana. O  dată nunta făcută, Ion se îndepărtează de Ana şi se întoarce tot mai  mult spre Florica, devenită acum soţia lui George. Ana se sinucide, Ion  este omorât de George, iar pământurile revin bisericii. Celălalt plan  al romanului urmăreşte situaţia familiei învăţătorului Herdelea.
  Structura  romanului este caracterizată de echilibru, simetrie, circularitate,  aspecte ce conferă evenimentelor barate un oarecare statut de simbol.  Romanul este alcătuit din două părţi, intitulate „Glasul pământului" şi  respectiv „Glasul iubirii", iar acestea au fost corelate cu cele două  obsesii ale personajului central - pământul (puterea, demnitatea) şi  iubirea. Conţinutul ordonat în cele două volume însumează 13 capitole,  având ca titluri substantive care fixează imuabil etapele evoluţiei  personajului centrală, ca şi numele celor care îi marchează destinul.  Primul capitol se numeşte „începutul", iar ultimul „Sfârşitul",  „Noaptea", „Iubirea", „Ruşinea", „Nunta", „Copilul", „Ştreangul" etc.
  Această  compoziţie este cerută de un narator omniscient şi omniprezent,  comparabil cu un demiurg, care are forţa genezei, romanul fiind un  substitut al realităţii. Calea de acces către lumea ficţiunii în „Ion"  este drumul descris la începutul şi la sfârşitul romanului, ca punct de  interferenţă a artei cu realitatea: „Din şoseaua ce vine de la  Cârlibaba, întovărăşind Someşul [...], se desprinde un drum alb mai sus  de Armadia, trece râul peste podul bătrân de lemn [...]. Lăsând  jidoviţa, drumul urcă întâi anevoie [...], pe urmă înaintează vesel,  neted [...], apoi coteşte brusc [...] ca să dea buzna în Pripasul  pitit...".
  Drumul deschide posibilitatea unei călătorii fictive,  livreşti, într-un univers al romanului unde începutul se confundă cu  sfârşitul, cititorul părăsind această lume fictivă pe acelaşi drum care  „se pierde în şoseaua cea mare şi fără început". Compoziţia sferoidă a  romanului îi asigură semnificaţii superioare de univers care închide un  destin.
  Drumul descris la începutul şi la sfârşitul romanului a fost  interpretat ca o metaforă a firului epic urmărit de narator, ca o  metaforă a destinului lui Ion, dar şi ca o metaforă a romanescului (N.  Manolescu).
  Aşadar, incipitul romanului constă în descrierea  minuţioasă a drumului care-l ajută pe cititor să pătrundă în satul  încremenit, pe care naratorul îl populează apoi cu o lume prezentată în  mişcare.
  In romanul „Ion", finalul se află într-o strânsă legătură  cu incipientul. Repetarea descrierii drumului, care de această dată  apare marcat parcă de întâmplările şi conflictele din roman, oferă  simetrie operei.
  Acţiunea romanului e dispusă în două planuri  principale cu mai multe episoade intersectate după tehnica  contrapunctului.Un plan al subiectului are în centru viaţa lui Ion  Glanetaşu, urmărit în trăirea lui pasională şi în lupta pentru pământ.  Totodată, apar personaje care se leagă de existenţa lui: Ana şi  Florica, Vasile Baciu, George Bulbuc, Zenobia şi Alexandru Glanetaşu,  Simion Lungu, Savista etc. Celălalt plan al subiectului urmăreşte  familia Herdelea într-o existenţă obişnuită, în relaţie cu preotul  belciug şi cu Ion. în romanele lui Rebreanu, primul capitol are  importanţă aparte, fiind ca o repetiţie generală a întregii acţiuni, cu  mai multe secvenţe semnificative.
  Naratorul omniscient dezvăluie un  univers populat mai mult cu obiecte, învăluit într-o linişte suspectă,  ca înaintea furtunii, anticipând dezvăluirea de energie de mai târziu.  Cele două case de la intrarea în Pripas - a învăţătorului Herdelea şi  peste drum a familiei Glanetaşu - sugerează cele două dimensiuni ale  universului rural: ţăranii (cu moralitatea şi spiritualitatea lor) şi  intelectualii (care se consideră superiori ţăranilor). Casele  prefigurează şi cele două planuri ale acţiunii, împrumutând atenţiei  ferestrele „dojenitoare" (casa Herdelea), echivalente ale oglinzii care  are semnificaţia unei instanţe morale; cealaltă casă, cu acoperişul  asemenea unui „cap de balaur" avertizează asupra pericolului care  pândeşte din interior.
  Duminică tot satul e adunat la horă. Este  momentul declanşării intrigilor. Hora devine un joc al vieţii şi al  morţii, al iubirii şi al urii, al intereselor materiale şi ale  pasiunilor sufleteşti. Figura ce întruchipează hora e cercul,  semnificând grupul, comunitatea, destinul. Hora e un e eveniment  semnificativ pentru tradiţia satului. Aici, oamenii stau într-o  ierarhie nescrisă, dar acceptată. Se disting categoriile de bogătani şi  săraci, ca şi intelectualii ce nu se amestecă între aceştia. Scena  horei este semnificativă pentru întreaga construcţie epică, deoarece  este anticipat subiectul, se întrevăd conflictele.
  In roman,  naratorul prezintă iniţial fiecare personaj în parte, în date generale,  fapt ce îi atribuie mecanismul de pornire potrivit căruia eroul va  acţiona. Acest lucru pare că-1 detaşează de lumea creolă, conferindu-i  acea notă de obiectivitate. O altă tehnică este aceea de a aduna, chiar  de la început, personajele esentiale date în conflict.
  Liviu Rebreanu a optat pentru un narator extradiegetic (situat în  afara-acţiunii, neimplicat), pentru o relatare heterodiegetică (la  persoana a III-a) şi o viziune narativă „din faţă" (naratorul ştie mai  mult decât personajul). Această opţiune a scriitorului este motivată în  primul rând de dorinţa de a crea o lume cât mai reală, autentică.
  Limbajul  operei este maca scriitorului realist. Precizia, proprietatea,  concizia, sobrietatea sunt particularităţi ale stilului marelui  prozator. Rebreanu a preferat expresia „bolovănoasă", din exprimare  lipsind cu desăvârşire podoabele stilistice de prisos.
  In concluzie,  afirmaţia criticului N. Manolescu se adevereşte prin felul cum apare,  naratorul în romanul „Ion" de L. Rebreanu - omniscient - rămânând să  înregistreze fapte cunoscute de toţi - şi omniprezent, însoţindu-şi  erori pe parcursul drumului lor.

Rezolvari variante 2009 Limba Romana -Subiectul III -

 

Proba scrisa la limba si literatura romana

Varianta 30

CERINTA: SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
  Scrie un eseu de 2 – 3 pagin, despre principalele componente de structura,     de compozitie si de limbaj ale unui text narativ apartinand realismului, pornind     de la ideile exprimate in urmatoarea afirmatie: „Naratorul se afla totdeauna     de alta parte a baricadei decat personajele, evenimentele si simtirile lor;     infatiseaza o lume care exista in afara lui si poate fi foarte bine inchipuita     si in absenta lui, adopta o pozitie de extrateritorialitate, indiferent ca este     un comentator locvace sau un regizor impersonal”. (Nicolae Manolescu, Arca lui Noe)
 
Nota!
In elaborarea eseului, vei respecta structura textului de tip     argumentativ: ipoteza, constand in formularea tezei/ a punctului de vedere cu     privire la tema, argumentatia (cu minimum 4 argumente/ rationamente logice/     exemple concrete etc.) si concluzia/ sinteza. Pentru continutul eseului vei     primi 16 puncte, iar pentru redactarea lui vei primi 14 puncte (organizarea     ideilor in scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 3 puncte;     abilitati de analiza si de argumentare – 3 puncte; ortografia –     2 puncte; punctuatia – 2 puncte; asezarea in pagina, lizibilitatea –     1 punct).
In vederea acordarii punctajului pentru redactare, eseul trebuie sa     aiba minimum 2 pagini.

 Rezolvari variante 2009 Limba Romana -Subiectul III -

 


Alte Lectii din romana

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]