Afirmaţia criticului literar Nicolae Manolescu surprinde aspecte definitorii ale perspectivei narative şi poate fi ilustrată, în romanul „Ion" de Liviu Rebreanu, prin prezentarea principalelor componente de structură, de compoziţie şi de limbaj.
Publicat în 1920, romanul fixează, după aprecierea lui Eugen Lovinescu, „o dată istorică în procesul de obiectivizare a literaturii noastre eficace".
In „Mărturisiri, scriitorul precizează" (1932) că în construirea romanului a folosit evenimente reale. Astfel, geneza operei integrează trei experienţe de viaţă. Prima este o scenă al cărei martor discret a fost autorul în tinereţe: un ţăran „s-a aplecat şi a sărutat pământul", crezând că nu-1 vede nimeni. La scurt timp, în sat un ţăran şi-a bătut fata pentru că „păcătuise" cu un flăcău leneş care nu iubea pământul, întâmplare care a devenit subiectul nuvelei „Ruşinea". Cam în acelaşi timp, scriitorul a stat de vorbă cu un flăcău, Ion Pop Glanetaşul, acesta plângându-i-se de necazurile lui ce aveau drept cauză, după părerea lui, lipsa pământului.
Prozatorul s-a gândit că, în planul artei, Ion va trebui „să simbolizeze pasiunea organică a ţăranului român pentru pământul pe care s-a născut". De aici, preocuparea scriitorului pentru tema acestui roman, patima pentru pământ - văzută prin prisma protagonistului, Ion, patimă care va avea consecinţe tragice asupra lumii sale.
Inspirat din realitatea satului transilvănean de la începutul secolului XX, romanul este dominat de figura masivă, ca un bloc de granit, a personajului principal eponim, Ion.
Subiectul romanului este simplu şi se derulează liniar, pe două planuri, în virtutea concepţiei bipolare a lui Rebreanu: Ion, băiat sărac, iubeşte o fată săracă (pe Florica), dar se simte atras de Ana, doar pentru că e bogată. Căsătorindu-se cu ea, ar obţine pământurile tatălui acesteia, Vasile Baciu. Virtualul socru nu se arată încântat de relaţia Anei cu Ion, dorindu-l ca soţ pe George Bulbuc. Pentru a-l determina pe Vasile Baciu să accepte căsătoria, Ion o seduce pe Ana. O dată nunta făcută, Ion se îndepărtează de Ana şi se întoarce tot mai mult spre Florica, devenită acum soţia lui George. Ana se sinucide, Ion este omorât de George, iar pământurile revin bisericii. Celălalt plan al romanului urmăreşte situaţia familiei învăţătorului Herdelea.
Structura romanului este caracterizată de echilibru, simetrie, circularitate, aspecte ce conferă evenimentelor barate un oarecare statut de simbol. Romanul este alcătuit din două părţi, intitulate „Glasul pământului" şi respectiv „Glasul iubirii", iar acestea au fost corelate cu cele două obsesii ale personajului central - pământul (puterea, demnitatea) şi iubirea. Conţinutul ordonat în cele două volume însumează 13 capitole, având ca titluri substantive care fixează imuabil etapele evoluţiei personajului centrală, ca şi numele celor care îi marchează destinul. Primul capitol se numeşte „începutul", iar ultimul „Sfârşitul", „Noaptea", „Iubirea", „Ruşinea", „Nunta", „Copilul", „Ştreangul" etc.
Această compoziţie este cerută de un narator omniscient şi omniprezent, comparabil cu un demiurg, care are forţa genezei, romanul fiind un substitut al realităţii. Calea de acces către lumea ficţiunii în „Ion" este drumul descris la începutul şi la sfârşitul romanului, ca punct de interferenţă a artei cu realitatea: „Din şoseaua ce vine de la Cârlibaba, întovărăşind Someşul [...], se desprinde un drum alb mai sus de Armadia, trece râul peste podul bătrân de lemn [...]. Lăsând jidoviţa, drumul urcă întâi anevoie [...], pe urmă înaintează vesel, neted [...], apoi coteşte brusc [...] ca să dea buzna în Pripasul pitit...".
Drumul deschide posibilitatea unei călătorii fictive, livreşti, într-un univers al romanului unde începutul se confundă cu sfârşitul, cititorul părăsind această lume fictivă pe acelaşi drum care „se pierde în şoseaua cea mare şi fără început". Compoziţia sferoidă a romanului îi asigură semnificaţii superioare de univers care închide un destin.
Drumul descris la începutul şi la sfârşitul romanului a fost interpretat ca o metaforă a firului epic urmărit de narator, ca o metaforă a destinului lui Ion, dar şi ca o metaforă a romanescului (N. Manolescu).
Aşadar, incipitul romanului constă în descrierea minuţioasă a drumului care-l ajută pe cititor să pătrundă în satul încremenit, pe care naratorul îl populează apoi cu o lume prezentată în mişcare.
In romanul „Ion", finalul se află într-o strânsă legătură cu incipientul. Repetarea descrierii drumului, care de această dată apare marcat parcă de întâmplările şi conflictele din roman, oferă simetrie operei.
Acţiunea romanului e dispusă în două planuri principale cu mai multe episoade intersectate după tehnica contrapunctului.Un plan al subiectului are în centru viaţa lui Ion Glanetaşu, urmărit în trăirea lui pasională şi în lupta pentru pământ. Totodată, apar personaje care se leagă de existenţa lui: Ana şi Florica, Vasile Baciu, George Bulbuc, Zenobia şi Alexandru Glanetaşu, Simion Lungu, Savista etc. Celălalt plan al subiectului urmăreşte familia Herdelea într-o existenţă obişnuită, în relaţie cu preotul belciug şi cu Ion. în romanele lui Rebreanu, primul capitol are importanţă aparte, fiind ca o repetiţie generală a întregii acţiuni, cu mai multe secvenţe semnificative.
Naratorul omniscient dezvăluie un univers populat mai mult cu obiecte, învăluit într-o linişte suspectă, ca înaintea furtunii, anticipând dezvăluirea de energie de mai târziu. Cele două case de la intrarea în Pripas - a învăţătorului Herdelea şi peste drum a familiei Glanetaşu - sugerează cele două dimensiuni ale universului rural: ţăranii (cu moralitatea şi spiritualitatea lor) şi intelectualii (care se consideră superiori ţăranilor). Casele prefigurează şi cele două planuri ale acţiunii, împrumutând atenţiei ferestrele „dojenitoare" (casa Herdelea), echivalente ale oglinzii care are semnificaţia unei instanţe morale; cealaltă casă, cu acoperişul asemenea unui „cap de balaur" avertizează asupra pericolului care pândeşte din interior.
Duminică tot satul e adunat la horă. Este momentul declanşării intrigilor. Hora devine un joc al vieţii şi al morţii, al iubirii şi al urii, al intereselor materiale şi ale pasiunilor sufleteşti. Figura ce întruchipează hora e cercul, semnificând grupul, comunitatea, destinul. Hora e un e eveniment semnificativ pentru tradiţia satului. Aici, oamenii stau într-o ierarhie nescrisă, dar acceptată. Se disting categoriile de bogătani şi săraci, ca şi intelectualii ce nu se amestecă între aceştia. Scena horei este semnificativă pentru întreaga construcţie epică, deoarece este anticipat subiectul, se întrevăd conflictele.
In roman, naratorul prezintă iniţial fiecare personaj în parte, în date generale, fapt ce îi atribuie mecanismul de pornire potrivit căruia eroul va acţiona. Acest lucru pare că-1 detaşează de lumea creolă, conferindu-i acea notă de obiectivitate. O altă tehnică este aceea de a aduna, chiar de la început, personajele esentiale date în conflict.
Liviu Rebreanu a optat pentru un narator extradiegetic (situat în afara-acţiunii, neimplicat), pentru o relatare heterodiegetică (la persoana a III-a) şi o viziune narativă „din faţă" (naratorul ştie mai mult decât personajul). Această opţiune a scriitorului este motivată în primul rând de dorinţa de a crea o lume cât mai reală, autentică.
Limbajul operei este maca scriitorului realist. Precizia, proprietatea, concizia, sobrietatea sunt particularităţi ale stilului marelui prozator. Rebreanu a preferat expresia „bolovănoasă", din exprimare lipsind cu desăvârşire podoabele stilistice de prisos.
In concluzie, afirmaţia criticului N. Manolescu se adevereşte prin felul cum apare, naratorul în romanul „Ion" de L. Rebreanu - omniscient - rămânând să înregistreze fapte cunoscute de toţi - şi omniprezent, însoţindu-şi erori pe parcursul drumului lor.
Rezolvari variante 2009 Limba Romana -Subiectul III -
Proba scrisa la limba si literatura romana
Varianta 30
CERINTA: SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Scrie un eseu de 2 – 3 pagin, despre principalele componente de structura, de compozitie si de limbaj ale unui text narativ apartinand realismului, pornind de la ideile exprimate in urmatoarea afirmatie: „Naratorul se afla totdeauna de alta parte a baricadei decat personajele, evenimentele si simtirile lor; infatiseaza o lume care exista in afara lui si poate fi foarte bine inchipuita si in absenta lui, adopta o pozitie de extrateritorialitate, indiferent ca este un comentator locvace sau un regizor impersonal”. (Nicolae Manolescu, Arca lui Noe)
Nota! In elaborarea eseului, vei respecta structura textului de tip argumentativ: ipoteza, constand in formularea tezei/ a punctului de vedere cu privire la tema, argumentatia (cu minimum 4 argumente/ rationamente logice/ exemple concrete etc.) si concluzia/ sinteza. Pentru continutul eseului vei primi 16 puncte, iar pentru redactarea lui vei primi 14 puncte (organizarea ideilor in scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 3 puncte; abilitati de analiza si de argumentare – 3 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuatia – 2 puncte; asezarea in pagina, lizibilitatea – 1 punct).
In vederea acordarii punctajului pentru redactare, eseul trebuie sa aiba minimum 2 pagini.
Rezolvari variante 2009 Limba Romana -Subiectul III -
