Varianta 31 Tip de roman apartinand perioadei interbelice: Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu





  Bacalaureat 2009: Varianta 31: Tip de roman apartinand perioadei interbelice: Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de  război de Camil Petrescu

Cea mai amplă specie a genului epic în proză, cu o acţiune diversificată  sub raportul planurilor narative şi al personajelor, romanul a cunoscut o serie  largă de forme şi de manifestări în literatura română. Afirmându-se plenar în  perioada interbelică, romanul românesc a adoptat diferite modalităţi estetice,  de la clasic la modern, de la roman realist la roman mitologic, alegoric. „Romanul  modern e o creaţie care se foloseşte de o povestire pentru a exprima altceva.  El continuă să reprezinte totalitatea omului modern; structurile şi  perspectivele narative sunt foarte diverse, de la punctul de vedere omniscient  tradiţional, la naraţiunea impersonală, comportamentistă ori mediată de  conştiinţa unui personaj, de la cronologie la metamorfoze ale timpului, de la topos  real la alegorizarea spaţiului”. ( R. M. Albérès, Istoria romanului modern )
   În cazul romanului modern, autorul îşi propune  să „absoarbă” lumea în interiorul conştiinţei, anulându-i omogenitatea şi  epicul, dar conferindu-i dimensiuni metafizice; nu mai este demiurg în lumea  imaginarului, ci descoperă limitele condiţiei umane; are o perspectivă limitată  şi subiectivă, completată adesea cu opinii programatice despre literatură  (autorul devine teoretician ).
În ceea ce priveşte opera, personajul – narator înlocuieşte naratorul  omniscient, ceea ce potenţează drama de conştiinţă, conferindu-i autenticitate;  opţiunea pentru convenţiile epice favorizează analiza (jurnalul intim,  corespondenţa privată, memoriile, autobiografia ); principiile cauzalităţii şi  coerenţei nu mai sunt respectate (cronologia este înlocuită cu acronia ); sunt  alese evenimente din planul conştiinţei, iar din exterior sunt preferate  faptele banale, lipsite de semnificaţii majore, fără să fie refuzate inserţiile  în planul social.
Cititorul se identifică cu personajul – narator, alături de care  investighează interioritatea aflată în centrul interesului; are acces la  intimitatea personajului – narator ( mai ales atunci când îi poate „citi” jurnalul de creaţie).
Apărut în 1930, romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de  război a constituit o noutate absolută în epoca interbelică. Cunoscător al diferitelor teorii  filosofice şi ştiinţifice care circulau în epocă, admirator declarat al operei  lui Marcel Proust, Camil Petrescu  creează primul personaj – narator din literatura română preocupat să înţeleagă  în ce constă diferenţa între realitate şi autosugestie, între absolut şi  relativ.
Opţiunea autorului  pentru naraţiunea la persoana I, a  cărei consecinţă imediată este limitarea  perspectivei narative la un punct de vedere strict subiectiv şi, deci,  renunţarea la privilegiul omniscienţei, marchează începutul unei noi ere în  istoria romanului românesc, în care „structurile şi perspectivele narative sunt  foarte diverse, de la punctul de vedere omniscient tradiţional, la naraţiunea  impersonală, comportamentistă ori mediată de conştiinţa unui personaj” ( R. M.  Albérès, Istoria romanului modern ).
Alcătuit  din două părţi care n-au între ele decât o legătură accidentală ( în opinia lui  George Călinescu), acest volum inedit ca structură narativă în peisajul epocii  este – după opinia lui Perpessicius - , romanul „unui război pe două fronturi”:  cel al iubirii conjugale şi cel al războiului propriu-zis, ceea ce-i  pricinuieşte eroului „un neîntrerupt marş, tot mai adânc în conştiinţă” (  Perpessicius ), pentru că autorul „se foloseşte de o povestire pentru a exprima  altceva” ( R. M. Albérès, Istoria romanului modern )
În prefaţa de la ediţia din 1955   a romanului, intitulată Cuvânt înainte după un sfert de  veac, Camil Petrescu mărturiseşte că „dacă partea întâia a acestui  roman e o fabulaţie, e adică născocită […] şi deci eroul Ştefan Gheorghidiu cu  soţia lui sunt pură ficţiune, în schimb se poate afirma că partea a doua a  cărţii, aceea care începe cu întâia noapte de război, este construită după  memorialul de companie al autorului, împrumutat cu amănunte cu tot eroului”.
Opera se încadrează în proza de analiză şi ilustrează concepţia estetică a  scriitorului despre roman. Camil Petrescu şi-a expus concepţia despre proza  „nouă” în numeroase articole, dintre care unul dintre cele mai importante este Noua  structură şi opera lui Marcel Proust. Acest studiu oferă unul dinte  cele mai interesante puncte de vedere asupra romanului formulate în epocă.  Autorul se dovedeşte un subtil teoretician, apt să surprindă în cele mai mici  amănunte mecanismul genului romanesc. Pentru Camil Petrescu, literatura – şi  mai ales romanul – reflectă spiritul epocii sale ( Teorie şi roman ). 
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război ilustrează preocuparea scriitorului pentru a obţine iluzia autenticităţii vieţii reale, pentru  coborârea acţiunii romanului de pe „scenă” în stradă, adică în viaţa cotidiană,  familiară cititorului.
Acţiunea, complexă, se desfăşoară pe două coordonate  temporale – una trecută ( a rememorării relaţiei personajului – narator cu  Ela ) şi una în desfăşurare ( a experienţei de pe front a lui Ştefan  Gheorghidiu ), naraţiunea trecând „de la cronologie la metamorfoze ale  timpului” ( R. M. Albérès, Istoria romanului modern ). Momentul  în care Ştefan Gheorghidiu scrie despre sine şi despre relaţia sa cu Ela nu  poate fi precizat. Impresia cititorului este că Gheorghidiu începe să-şi noteze  dubla experienţă în perioada concentrării la Dâmbovicioara ( şi,  de aceea, tot ce se referă la căsătorie, la testament, la neînţelegerile  ulterioare cu Ela poate fi considerat ca aparţinând planului trecut ) şi o  continuă pe durata primelor săptămâni de război. Ultimele rânduri par scrise  ceva mai târziu, în orice caz după un timp de la rănirea lui Gheorghidiu şi  lăsarea lui la vatră. Între capitolele întâi şi şase ale primei părţi, pe de o  parte, şi cele şapte ale părţii a doua, pe de alta, există totuşi o diferenţă  minimă, dar sesizabilă, de ton, care indică o distanţă temporală diferită între  diegeză şi povestire. Această distanţă e mai mică în capitolele despre război.  Aici apar anticipările ( prolepsele ), ca şi cum momentul în care naratorul  notează un lucru, acesta nu s-a petrecut realmente, fiind numai probabil.  Schimbarea rapidă şi neanunţată a  momentului în care naratorul scrie întâmplările susţine ideea că nu se poate  vorbi, decât cu îngăduinţă, de un jurnal ţinut la zi. Aspectul de jurnal e  înşelător, deoarece autorul amestecă, în jurnal, elemente pur romaneşti.
Cu privire la forma pe care  naratorul o dă povestirii sale, se poate remarca aspectul de jurnal al  romanului. În prima parte, forma narativă adoptată rămâne incertă, mai aproape  de memorialistică ( „În primăvara anului 1916, ca sublocotenent proaspăt,  întâia dată concentrat…” ), decât de autobiografie (care ar pretinde păstrarea  neschimbată a momentului în care sunt relatate evenimentele ); nici partea a  doua nu clarifică lucrurile până la capăt. „Jurnalul” conţine multiple  artificii romaneşti, „temporalitatea e indecisă” ( Nicolae Manolescu ).
Centrul  de interes al conflictului principal al romanului se deplasează de la  exteriorul evenimentelor plasate în preajma şi în timpul Primului Război Mondial  la explorarea  interiorităţii personajului principal, prins în mirajul propriilor iluzii despre dragoste,  despre căsătorie şi despre femeia ideală. 
Experienţa  iubirii, care dă substanţă primei părţi a romanului, este actualizată prin  rememorarea relaţiei lui Ştefan Gheorghidiu cu Ela. A doua parte creează iluzia  temporalităţii în desfăşurare, prin consemnarea evenimentelor care se petrec pe  front. Artificiul compoziţional din incipitul romanului – discuţia de la popota  ofiţerilor referitoare la un fapt divers din presa vremii ( un soţ care şi-a  ucis soţia infidelă a fost achitat ) – permite aducerea în prim plan a uneia  dintre temele principale ale romanului – problematica iubirii.
Discuţia  de la popotă este pretextul unei ample digresiuni, pe parcursul căreia Ştefan  rememorează etapele evoluţiei sentimentului care l-a unit cu Ela. Toate faptele şi evenimentele din roman  sunt prezentate dintr-o perspectivă unică, subiectivă: „Eram însurat de doi  ani şi jumătate cu o colegă de la Universitate şi bănuiam că mă înşeală. Din cauza  asta, nu puteam să-mi dau examenele la vreme. Îmi petreceam timpul spionându-i  prieteniile, urmărind-o, făcând probleme insolubile din interpretarea unui  gest, din nuanţa unei rochii, şi din informarea lăturalnică despre cine ştie ce  vizită la vreuna din mătuşile ei. Era o suferinţă de neînchipuit, care se  hrănea din propria ei substanţă”. Naratorul  nu spune ( şi nu o va face nici mai târziu ) nimic altceva în afară de  bănuielile lui. Tot ce află cititorul despre Ela şi despre relaţiile dintre  soţi provine din această sursă, care e departe de a putea fi considerată  infailibilă sau, măcar, obiectivă. Ştefan Gheorghidiu recunoaşte de la început  că are bănuiala infidelităţii Elei şi că această bănuială îi trezeşte în suflet  cumplite îndoieli. Pe de altă parte, personajul este conştient că îşi agravează  suferinţa prin interpretarea tendenţioasă sau prin exagerarea celor mai mărunte  fapte. Cu alte cuvinte, Gheorghidiu însuşi  se recomandă ca narator necreditabil al întâmplărilor. De aceea, toate  informaţiile cu privire la modificarea comportamentului Elei după primirea  moştenirii de la unchiul Tache nu pot fi interpretate ca exacte. Este posibil  ca ea să se schimbe doar în ochii gelosului ei soţ, dat fiind faptul că  „naraţiunea e mediată de conştiinţa unui personaj” (R. M. Albérès, Istoria  romanului modern ).
 Schimbarea din viaţa tânărului cuplu aduce în  jurul Elei prezenţe masculine mult mai apte, în opinia lui Ştefan, de a o  cuceri; astfel, gelozia lui poate fi   rezultatul competiţiei mai vii decât înainte. Situat exclusiv în interiorul perspectivei lui Gheorghidiu, cititorul  nu va şti niciodată cu certitudine dacă Ela şi-a modificat cu adevărat  sentimentele faţă de soţul ei, înşelându-l cu G. sau dacă nu e vorba decât  despre imaginaţia unui bărbat neîncrezător şi orgolios. Ceea ce se modifică  neîndoielnic este atitudinea naratorului ( Ştefan Gheorghidiu ) în raport cu  eroina, chiar dacă, uneori, el urmăreşte să-i creeze cititorului iluzia că se  află în posesia celor mai sigure fapte şi interpretări.
Iubirea  lor ia naştere sub semnul orgoliului. Chiar dacă la început Ela nu îi plăcea,  Ştefan se simte, treptat, măgulit de interesul pe care i-l arată „una dintre  cele mai frumoase studente de la Universitate”. Admiraţia celor din jur este un  alt factor care determină creşterea în intensitate a iubirii lui Ştefan:  „Începusem totuşi să fiu mulţumit faţă de admiraţia pe care o avea toată lumea  pentru mine, fiindcă eram atât de pătimaş iubit de una dintre cele mai frumoase  studente.” Pasiunea se adânceşte în timp, iar faptul că Ela trăieşte o  admiraţie necondiţionată pentru viitorul ei soţ contribuie la crearea iluziei  că relaţia lor are o bază solidă. Pentru Ştefan Gheorghidiu, iubirea nu poate  fi decât unică, absolută. Sentimentul pe care îl trăieşte în raport cu Ela  devine raţiunea sa de a fi, modul de a se împlini în plan spiritual: „să  tulburi atât de mistuitor o femeie dorită de toţi, să fii atât de necesar unei  existenţe, erau sentimente care mă adevereau în jocul intim al fiinţei mele.”
Moştenirea  de la unchiul Tache schimbă cercul relaţiilor celor doi. Lumea mondenă, în care  Ela se va integra perfect, este, pentru Ştefan, prilejul de a trăi suferinţe  intense, provocate de gelozie. Dacă în prima parte a relaţiei lor iubirea stă  sub semnul orgoliului, treptat, sentimentul care domină devine gelozia.
Relaţiile  dintre cei doi soţi se modifică radical, iar tensiunile, despărţirile şi  împăcările devin un mod de existenţă cotidian până când Ştefan este concentrat,  în preajma intrării României în război. Ela se mută la Câmpulung, pentru a fi  mai aproape de el, iar relaţia lor pare să intre, din nou, pe un făgaş al  normalităţii. Chemat cu insistenţă la Câmpulung, Ştefan obţine cu greu permisia, dar  descoperă că Ela e interesată de asigurarea viitorului ei în cazul morţii lui  pe front. Când îl vede pe G. pe stradă, e convins că Ela îl înşală, deşi nu are  nicio dovadă concretă, aşa cum nu a avut, de altfel, niciodată. Pentru  Gheorghidiu, eşecul în iubire e un eşec în planul cunoaşterii. Analiza mecanismului psihologic al erosului,  semnificativă pentru toţi eroii lui Camil Petrescu, este dublată de o radiografie a tuturor conflictelor interioare.  Personajul recunoaşte că e hipersensibil, că nu poate fiinţa în limita  canoanelor, dar nu acceptă ideea că realitatea propriei conştiinţe nu e  valabilă în plan exterior.
Confruntat  cu experienţa-limită a războiului care redimensionează orice relaţie umană,  Ştefan Gheorghidiu îşi analizează retrospectiv şi critic întreaga existenţă.  Drama erotică este reevaluată din perspectiva experienţei războiului. Întors în  prima linie după cele câteva zile petrecute la Câmpulung, Ştefan  Gheorghidiu participă la luptele de pe frontul Carpaţilor cu sentimentul că  este martor la un cataclism cosmic, unde accentul cade nu pe eroismul  combatanţilor, ci pe haosul şi absurditatea situaţiei – şi are – sub  ameninţarea permanentă a morţii – revelaţia propriei individualităţi, ca şi a  relativităţii absolute a valorilor umane: „ Îmi putusem permite atâtea gesturi  până acum – mărturiseşte naratorul -, pentru că aveam un motiv şi o scuză:  căutam o identificare a eului meu. Cu un eu limitat, în infinitul lumii nici un  punct de vedere, nici o stabilire de raporturi nu mai era posibilă şi deci nici  o putinţă de realizare sufletească…” Finalul romanului consemnează despărţirea  definitivă de trecut a eroului. „Ultima noapte de dragoste” pe care o petrece  alături de Ela marchează înstrăinarea definitivă de trecutul propriu şi recunoaşterea  eşecului în planul cunoaşterii. Cititorul care speră să afle, în final, dacă  Ela i-a fost infidelă, este dezamăgit. Deşi citeşte un bilet anonim care îl  informează despre trădarea Elei, personajul – narator nu verifică informaţia,  ceea ce întreţine dincolo de paginile romanului enigma relaţiei complexe care  se stabileşte între cei doi soţi. Sentimentul de indiferenţă care îl domină pe  erou este evident în renunţarea „la tot trecutul” în favoarea femeii care şi-a  pierdut aura de feminitate misterioasă şi atrăgătoare.
Personajul din romanul  psihologic suferă o mutaţie profundă: evoluţia sa nu mai  este previzibilă ( nici măcar pentru autor ). El scapă de sub puterea  destinului antic sau a determinismului mediului şi se adânceşte în propria  conştiinţă. Personajul preia funcţiile naratorului, asigură unitatea  compoziţională, sprijină intriga care şi-a diminuat importanţa.
Personajul-narator relatează  fapte în care a fost implicat ca protagonist. Este narator necreditabil pentru  că, intenţionat sau involuntar, oferă o perspectivă subiectivă asupra celor  relatate.
Prezenţa unui personaj-narator unic determină particularităţi narative. Toate evenimentele banale relatate au  însemnătate numai pentru cel care le relatează. Numai în lumina conştiinţei  o după-amiază obişnuită de vară dobândeşte o importanţă covârşitoare, se  converteşte „într-o zi imensă”, în care „întâmplările astea mici, amănunţite  până în fracţii de impresie” ajung să fie simţite „printre cele mai importante  din viaţa mea”. Având în vedere acestea, se poate spune că totul are importanţă  doar pentru cel care trăieşte. De aici, întrebarea asupra motivaţiei scrierii  romanului, pe care şi-o pune însuşi personajul-narator: „Astăzi, când le scriu  pe hârtie, îmi dau seama, iar şi iar, că tot ce povestesc nu are importanţă  decât pentru mine, că nici nu are sens să fie povestite”. Fraza explicitează  poziţia naratorului, care e pus în situaţia să explice de ce povesteşte pentru  a fi crezut. Naratorul din roman nu are conştiinţa limpede a actului său. Poate  scrie din nevoia mărturisirii, ca să-şi uşureze sufletul, sau din dorinţa de a  înţelege mai bine ce s-a întâmplat. În roman nu se oferă nici un indiciu cu  privire la motivaţia scrisului.
Finalul deschis îi oferă cititorului încă un prilej de a se regăsi în experienţa  personajului – narator, pentru că romanul lui Camil Petrescu ilustrează  „totalitatea omului modern” ( R. M. Albérès, Istoria romanului modern ). Dincolo de povestea lui Ştefan Gheorghidiu transpar atitudinile şi părerile  autorului, la care cititorul are acces, pentru că esenţa romanului modern este  reprezentată de autenticitate.

Rezolvari variante 2009 Limba Romana -Subiectul III -

 

Proba scrisa la limba si literatura romana

Varianta 31

CERINTA: SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
  Scrie un eseu de 2 - 3 pagini despre un tip de roman apartinand perioadei interbelice,     pornind de la ideile exprimate in urmatoarea afirmatie critica: „Romanul     modern e o creatie care se foloseste de o povestire pentru a exprima altceva.     El continua sa reprezinte totalitatea omului modern; structurile si perspectivele     narative sunt foarte diverse, de la punctul de vedere omniscient traditional,     la naratiunea impersonala, comportamentista ori mediata de constiinta unui personaj,     de la cronologie, la metamorfoze ale timpului, de la topos real, la alegorizarea     spatiului”. (R. M. Albérès, Istoria romanului modern)
 
  Nota! In elaborarea eseului, vei respecta structura textului     de tip argumentativ: ipoteza, constand in formularea tezei/ a punctului de vedere     cu privire la tema, argumentatia (cu minimum 4 argumente/ rationamente logice/     exemple concrete etc.) si concluzia/ sinteza. Pentru continutul eseului vei     primi 16 puncte, iar pentru redactarea lui vei primi 14 puncte (organizarea     ideilor in scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 3 puncte;     abilitati de analiza si de argumentare – 3 puncte; ortografia –     2 puncte; punctuatia – 2 puncte; asezarea in pagina, lizibilitatea –     1 punct).
  In vederea acordarii punctajului pentru redactare, eseul trebuie sa     aiba minimum 2 pagini.

 Rezolvari variante 2009 Limba Romana -Subiectul III -


Alte Lectii din romana

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]