Citatul dat prezintă opinia criticului literar Nicolae Manolescu în legătură cu ipostazele naratorului şi perspectivele narative. Astfel, este recunoscut naratorul-personaj, cu o biografie şi psihologie proprie şi totodată un punct de vedere clar asupra faptelor narate, dar în acelaşi timp subiectiv. O a doua ipostază este cea a unui narator martor, cu o voce neutră, apropiată de cea impersonală însă niciodată regăsită în naratorul omniscient, deoarece această instanţă a textului narativ îşi însuşeşte până la identificare punctul de vedere al câte unui personaj.
Consideraţiile exprimate în citat pot fi ilustrate pe baza romanului modern interbelic, ,,Patul lui Procust’’ clasificat de către Nicolae Manolescu în ,,Arca lui Noe” ca fiind un roman doric, deoarece se manifestă prin interiorizare şi sunt folosite ca formă de comunicare scrisoarea şi jurnalul, creându-se astfel nişte veritabile „dosare de existenţă”.
Scriitor interbelic, inovator prin toate scrierile sale, Camil Petrescu este autorul romanului subiectiv ,,Patul lui Procust”. Proza lui sa urmăreşte elemente care până atunci erau considerate a fi în afara artei.
Autorul teoretizează formatul romanului modern de tip proustian în lucrarea sa ,,Noua structură şi opera lui Marcel Proust’’. Este respins romanul de tip tradiţional, scriitorul care aderă la tipul romanului modern declarând naratorul omniscient ca fiind unul fals, deoarece ,,casele par pentru el fără acoperişuri”, or această viziune contravine realităţii. În numele autenticităţii trebuie folosit un narator subiectiv, de persoana I, Camil Petrescu afirmând „Eu nu pot vorbi onest decât la persoana I.”
În primul său roman, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” scriitorul optează pentru înlocuirea naratorului omniscient cu unul personaj (Ştefan Gheorghidiu), deci subiectiv şi prin acesta necreditabil. În felul acesta însă se îngrădeşte foarte mult percepţia cititorului, de aceea, în ,,Patul lui Procust” este folosit pluriperspectivismul, relatarea evenimentelor fiind realizată de mai mulţi naratori subiectivi. Pentru a ordona ideile acestor naratori scriitorul se inventează pe sine în notele de subsol, această instanţă fiind numită de N. Manolescu, în studiul amintit, Autorul.
Este folosit fluxul memoriei involuntare, astfel modul în care se relatează întâmplările păstrează ordinea în care ele se succed în mintea naratorului. Scriitor modern, Petrescu este adeptul anticalofiliei, nefiind interesat de stil sau compoziţie.
În romanul ,,Patul lui Procust” perspectiva narativă este relativizată. Aceleaşi personaje şi evenimente sunt percepute în mod diferit şi chiar antitetic de către naratorii care relatează întâmplările. Naratorul omniscient este înlocuit de cel subiectiv, cu focalizare exclusiv interna – viziunea fiind ,,împreuna cu”.
Naraţiunea subiectivă presupune existenţa unui narator implicat, punctul de vedere astfel exprimat fiind unitar şi subiectiv, al personajului-narator. Situarea eului narativ în centrul povestirii conferă autenticitate, faptele şi personajele fiind prezentate ca evenimente interioare, interpretate, analizate, trecute prin filtrul propriei sale conştiinţe.
Din punct de vedere compoziţional, romanul este împărţit în trei părţi. Prima parte o constituie cele trei scrisori ale doamnei T., numerotate cu cifre romane, constituind răspunsul la rugămintea pe care Autorul i-o adresase de a-şi povesti experienţa inedită pe care o trăise, în spiritul celei mai profunde autenticităţi. A doua parte este reprezentată de jurnalul lui Fred Vasilescu - ,,Într-o după-amiaza de august” şi ,,Epilog I” – firul narativ urmând un plan alambicat, cu multiple alternanţe între prezent şi trecut. ,,Epilog II” şi notele de subsol aparţin Autorului, narator periferic şi personaj secundat, denumit astfel de Nicolae Manolescu. Din punct de vedere psihologic, scrisorile doamnei T. pot fi considerate ca fiind orientate către interior, în timp ce jurnalul lui Fred Vasilescu este orientat către exterior.
Doamna T. (Maria T. Mănescu), nu redactează scrisorile pentru a fi publicată, ci pentru că trăise o experienţă inedită, pe care nu şi-o poate explica sieşi. Se lasă cu greu convinsă să scrie, pentru că nu era o persoană extravertită. Scrisorile sale dezvăluind două relaţii, cu D. şi X. Deşi D. o iubeşte, ea nu-i împărtăşeşte sentimentele şi se va căsători cu un inginer plecând pentru o vreme din ţară. Revine după divorţ, stabilindu-se la Bucureşti. Aici îl reîntâlneşte pe D., căruia i se dăruieşte într-un moment de disperare, suferind din cauza unei mari pasiuni pentru un anume X, sfârşită în mod enigmatic.
Comentariile autorului din subsolul paginii dezvăluie identitatea lui X, fiind vorba de Fred Vasilescu, fiul industriaşului Tănase Vasilescu Lumânăraru, diplomat si aviator, tânăr cu predispoziţie spre viaţa mondenă, personaj ce reprezintă la nivelul romanului tipul intelectualului.
Amic cu Fred, Autorul află de la acesta că de la o vreme este frământat de o problemă care nu-l mai lasă noaptea să doarmă, un adevărat subiect de roman. Scriitorul îl va îndemna şi pe Fred să scrie şi obţine de la acesta promisiunea că va reda în scris întâmplările. Astfel, cea mai mare parte a romanului este cea a jurnalului scris de Fred Vasilescu, care analizează din perspectivă subiectivă relaţia dintre poetul şi gazetarul George Demetru Ladima şi actriţa fără urmă de talent, Emilia Răchitaru. În paralel cu prezentarea acestei relaţii, pe care Fred n-o poate înţelege, cunoscându-i pe amândoi, el face referire şi la relaţia sa cu doamna T.
Iubirea lui Fred pentru doamna T. începuse cu câţiva ani în urmă, când Fred îi ceruse acesteia să îi mobileze apartamentul, fiind proprietara unui magazin de mobilă. Treptat, bărbatul intuieşte superioritatea femeii iubite care îl învaţă să privească lumea dintr-o perspectiva diferită şi îi educă sensibilitatea. Deşi este evident faptul că o iubeşte cu adevărat, el refuză la un moment dat să continue relaţia. Motivul real al despărţirii celor doi nu va fi niciodată cunoscut cititorului tocmai pentru că în romanul modern nicio explicaţie nu poate fi considerată certă. Poate că Fred trăieşte un complex de inferioritate al bărbatului care descoperă că ,,are de a face cu o fiinţă superioară, dar abia după ce a tratat-o ca pe o fiinţă oarecare” (Ovid S. Crohmălniceanu) sau poate că intervine vanitatea lui (N. Manolescu), la fel de bine cum poate fi vorba despre faptul că nu vrea să descopere în doamna T. „o fiinţă reală, comună, asemenea oricărei Emilii” (G. Călinescu). Jocul supoziţiilor provoacă permanent imaginaţia lectorului în cazul romanului subiectiv.
Iubirea dintre Ladima şi Emilia este inclusă în jurnalul lui Fred, relaţia dintre acesta şi Emilia reprezentând iubirea în ipostaza ei inferioară, ca o nevoie. Fred ajunge la Emilia într-o după-amiază de august, din plictiseală, aceasta dându-i să citească scrisorile primite de la Ladima. Acţiunea oscilează între prezent şi trecut, în funcţie de reacţiile şi memoria lui Fred. Descoperind tragedia lui Ladima, care iubise cu patimă o femeie nedemnă de el, Fred se regăseşte pe sine în iubirea pentru doamna T., simţindu-şi destinul inexplicabil legat de cel al lui Ladima.
„Epilogul I” analizează împrejurările morţii lui Ladima. Fred Vasilescu, impresionat de condiţia omului superior şi neînţeles, încercă să înţeleagă de ce Ladima a ales sinuciderea. Din nou observăm că apar ca fiind posibile mai multe motive, adevărul ultim rămâne incert. În opinia Emiliei, Ladima îşi luase viaţa dintr-un motiv foarte simplu – din mizerie – denotând astfel caracterul superficial al acesteia. Consemnând şi alte opinii Fred descoperă că pe Ladima l-ar fi putut împinge la gestul final dragostea fără speranţă pentru doamna T., pentru că în buzunarul hainei avea o scrisoare pe care i-o adresase acesteia sau pierderea credinţei în Dumnezeu.
În cel de-al doilea epilog al romanului aflăm că Fred a murit într-un accident de avion, chiar a doua zi după ce predase manuscrisul romanului şi după ce îşi lăsase averea prin testament doamnei T. Jurnalul lui Fred ajunge în cele din urmă în mâinile doamnei T., care încă nu era convinsă de iubirea lui, considerând că testamentul fusese doar un gest de recunoştinţă. Misterul morţii lui Fred rămâne neelucidat, romanul având un final deschis. Nu se ştie dacă a fost vorba de un accident sau de o sinucidere.
Astfel, romanul poate fi considerat un roman al comunicării nereuşite, fiecare personaj fiind şi victimă şi călău, după cum sugerează şi titlul făcând referire la vechea legendă despre Procust. Fiecare personaj îşi doreşte ca persoana iubită să fie sau să devină imaginea pe care el însuşi şi-o construieşte despre iubire.
Deşi este un roman care vorbeşte aproape exclusiv despre eşecul comunicării, acest tip de literatură este, paradoxal, un triumf deoarece reprezintă în sine o comunicare reuşită.
Fiecare personaj, ca de altfel, fiecare individ este condamnat să îşi ducă în eternitate tainele singulare, enigmele individuale nefiind menite să fie soluţionate.
Rezolvari variante 2009 Limba Romana -Subiectul III -
Proba scrisa la limba si literatura romana
Varianta 32
CERINTA: SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Scrie un eseu de 2 - 3 pagini despre perspectiva narativa dintr-un text narativ studiat, apartinand perioadei interbelice, pornind de la ideile exprimate in urmatoarea afirmatie: „Naratorul este fie un personaj in carne si oase, cu biografie si psihologie proprie, cu un punct de vedere clar definit asupra lucrurilor (persoana I ca narator); fie o voce neutra, asemanatoare cu aceea impersonala, dar care isi insuseste pana la identificare punctul de vedere al cate unui personaj”. (Nicolae Manolescu, Arca lui Noe).
Nota! In elaborarea eseului, vei respecta structura textului de tip argumentativ: ipoteza, constand in formularea tezei/ a punctului de vedere cu privire la tema, argumentatia (cu minimum 4 argumente/ rationamente logice/ exemple concrete etc.) si concluzia/ sinteza. Pentru continutul eseului vei primi 16 puncte, iar pentru redactarea lui vei primi 14 puncte (organizarea ideilor in scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 3 puncte; abilitati de analiza si de argumentare – 3 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuatia – 2 puncte; asezarea in pagina, lizibilitatea – 1 punct).
In vederea acordarii punctajului pentru redactare, eseul trebuie sa aiba minimum 2 pagini.
Rezolvari variante 2009 Limba Romana -Subiectul III -
