Varianta 32 Perspectiva narativa intr-un text narativ apartinand perioadei interbelice: Patul lui Procust de Camil Petrescu





  Bacalaureat 2009: Varianta 32: Perspectiva narativă într-un text narativ aparţinând perioadei  interbelice: Patul lui Procust de Camil Petrescu

          Citatul  dat prezintă opinia criticului  literar Nicolae Manolescu în legătură cu ipostazele naratorului şi  perspectivele narative. Astfel, este recunoscut naratorul-personaj,  cu o biografie şi psihologie proprie şi  totodată un punct de vedere clar asupra faptelor narate, dar în acelaşi timp  subiectiv. O a doua ipostază este cea a unui narator martor, cu o voce neutră,  apropiată de cea impersonală însă niciodată regăsită în naratorul omniscient,  deoarece această instanţă a textului narativ îşi însuşeşte până la identificare  punctul de vedere al câte unui personaj.
            Consideraţiile exprimate în citat pot fi ilustrate pe baza  romanului modern interbelic, ,,Patul lui Procust’’ clasificat de  către Nicolae Manolescu în ,,Arca  lui Noe” ca fiind un roman doric, deoarece se manifestă prin interiorizare şi  sunt folosite ca formă de comunicare scrisoarea şi jurnalul, creându-se astfel  nişte veritabile „dosare de existenţă”.
            Scriitor interbelic, inovator prin  toate scrierile sale, Camil Petrescu este autorul romanului subiectiv ,,Patul  lui Procust”. Proza lui sa urmăreşte  elemente care până atunci erau considerate a fi în afara artei.
            Autorul teoretizează formatul romanului modern de tip proustian în  lucrarea sa ,,Noua structură şi opera lui Marcel Proust’’. Este respins romanul de tip  tradiţional, scriitorul care aderă  la tipul romanului modern declarând naratorul omniscient ca fiind unul fals,  deoarece ,,casele par pentru el fără acoperişuri”, or această viziune  contravine realităţii. În numele autenticităţii trebuie folosit un narator  subiectiv, de persoana I, Camil Petrescu afirmând „Eu nu pot vorbi onest decât  la persoana I.”
            În primul său roman, „Ultima noapte de dragoste, întâia  noapte de război” scriitorul optează pentru înlocuirea naratorului omniscient  cu unul personaj (Ştefan Gheorghidiu), deci subiectiv şi prin acesta  necreditabil. În felul acesta însă se îngrădeşte foarte mult percepţia  cititorului, de aceea, în ,,Patul lui Procust” este folosit  pluriperspectivismul, relatarea evenimentelor fiind realizată de mai mulţi  naratori subiectivi.  Pentru a ordona  ideile acestor naratori scriitorul se inventează pe sine în notele de subsol,  această instanţă fiind numită de N. Manolescu, în studiul amintit, Autorul.
            Este folosit fluxul memoriei  involuntare, astfel modul în care se relatează întâmplările păstrează ordinea în care ele se succed în mintea  naratorului. Scriitor modern, Petrescu este adeptul anticalofiliei, nefiind  interesat de stil sau compoziţie.
            În romanul ,,Patul lui Procust”  perspectiva narativă este  relativizată. Aceleaşi personaje şi evenimente sunt percepute în mod diferit şi  chiar antitetic de către naratorii care relatează întâmplările. Naratorul  omniscient este înlocuit de cel subiectiv, cu focalizare exclusiv interna –  viziunea fiind ,,împreuna cu”.
            Naraţiunea subiectivă presupune existenţa unui  narator implicat, punctul de vedere astfel exprimat fiind unitar şi subiectiv,  al personajului-narator. Situarea eului narativ în centrul povestirii conferă  autenticitate, faptele şi personajele fiind prezentate ca evenimente  interioare, interpretate, analizate, trecute prin filtrul propriei sale  conştiinţe.
            Din punct de vedere compoziţional, romanul este împărţit în trei  părţi. Prima parte o constituie cele trei scrisori ale doamnei T., numerotate  cu cifre romane, constituind răspunsul la rugămintea pe care Autorul i-o  adresase de a-şi povesti experienţa inedită pe care o trăise, în spiritul celei  mai profunde autenticităţi. A doua parte este reprezentată de jurnalul lui Fred  Vasilescu - ,,Într-o după-amiaza de august” şi ,,Epilog I” – firul narativ  urmând un plan alambicat, cu multiple alternanţe între prezent şi trecut.  ,,Epilog II” şi notele de subsol aparţin Autorului, narator periferic şi  personaj secundat, denumit astfel de Nicolae Manolescu. Din punct de vedere  psihologic, scrisorile doamnei T. pot fi considerate ca fiind orientate către  interior, în timp ce jurnalul lui Fred Vasilescu este orientat către exterior.
            Doamna T. (Maria T. Mănescu), nu redactează scrisorile pentru a fi  publicată, ci pentru că  trăise o  experienţă inedită, pe care nu şi-o poate explica sieşi. Se lasă cu greu  convinsă să scrie, pentru că nu era o persoană extravertită. Scrisorile sale  dezvăluind două relaţii, cu D. şi X. Deşi D. o iubeşte, ea nu-i împărtăşeşte  sentimentele şi se va căsători cu un inginer plecând pentru o vreme din ţară.  Revine după divorţ, stabilindu-se la Bucureşti. Aici îl reîntâlneşte pe D.,  căruia i se dăruieşte într-un moment de disperare, suferind din cauza unei mari  pasiuni pentru un anume X, sfârşită în mod enigmatic.
            Comentariile autorului din subsolul  paginii dezvăluie identitatea lui X,  fiind vorba de Fred Vasilescu, fiul industriaşului Tănase Vasilescu  Lumânăraru,  diplomat si aviator, tânăr  cu predispoziţie spre viaţa mondenă, personaj ce reprezintă la nivelul  romanului tipul intelectualului.
            Amic cu Fred, Autorul află de la acesta că de la o vreme este  frământat de o problemă care nu-l mai lasă noaptea să doarmă, un adevărat  subiect de roman. Scriitorul îl va îndemna şi pe Fred să scrie şi obţine de la  acesta promisiunea că va reda în scris întâmplările. Astfel, cea mai mare parte  a romanului este cea a jurnalului scris de Fred Vasilescu, care analizează din  perspectivă subiectivă relaţia dintre poetul şi gazetarul George Demetru Ladima  şi actriţa fără urmă de talent, Emilia Răchitaru. În paralel cu prezentarea  acestei relaţii, pe care Fred n-o poate înţelege, cunoscându-i pe amândoi, el  face referire şi la relaţia sa cu doamna T.
            Iubirea lui Fred pentru doamna T.  începuse cu câţiva ani în urmă, când  Fred îi ceruse acesteia să îi mobileze apartamentul, fiind proprietara unui  magazin de mobilă. Treptat, bărbatul intuieşte superioritatea femeii iubite  care îl învaţă să privească lumea dintr-o perspectiva diferită şi îi educă  sensibilitatea. Deşi este evident faptul că o iubeşte cu adevărat, el refuză la  un moment dat să continue relaţia. Motivul real al despărţirii celor doi nu va  fi niciodată cunoscut cititorului tocmai pentru că în romanul modern nicio  explicaţie nu poate fi considerată certă. Poate că  Fred trăieşte un complex de inferioritate al  bărbatului care descoperă că ,,are de a face cu o fiinţă superioară, dar abia  după ce a tratat-o ca pe o fiinţă oarecare” (Ovid S. Crohmălniceanu) sau poate  că intervine vanitatea lui (N. Manolescu), la fel de bine cum poate fi vorba  despre faptul că nu vrea să descopere în doamna T. „o fiinţă reală, comună,  asemenea oricărei Emilii” (G. Călinescu). Jocul supoziţiilor provoacă permanent  imaginaţia lectorului în cazul romanului subiectiv.
            Iubirea dintre Ladima şi Emilia este inclusă în jurnalul lui Fred,  relaţia dintre acesta şi Emilia reprezentând iubirea în ipostaza ei inferioară,  ca o nevoie. Fred ajunge la Emilia într-o după-amiază de august, din  plictiseală, aceasta dându-i să citească scrisorile primite de la Ladima.  Acţiunea oscilează între prezent şi trecut, în funcţie de reacţiile şi memoria  lui Fred. Descoperind tragedia lui Ladima, care iubise cu patimă o femeie  nedemnă de el, Fred se regăseşte pe sine în iubirea pentru doamna T.,  simţindu-şi destinul inexplicabil legat de cel al lui Ladima.
            „Epilogul I” analizează împrejurările morţii lui Ladima. Fred Vasilescu,  impresionat de condiţia omului superior şi neînţeles, încercă să înţeleagă de  ce Ladima a ales sinuciderea. Din nou observăm că apar ca fiind posibile mai  multe motive, adevărul ultim rămâne incert. În opinia Emiliei, Ladima îşi luase  viaţa dintr-un motiv foarte simplu – din mizerie – denotând astfel caracterul  superficial al acesteia. Consemnând şi alte opinii Fred descoperă că pe Ladima  l-ar fi putut împinge la gestul final dragostea fără speranţă pentru doamna T.,  pentru că în buzunarul hainei avea o scrisoare pe care i-o adresase acesteia  sau pierderea credinţei în Dumnezeu.
            În cel de-al doilea epilog al  romanului aflăm că Fred a murit  într-un accident de avion, chiar a doua zi după ce predase manuscrisul romanului  şi după ce îşi lăsase averea prin testament doamnei T. Jurnalul lui Fred ajunge  în cele din urmă în mâinile doamnei T., care încă nu era convinsă de iubirea  lui, considerând că testamentul fusese doar un gest de recunoştinţă. Misterul  morţii lui Fred rămâne neelucidat, romanul având un final deschis. Nu se ştie  dacă a fost vorba de un accident sau de o sinucidere.
            Astfel, romanul poate fi considerat  un roman al comunicării nereuşite,  fiecare personaj fiind şi victimă şi călău, după cum sugerează şi titlul făcând  referire la vechea legendă despre Procust. Fiecare personaj îşi doreşte ca  persoana iubită să fie sau să devină imaginea pe care el însuşi şi-o  construieşte despre iubire.
            Deşi este un roman care vorbeşte aproape exclusiv despre eşecul comunicării,  acest tip de literatură este, paradoxal, un triumf deoarece reprezintă în sine  o comunicare reuşită.
            Fiecare personaj, ca de altfel,  fiecare individ este condamnat să  îşi ducă în eternitate tainele singulare, enigmele individuale nefiind menite  să fie soluţionate.

Rezolvari variante 2009 Limba Romana -Subiectul III -

 

Proba scrisa la limba si literatura romana

Varianta 32

CERINTA: SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
  Scrie un eseu de 2 - 3 pagini despre perspectiva narativa dintr-un text narativ     studiat, apartinand perioadei interbelice, pornind de la ideile exprimate in     urmatoarea afirmatie: „Naratorul este fie un personaj in carne si oase,     cu biografie si psihologie proprie, cu un punct de vedere clar definit asupra     lucrurilor (persoana I ca narator); fie o voce neutra, asemanatoare cu aceea     impersonala, dar care isi insuseste pana la identificare punctul de vedere al     cate unui personaj”. (Nicolae Manolescu, Arca lui Noe).
 
Nota!
In elaborarea eseului, vei respecta structura textului de tip     argumentativ: ipoteza, constand in formularea tezei/ a punctului de vedere cu     privire la tema, argumentatia (cu minimum 4 argumente/ rationamente logice/     exemple concrete etc.) si concluzia/ sinteza. Pentru continutul eseului vei     primi 16 puncte, iar pentru redactarea lui vei primi 14 puncte (organizarea     ideilor in scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 3 puncte;     abilitati de analiza si de argumentare – 3 puncte; ortografia –     2 puncte; punctuatia – 2 puncte; asezarea in pagina, lizibilitatea –     1 punct).
In vederea acordarii punctajului pentru redactare, eseul trebuie sa     aiba minimum 2 pagini.

 Rezolvari variante 2009 Limba Romana -Subiectul III -

 


Alte Lectii din romana

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]