1. Expresii/locuţiunicu verbul "a duce": a duce tot greul; a o duce bine/rău; a-l duce mintea; a duce dorul (cuiva); a duce la bun sfârşit (ceva);

2. Sens conotativ cu "cald" şi "amar": *Ea are un suflet cald. *Purtarea lui mi-a lăsat un gust amar.

3. Ultima interogaţie “Cum o mai duceţi cu fericirea?” se înscrie în originalitatea limbajului artistic propriu lui Marin Sorescu, în care nuanţa uşor ironică se îmbină cu o bonomie plină de delicateţe. Întrebarea banală "cum o mai duceţi" este îmbogăţită semantic prin alăturarea emoţională a cuvântului "fericire", o categorie filozofică profund umană.

4. Semnele de punctuaţie în versul: “Nu, dragă, nu te deranja să mă iubeşti.”; cele două virgule marchează vocativul şi adresarea directă către fată, "dragă", iar punctul semnifică terminarea enunţului.

5. Mărci lexico-gramaticale ale prezenţei eului liric: verbe şi pronume la persoana I singular: "Am zărit”, "m-am născut", "să văd", eu”

6. Tema iubirii; motivul luminii

7. Figura de stil din versul "Iar fata aceea, iată/ Se uită la mine cu sufletul…"; metafora "se uită la mine cu sufletul" sugerează simpatia spontană a fetei pentru eul liric, o atracţie spre comunicare, un flux afectiv sincer, neafectat. Metafora este şi o inedită şi surprinzătoare definiţie a sentimentului de dragoste pură, candidă.

8. Incipitul poeziei exprimă miracolul naşterii, "Am zărit lumina pe pământ", viziune asemănătoare cu filozofia lui Lucian Blaga (la care naşterea este "ieşirea în lumină"). Venirea pe pământ a eului liric are un scop declarat, de un umanism înduioşător, sugerând faptul că-i pasă de oameni: "Şi m-am născut şi eu/ să văd ce mai faceţi". Şirul de interogaţii retorice sunt banale, prozaice, stereotipii ale comunicării între oamenii care, în fond, sunt total dezinteresaţi de răspuns: "Sănătoşi? Voinici?/ Cum o mai duceţi cu fericirea?". De altfel, în realitatea concretă, răspunsurile sunt doar simple automatisme, lipsite de sinceritate şi conţinut, de aceea eul liric consideră că nimeni nu răspunde cu adevărat: "Mulţumesc, nu-mi răspundeţi." Adresarea directă din interogaţii, realizată prin persoana a II-a, sugerează dorinţa de comunicare a eului liric cu lumea înconjurătoare, interesul lui pentru condiţia omului în lume, idei regăsite în mai multe creaţii ale lui Marin Sorescu ("Iona").

10. Titlul “Am zărit lumina” simbolizează, în relaţie cu textul poeziei, intrarea eului liric în lumina ce călăuzeşte către viaţă, interesul său pentru condiţia omului în lume, care se bazează pe o multitudine de întrebări retorice: "Nu am timp de răspunsuri,/ Abia dacă am timp să pun întrebări". Eul liric iubeşte viaţa, "îmi place aici", plină de căldură, de lumină şi de frumuseţe, este încântat de iubire, chiar dacă, uneori, ea este "amară".

10. Trăsături neomoderniste:

- metafore subtile, cu o uşoară ironie bonomă; ("se uită la mine cu sufletul")

- versuri inegale, măsură variabilă: de la 3 la 12 silabe

- absenţa rimei (rimă albă)

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ despre iubire: "Iubirea cheamă iubire şi ea. Nu este atât de important să fii iubit, cât să iubeşti tu - cu toată puterea şi cu toată fiinţa" (C.Brâncuşi)

                Părerea mea despre afirmaţia “Iubirea cheamă iubire şi ea. Nu este atât de important să fii iubit, cât să iubeşti tu – cu toată puterea şi cu toată fiinţa” este că nu reflectă adevărul despre iubire.

                Consider că iubirea nu cheamă iubire. Cei ce se căsătoresc din interes, de exemplu, gândind - ceea ce mulţi cred – cum că iubirea vine cu timpul şi se instalează între cei ce stau împreună, nu vor cunoaşte niciodată iubirea adevărată, ci doar o formă de ataşare, de atracţie falsă. O altă situaţie întâlnită în viaţa reală este atunci când cineva îndrăgostit puternic speră că şi persoana respectivă o să simtă, în cele din urmă, acelaşi sentiment. Niciodată nu se întâmplă astfel, aşa că iubirea nu "cheamă" iubire.

                Despre a doua parte a acestei afirmaţii: “Nu este atât de important să fii iubit, cât să iubeşti tu – cu toată puterea şi cu toată fiinţa”, cred că este într-un fel eronată. Atunci când iubeşti cu toată fiinţa şi cu toată puterea, simţi nevoia să fii, la rândul tău, iubit. Părerea mea este că niciun om nu ar accepta să trăiască alături de cineva care nu-i împărtăşeşte sentimentele şi că .

                Pe de altă parte, adevărul este că nu îţi poţi alege momentul când te îndrăgosteşti şi dacă te copleşeşte acest sentiment, cel mai bun lucru pe care poţi să îl faci este să iubeşti cu toată fiinţa ta şi să nu îţi fie frică de acest simţământ, pentru altfel nu-ţi vei găsi niciodată sufletul pereche.

                În concluzie, iubirea nu cheamă iubire, este important ca cel de care te-ai îndrăgostit să îţi împărtăşească sentimentele, însă trebuie să profiţi de orice ocazie pe care o ai de a te îndrăgosti pentru că altfel, atunci când îţi vei găsi perechea nu vei şti să o preţuieşti şi o vei pierde.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Imaginea familiei, aşa cum este ea reflectată într-o nuvelă studiată:

* "Moara cu noroc" de Ioan Slavici

(Vlad Costică)

© Editura Badea Scoala Superioara Comerciala "Nicolae Kretzulescu"-Bucuresti
Colectiv clasa a XII-a, coordonator prof. Mariana Badea