


Ion Luca Caragiale este unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române, alături de Ion Creanga, Ioan Slavici si Mihai Eminescu. Este autorul nemuritoarelor “Momente şi schiţe”, precum şi a numeroaselor nuvele grupate în fantastice (“La hanul lui Manjoală”), psihologice (“Kir Ianulea”, “O facile de Paşti”) sau realiste (&
Citeşte mai mult 
Ioan Slavici este prozator ardelean, care face parte din familia marilor clasici, alături de Eminescu, Creangă şi Caragiale, creator al realismului social prin volumul “Novele din popor” şi prin romanul Mara, cel mai reuşit dintre cele şapte pe care le scrie, publicat mai întâi în presă în 1894, apoi în
Citeşte mai mult 
Prozator interbelic şi contemporan, personalitate enciclopedică a culturii române şi universale, cunoscut ca cel mai mare istoric al religiilor prin Tratatul de istorie a religiilor, Mircea Eliade este şi autorul unor proze fantastice dintre care amintim nuvelele In curte la Dionis, Pe strada Mântuleasa, Un om mare sau romanul Noaptea de Sânziene.
“La ţiganci” se
Citeşte mai mult 
Liviu Rebreanu, prozator interbelic, este unul dintre scriitorii care impune în conştiinţa literară prin specificul artei sale, ce dezvăluie resorturile interioare ale creaţiei. Dintre romanele sale („Ion”, „Răscoala”, „Pădurea spânzuraţilor”, „Adam şi Eva”), primul se individualizează prin prezentare
Citeşte mai mult 
Liviu Rebreanu, prozator interbelic, este unul dintre scriitorii care impune în conştiinţa literară prin specificul artei sale, ce dezvăluie resorturile interioare ale creaţiei. Dintre romanele sale („Ion”, „Răscoala”, „Pădurea spânzuraţilor”, „Adam ş
Citeşte mai mult 
Variantele 40, 50:
Perspectiva narativă într-o proză realistă/obiectivă/ într-o operă epică
Ion (Liviu Rebreanu)
Apariţia romanului Ion în 1920 reprezintă o dată memorabilă în evoluţia literaturii române: apariţia acestui prim roman realist
Citeşte mai mult 
