Varianta 65
Subiectul I (40 de puncte)
(Ioan Slavici, "Eminescu - Omul")
1. Sinonime: vigoare = forţă, vitalitate; a atinge = a afecta, a leza, a jigni; a fi mãrginit = a fi limitat;
vanitate = orgoliu, ambiţie;
2. Linia de pauză în enunţul „Nenorocirea cea mare a vieţii e – zicea el – sã fii mărginit.” este folositã pentru delimitarea unei incidente, „zice el”.
3. Rolul stilistic al conjuncţiei „însã” din enunţul: „El însã era lipsit cu desãvârşire de ceea ce în viaţa de toate zilele se numeşte egoism….”. Conjuncţia adversativă „însã” are rolul de a sublinia generozitatea şi nobleţea sufletească faţă de alţi oameni, în opoziţie cu nepăsarea faţă de propriile suferinţe şi dureri.
4. Figurile de stil din cele douã structuri lexicale: „munte de om” şi „grădinã de frumuseţe”:
* „munte de om” – hiperbolă;
*„grădinã de frumuseţe” – metaforã.
5. În opinia lui Slavici, Eminescu nu a fost înţeles de contemporani, întrucât aceştia nu erau în stare să despartă opera de viaţa omului, „sã-i pãtrundă firea”, el având o construcţie spiritualã cu totul aparte şi fiind preocupat mai mult de soarta celorlalţi decât de a sa, fără a fi egoist sau vanitos.
6. Poetul considerã ca fiind aspecte negative în lumea sa: „sã fii mărginit, sã nu vezi cu ochii tãi, sã ştii puţine, sã înţelegi rãu, sã judeci strâmb, sã umbli orbecãind prin o lume pentru tine pustie” şi „sã fii nevoit a căuta afarã din tine compensaţiuni pentru munca grea a vieţuirii.”
7. Comentarea afirmaţiei lui Eminescu: „Ceea ce li se poate ierta altora nu pot sã-mi permit eu”. Mihai Eminescu sugereazã ideea cã pentru el nimic nu era mai important decât amorul propriu, el putând înţelege defectele şi greşelile altora, pe care, însã, el nu şi le-ar permite, întrucât nu poate face compromisuri. Afirmaţia sugereazã autocritica asprã pe care Eminescu o dovedea faţã de sine. Eminescu este conştient de genialitatea cu care a fost înzestrat şi considera că nu avea voie sã greşeascã, fiind cel mai aspru critic al sãu.
8. Douã modalitãţi de caracterizare, prezente în textul dat:
- caracterizare directă de către narator: „era de o vigoare trupeascã extraordinarã”, „flãmând, zdrenţuit, lipsit de adãpost şi rãbdând la ger, el era acelaşi om senin şi vecinic voios”;
- indirectã, prin mentalitate/cuvintele personajului: "Nenorocirea cea mare a vieţii e - zicea el - sã fii mărginit, sã nu vezi cu ochii tãi, sã ştii puţine, sã înţelegi rãu, sã judeci strâmb, sã umbli orbecãind prin o lume pentru tine pustie”.
9. Relaţia dintre cei doi scriitori, Ioan Slavici şi Mihai Eminescu, se fundamentează pe o sinceră şi solidă prietenie. Ĩn susţinerea acestei afirmaţii, aduc urmãtoarele argumente: Ĩn primul rând, încã de la începutul fragmentului, Slavici îl admiră pe Eminescu pentru „vigoare trupeascã extraordinarã”, considerându-l o „grădinã de frumuseţe”. Ĩn al doilea rând, din fragmentul dat reiese faptul cã Slavici îl cunoştea pe Eminescu foarte bine, îi ştia firea excesivă şi viaţa mizerã pe care a dus-o: „flãmând, zdrenţuit, lipsit de adãpost şi rãbdând la ger”, dar, în ciuda acestor lipsuri, el era „acelaşi om senin şi vecinic voios”.
10. Trãsãturi ale lui Eminescu – omul. Mihai Eminescu „era de o vigoare trupeascã extraordinarã”, nu era egoist „era lipsit cu desãvârşire de ceea ce în viaţa de toate zilele se numeşte egoism”. Era „senin şi vecinic voios” indiferent de situaţie, era plin de compasiune, „ce-l atingeau pe el erau trebuinţele, suferinţele, durerile ...altora”, iubea adevărul, „nu era în stare sã mintã”, şi era sincer, direct şi deschis în orice situaţie: „în gândul lui cea mai învederată dovadã de iubire şi de stimã era sã-i spui omului şi-n bine şi-n rãu, adevãrul verde-n faţã”.
Subiectul al II lea (20 de puncte)
Scrisoare despre portretul lui Mihai Eminescu realizat de Ioan Slavici, reprodus la Subiectul I:
Pucioasa, 29 iunie 2007 ***
Dragã Vlad,
A trecut mult timp de când nu am mai luat legătura cu tine şi, sincer, îmi pare rãu. Chiar îmi lipsesc discuţiile noastre despre marile personalităţi ale culturii române.
Îţi scriu tocmai pentru că am gãsit de curând o carte în care Ioan Slavici îi face un portret prietenului său, Mihai Eminescu. Acesta îşi aminteşte cã Mihai Eminescu era o fire veselã, deşi a avut o viaţã tristã, accentuând tendinţa acestuia spre excese şi autocriticã necruţătoare.
Eu cred cã Slavici a reuşit sã realizeze un portret destul de realist, punând în evidenţã trãsãturi importante ale lui Eminescu: genialitatea, firea sincerã a acestuia, dăruirea de sine, precum şi deosebirile flagrante dintre el şi ceilalţi oameni. Firea lui miloasã, iertãtoare cu ceilalţi şi intransigentă cu sine m-a impresionat cel mai mult.
Modul în care descrie existenţa precară a lui Eminescu este şocantă, întrucât era mereu flãmând, zdrenţuit, lipsit de adãpost, un geniu ignorat când era în viaţã şi adulat abia dupã ce s-a stins.
Îţi recomand sã citeşti şi tu cartea lui Ioan Slavici, „Eminescu – Omul”, şi să-mi scrii imediat impresiile tale.
Abia aştept sã-ţi aflu părerile…
Cu drag,
Florina
*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.
Subiectul al III- lea (30 de puncte)
Caracteristicile limbajului (expresivitate, ambiguitate, sugestie) într-o poezie studiată, aparţinând direcţiei moderniste:
*"Testament" de Tudor Arghezi
* "Flori de mucigai" de Tudor Arghezi
* "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" de Lucian Blaga
* "Din ceas dedus…" de Ion Barbu
* "Riga Crypto şi lapona Enigel" de Ion Barbu
(Alexandra Elena Chiriţă)