1. Sinonime: solitari = singuratici; simt = observ, percep; apus = asfinţit, amurg; seculari = străvechi, centenari

2. În structura „e-n”, cratima leagă două cuvinte pronunţate fără pauză, înlocuieşte vocala „î” din cuvântul „în” şi menţine măsura versurilor de 8-9 silabe.

3. Derivate cu sufixe: frunziş, scânteietoare, cântătoare, nepieritoare

4. Expresii/ locuţiuni care să conţină cuvântul „soare”: a fi soarele cuiva; a rămâne cu ochii în soare; soare cu dinţi; a sta cu burta la soare; a căuta pete-n soare

5. Valoare expresivă a timpului prezent în versul: ”Mi-aşterne umbra sub picioare”. Prezentul etern (gnomic) al verbului sugerează veşnicia naturii, permanentizarea comuniunii om-natură

6. Mărci lexico-gramaticale ale prezenţei eului liric:

- pronume la persona I: „mi”(mie), „mi”(mei)

- verb la persoana I:”simt”

7. Tema naturii; motivul pădurii

8. Semnificaţia unei figuri de stil în strofa a II a: epitetul „paşii solitari” sugerează sentimentul de solitudine care domină eul liric şi îl face să se simtă nefericit într-o lume superficială, incapabilă să-l înţeleagă.

9. O particularitate a stilului este armonia (muzicalitatea) dată de sonoritatea caldă, firească, ce încântă auzul şi este proprie poeziei

10. Ultima strofă a poeziei macedonskiene, „Rondelul coroanelor nepieritoare”, compune tabloul pădurii în amurg, cu sugestie către tristeţea eului liric. Imaginea vizuală ”Aleea e-n apus de soare” capătă valenţe hiperbolice, cromatica roşietică a apusului fiind imaginată ca "flăcări tot mai tari". Răsfrângerea amurgului în sinele poetic sugerează veşnicia naturii, idee ilustrată de epitetul "copacii seculari" şi metafora "coroane-n veci nepieritoare". Se remarcă muzicalitatea interioară a versurilor, dată de versul-refren care accentuează şi tema poeziei şi care este specific poeziei cu formă fixă numită rondel.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ despre punctualitate: „Nu foloseşte la nimic alergatul, trebuie să porneşti la timp.”(La Fontaine)

Orice ne-am propune în viaţă, trebuie să fie realist, să ne gândim dacă într-adevăr avem şanse să ajungem unde ne dorim sau nu. Când ne stabilim adevăratul ideal, trebuie să profităm de orice şansă ivită la timpul potrivit, nu mai devreme, nu mai târziu. Iată de ce voi aduce argumente în favoarea afirmaţiei lui La Fontaine: "Nu serveşte la nimic alergatul, trebuie sa porneşti la timp”.

În primul rând, luând afirmaţia ad literam, aceasta este cât se poate de corectă: un atlet, oricât de bun ar fi, nu ar reuşi să recupereze un avans al concurenţilor dacă nu ar porni odată cu ei, pentru că ei îl vor şti acolo, în spate, şi vor sprinta mai mult ca să nu fie ajunşi. Oricât se va strădui, atletul întârziat nu va ajunge în faţa plutonului.

În al doilea rând, sensul conotativ al afirmaţiei este la fel de adevărat. Când încercăm să obţinem ceva, trebuie să sesizăm timpul potrivit pentru a reuşi şi pentru a nu pierde timpul preţios pe care nu îl căpătăm înapoi. Spre exemplu, dacă cineva doreşte să devină un pianist profesionist, trebuie să se apuce de studiat şi să repete zilnic, ore întregi, de la o vârstă fragedă, deoarece performanţa presupune "să porneşti la timp" în cursa artei.

În concluzie, afirmaţia „Nu foloseşte la nimic alergatul , trebuie să porneşti la timp” este întru totul adevărată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Particularităţi de realizare a unui personaj dintr-o nuvelă psihologică studiată (caracterizarea personajului):

* Ghiţă din nuvela "Moara cu noroc" de Ioan Slavici

* Stavrache din nuvela "În vreme de război" de I.L.Caragiale

(Daniela Pandelea )

© Editura Badea Scoala Superioara Comerciala "Nicolae Kretzulescu"-Bucuresti
Colectiv clasa a XII-a, coordonator prof. Mariana Badea