1. Expresii/locuţiuni cu substantivul "faţă": a face faţă cuiva, faţă-n faţă, faţă de masă, a-i lua faţa; faţă bisericească; a fi de faţă; faţă acră;

2. Antonime: se îmbină ≠ se dezbină;

3. Sens conotativ "lumina": *Lumina razelor unei noi iubiri îmi încălzeşte sufletul. *Mi-era drag ca lumina ochilor.

4. Câmpul semantic al "apei": "lac", "rouă", "prund"

5. Verbul la gerunziu “suind” din strofa a doua a poeziei exprimă mişcarea continuă a astrului tutelar al Universului, sugerând totodată şi lumina ei misterioasă care proiectează difuz contururile lucrurilor, "lungind" umbrele lor negre.

6. Tema naturii; motivul lunii

7. Figuri de stil în versurile "Zugrăveşte umbre negre/ Pe linţolii de zăpadă":

- “linţolii de zăpada” – metaforă

- “ umbre negre” – epitet cromatic

8. În strofele a patra şi a cincea se îmbină armonios natura terestră -“apă, dumbravă şi pădure”- cu spaţiul cosmic -“stelele”-, ambele fiind motive romantice tipic eminesciene. Spaţiul cosmic este conturat prin cadrul nocturn, în care motivul romantic al stelelor participă direct la trăirile eului liric. În strofa a patra predomină personificarea naturii: “Lin prin iarbă scotoceşte/ Apa-n prund şi-n pietricele”, “Florile surâd în taină”, precum şi verbele la prezent “scotoceşte”, “surâd”, care permanentizează admiraţia emoţională a poetului, a cărui prezenţă este semnalată de interogaţia retorică: “Oare ce-or surâde ele?”. În strofa a cincea, “lacul, dumbrava şi pădurea”, care alcătuiesc natura terestră, sunt umanizate “şi-s cu neguri îmbrăcate/ Lac, dumbravă şi pădure”, ceea ce ilustrează participarea afectivă a naturii în concordanţă cu singurătatea, tristeţea eului poetic. Cadrul nocturn intensifică aceste sentimente: “Stelele palid tremurânde/ Ard prin negurile sure”. În cele două strofe sunt prezente imagini vizuale şi motorii: “Lin prin iarbă scotoceşte / Apa-n prund şi-n pietricele”, “Stele palid tremurânde/ Ard prin negurile sure”, care compun cadrul natural, îmbinând planul terestru cu cel cosmic.

9. Titlul poeziei “Luna iese dintre codri” este o imagine vizuală şi motorie care ilustrează un fenomen al naturii şi momentul înserării. “Luna” este un motiv romantic tipic eminescian, fiind astrul tutelar şi martor al sentimentelor poetului. Atât în titlu cât şi în textul poetic sunt îmbinate cele două planuri: planul uman-terestru reprezentat de “codri” şi planul universal – cosmic reprezentat de “lună”. Sosirea nopţii exprimată în titlul poeziei îi provoacă eului liric starea de nelinişte, teamă, tristeţe, sentimente redate de natura armonizată cu trăirile interioare ale poetului: “norii/ Lin se-mbină, se dezbină”- neliniştea, “Înfăşat în întuneric/ Eu nu văd, nu aud şoapte.”- teama, “Ah, mă simt atât de singur!”- tristeţea şi solitudinea.

10. Poezia “ Luna iese dintre codri” aparţine romantismului, deoarece contemplarea naturii se concretizează prin descrierea peisajelor: “luna iese dintre codri”, “Lin prin iarbă scotoceşte/ Apa-n prund şi-n pietricele”, “Şi-s cu neguri îmbrăcate/ Lac, dumbravă şi pădure”, acordă o importanţă deosebită sentimentelor, cu predilecţie trăirilor interioare intense care sunt în perfectă armonie cu peisajul naturii. Ultima strofă ilustrează această trăsătură pentru că poetul se simte singur, natura fiind în armonie deplină cu acest sentiment tocmai prin faptul că este noapte: “ Înfăşat în întuneric,/ Eu nu văd, nu aud şoapte./ Ah, mă simt atât de singur!/ Este noapte, noapte, noapte.”

Subiectul al II- lea (20 de puncte)

Text argumentativ despre familie: “Prin familie viaţa individului se eternizează. Precum se cufundă în trecut prin strămoşii săi, aşa ia în stăpânire viitorul prin descendenţii săi.” (Paul Doumer, "Cartea copiilor mei")

Dacă ar fi să găsesc o definiţie pentru cuvântul “eternitate”, aş gândi la un loc trecutul, prezentul şi viitorul. De aceea, sunt de acord cu afirmaţia: “Prin familie viaţa individului se eternizează. Precum se cufundă în trecut prin strămoşii săi, aşa ia în stăpânire viitorul prin descendenţii săi”.

Cel mai concret exemplu prin care se poate demonstra acest lucru este fiecare dintre noi. Dacă ne privim în acest moment, realizăm că marcăm prezentul, dacă ne gândim la trecut ne dăm seama că acesta este reprezentat de strămoşii noştri, iar dacă ne gândim la viitor, evident descendenţii sunt aceia care îl formează.

Nu consider că o familie trebuie să fie alcătuită numai din persoane care sunt rude, ci, după părerea mea, şi un popor poate fi considerat o familie, astfel cred că poporul român este o familie. De aici pot deduce că şi viaţa mea se eternizează prin strămoşi în trecut, iar prin urmaşi în viitor. De altfel, Tudor Arghezi susţine aceeaşi idee a rădăcinilor strămoşeşti şi a viitorimii în poezia "Testament".

Familia a căpătat, cu vremea, un alt înţeles, altă percepţie, aceea că reprezintă principalul nucleu fără de care o societate nu ar putea exista. Desigur nu pot afirma că este greşită şi nu o pot contesta, însă cred că, de-a lungul timpului, cuvântul “familie” şi-a pierdut adevăratul simbol pentru omenire.

În concluzie, îmi păstrez opinia că, mai întâi de toate, familia înseamnă strămoşii, noi şi urmaşii noştri, ea reprezintă atât trecutul, prezentul cât şi viitorul oricărui individ.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Instanţele comunicării narative într-un roman de tip subiectiv studiat:

* "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" de Camil Petrescu

* "Patul lui Procust" de Camil Petrescu

* "Maitreyi" de Mircea Eliade

(Georgiana Petroiu)

© Editura Badea Scoala Superioara Comerciala "Nicolae Kretzulescu"-Bucuresti
Colectiv clasa a XII-a, coordonator prof. Mariana Badea