1. Polisemia verbului "a ploua": *Plouă continuu de trei zile. *A început să plouă cu bani peste el.

2. Rolul virgulelor în prima strofă:

- în versul "Numai eu, străinul,", virgulele delimitează atributul apoziţional "străinul", care explică cine sunt "eu"

- marchează o enumeraţie de propoziţii eliptice de predicat, coordonate copulativ prin juxtapunere, adică prin virgulă.

3. Anacolut: "Numai eu, străinul,-/[…]/ amintirea lor mi se dăruie pentru totdeauna" (ar fi trebuit: Numai mie amintirea lor mi se dăruie)

4. Locuţiunea conjuncţională "ca şi cum" are rol comparativ şi sugerează contopirea eului liric cu natura universală

5. Mărci lingvistice al prezenţei eului liric:

- pronumele la persoana I: “eu”, "mea", "noi", "mi"

- verbele la persoana I “sunt”, "participăm", "să nu mă suprim", "aş fi mort"

6. Tema vieţii şi a morţii; motivul străinului/ călătorului

7. Eul liric face referire la cei trei navigatori şi exploratori ca simboluri ale strălucirii existenţe umane ("cer cu doi sori"), evidenţiind înclinaţia sa către căutare, către călătorie în cunoaştere: Columb, Magelan şi Nansen

8. Alternanţa "noi" - "eu" ilustrează relaţiile de opoziţie între condiţia umană în general şi identificare sinelui poetic, prin particularizarea propriilor aspiraţii şi prin autocunoaştere: "Numai eu, străinul".

9. Comentarea versurilor: "Sunt pasăre cu patru aripi,/ cămilă fără cocoaşă,/ cer cu doi sori,-/ şi nor care plouă pe mare…": Versurile sugerează o autoportretizare spirituală a eului liric, printr-un şir de metafore transparente, în care cuvântul-material specific liricii stănesciene defineşte sinele poetic. Asemănarea cu elementele-simbol ale Universului este sugestivă prin ignorarea însuşirilor definitorii ale acestora, adică păsărea fără aripi, cămila fără cocoaşă, sugerând unicitatea eului liric în condiţia generală a umanităţii ("singura viaţă mare/ la care noi participăm"). Frumuseţea spirituală este eternă şi aparţine Cosmosului, în care eul liric se integrează până la identificare: "cer cu doi sori/ şi nor care plouă pe mare…".

10. Caracteristici ale neomodernismului:

– ambiguizarea limbajului artistic;

- manifestarea reflecţiei filozofice

- scrierea cu literă mică la începutul unor versuri din poezie sugerează continuitatea ideilor exprimate anterior, procedeu prozodic numit ingambament ("scindare a unei unităţi lexico-sintactice prin dispunerea ei în versuri diferite"- "Dicţionar de ştiinţe ale limbii", Ed.Nemira)

ingambamentul -

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ despre condiţia femeii: "Nu există în largul lumii un drum mai plin de emoţii, de neprevăzut, de lucruri uimitoare decât sufletul unei femei." (Camil Petrescu)

                Sunt de acord cu afirmaţia lui Camil Petrescu, aceea că “nu există în largul lumii un drum mai plin de emoţii, de neprevăzut, de lucruri uimitoare decât sufletul unei femei.”

                În primul rând, o femeie este foarte sensibilă şi emotivă. Ea reacţionează în toate situaţiile sentimental, fără să facă distincţie între fapte mai mult sau mai puţin semnificative.

                Niciodată nu ştii ce-i în sufletul unei femei şi de aceea ea este mereu surprinzătoare. Un exemplu edificator ar fi Otilia din romanului lui George Călinescu, "Enigma Otiliei". Eroina este întocmai tipul feminităţii, un amestec fascinant de candoare şi siguranţă de sine, între sentiment şi raţiune.

                În concluzie, Camil Petrescu a făcut o afirmaţie general-valabilă în orice epocă sau societate, femeia rămânând o enigmă, un mister al sufletului omenesc.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Evoluţia unui cuplu* de personaje (pereche formată din persoane de sex opus), dintr-un roman studiat, aparţinând perioade de până la al Doilea Război Mondial:

* Felix Sima şi Otilia Mărculescu, din romanul "Enigma Otiliei" de George Călinescu

(Mircea Popa)

© Editura Badea Scoala Superioara Comerciala "Nicolae Kretzulescu"-Bucuresti
Colectiv clasa a XII-a, coordonator prof. Mariana Badea