Primul-ministrul Emil Boc, ministru interimar al Educaţiei, Cercetării şi Inovării, a anunţat modificarea calendarului pentru examenul de bacalaureat din 2010 după ce s-a consultat cu o parte din absolvenţii de clasa a XII-a. Acesta a declarat: "Am ales o formulă puţin mai aerisită şi nu îngrămădită a planificării probelor, atât a celor de la sfârşitul clasei a XII-a, din luna iunie-iulie, cât şi a probelor de competenţă care se susţin pe parcursul anului şcolar. De asemenea, am ţinut cont de faptul că sunt probe de competenţe care nu au existat până în momentul de faţă. Aceste certificate de competenţă în limba română, de comunicare, competenţe digitale şi competenţe în limba străină sunt după un format nou şi eu voi respecta viziunea vechiului ministru al Educaţiei Naţionale, chiar dacă există unele probleme legate de implementarea efectivă, ţinând cont de faptul că, elevii nu au învăţat, în şcoală, pe baza unor programe şcolare care vizau formarea de competenţe, iar acum, examenele care sunt prevăzute la sfârşitul clasei a XII-a mută accentul pe evaluarea competenţelor." [...]Citeşte tot comunicatul de presă PROBELE ORALE SE VOR SUSŢINE CU O LUNĂ MAI TÂRZIU:
Elevii se vor înscrie în intervalul 14 - 18 decembrie 2009 pentru prima sesiune a examenului de bacalaureat 2009-2010.
Probele orale se vor sustine începând cu 15 februarie 2010:
15 - 17 februarie 2010 - prima proba (proba A): evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana
17-19 februarie 2010 - a doua proba (proba B): evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna
19 – 29 aprilie 2010 - a treia proba (proba D): evaluarea competentelor digitale
31 mai – 4 iunie 2010 - a patra proba (proba C): evaluarea competentelor lingvistice intr-o limba moderna