Fântâna dintre plopi
de Mihail Sadoveanu
Povestirea este o specie a genului epic, în proză, limitată la relatarea unui singur fapt.
Trăsături:
- ca întindere, este mai amplă decât schiţa şi mai redusă decât nuvela;
- naratorul este implicat ca participant sau ca martor;
- relatarea se face, de cele mai multe ori, la persoana I;
- presupune o atmosferă propice depănării amintirilor;
- timpul evocat este istoric sau mitic;
- interesul se manifestă mai mult pentru situaţia narată, decât pentru personaj;
- desfăşurarea acţiunii este mai destinsă decât în nuvelă.
Povestirea „Fântâna dintre plopi” face parte din volumul „Hanu-Ancuţei” de Mihail Sadoveanu,
apărut în 1928.
Volumul conţine nouă povestiri relatate într-un singur loc, la Hanul Ancuţei, de către ţăranii moldoveni care poposesc aici, fiind ei înşişi participanţi sau martori ai evenimentelor narate(“Iapa lui Voda”, “Haralambie”, “Balaurul”, “Fantana dintre Plopi”, “Cealalta Ancuta”, “Judet al sarmanilor”, “Negustor lipscan”, “Orb sarac”, “Istorisirea Zahariei fantanarul”).Ritualul ce se desfăşoară la han este acelaşi în cele nouă povestiri: lăutarii cântă între două povestiri, iar înaintea fiecăreia se creează un moment de linişte, o atmosferă de vrajă şi suspans; Ancuţa aduce pui traşi pe ţiglă şi plăcinte; se bea vin vechi în căni noi după ce au fost sparte cele vechi.
Aşadar, HA este o povestire în ramă pt ca cele 9 povestiri de sine stătătoare sunt încadrate într-o altă naraţiune, prin procedeul inserţiei, care utilizează formule specifice.
Instanţele narative
Există un povestitor al naraţiunii-cadru care asistă ca martor la seara de la han, devenind ascultător al fiecărei povestiri. Prezenţa sa este redată prin utilizarea persoanei I în naraţiune şi conferă iluzia autenticităţii. Această voce narativă este cea delegată de autor spre a-l reprezenta, fapt care îl face pe criticul N. Manolescu să afirme: „Vocea anonimă care înfăţişează obiceiurile de la Han, la începutul cărţii, este a autorului”.
Ceilalţi naratori, personaje în naraţiunea-cadru şi, pe rând, ascultători, au în povestirile relatate de ei roluri diverse: narator-martor, personaj –narator. Ei aparţin unor categorii sociale diferite: comisul Ioniţă [Iapa lui Vodă), călugărul Gherman (Haralambie), moş Leonte Zodierul (Balaurul), căpitanul de mazili Neculai Isac (Fântâna dintre plopi), Ienache Coropcarul (Cealaltă Ancuţă), ciobanul (Judeţ al sărmanilor), negustorul Dămian Cristişor (Negustor lipscan), orbul/ rapsod şi calic orb (Orb sărac), mătuşa Salomia şi Zaharia fântânarul (Istorisirea Zahariei făntănaru).
Indicii spaţio-temporali
Spaţiuleste fixat la începutul volumului, la Hanu-Ancutei, “care nu era han, era cetate”,. Aşezat la răscruce de drumuri (destine), hanul este un loc de petrecere, ocotitor ca o cetate şi cunoscut călătorilor din vremurile vechi, ale celeilalte Ancuţe. Valoarea simbolică a hanului este aceea a unui centru al lumii, loc de întâlnire a diferitelor destine şi poveşti ale unor oameni din diverse straturi sociale. Zidurile hanului-cetate au valoarea simbolică a graniţelor între lumea realului şi lumea povestirii. El este cadrul unora dintre întâmplările relatate şi are chiar rolul unui personaj ce rezonează la trăirile povestitorilor: „îl simţise şi hanul - căci se înfiora prelung".
Timpul este mitic, asfel, naratorul plaseaza povestile “candva demult”, “intr-o toamna aurie “, “in anul cand au fost ploi naprasnice de Sant-ilie si spuneau oamnii ca au vazut balaur negru deasupra Moldovei”.Indicii fabulosi prezenti au rolul de a introduce lectorul in atmosfera de poveste, ruptă de contingent , departe de timpul profan al prezentului.
A patra povestire, “Fantana dintre plopi”, are ca temă iubirea tragica, materializata prin suferintă si sacficiu in numele dragostei.
Titlulare conotaţii erotice, vitale şi tanatice: plopii, arbori funeşti inconjoară o fantana, simbol al vietii, fertilitatii in care isi gaseste sfarsitul o tanara fata, dragostea capitanului Isac .
Rama prezintă imaginea hanului sub lumina aurie a soarelui în asfinţit şi pe Ancuţa, care aprinde focul în vatra magică, pregătind cadrul unei noi poveşti.
Oamenii de la han zăresc pe drumul pustiu un călăreţ care venea parcă din adâncul timpului trecut. Ajungând la han, drumeţul cărunt, cu mustăcioară tunsă şi barbă rotunjită, se dovedeşte a fi căpitanul Neculai Isac, vechi prieten al comisului Ioniţă.
Îndemnat de prietenul regăsit, Neculai Isac narează o dramă petrecută în tinereţe, o aventură de dragoste, în urma căreia a pierdut ochiul drept. Această povestire în povestire respectă toate momentele subiectului, iar naraţiunea la pers. I implică două planuri: - reprezentarea evenimentelor trăite în tinerţe (timpul narat) şi analiza faptelor din perspectiva maturităţii (timpul naraţiunii).
Expoziţiuneapovestirii fixeaza timpul “acum doua zeci si cinci de ani”, locul”tot aici, la han” si un succint portret al protagonistului “om buiac si ticalos”, “umblam si negutam vinuri”. Pe când ducea butoaie cu vin spre ţinutul Sucevei, într-o toamnă, tânărul poposise la Hanu-Ancuţei.
Intriga Într-o zi, întâlneşte un grup de ţigani care încercau să prindă peşte. O fată de optsprezece ani, cu fustă roşie, pe nume Marga, îl tulbură peste măsură. Înconjurat de întreaga ceată, el aruncă câte un ban de argint fetei şi unui ţigan bătrân, Hasanache, care se interesează de drumurile boierului.
Desfăşurarea acţiuniiva urmari povestea de dragoste dintre Neculai si Marga : -apariţia fetei, a doua zi de dim la han-intalnirea amoroasa de la “fantana dintre plopi”, -promisiunea lui Isac de a se intoarce de dragul fetei, a doua intalnire a lor si destainuirea fetei indragostite ca de fapt, fusese folosita ca momeala de catre rudele ei pentru a-l atrage in cursa si a-l jefui pe negustor.
Punctul culminantActiunea atinge punctul culminant in momentul luptei dintre Niculae Isac si tigani, in cursul careia isi pierde si un ochi .
Marga îl aşteaptă neliniştită în întuneric şi, în timp ce el o ajută să îmbrace blăniţa, fata îi destăinuie că unchiul Hasanache o pusese să îl atragă în locul acela pustiu. Hasanache şi doi fraţi ai săi plănuiau să îl ucidă ca să îi ia banii. Când îşi dă seama că aceştia o auziseră, Marga îl îndeamnă să fugă, cu glasul încărcat de groază. În lupta cu atacatorii, Neculai îşi pierede un ochi, dar reuşeşte să îl împuşte pe unul dintre ei, în timp ce câinele său, Lupei, îl „rupea pe celălalt”.
DeznodământulIi infrange pe pradatori, dar acestia o omorasera deja pe Marga.
Cu ochiul teafăr, zăreşte lumina de la han şi începe să strige cu disperare. Oamenii de la han ies cu făclii şi pornesc cu toţii înapoi. Pe colacul fântânii lucea sânge proaspăt, semn că ţiganii omorâseră fata pentru că îi trădase şi o aruncaseră în fântână.
Ascultătorii acestei groaznice istorisiri rămaseră „tăcuţi şi mâhniţi”. Fântâna nu mai exista, se dărâmase „ca toate ale lumii”.
Episodul final are ca simbol cenuşa („Focul se stinsese”) sugerând timpul intrat în amintire şi imaginea lui Neculai Isac care „privea ţintă în jos, în neagra fântână a trecutului”.
Caracterizarea personajelor:
Neculai Isac este „un om ajuns la cărunţeală, dar care se ţinea drept şi sprinten pe cal”, „cu mustăcioară tunsă şi barba rotunjită, cu nas vulturesc şi sprâncene întunecoase”, cu ochiul drept „stâns şi închis”. Este o figură de legendă, venind parcă din alte timpuri, de pe depărtate tărâmuri.
În vremea tinereţii apare ca un om întreprinzător, dovadă fiind afacerile sale. Cu toate acestea, are defectele specifice vârstei: neştiinţa, lipsa experienţei de viaţă şi nesocotinţa. Se îndrăgosteşte aproape instantaneu de ţigăncuşă, pe care o tratează ca pe o fiinţă egelă şi o respectă, vorbindu-i ales.
Este răzbunător şi iscusit în luptă, reuşind să facă faţă grupului de ţigani care încercase să îl prade.
Margaeste o adolescentă de 18 ani, obligată de conducătorul şatrei să minimizeze dragostea, pe care nu o trăise niciodată, faţă de cei care îi erau impuşi ca parteneri de o clipă.
Frumoasă şi atrăgătoare, fusese destinată de Hasanache să-i atragă cu farmacele ei pe călătorii bogaţi care poposeau la han, pentru a fi mai uşor atacaţi şi deposedaţi de bani ori de bunuri.
Deşi este o fată simplă, Marga suferă din pricina condiţiei sale de obiect erotic, folosit în scopuri criminale sau de jaf, dar o acceptă de teamă şi îi dispreţuieşte pe cai care o vând şi pe cupărătorii de ocazie.
Totuşi, Marga se îndrăgosteşte de Neculai Isac care o respectă şi nu o jigneşte cumărându-i intimitatea. Pentru întâia oară, fata se revoltă împotriva condiţiei sale şi nu mai acceptă să fie complice la acte ruşinoase.
Ea simte nevoia să se devoteze omului iubit, să îl ocrotească, avertizându-l să îşi apere viaţa, în ciuda consecinţelor de care era perfect conştientă.
Fântâna dintre cei patru plopi (care simbolizează crucea) devine loc al iubirii şi al morţii., în amintirea de neşters a unei femei deosebite şi a devotamentului ei absolut în numele dragostei.
Limbajul artistic: se caracterizează prin oralitate. Farmecul zicerii este dat de prezenţa cuvintelor populare, a arhaismelor şi regionalismelor, folosite cu naturaleţe.
Figurile de stil apar cu moderaţie, conferind stilului sobrietate.
Concluzie: „Fântâna dintre plopi” este povestire deoarece este o naraţiune subiectivizată, relatarea se face din unghiul naratorului, implicat ca protagonist al întâmplării. Este o poveste de dragoste din tinereţe care are ca scop reînvierea unei lumi apuse. Accentul este pus pe întâmplări şi situaţii, de unde caracterul etic al povestirii.
