S (Sens - Specii - Stilul - Subiectivitatea - Suprapersonajul)





S

Scena realizeaza coincidenta celor doua temporalitati, a discursului si a istoriei, prin stil direct.

Scrierea corecta presupune recunoasterea sistemului grafic prin care sunt transcrise sunetele, a semnelor de ortografie si de punctuatie, precum si a regulilor dupa care functioneaza acestea.

Sensul conotativ este sensul secundar al cuvantului, actualizat in contexte diferite si in functie de situatia de comunicare, de educatia si de cultura emitatorului si a receptorului. Conotatiile pot fi:

  • tematice - care dezvolta o tema (timpul, calatoria, jocul, privirea);
  • de caracterizare - pot descrie un personaj (portret, statut social, profesie), pot sugera atmosfera (antica, medievala, decadenta), culoarea locala, o anumita tara sau zona;
  • de apreciere pot fi elogioase, critice, satirice, ironice, periorative;
  • culturale - fac aluzie la alte texte, la alte arte, la alte culturi.

Sensul denotativ este sensul principal al cuvantului, este un sens explicit, constant si obiectiv, inteles la fel de catre toti vorbitorii limbii. Este si primul sens indicat in articolul de dictionar.

Sincretismul de limbaje permite comunicarea simultana prin mai multe limbaje, datorita prezentei destinatarului in acelasi timp si spatiu cu emitatorul mesajului. Limbajul verbal poate fi insotit si de limbaje nonverbale - gestica, mimica, miscare, muzica.

Spatiul romanesc - literatura cunoaste doua tipuri fundamentale de spatiu - spatiul inchis si spatiul deschis, dar si combinarea lor, un spatiu ambiguu, ambivalent.
Spatiul inchis poate fi: odaia, casa, castelul ori cetatea, satul sau orasul, etc. si are semnificatii mergand de la siguranta, protectie, intimitate, pana la claustrare, angoasa, moarte.
Spatiul deschis in contrast cu primul: piata publica, gradina, padurea, campul de lupta, traseul calatoriei, taramul exotic, etc. Ele se asociaza cu dorinta de evadare, eplorare, etc.

Speciile care preceda romanul si contribuie la aparitia lui in cultura europeana sunt:

  • epopeea, in antichitatea greaca si romana: Iliada si Odiseea de Homer, Eneida de Vergiliu;
  • romanele grecesti si latine: Daphis si Chloe de Langos, Etiopicele de Heliodor, Magarul de aur de Apuleius;
  • romanele cavaleresti din ciclul Mesei Rotunde: Cavalerul Lancelot, Perceval de Chretien de Troyes, Tristan si Isolda.

Specia reprezinta o subdiviziune a genului literar; ficare gen se exprima printr-o varietate de specii care presupun incadrarea intr-o serie de norme si de conventii. Aceste conventii nu sunt eterne, constituirea lor fiind rezultatul unei revolutii in timp.

Stilul direct - discursul retoric este unul din primele procedee prin care naratiunea:

  • iese din relatarea in stil indirect;
  • introduce in text planul personajului;
  • are, de obiciei, marcile formale ale unei exprimari orale adresate: constructii retorice (interogatii, exclamatii, imprecatii), fraze scurte sau eliptice, aluzia, livrescul, enumeratia, etc.

Stilul indirect liber este considerat o varianta a vorbirii indirecte care consta in reproducerea spuselor cuiva, fara dependenta lor de un verb al declaratiei sau echivalent al acestuia si fara element de relatie; intr-o naratiune stilul indirect liber face posibila interferenta dintre vorbirea personajului si a naratorului.
Stilul indirect liber imprumuta si asociaza elemente si din vorbirea directa si din vorbirea indirecta, timpurile verbale si pronumele personale sunt folosite ca in vorbirea indirecta, lipsind relatia de subordonare printr-o completiva. Este o modalitate de reproducere a vorbirii si nu trebuie confundat cu monologul interior.
Prin folosirea lui se obtine:

  • o reproducere a unei presupuse replici a unui personaj;
  • o relatare (tot de catre autor) a unei suite de reflectii ale personajului, situatie in care se aproprie, functional, de monologul interior, de care se deosebeste formal (prin folosirea exclusiv a persoanei a III-a)

Stilul indirect folosit in nuvela istorica pentru a crea admosfera de epoca si culoarea locala reprezinta pauze necesare (portrete si descrieri de interioare, ceremonii, etc.). Acestea pot fi realizate la fiecare nivel al limbii:

  • la nivel fonetic, ortografic si de punctuatie: abundenta virgulelor cerute de apozitii si enumeratie, juxtapunere;
  • la nivel lexico-semantic:

cuvantul cu frecventa maxima;
retele lexicale (fizionomie, vestimentatie, cromatica);

  • la nivel morfo-sintactic:

grupurile nominale (substantiv si adjectiv);
sintaxa frazei finale generatoare de ambiguitate;

  • la nivel stilistic: figuri de stil, figuri de constructie.

Subiectivitatea - noua strctura presupune accentul pus pe subiectivitate din care deriva importanta perspectivei actoriale.
Ex.

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu.

Suprapersonajul este o realitate cu functie simbolica (un loc, un eveniment, un obiect), cu valoare centrala in opera literara; determina actiuni importante si se afla in relatie cu personajele principale carora le configureaza destinul.
Ex. Catedrala din romanul Notre Dame de Paris, groapa din romanul Groapa de Eugen Barbu, palatul domnesc din nuvela Doamna Chiajna de Al. Odobescu.

Alte Lectii din romana

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]