Gorunul de Lucian Blaga Poezia modernista - particularitati ale unui text poetic studiat, apartinand lui Lucian Blaga

Poezia modernistă (trebuie să demonstraţi modernismul în poezie sau particularităţi ale unui text poetic studiat, aparţinând lui George Bacovia sau lui Lucian Blaga. ), puteți alege Eu nu strivesc
corola de minuni a lumii dar şi Gorunul de Lucian Blaga 

Cerință Subiectul al III-lea, proba scrisă a examenului de Bacalaureat Limba și Literatura Română: (particularităţi text poetic, aparţinând lui George Bacovia sau lui Lucian Blaga)

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularităţi ale unui text poetic studiat, aparţinând lui George Bacovia sau lui Lucian Blaga.

• Subiectul al III-lea Rezolvari Teste de Antrenament Limba si Literatura Romana Bac

 

Poezia Gorunul de Lucian Blaga În limpezi depărtări aud din pieptul unui turn cum bate ca o inimă un clopot şi-n zvonuri dulci îmi pare că stropi de linişte îmi curg prin vine, nu de sânge. Gorunule din margine de codru, de ce mă-nvinge cu aripi moi atâta pace când zac în umbra ta şi mă dezmierzi cu frunza-ţi jucăuşă? O, cine ştie? - Poate că din trunchiul tău îmi vor ciopli nu peste mult sicriul, şi liniştea ce voi gusta-o între scândurile lui o simt pesemne de acum: o simt cum frunza ta mi-o picură în suflet - şi mut ascult cum creşte-n trupul tău sicriul, sicriul meu, cu fiecare clipă care trece, gorunule din margine de codru.

 

Lucian Blaga Gorunul
            Poezia "Gorunul" este o elegie filozofica si face parte din volumul de debut al lui Lucian Blaga, "Poemele luminii" (1919), in care temele predominante sunt iubirea, natura, moartea. 

            Tema poeziei este ilustrata de meditatia poetului asupra mortii, pe care o percepe nu ca pe un final implacabil si neasteptat, ci ca pe o "mare trecere" intr-o alta stare spirituala, care se apropie pe masura ce viata aluneca treptat spre neant. Presimtirea mortii este o componenta a vietii si se dezvaluie progresiv pe parcursul poeziei, ceea ce releva lirica expresionista in care se inscrie creatia lui Lucian Blaga.
            Ideea poetica exprima senina detasare, linistea filozofica, meditativa, cu care Blaga isi contempla curgerea lenta a vietii in nefiinta.

            Sursele de inspiratie ale poeziei "Gorunul" se afla in mitologia universala, folclorul national si literatura culta.
            In mitologie, gorunul este arborele cosmic, ce simbolizeaza un spatiu de comunicare intre Cer, Pamant si Infern, pe care Mircea Eliade il considera "axis mundi" si apreciaza - in studiul "Sacru si Profan" -ca, la Blaga, "Imaginea arborelui n-a fost aleasa numai pentru a simboliza Cosmosul, dar si pentru a exprima viata, tristetea, nemurirea, intelepciunea". Marin Mincu subliniaza ideea ca gorunul este un copac sacru, un "simbol al mortii si totodata al perenitatii", facand referiri la gorunul Iui Horia, "aflat nu departe de mormantul altui erou, Iancu". N. Balota spune ca acest arbore totemic al vegetatiei carpatine -gorunul - semnifica in mitologie "trecerea din realitatea timpului in eternitatea Universului prin sentimentul mortii".
            In ceea ce priveste sursa folclorica, poezia lui Blaga a fost asemanata, ca punct de plecare, cu balada "Miorita", unii critici considerand ca esenta ambelor creatii consta in atitudinea omului de a-si accepta moartea cu detasare, ca pe un dat firesc al existentei. Totusi, seninatatea ciobanasului in fata mortii este o stare asumata cu intelepciune, considerand ca moartea este singurul final al vietii, pe cand linistea ce "picura" in sufletul poetului Blaga este dobandita prin meditatia profund filozofica asupra existentei spirituale a omului, ca parte componenta a Universului. Testamentul ciobanasului este o decizie luata din cauza amenintarii cu moartea iminenta, pe cand Blaga presimte sfarsitul ca pe o ipoteza existentiala, contempland imaginea sicriului in trunchiul gorunului.

            Din literatura culta, cea mai apropiata elegie asemuita cu
"Gorunul" lui Blaga este "Mai am un singur dor" de Mihai Eminescu, criticii literari remarcand in primul rand tema comuna celor doua poezii, viziunea filozofica a vietii si a mortii. Exista insa si deosebiri intre cele doua elegii, mai intai ca Eminescu exprima direct sensul cuvintelor, starnind astfel trairile, pe cand la Blaga sensul se contureaza treptat, prin trairi dezvaluite pe parcursul poeziei. Mihai Eminescu exprima in mod direct iminenta mortii, scriind testamentar: "Mai am un singur dor / in linistea serii / Sa ma lasati sa mor / La marginea marii". La Lucian Blaga "marginea de codru" nu semnifica sfarsitul vietii si linistea simtita de poet nu este una cosmica, ci una organica ("stropi de liniste imi curg prin vine, nu de sange"), percepand-o ca pe o scurgere ireversibila a timpului ("cu fiecare clipa care trece"), ideea filozofica a antichitatii, "fugit irreparabile tempus", regasindu-se atat la Eminescu, cat si la poetii europeni (LamartinE).

6.Titlul
Gorunul este, in poezia lui Blaga, un simbol sacru al conditiei omului in Univers, semnificand ideea ca viata si moartea cuprind deopotriva fiinta umana si copacul si ca intre cei doi exista o comunicare spirituala.



4.Structura
Structura si semnificatii Poezia "Gorunul" este structurata in trei secvente lirice, aflate intr-o gradatie evidenta atat din punct de vedere ideatic, cat si din punct de vedere spatial, ilustrand pregnant presimtirea mortii intr-un cadru imaginat panoramic, de la general la particular. in plan spiritual, starile evolutive ale poetului sunt exprimate prin verbe sugestive, majoritatea la timpul prezent: "aud", "bate", "curg", "zac", "simt", "dezmierzi", "picura", "trece" si altele la timpul viitor, cu nuanta dubitativa: "poate" ca "imi vor ciopli", "voi gusta-o".
Gradatia in plan spatial este vizuala, imaginata panoramic: de la "limpezi departari" la un "turn", cu "clopot", la gorun, frunza, trunchi, inima, sange si, in final, la "sicriul meu" crescut in gorunul "din margine de codru".

7.Comentariu
            Prima secventa debuteaza cu perceptia auditiva -"aud"- a mortii -"un clopot"-, la care poetul cugeta inca din timpul vietii -"bate ca o inima". Presimtirea neantului este in directa legatura cu natura, poetul meditand intr-un cadru propice, in "limpezi departari", turnul are trasaturi omenesti -"in pieptul unui turn"-, iar clopotul masoara, cu "zvonuri dulci", scurgerea timpului. Verbul ce exprima incertitudinea, "imi pare", potenteaza ideea de picurare a mortii in viata, care provoaca o liniste simtita organic de eul poetic: "stropi de liniste imi curg prin vine, nu de sange".

            In a doua secventa, poetul se adreseaza direct copacului sacru printr-o intrebare filozofica privind acceptarea mortii cu senzatia linistii ce domina intreaga natura, cu care poetul se simte intr-o deplina armonie: "Gorunule din margine de codru, / de ce ma-nvinge / cu aripi moi atata pace / cand zac in umbra ta / si ma dezmierzi cu frunza-ti jucausa?". Forma de superlativ data cuvantului "pace" prin determinantul "atata" este o metafora a tacerii cosmice, o liniste solemna, in timp ce metafora "umbra" semnifica fiinta muritoare, trecatoare prin lumea aceasta concreta, idee sugerata si de verbul "zac".

            Ultima secventa incepe cu o intrebare filozofica tulburatoare care potenteaza presimtirea mortii prin verbul dubitativ "poate", poetul contempland taina nefiintei ce capata contur in trunchiul gorunului, sub forma sicriului: "O, cine stie? - Poate ca / din trunchiul tau imi vor ciopli,/ nu peste mult sicriul". Identitatea dintre conditia omului si cea a gorunului este perceputa cu "linistea" trecerii in moarte - "si linistea / ce voi gusta-o intre scandurile lui" - care cuprinde deopotriva poetul si gorunul. Certitudinea ca moartea exista din timpul vietii -"o simt"-este atenuata filozofic prin adverbul "pesemne", desi poetul este "mut" de revelatie, nevrand sa deranjeze, sa strice ordinea universala. El asculta "cum creste-n trupul tau sicriul" si accentueaza ideea ca fiinta este supusa mortii: "trupul tau" - "sicriul meu". Viata oricarei fiinte se scurge cu fiecare clipa inspre moarte: "cu fiecare clipa care trece", existand o imbinare perfecta intre om si natura, care alcatuiesc, in elegia lui Blaga, o singura fiinta.
Cu toate acestea, moartea nu trezeste spaime, groaza, ci se insinueaza lent si linistit in sufletul poetului, ca presimtire.



Limbajul artistic

            Conceptul de mister este ilustrat in aceasta elegie prin taina mortii, care-I fascineaza pe poet prin luminarea treptata a unui mister esential din Univers.
            Metafora revelatorie, care domina poezia, se impleteste cu metafora plasticizama si cu figurile de stil traditionale.

- metafore plasticizante: "limpezi departari", "stropi de liniste", "zvonuri dulci";

- metafore revelatorii: "de ce ma-nvinge / cu aripi moi atata pace", "o simt cum frunza ta mi-o picura in suflet", "ascult cum creste-n trupul tau sicriul / sicriul meu".

Figuri de stil

» comparatiile construite de Blaga sunt cu atat mai sugestive, cu cat poetul, pentru a exprima o idee filozofica, apeleaza la lumea materiala: "aud ()/ cum bate ca o inima un clopot";

» epitetele sunt surprinzatoare, intocmai ca ale lui Eminescu: "zvonuri dulci" "aripi moi" "frunza-i jucaua".

 

Compozitia

Structural, textul e realizat in trei timpi corespunzatori celor trei strofe:

• unul - al existentei, al starii de a fi (organizat prin notarea unui raport de consonanta intre subiectul liric si natura)
• al doilea - al intrebarii (care e un fel de dublare in spiritualitatea trairii inconstiente)
• al treilea - al concluziei (manifestare cea mai ________ in a le insera intr-o ordine superioara)

Structura poetica:

Semnificatii:
Poezia noteaza o stare de spirit si un gand. Discursul poetic pare simplu si de o fluenta extraordinara. Organizarea lui intr-o succesiune de episoade lirice se realizeaza in jurul unor cuvinte ____: liniste si gorunule, imi pare si pesemne. Primele doua creeaza campurile semantice ale poeziei (deci seriile de -intelesuri pe care le comunica textul liric), celelalte doua aseaza totul sub semnul ipoteticului, ca manifestari ale unei subiectivitatii exagerate.

Termenul liniste apare in patru pozitii:

in limpezi departari aud din pieptul unui turn / cum bate ca o inima un clopot
imi pare / ca stropi de liniste imi curge in vine, nu de sange
de ce ma - nvinge / cu aripi mai atata pace
si linistea / ce voi gusta-o intre scandurile lui / o simt pesemne de acum.

Semnificatiile cuvantului se contureaza astfel treptat. La inceput nici macar nu e numit sau, mai exact, este numit prin opozitie. A doua oara participa la constructia stropi de liniste ca ipoteza aberanta a simturilor. A treia oara, prin sinonimul pace, capteaza din context un alt sens, relevat paradoxal --- tocmai in a patra pozitie, cand termenul apare singur si unde prin liniste se intelege moarte celalalt cuv-ant-cheie se dezvolta pe verigile materiale ale unei analogii: gorun, trunchi, scanduri, sicriu, in care ultimul termen - o metonimie extrem de sugestiva - transmite tot ideea de moarte, ca si in cazul primului camp semantic.

Dupa cum se vede, cuvintele liniste si gorunule creeaza doua linii de dezvoltare a semnificatiilor structurii poetice una dinamica, asta statica. Pozitiile semantice ale termenului liniste sunt dispuse intr-o ordine care accentueaza devenirea sentimentului. Linistea din prima strofa e asociata cu o miscare lenta,de invaluire, care duce in mod firesc la trairea unui presentiment al eternitatii, astfel ca o senzatie oarecare devine o stare de spirit mai profunde, de infiorare metafizica. Gorunul realizeaza fata de aceasta devenire o opozite. El ramane in mod constant punctul de referinta in jurul caruia se amplifica starea de spirit, realizat prin transfer metaforic in imaginea sicriului care creste in trunchiul gorunului. Acesta este si motivul pentru care poetul a plasat gorunul nu in mijlocul codrului, care inseamna plenitudine, viatii, ci la marginea lui, ca o sugestie a faptului ca pentru temeiuri ascunse moartea l-a sagetat.

Cele doua serii de semnificatii se intalnesc in final intr-un act de alaturare a termenilor, care sugereaza ipoteza existentiala a unui timp inteles ca revarsare in moarte:

''Si mut / ascult cum creste-n trupul tau sicriul,

Sicriul meu, / cu fiecare clipa care trece,

Gorunule din margine de codru.''

Imaginea gorunului falnic, in al carui trunchi poetul vede crescandu-i sicriul si cea a stropilor de liniste pe care ii simte curgandu-i prin vine dau intuitiei expresie impresionanta. Transformarea cuvantului sicriu in laitmotiv, revenirea lui obsedanta contribuie la adancirea dramatismului imprimat sentimentului de intrebare fara raspuns: o, cine stie ?, intoarsa asupra constiintei, lasand ideea mortii sub semnul ipoteticului,

Versificatia
- Versurile sunt fara rima si neegale. Foloseste doua procedee:

- Ingambamentul (procedeu constand in continuarea ideii poetice in versul urmator, fara a marca aceasta prin vreo pauza)

- enumerarea prin ''si'', care solicita receptarea individuala a fiecarui termen care-l apropie pe Blaga de expresionism.

 

FIGURI DE STIL:

- metafore: limpezi departari

- comparatie: cum bate ca o inima

- interogatii retorice.

Sensul fundamental al poeziei este acela că viaţa nu poate fi altceva decât o „mare trecere”, pe care poetul filozof o aşteaptă cu seninătate.