La Examenul Naţional de Bacalaureat, JUNIMEA este unul dintre conceptele operaţionale regăsite în Programă!
În contra direcției de astăzi în cultura română - este un studiu de Titu Maiorescu!
Profil Real/ uman: programa: Anexa nr. 2 – perioada modernă: |
Date generale:
- Titu Maiorescu
Încadrare în curent literar:
- – perioada modernă:
a. secolul al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea (perioada pașoptistă ; criticismul junimist)
Construirea unei viziuni de ansamblu asupra fenomenului cultural românesc, prin integrarea şi relaţionarea cunoştinţelor asimilate – curente culturale/literare din perioada modernă Secolul al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea (criticismul junimist) |
❗ Observație: Junimea + Titu Maiorescu – aceste teme ar fi bine să fie abordate împreună (date despre Junimea – trăsături, membri, siritul junimist + ideile promovate de T. Maiorescu; se recomandă două articole maioresciene: Eminescu şi poeziile lui şi Comediile d-lui Caragiale /datele de aici pot fi folosite şi la abordarea autorilor canonici M. Eminescu şi I. L. Caragiale) sau În contra direcției de astăzi în cultura română (pentru teoria formelor fără fond)
În contra direcției de astăzi în cultura română - studiu de Titu Maiorescu
Primul critic literar român care şi-a fundamentat poziţia critică de demascare a operelor mediocre şi de restabilire a valorilor literare pe baza unei judecăţi filosofico-literare, a fost Titu Maiorescu, unul dintre fondatorii societăţii Junimea.
Societatea Junimea a luat fiinţă în 1864 în Iaşi, din iniţiativa unor tineri întorşi de la studii din străinătate: Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Petre Carp, Th. Rosetti şi V. Pogor.
Activitatea Junimii, a cărei deviză era: „Intră cine vrea, rămâne cine poate“, s-a manifestat începând cu 1864, printr-o serie de prelegeri populare ţinute la Iaşi, conferinţe pe teme variate.
Revista „Convorbiri literare’’ au publicat un șir de cercetări critice asupra lucrărilor mai însemnate prin care s-a caracterizat cultura română în timpul din urmă.
In studiul În contra Direcţiei de azi în cultura română, Titu Maiorescu aprecia că epoca modernă s-a realizat prin împrumuturile unor forme din Apus: instituţii culturale, politice, sociale, care nu corespundeau fondului nostru naţional şi de aceea, se ridică împotriva „formelor fără fond“:
„Am împrumutat numai lustrul din afară, iar instituţiile culturale, fără pregătirea culturală corespunzătoare a publicului, nu numai că nu aduc niciun folos, dar sunt chiar stricăciuni“.
Articolul, aparut in anul 1868, este o analiza lucida asupra civilizatiei romanesti, intemeiata, de la inceputurile ei de modernitate, pe un neadevar care a cuprins toate sferele vietii materiale si culturale: "Viciul radical in toata directia de astazi a culturei romane, este neadevarul, pentru a intrebuinta un cuvant mai colorat, neadevar in aspirari, neadevar in politica, neadevar in poezie, neadevar pana in gramatica, neadevar in toate formele de manifestare a spiritului public."
Tema centrala a acestui studiu este drumul gresit pe care merge cultura româneasca din timpul epocii sale, situatie în care pare sa se complaca întreaga societate.
Textul este un raspuns la o critca adresata revistei sale din partea unei alte reviste literare, Transilvania, cu scopul de a argumenta motivele criticii prin prisma climatului cultural autohton. Titu Maiorescu îsi propune sa evidentieze problemele de natura culturala cu care se confrunta România, cu scopul de a trage un semnal de alarma celor care ar putea sa le rezolve, dar mai ales tinerilor care ar putea sa le evite.
Critica pe care Transilvania, i-o aduce lui Titu Maiorescu este ca acorda prea multa importanta stilului si scrierii corecte într-o epoca în care alte probleme sunt mult mai arzatoare si merita o asemenea atentie.
Citat: ,, În marele număr de proverbia romanesti este si unul care zice: satul arde, baba se piaptana. Acum, uita-te, acuma la anul 1868 si afla dl. T.Maiorescu timpul de a cere de la publicisti de dincoacestil neted, gramatica, ortografie.”
Acestei atitudini pe care o considera nepotrivita, scriitorul îi gaseste o "scuza": mediul social, politic si cultural dominat de neadevar. Acest neadevar izvoraste din dorinta acerba a românilor de a se alinia culturii occidentale, de cele mai multe ori prin imitarea ei superficiala sau prin falsificarea unor informatii.
„ La 1812, Petru Maior - pentru a nu pomeni compilarea de citate făcutăde Şincai fărănici o critică- scrie istoria sa despre începutul românilor în Dacia. În tendenţa ce are de a dovedi că noi suntem descendenţi necorupţi ai romanilor, Maior susţine în paragraful al patrulea că dacii au fost cu totul exterminaţi de romani, aşa încît nu s-a întîmplat nicio amestecare între aceste două popoare. Pentru a proba o hipoteză aşa de nefirească, istoricul nostru se întemeiazăpe un pasaj îndoios din Eutrop şi pe un pasaj din Julian, cărora le dă o interpretare imposibilă de admis cu mintea sănătoasă, şi astfel începe demonstrarea istorică a romanităţii noastre, cu o falsificare a istoriei.
La 1825 apare Lexiconul de la Buda, “românesc-latinesc-unguresc-nemţesc”, care se încearcă să stabilească prin derivări de cuvinte că limba noastră este cea mai pură romană şi foarte puţin amestecată cu cuvinte slavone.
Câteva exemple vor arăta valoarea acestor derivări:
„Verbul nostru găsesc se derivă de la latinescul con-secour, substantivul boier de la voglia, i.e. voluntas, substantivul ceasde la caedo, caesum, caesura, quia dies in 24 partes quasi caesuras est devisa.”
Cu asemenea procedare începe ştiinţa noastră despre latinitatea cuvintelor române, şi primul pas se face prin o falsificare a etimologiei.
La 1840 se publică Tentamen criticum in linguam romanicam. Scrisă în latineşte, această carte are scopul de a arăta străinilor ce fel de limbăcuratăeste aceea care se vorbeşte de poporul român, însă arată o limbă care nu s-a vorbit şi nu se va vorbi niciodată în poporul român. Acolo întîlnim forme gramaticale şi fraze ca cele următoare:
Aburiu şi abureru auditu, abébiu, abebimu, abeboru făcutu, abiu, voliu fire cantatu; do invetiasses aleque, nu abi fire asi superstitiosu, que a fedu, do se et asconde, do meet laudi cu gula la, quomu ari, asi secili etc., etc.
Şi, astfel, gramatica româna începe cu o falsificare a filologiei.”
De exemplu, pentru a demonstra originilor noastre latine, Petru Maior afirma ca romanii au dus la disparita totala a dacilor; iar pentru a demonstra caracterul latin al limbii noastre cuvintelor le este asociata o etimologie falsa sau este prezentat un stil ireal de vorbire. Din pacate, asa cum o arata Titu Maiorescu, incapacitatea de a crea un fond înaintea unor forme, este un viciu al societatii. Pentru a evidentia mai bine aceasta idee, autorul trece în revista câteva exemple: s-au fondat jurnale fara sa aiba un public dornic sa le citeasca, s-au construit scoli fara sa existe profesori care sa predea in ele lucru valabil si in cazul inaugurarii teatrului national si a ateneului. Prezenta acestor institutii ar putea indica un grad ridicat de cultura si civilizatie a tarii. Dar cum aceste institutii sunt fade, sunt lipsite de substanta, nu pot fi luate în considerare.
CITAT: "În aparență, după statistica formelor din afară, românii posed astăzi aproape întreaga civilizare occidentală. Avem politică și știință, avem jurnale și academii, avem școli și literatură, avem muzee, conservatorii, avem teatru, avem chiar o constituțiune. Dar în realitate toate aceste sunt producțiuni moarte, pretenții fără fundament, stafii fără trup, iluzii fără adevăr, și astfel cultura claselor mai înalte ale românilor este nulă și fără valoare, și abisul ce ne desparte de poporul de jos devine din zi în zi mai adânc".
Ca o concluzie, sfatul catre cititori al lui Titu Maiorescu este sa evite mediocritatea, si sa dea fond formelor care în lipsa acestuia nu vor face decât sa conduca la pervertirea perceptiei a ceea ce îsi propun sa reprezinte.
Prima parte a argumentatiei este solida, se bazeaza pe date si exemple concrete,adica la lucrarile ce aduc argumente false pentru a demonstra latinitatea poporului român, si este absolut evident de ce o cultura nu se poate baza pe niste date false care tin chiar de identitatea ei, care sunt esentiale. Însa, în ceea ce priveste ilustrarea teoriei formelor fara fond argumentarea devine subiectiva si se preteaza interpretarilor. Daca am privi din alt unghi aceste "iluzii" enumerate de autor, nu am putea spune ca toate aceste institutii create aparent fara temei, ci doar prin imitarea celor din apus, ar putea constitui un cadru de dezvoltare al culturii, al stiintei, al artei, al politicii? Cum s-ar putea forma profesori daca nu ar exista scoli? Ce ar putea atrage oamenii spre arta si creatie daca nu teatrul si muzeele? Ce ar putea pune bazele politicii daca nu constitutia? Cum s-ar putea perfectiona jurnalele daca nu prin exercitiu si critica?
Ideea centrala a textului nu poate fi contestata, cultura româna moderna nu era una solida, ci una aflata la începuturi, în cautare de identitati, directii, raspunsuri.
Vezi și lecțiile despre:
✔️ Perioada pașoptistă
✔️ Criticismul junimist
✔️ Eminescu şi poeziile lui - Studiu de Titu Maiorescu
✔️ Comediile d-lui Caragiale - Studiu de Titu Maiorescu
Alte conținuturi pentru examenul de Bacalaureat:
Limba română: Teorie pentru rezolvarea subiectelor de bac: Proba orală de competențe: Tot ce trebuie sa stii la Proba orala BAC Romana Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana. Aspecte teoretice si Modele de subiecte Solutii si Rezolvari
Proba scrisă: Tot ce trebuie sa stii pentru a rezolva subiectul I și II din cadrul examenului de bacalaureat la limba si literatura romană:
|
---|