Creator al romanului românesc de tip obiectiv, Liviu Rebreanu publică în anul 1920 romanul „Ion" care, îl viziunea lui Eugen Lovinescu, notează „o dată istorică în procesul de obiectivate a literaturii noastre epice". Pentru iniţiatorul modernismului românesc, romanul „Ion" reprezintă o creaţie realistă care „rezolvă o problemă şi curmă o controversă", având In centru problematica pământului, depăşeşte spaţiul unei proze tradiţionale.
Tema romanului este prezentarea lumii satului transilvănean de la începutul secolului al XX-lea, prin intermediul figurii ţăranului român. Romanul creează tipologii, asemenea doctrinei realiste, conform căreia arta literatura imită realitatea.
Ion reprezintă tipul ţăranului sărac, tânăr, harnic, care trăieşte într-o lume în care pământul este valoarea centrală. Satul în care trăieşte este subordonat problematicii pământului, întrucât ţăranii fără pământ aparţin categoriei „sărăntocilor". Iniţial, Ion Pop al Glanetaşului este privat de pământ din cauza viciilor tatălui său, fiind nevoit să-1 recupereze: „Ce-ar fi trebuit să fie Glanetaşu, a fost feciorul. Era iute şi harnic, ca mă-sa. Unde punea el mâna, punea şi Dumnezeu mila. Iar pământul îi era drag ca ochii din cap". Astfel, Ion are nevoie de pământ, devine „victima măreaţă a fatalităţii biologice", aşa cum afirmă N. Manolescu.
Incadrată în aceeaşi tipologie a ţăranului român, Ana, fiica lui Vasile Baciu, este „fată cu stare, harnică, supusă, ruşinoasă, prototipul femeii de la ţară. Spre deosebire de Ion, Ana se încadrează în categoria ţăranilor înstăriţi fiind „făgăduită de tatăl ei lui George Bulbuc, deoarece: „Ea, fată cu stare, el fecior de bocotan, se potriveau". Ana devine un centru deinteres pentru Ion, pentru că pământurile lui Vasile Baciu reprezintă pentru Ion un mijloc de a-şi câştiga demnitatea în sat şi de a-şi contura identitatea.
Tema cuplului este ilustrată în acest roman prin intermediul celor două personaje, aflate în raport de subordonare reciprocă: Ion este subordonat Anei în numele pământului, iar Ana este subordonată lui Ion în numele iubirii. Ascultându-şi glasul pământului", care îi macină continuu fiinţa, Ion se căsătoreşte cu Ana, fără s-o iubească, pentru că sufletul Iui era destinat Floricăi, ceea ce naşte un puternic conflict interior: „Nu-i fusese dragă Ana şi nici acum nu-şi dădea seama bine dacă i-e dragă. Iubise pe Florica... dar Florica e mai săracă decât dânsul, iar Ana avea locuri şi case şi vite mai multe".
Pământul devine ţinta supremă a acţiunilor sale, iar iubirea pentru Florica trece pe locul al doilea. Pentru Ion, pământul este totul: obiect al muncii sale, mijloc de a obţine demnitatea în sat, scop al acţiunilor sale, mijloc de a obţine demnitatea în sat, scop al acţiunilor sale, posibilitatea de a-şi recupera identitatea, un mod de a-şi înlătura frustrările. De asemenea, „glasul pământului" devine din ce în ce mai puternic, astfel încât acesta „pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului, ca o chemare, copleşindu-l. Se simţea mic şi slab, cât un vierme pe care-1 calci în picioare sau ca o frunză pe care vântul o vâltoreşte cum îi place". Pământul dă sens existenţei lui, dar intensitatea dorinţei sale de a avea pământ este exagerată, devine o obsesie care îl acaparează, asemenea unei porniri instinctuale: „II cuprinse o poftă sălbatecă să îmbrăţişeze huma, să o crâmpoţească în sărutări. întinse mâinile spre brazdele drepte, zgrunţuroase şi umede.. Mirosul acru, proaspăt şi răcoritor îi aprindea sângele". Pământurile sunt pentru el nişte „ibovnice credincioase" care îl ajută s-o uite pe-Florica şi s-o distrugă pe Ana.
Dacă Ion îşi recapătă identitatea pe măsură ce obţine pământurile, Ana şi-o pierde. Fiind predestinată unei existenţe tragice, Ana trăieşte în numele iubirii, sperând că va primi vreodată dragostea lui Ion.
Autorul o surprinde în trei ipostaze: cea de fiică a lui Vasile Baciu, cea de soţie a lui Ion, cea de mamă. Firavă, cu o slăbiciune interioară continuă, fără personalitate, Ana acceptă atât reproşurile aprige ale tatălui său, cât şi umilinţa din partea lui Ion. Treptat, se înstrăinează de familie, fiind tot timpul îngândurată, repetându-şi cu supunere bocetul: „norocul meu, norocul meu...". Ajunge să simtă totul mult intens, să-şi conştientizeze destinul şi să fie stăpânită de „o silă grea pentru tot ceea ce o înconjura", iar copilul i se pare o povară. îi apare în minte obsesiv imaginea lui Avram, cârciumarul satului care se spânzurase, ceea ce reprezintă pentru ea un pretext ce-i declanşează decizia finală. Alege să se sinucidă, episod descris minuţios de prozator.
In viziunea lui G. Călinescu, pentru personajul principal din romanul omonim scris de L. Rebreanu, „femeia reprezintă două braţe de lucru, o zestre şi o producătoare de copii". Moartea Anei, anulează obsesia pentru pământ. Chiar dacă îşi pierde familia, Ion se simte puternic, mândru, învingător. In schimb, Ana este învinsă atât de cinismul lui Ion, cât şi de propria slăbiciune, împlinindu-şi scopul, Ion revine Ia „glasul iubirii" şi, în cele din urmă, este învins de iubire. Astfel, situaţia finală a personajului este dramatică, chiar surprinzătoare, întrucât personajul este condus toată viaţa de „glasul pământului", dar moare în numele glasului iubirii".
In acest roman, L. Rebreanu a creat un personaj contradictoriu, care, în lupta sa pentru pământ, a dat dovadă de o cruzime ce nu-i poate fi iertată. Dacă pentru G. Călinescu „Ion nu e însă decât o brută, căreia şiretenia îi ţine loc de deşteptăciune", în viziunea Iui E. Lovinescu „Ion este expresia instinctului de stăpânire a pământului, în slujba căruia o inteligenţă ascuţită, o cazuistică strânsă, o viclenie procedurală şi, cu deosebire, o voinţă imensă: nimic nu-i rezistă...", fiind un personaj controversat, complex, supus dezumanizării.
Rezolvari variante 2009 Limba Romana -Subiectul III -
Proba scrisa la limba si literatura romana
Varianta 29
CERINTA: SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Scrie un eseu de 2 – 3 pagini despre relatiile dintre doua personaje ale unui text narativ studiat, apartinand lui Liviu Rebreanu. In elaborarea eseului, vei avea in vedere urmatoarele repere:
- prezentarea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru constructia personajelor alese (de exemplu: tema, perspectiva narativa, actiune, conflict, relatii temporale si spatiale, constructia subiectului, modalitati de caracterizare, limbaj etc.);
- evidentierea situatiei initiale a celor doua personaje, din perspectiva tipologiei in care se incadreaza, a statutului lor social, psihologic, moral etc.;
- relevarea trasaturilor celor doua personaje, semnificative pentru ilustrarea relatiilor, prin raportare la doua episoade/ secvente narative ale textului narativ ales;
- exprimarea unei opinii argumentate despre relatiile dintre cele doua personaje, din perspectiva situatiei finale/ a deznodamantului.
Nota! Ordinea integrarii reperelor in cuprinsul lucrarii este la alegere.
Pentru continutul eseului vei primi 16 puncte (cate 4 puncte pentru fiecare cerinta/ reper); pentru redactarea eseului vei primi 14 puncte (organizarea ideilor in scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 3 puncte; abilitati de analiza si de argumentare – 3 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuatia – 2 puncte; asezarea in pagina, lizibilitatea – 1 punct).
In vederea acordarii punctajului pentru redactare, eseul trebuie sa aiba minimum 2 pagini.
Rezolvari variante 2009 Limba Romana -Subiectul III -
