AVANGARDA LITERARĂ
Modernismul reprezintă, în sens larg, orice tendinţă de înnoire în arta şi literatura secolului al XX-lea, caracterizată prin negarea tradiţiei şi prin impunerea unor principii noi de creaţie. În acest sens, include toate curentele novatoare, de la simbolism până la literatura de avangardă.
Curentele literare de avangardă şi-au făcut apariţia în Europa încă de la începutul secolului al XX-lea, încă înainte de primul război mondial, iar alinierea poeziei române la „spiritul înnoitor” a fost rapidă. Mişcarea avangardistă propune să impună noi structuri artistice în dauna celor tradiţionale, considerate depăşite. Precursori ai avangardei sunt consideraţi poetul francez Lautréamont şi dramaturgul Alfred Jarry. Precursorul dadaismului la noi este Urmuz, primul autor român care intuieşte criza limbajului şi care promovează o literatură cu elemente absurde, ilogice, folosind însă o formă clasică.
Cele mai importante curente avangardiste sunt: dadaismul, cubismul, futurismul, abstracţionismul, expresionismul, fauvismul şi suprarealismul. În domeniul literaturii se manifestă doar dadaismul, expresionismul, futurismul şi suprarealismul, celelalte fiind specifice artelor plastice.
Prima revistă de avangardă din România este Contimporanul (1922 – 1932), condusă de Ion Vinea şi unde pictorul Marcel Iancu se ocupa de prezentarea artistică. Dadaismul românesc nu a fost atât de violent ca cel european, în ciuda ideilor Manifestului către tinerime, scris de Ion Vinea în 1924: „Jos arta, căci s-a prostituat! Poezia nu este decât un teasc de stors glanda lacrimală a fetelor de orice vârstă.” Dadaiştii se îndreaptă spre alte mişcări ale avangardei, cum ar fi futurismul şi expresionismul.
Alte reviste care promovau această mişcare literară au fost: 75 HP(a apărut un singur număr în octombrie 1924), Punct(1924 – 1925), Integral (1925 – 1927), unu(1928 – 1932), Urmuz(1928) şi Alge(1930 – 1931). Cea mai importantă este revista condusă de Saşa Pană, unu, care a colaborat cu Geo Bogza, Victor Brauner, Ion Vinea şi a ajutat la publicarea operei lui Urmuz şi Tristan Tzara. Orientarea acestei reviste este apropiată de suprarealism şi promovează supremaţiia visului, imaginaţia, dicteul automat, eliberarea expresiei umane de formele rigide şi depăşite.
Manifestările de avangardă vor fi interzise de regimurile politice din U.R.S.S şi Germania la începutul anilor ’30. Un alt val al avangardei (mai ales elementele suprarealiste) se va manifesta imediat după Al Doilea Război Mondial, prin poeţi precum: Gellu Naum, Virgil Teodorescu. Ultima manifestare importantă a avangardei a fost Expoziţia internaţională a suprarealismului de la Paris, din anul 1947.
Trăsăturile definitorii ale avangardeisunt:
- negarea tradiţieişi a artei anterioare care este considerată depăşită; această negaţie tinde să depăşească teritoriul esteticului şi să devină un adevărat stil de viaţă, nonconformist, şocant
- spiritul ludic
- ruptura totală faţă de trecut
- experimentarea
- exprimarea simultană în mai multe domenii artistice: literatură, arte plastice, muzică, cinematografie, arhitectură (în cazul arhitecturii se remarcă manifestarea cubismului)
- negarea ideii de literatură şi a oricăror constrângeri formale
- libertatea absolută de creaţie(surse de inspiraţie foarte variate, ignorarea normelor ortografice şi de punctuaţie).
DADAISMUL este un curent care ia naştere în Elveţia în primii ani ai Primului Război Mondial. Iniţiatorul a fost poetul român Tristan Tzara care scrie şi manifestul curentului intitulat Manifest Dada 1918. Dadaiştii iniţiează în februarie 1916 la Zürich „CabaretuluiVoltaire” care se remarcă prin spectacole absurde, recitaluri de antipoezie, expoziţii de colaje, anarhism şi farse menite să ultragieze gândirea comună. Ei îşi propun să anuleze ideea de poezie, distrugându-i textul şi transformându-l într-o comedie a literaturii. Dadaismul cultivă hazardul, ludicul extrem în procesul de creaţie, semnificativă fiind în acest sens celebra „reţetă” dadaistă de creaţie bazată pe decuparea articolelor din ziar la întâmplare şi îmbinarea cuvintelor în poezie în ordinea scoaterii lor din pălărie. Tristan Tzara vorbeşte în manifestele sale despre motivele pentru care a luat naştere curentul: „Dada s-a născut dintr-o revoltă care era pe atunci comună tuturor tinerilor, o revoltă care cerea o adeziune completă a individului la necesităţile naturii sale, fără referiri la istorie, logică, morală comună, Onoare, Patrie, Familie, Artă, Religie, Libertate, Frăţie şi atâtea alte noţiuni corespunzătoare unor necesităţi umane, din care însă nu mai subzistau decât nişte convenţii scheletice, pentru că fuseseră golite de conţinutul lor iniţial.” Destrămarea mişcării se produce spre sfârşitul anului 1922 şi este anunţată de Tristan Tzara în septembrie în a sa „Conferinţă despre Dada” de la Jena.
EXPRESIONISMUL este un curent care apare în Germania în anul 1910 şi se manifestă atât în literatură, cât şi în cinematografie şi artele plastice. Artiştii expresionişti consideră că poezia trebuie să se inspire din viaţă şi că opera de artă se naşte din transpunerea ideilor personale în lucrare. Iniţiatorii curentului sunt pictorii: Ernst Ludwig Kirchner, Emil Nolde şi Edward Munch. Literatura expresionistă sondează subconştientul şi se remarcă prin patos, vitalism, interes pentru misterul şi latura ascunsă a lumii. Expresionismul traduce în plan artistic, la modul extrem de tragic, angoasa, teroarea, alienarea ca stări de spirit specifice noii lumi a secolului al XX-lea. Forma de expresie emblematică a expresionismului este „ţipătul”care exprimă amănuntele vieţii cotidiene amplificate la maximum, ridicate la dimensiuni gigantice, deformate din cauza groazei şi a disperării. Conceptele care stau la baza curentului au fost influenţate de filozofia lui Nietsche şi Spengler. Reprezentanţi ai acestui curent sunt: poeţii Gottfried Benn şi Georg Trakl, dramaturgul August Strindberg, iar în literatura nostră Lucian Blaga (influenţa expresionismului asupra poeziei sale se observă în volumul de debut Poemele luminii).
FUTURISMUL este o mişcare literară iniţiată în anul 1909, când poetul F. T. Marinetti publică primul manifest futurist în care exaltă epoca modernă, energia şi vitalismul. Mişcarea se manifestă şi în cinematografie şi artele plastice. Poeţii futurişti „cântă” în creaţiile lor descoperirile tehnicii, maşinile fiind „eroii” preferaţi de aceştia.
SUPRAREALISMUL este o mişcare literar-artistică care se manifestă la începutul anilor ’20. Poeţii André Breton, Paul Eluard şi Louis Aragon se grupează în jurul revistei Littérature şi organizează spectacole-provocări la Paris. Ulterior acestora li se vor alătura pictorii René Magritte, Salvador Dali, Victor Brauner şi regizorul Luis Buňuel. Suprarealiştii se detaşează de mişcarea dadaistă, deşi la început se remarcă influenţa acesteia asupra ideilor şi operelor lor. Fiind influenţaţi de psihanaliza lui Freud, suprarealiştii vor deveni interesaţi de subconştient, de vis, de exploatarea fenomenelor onirice, pe care le opun formelor artistice tradiţionale şi depăşite.
În anul 1924, Breton publică primul Manifest al suprarealismuluiîn care defineşte curentul ca „un automatism psihic pur, prin care ne propunem să exprimăm fie verbal, fie în scris, fie în orice alt chip, funcţionarea reală a gândirii.”
În România, suprarealismul este promovat de artiştii grupaţi în jurul revistelor Punct, Urmuz, Alge, unu: Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Stephan Roll, Geo Bogza, Gellu Naum etc.
