Caracteristicile limbajului /Particularitati poezie simbolista/ Imaginarul simbolist





Caracteristicile limbajului într-o poezie simbolistă/Particularităţile unei poezii simboliste/ Imaginarul poetic simbolist
Plumb (G. Bacovia)

Introducere:

Curent literar apărut în Franţa, simbolismul promovează necesitatea unei înnoiri a poeziei faţă de retorica romantică şi faţă de impersonalitatea poeziei parnasiene. Este exprimată astfel, dorinţa de a impune în poezie sensibilitatea şi visul, muzicalitatea ce se evidenţiază nu numai prin repetiţiile cuvintelor, ci şi prin accentuarea unor sunete.
Poezia simbolistă este dominată de ambiguitate, de nostalgie, de melancolie, încearcă să exprime inefabilul, aşa cum propunea poetul francez A. Rimbaud. Se urmăreşte stabilirea unor corespondenţe intime între eul liric şi lumea exterioară, precum şi posibilitatea de a da versurilor mai multe interpretări.
Simboliştii consideră că nimic nu trebuie explicat în poezie, ci doar sugerat. De asemenea, ei pledează pentru introducerea culorilor în poezie, dar sub forma nuanţelor pentru a păstra idea de impresie. Elementul cheie al acestei poezii devine simbolul, cu rolul de a sugera, iar el trebuie să fie autentic şi spontan, o asociere spontană între senzaţie, emoţie şi imagine sensibilă.
Poetul simbolist gândeşte în simboluri şi traduce în imagini, în mod direct, o anumită stare lirică, fără a implica raţiunea. Se pune accentul pe imaginaţie, pe idealism şi pe orientarea asupra lumii interioare, care devine mult mai interesantă decât exteriorul. Sunt preferate anumite teme şi motive, precum iubirea, reveria, natura, moartea, singurătatea, melancolia, culoarea, muzica.
În literatura română, simbolismul cunoaşte patru momente importante.
Prima etapă este cea a experinţelor, când Alexandru Macedonski teoretizează în revista “Literatorul” principiile acestui curent literar: “Poezia viitorului va fi numai muzică şi imagine”. Cel de-al doilea moment îi are în prim-plan pe poeţii Iuliu Cezar Săvescu, Dimitrie Anghel, Ştefan Petică, care înclină către latura plastică a culorilor şi scriu un tip de poezie melancolico-muzicală. O altă etapă este reprezentaă de Ion Minulescu, cu poeziile sale exotice, pline de vitalitate şi de melancolie, ce propun sentimente vagi, iar pentru ultimul moment al simbolismului românesc este reprezentativ poetul George Bacovia.
Volumele sale de versuri (“Plumb”, “Scântei galbene”, “Cu voi”) ilustrează propria concepţie despre poezie, preferinţa acestuia pentru simbolurile culorilor, pentru motivele muzicale, pentru singurătate, melancolie, spleen.

Motivarea apartenenţei la simbolism a poeziei alese:

Dintre poeziile primului volum, “Plumb” ilustrează caracteristicile simbolismului, prin utilizarea simbolurilor, prin tehnica repetiţiilor, prin simbolismul culorilor şi dramatismul trăirilor eului liric.
Tema textului este condiţia poetului care nu se poate adapta unei societăţi meschine, artificiale, limitate, lipsite de aspiraţii. De fapt, el îşi proiectează asupra universului exterior trăirile, foloseşte cadrul ca pretext pentru comunicarea angoaselor. Din această perspectivă, titlul este sugestiv: „Plumb” trimite la spaţiul închis, apăsător, la existenţa mohorâtă, lipsită de posibilitatea înălţării, a idealului,.
În ceea ce priveşte structura, poezia este alcătuită din două catrene, care se remarcă prin simetrie, prin posibilitatea delimitării unor secvenţe poetice. Astfel, textul este construit pe baza termenului “plumb”, repetat în şase din cele opt versuri, iar cele două strofe pot fi înţelese ca două secvenţe poetice, corespunzătoare celor două planuri ale realităţii: prima strofă reprezintă realitatea exterioară, cu toate elementele ei (cimitirul, cavoul), iar strofa a doua are în vedere realitatea interioară, prin trimiterea la motivul iubirii.
Mesajul poeziei se organizează în jurul unor simboluri: “cavoul “ şi “amorul” , ce surprind aşadar cadrul spaţial apăsător, în care eul poetic se simte claustrat, izolat. Elementul temporal nu apare, dar descrierile transmit sugestia nocturnului: “Dormeau adânc sicriele de plumb”.
Elementele decorului din “Plumb” (sicriele, florile, coroanele) sunt toate accesorii funerare ieftine, tipice pentru societatea mediocră aşa cum sugerează şi metaforele “flori de plumb”, “coroane de plumb”. De asemenea, sentimentul de angoasă este accentuat şi de imaginile vizuale structurate în jurul culorii gri, care transmite sugestia unui univers cenuşiu. Se ştie că poetul are o percepţie deosebită a culorilor în poezie: “Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare”. Simbolul culorilor devine aşadar un mijloc sugestiv pentru realizarea corespondenţelor dintre trăirile sufleteşti şi decorul exterior. Culorile nu mai alcătuiesc în poeziile bacoviene un miraj optic, ci funcţionează ca nişte semnale psihologice ale sufletului eului liric, traumatizat de o realitate brutală.
Dintre motivele tipic simboliste, în poezie apar somnul şi singurătatea. Somnul, prin ruperea de lumea reală, diurnă atrage din nou sugestia morţii: “Dormea întors amorul meu de plumb”. Este o moarte simbolică, afectivă, iar epitetul “întors” exprimă misterul, facând în acelaşi timp referinţă la o credinţă populară autohtonă conform căreia morţii se intorc cu faţa către apus.

Expresivitatea limbajului poetic:

De aesemenea, eul liric se dedublează, îşi priveşte trăirile ca un spectator, dar solitudinea transmite senzaţia de golire interioară: “Stam singur…” (“Plumb”). În singurătate, sufletul poetului devine trist, neliniştit, stare agravată şi de realităţile deprimante ale existenţei (noaptea, ploaia, melancolia), ceea ce generează acea stare ciudata, numită de simbolisti spleen. Poetul apelează la sinestezie, deci la transferul între simţuri: el îşi vede amorul “dormind întors”.
O posibila salvare a sufletului este sugerată prin metafora “aripi de plumb”, care transmite ideea unei posibile înălţări, a unui zbor, dar sugestia plumbului face ca acest zbor să eşueze.
Frecvenţa verbelor la imperfect are rolul de a accentua idea unei prelungiri la infinit a stării de angoasă, iar perfectul compus “am început” şi conjunctivul “să-l strig” sugerează încercarea zadarnică a eului liric de a se sustrage monotoniei.
Apartenenţa textelor la simbolism se relevă şi la nivel fonetic prin frecvenţa vocalelor inchise “o” şi “u”, ce sugerează depresia, închiderea şi chiar la nivelul punctuaţiei prin folosirea simetrică a punctelor de suspensie.
În ceea ce priveşte prozodia, rima îmbraţişată, măsura de 10 silabe şi ritmul iambic, alternând cu cel amfibrahic, sporesc muzicalitatea exterioară a versurilor.

Concluzie:

Poezia poate fi considerată, aşadar, reprezentativă pentru curentul simbolist, nu numai prin evidenţierea unor teme şi motive, ci şi prin folosirea unor tehnici specifice.

Alte Lectii din romana

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]