Dănilă Prepeleac - specia literară - basm cult
Ion Creangă - autor canonic
Varianta propusă, basmul cult, Dănilă Prepeleac:
Formularea cerințelor (fiecare cerință se constituie din însumarea indicilor 1+2+3+ :
- evidențiază particularitățile basmului cult (*1+2+3+4+5+6+7+8+9+10+11+12+13+14+15+16)
- prezintă relația dintre incipit si final într-un basm cult (*1+2+3+4+5+6+7+8+9+10+11+16)
- evidențiază particularitățile de construcție a unui personaj (*1+2+3+4+5+13+14+16)
- ilustrează relațiile dintre două personaje (*1+2+4+5+7+8+11+14+16)
- reliefează lumea basmului așa cum se reflectă într-un basm cult (*1+2+3+4+5+6+7+8+9+10+11+12+13+14+15+16)
Repere ale eseului: *1 - încadrarea în epocă, 2 - definirea speciei literare, 3 - construcția subiectului, 4 - semnificația titlului, 5 - enunțarea temei, 6 - motive specifice, 7 - perspectiva narativă, 8 - construcția subiectului, 9 - semnificația incipitului, 10 - semnificația finalului, 11 - acțiunea, 12 - elemente de structură (prima parte, a doua parte), 13 - construcția personajului, 14 relația cu celelalte personaje, 15 arta narativă, 16 Încheiere
Dănilă Prepeleac de Ion Creangă
Eseu Basm Cult
*1 - încadrarea în epocă
Ion Creangă., autor cu o semnificativă activitate literară în perioada clasică, fiind contemporan cu Mihai Eminescu, loan Slavici şi I. L. Caragiale, este considerat unul dintre cei mai valoroşi povestitori ai poporului nostru, reprezentativ pentru spiritualitatea ancestrală românească. Operei sale capitale, scrierea memorialistică „Amintiri din copilărie", i se adaugă basmele culte, care proiectează in fabulos lumea ţărănească apropiată de sufietul său intr-o manieră originală de exprimare.
2 - definirea speciei literare
Basmul cult este o specie a genului epic in proză cu numeroase personaje ridicate la rangul de simbol, in care se prezintă confruntarea dintre bine şi rău, soluţionată, de regulă, printr-un final fericit. Elementul fabulos, supranatural este acceptat, prin convenţie, ca aparţinând sferei firescului, indicii spaţiali şi temporali sunt vagi, generalizând întâmplările relatate, iar acţiunea urmăreşte o schemă prestabilită.
- apariție
Basmul cult „Dănilă Prepeleac" este publicat la 1 martie 1876 în revista „Convorbiri literare". El respectă, ca ansamblu, structura speciei literare epice, totuşi elementele de originalitate sunt poate mai evidente decât în alte basme scrise de Creangă, constituindu-se astfel ca o scriere atipică.
3 - construcția subiectului
Subiectul basmului porneşte de la o situaţie de echilibru: un om instărit este agasat de faptul că mereu trebuie să-şi ajute fratele sărac, cu diverse obiecte din gospodărie, pentru că acesta din urmă se află la limita subzistenţei. Intervenţia soţiei celui bogat in defavoarea fratelui îl determină pe soţ să renunţe la a-şi mai ajuta fratele, propunându-i să se descurce singur. Protagonistul basmului se vede astfel nevoit să întreprindă o serie de actiuni, să se confrunte cu propria fire şi chiar cu forţe supranaturale, dracii, spre a-şi găsi echilibrul financiar de care are nevoie.
4 - semnificația titlului
Titlul basmului reproduce numele personajului principal, completat de porecla dată de consăteni, Prepeleac. Aceasta, in sens denotativ, desemnează un par cu braţe înfipt în pământ, utilizat drept suport pentru atârnatul oalelor; conotaţia ei insă, conduce la date esenţiale despre personaj, dezvăluindu-i condiţia materială precară care derivă din lipsa lui de iniţiativă.
5 - enunțarea temei
În cel mai original mod se dezvoltă tema operei epice, anume confruntarea dintre bine şi rău, care cunoaşte două coordonate: una concretă, intre eroul central, Dănilă şi personajele negative, dracii, şi una deductibilă, între isteţime şi prostie, in cadrul aceleiaşi personalităţi, cea a lui Dănilă.
De altfel, criticul literar Al. Dima afirma că „prostia și isteţimea nu sunt pentru mentalitatea populară categorii absolut contradictorii ci extreme ce se ating, putându-se adăposti sub acoperământul aceluiaşi eu sufletesc.". Putem afirma chiar că, pe parcursul acţiunii, Dănilă trece printr-un proces de maturizare sub aspectul utilizării in propriul folos a capacităţilor intelectuale superioare. Din leneş şi credul, el devine o fire practică, acţionând in vederea intreţinerii propriei familii.
6 - motive specifice
Motivele prezente in basm, care particularizează tema sunt: fratele sărac, fratele bogat, prostia, călătoria, schimbul păgubos, dracul, propele, inavuţirea.
7 - perspectiva narativă
Acţiunea este relatată la persoana a III-a, de către un narator a cărui perspectivă narativă obiectivă este completată de multiple comentarii subiective. Aceste completări umoristice, ironice, lămuritoare sunt specifice stilului autorului lon Creangă.
Instanțele comunicării
Discursul narativ îmbină original cele trei moduri de expunere. Naraţiunea are cea mai mare pondere în ţesătura epică, redând prin frecvenţa verbului, înaintarea acțiunii.
Aceasta este completată de dialog, care are, la Creangă, dublu rol, ca in operele dramatice: dezvoltarea acţiunii şi ea personajelor prin detalii specifice, care le caracterizează. Descrierea are o pondere destul de redusă. În basm, reducându-se la evidenţierea unor amănunte semnificative, în special in ceea ce priveşte personajele.
8 - construcția subiectului
Construcţia subiectului se bazează pe un fir narativ simplu. Dănilă este sărac şi, pentru că fratele său instărit, certat de soţie, nu mai e de acord să-l ajute, îl sfătuieşte să acţioneze pe cont propriu şi să vândă singura sa avere, doi boi mari şi frumoşi, pentru a-şi lua un car şi boi mai ieftini. Dănilă porneşte către târg dar, în urma unor schimburi total dezavantajoase, rămâne cu pungă goală. Dovedindu-şi sieşi şi fratelui că nu este capabil de nimic bun, după ce face şi alte pagube in gospodăria acestuia, pleacă in lume, hotărât să se călugărească, dar se intâlneşte cu dracii. Se dovedeşte abil şi inteligent şi, păcălindu-i pe aceştia, reuşeşte să pună mâna pe o comoară care le aparţinea, de care Dănilă se poate folosi pentru a asigura, in continuare, traiul zilnic al familiei sale numeroase.
Universul ficţional se desfăşoară intre două formule specifice speciei literare.
9 - semnificația incipitului
Incipitul debutează cu o formulă iniţială, menită, să introducă cititorul in lumea imaginației: „Era odată intr-un sat doi frați..." Ea este atipică şi sugerează o realitate repetabilă in oricare mediu ţărănesc, in satul moldovelesc arhaic. Timpul rămâne vag, nedeterminat, pe când spaţiul face referire la mediul rural familiar lui Creangă.
10 - semnificația finalului
Formula finală, atipică şi parţială, inchide o ficţiune repetabilă oricând ca realitate: „a mâncat, a băut şi s-a desfătat până la adânci bătrânţi."; aceasta păstrează insă rolul din basmele populare, anume părăsirea universului ficţional de către cititor. Între cele două formule există o relaţie evidentă, renunțându-se la tipar, in favoarea adoptării manierei realiste de construcţie.
11 - acțiunea
Acţiunea basmului este lineară, alcătuită fiind din secvenţe înlănţuite. Ea debutează cu antiteza puternică dintre doi fraţi, cu o situaţie materială şi familială total diferită: „Erau odată intr-un sat doi fraţi, şi amândoi erau insuraţi. Cel mai mare era harnic, grijuliu şi chiabur, pentru că unde punea el mâna punea şi Dumnezeu mila, dar n-avea copii. lară cel mai mic era sărac. De multe ori fugea el de noroc și norocul de dânsul, căci era leneş, nechitit la minte şi nechibzuit la trebi; ş-apoi mai avea şi o mulţime de copii!". Antiteza se extinde şi la prezentarea soţiilor: cea săracă este „muncitoare şi bună la inimă", iar cealaltă - „o femeie pestriţă la maţe şi zgârcită".
Personajele prezentate sumar incă de la inceput sunt foarte diferite fară de cele din basmul popular.
Dănilă Prepeleac nu are nici pe departe trăsăturile corespondentului său exemplar, Făt-Frumos. În prima parte a scrierii dă dovadă de o capacitate intelectuală redusă, fiind un erou „pe dos".
12 - elemente de structură
Basmul este structurat în două părţi, marcând cele două călătorii ale protagonstului si delimitând două planuri narative: real şi fabulos.
Prima parte
Partea întâi prezinta calatoria păguboasă a lui Danilă, dornic de a-şi schimba destinul în situaţia in care fratele se hotărăşte să nu-l mai imprumute cu cele folositoare într-o gospodărie. Sătul de discuţiile din familie (cu soţia cea rea), fratele înstărit îl stătuieşte pe acesta meargă la târg să schimbe singura sa avuţie, boii cei frumoși pe un car şi alţi boi mai mici. Dănilă se dovedeşte a fi lipsit total de inițiativă și acceptă sfatul chiar cu entuziasm. Călătoria sa are o latură inițiatică deoarece prostia de care dovadă personajul are menirea de a-l pune pe gânduri pentru remediere.
El e ste tipul de om delăsător, asupra căruia naratorul își avertizează, cu ingăduinţă, cititorii: „Omul nostru era un om de aceia căruia-i mănâncă cânii din traistă, și toate trebile câte le făcea, le făcea pe dos"; pleacă la târg când acesta era deja „pe sfârşite", dovedind lipsă de responsabilitate, dar şi lene. Incă de pe drum, întreprinde numeroase schimburi dezavantajoase, fiind de o naivitate extremă. Astfel, dă boii pe un car, care „mergea singur la vale", dar observă că, la deal, trebuie depună efort să-l tragă şi, din comoditate, îl schimbă pe o capră, aceasta este îndărătnică şi Dănilă o dă pe un gânsac, care, fiind prea gălăgios, este schimbat pe o pungă „cu baiere lungi, de pus la gât", atunci când personajul deja ajunsese la iarmaroc.
Aflat în situaţia dramatică de a se întoarce la familia sa doar cu o pungă goală, Dănilă începe să realizeze că a greşit şi are mustrări de conştiinţă, pe care le rezolvă fără ezitare formulând o scuză cu sursa în credinţa populară: „dar parcă dracul mi-a luat minţile!". Invocarea prin învinuire a forţelor răului anticipează experienţa miraculoasă din partea a doua a basmului.
Deşi îl cataloghează drept „mare nătărău", fratele, dovedind „sângele apă nu se face", îi mai împrumută, pentru ultima oară, carul cu boi pentru ca Dănilă să aduca familiei sale numeroase, lemne de foc din pădure. Comoditatea îl impinge de aceasă dată la cea mai gravă faptă de până acum: ajuns in pădure, taie un copac care ar trebuit să cadă exact în car, ca nu se mai obosească să-l care. Evident acesta sfărâmă carul şi ucide animalele.
Aflând că trebuie să dea şi iapa, intrucât, susţine Dănilă, boii s-au împotmolit intr-un oc mlăştinos, fratele atinge limita exasperării, spunându-i că mai bine ar fi fost dacă se călugărea. Această secvenţă narativă face trecerea către cel de-al doilea plan, reliefând intrarea în fabulos. Dănilă nu găseşte altă soluţie decât să plece în lume, după ce subtilizează de la fratele său iapa şi o secure, mărind paguba pe care i-o pricinuise.
Partea a doua
Partea a doua debutează cu dorinţa lui Dănilă de a construi o mănăstire pentru a delimita spaţiul călugăriei sale, pe o pajişte, lângă un heleşteu. Fericit că işi aflase menirea, sugerată tot de frate, personajul dă dovadă de multă naivitate, găsind un loc pe îl considera prielnic. Dar cum norocul îl ocoleşte de fiecare dată, încalcă un teribriu stăpânit de forţe malefice, o zonă liminală dintre lumea terestră şi ţinutul demonic, heleşteul unde locuiau dracii. Intervine, astfel, in basm, miraculosul, integrat spaţiului real. La apariţia unui reprezentant al acestui tărâm, Dănilă reacţioriează cu dezinvoltură, fiind hotărât să nu renunţe la idealul său. Pentru prima oară, ia o decizie în nume propriu, convins fiind că şi-a găsit menirea. Sfătuindu-se cu mai marele dracilor, solul de pe lumea cealaltă oferă eroului „un burduf de bivol plin cu bani", iar Dănilă ajunge la concluzia că iubeşte mai mult bunurile materiale decât chemarea spirituală cu care il inzestrase ad-hoc fratele său. Dar lăcomia şi zgârcenia lui Scaraoţchi, care se putea folosi de acea avere pentru dobândirea multor suflete, impiedică să facă trocul.
Forţele malefice se hotărăsc astfel să-l supună unor probe, sperând să îl înfrângă și să rămână şi cu locul, şi cu banii. Având experienţa unor gesturi necugetate din trecutul apropiat, care au avut consecinţe nefaste prin lipsa lui de judecată, își dovedește de această dată adevăratele capactăți intelectuale păcălind dracii, naivi in raport cu viaţa reală reprezentată de urrnătoarele incercări: înconjuratul iazului, intrecerea la alergat, trânta, chiuitul, aruncarea buzduganului, blestemul. În structura basmului sunt introduse ajutoarele, fără de care eroul nu ar reuşit să păcălească dracii: iapa, iepurele, ursul. De remarcat este faptul că ele nu depun un efort în a-l ajuta, ca in alte basme, ci se comportă cât se poate de firesc, Dănilă fiind cel care le atribuie semnificaţii deosebite pentru a păcăli dracii. Prin acţiunile sale, protagonistul este reabilitat de către narator, dracii, deşi reprezintă un tărâm fabulos şi ar trebui să deţină puteri supranaturle, nu uzează de ele, dovedindu-se inferiori lui Dănilă ca isteţime, comportându-se umanizat, fiind foarte fricoşi.
Pe parcursul ultimei probe, eroul central își pierde vederea unui ochi, semn că orice confruntare presupune sacrificii, dar şi beneficii prin accentuarea capacitătilor sale de a discerne esenţa lucrurilor.
Pentru a depăşi proba finală, Dănilă se reintoarce la familia sa, rugându-i pe toți să-l ajute să-l blesteme pe drac, care îi cârase banii până în sat. Cu toţii reuşesc să-l indepărteze pe necurat, dovedind unitate in lupta cu forţele răului. Călătoria iniţiatică se încheie astfel cu victoria spirituală a eroului in confruntarea cu lumea de dincolo, recompensatâ cu o considerabilă avere dobândită prin efortul personal al celui care, văzând consecinţele negative ale prostiei sale, se repliază şi devine înţelept.
13 - construcția personajului
Construcţia personajului principai al basmukli cunoaşte douâ ipostaze, care se dezvăluie pe rând lectorului: ipostaza profană și cea sacră. Din punct de vedere profan, Dănilă este un om anapoda, fără noroc şi iniţiativă, dovedind chiar prostie dusă la extrem, trăsături care îl indepărtează de corespondentul său din basmul popular, situându-l chiar la polul opus. Ipostaza sacră reprezintă o revelaţie, cititorul popular fiind nevoit să-şi reconsidere total opinia despre personaj. Simbolistica „prepeleacului", singurul obiect din gospodărie făcut prin strădania sa, poate fi interpretată ca o axă existenţială, in legătură corectă cu semnul creştin al crucii cu care işi marchează teritorul sacru al călugăriei, în partea a doua a basmului, semn situat chiar intr-un spaţiu nefast, pentru a-l purifica. Dănilă devine inteligent prin activarea acestor resurse interioare, latente la "începutul basmului, care ies la iveală in momentul in care eroul işi găseşte adevărata vocaţie, dar şi in urma unor experienţe nefericite.
În prima parte a basmului, Dănilă Prepeleac este omul obişnuit, reprezentant al mediului rural, urmărit permanent de ghinion şi având o situaţie materială nefavorabilă. Nu are trăsături excepţionale, nu este nici pe departe un Făt-Frumos şi nici nu intreprinde o călătorie pentru a-şi găsi aleasa inimii, pentru că era deja insurat, ceea ce demonstrează că singurul scop este intreţinerea a ceea ce are şi anume o familie numeroasă.
Modalități de caracterizare
El este caracterizat in mod direct de către narator chiar de la inceputul scrierii, ca fiind „leneş, nechitit la minte şi nechibzuit la trebi", „un om de aceia căruia-i mănâncă cânii din traistă", pe care nenorocul îl urmăreşte la tot pasul şi îl determină să renunţe la orice iniţiativă practică.
Motivul călătoriei
Călătoria nu este aleasă de personaj, ci este o consecinţă a situației-limită în care î| pune fratele său instărit, aflat in antiteză cu Dănilă care, nedorind să îl susţină material, îl trimite să întreprinciă o acţiune cât se poate de simplă și logică.
Personajul se dovedeşte receptiv la propunerea şi face intocmai, dar călătoria păguboasă dezvăluie noi trăsături ale sale: comoditatea, atunci când se duce la târg când acesta este pe sfârşite sau atunci când nu vrea să tragă, la deal, carul achiziţionat, naivitate, când intreprinde schimbăile, prostie, când, dintr-o pereche de boi frumoşi, rămâne cu o pungă goală. Faptel sale grave îl caracterizează in mod indirect.
Atitudinea sa faţă de greşelile fâcute este autoironică: „Na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o", „Când e minte, nu-i ce vinde; când e brânză nu-i bărbânţă.". Mustrările de conștiinţă sunt aparent inutile, mai ales că se resemnează repede, dând vina pe forţele necurate.
În esenţă, acest fapt anticipează evenimentele neaşteptate din partea a doua, dar dezvăluie şi o latură profund optimista a personajului. Fratele său, auzindu-i isprăviile, îl caracterizeazâ direct prin apelativul „mare nătărău", dar priveşte cu îngduinţă.
Functul maxim al lipsei de logică şi al comodităţii personajului, soldat cu pagube ireparabile, este drumul în pădure, acolo unde pune carul şi boii sub copac, după care îl taie, ca să nu se obosească să il mai care.
Nevoile, în care insuşi se adâncise, imping la furt, păgubindu-l din nou pe frate de o iapă şi o secure. Este evident astfel că nu conştientizează deloc menirea sacră pe care i-o sugerează fratele. De altfel, când dracii oferă bani, renunţă cu mare ușurință la a se călugări, doar că aceştia se răzgândesc repede. Cu toate acestea, se poate spune că forţele binelui îl aleseseră, pe el, împingându-l la rău pentru a se reablita la final.
Probele la care este supus
Spre surprinderea cititorului, Dănilă se dovedeşte superior dracilor, reprezentanţi ai forţelor supranaturale. Prima probă, inconjuratul iazului, este receptată de lector ca un accident provenit din lipsa de experienţă a dracilor, confruntaţi cu sfera umanului. Totuşi, personajul demonstrează inventivitate şi isteţime. Cea de-a doua probă îi pune pe draci in postura de a se confrunta cu regnul animal; iepurele, „presupusul" „copil cel mic" al lui considerat un alergător performant, nu poate fi invins de drac. Dănilă este ironic faţă de adversarul său care este la fel de naiv cum fusese el cândva. Proba forţei fizice este şi ea de netrecut de către drac, Dănilă inventând, tot prin vicleşug, un adversar foarte puternic, ursul, presupusul său ,unchi". Chiuitul atinge punctul maxim de suportabilitate pentru adversar, căci Dănilă e mai abil decât el: îl leagă la ochi şi la urechi şi îl loveşte puternic, in cap, cu un ciomag. Al treilea drac se infăţişează, iar personajul işi păstrează stăpânirea de sine şi continuă să răspundă provocărilor, trecând, cu isteţime proba aruncării buzduganului, invocând un grad de rudenie cu reprezentanţii unei alte lumi. Ultima probă, blestemele crâncene, creează in mintea lui Dănilă o altă poveste pentru a se sustrage; intocmai ca personajul Păcală, el invocă motivul păstrării în spaţiul propriei case a „blăstămurilor părinteşti". Dându-şi seama că dracul nu glumeşte, doarece in urma blestemelor sale grave „pocneşte lui Dănilă un ochi in cap", incât acesta „crapă de durere", apelează la unitatea familiei sale pentru a se salva. Naratorul are o atitudine compătimitoare in ceea ce priveşte suferinţa fizică a personajului, motivând-o totuşi ironic printr-o compensaţie pentru ceea ce făcuse: „Săracul Prepeleac! Se vede că i-a fost scris tot el să răsplătească şi păcatele iepei frăţine-său, a caprei, a gânsacului logodit, şi ale boilor ucişi in pădure.". Totuşi indură cu stoicism suferinţa, dovedind stăpânire de sine şi ambiţie de a câştiga dificila confruntare: „Dănilă crăpa de durere! Dar, oricât îl durea de tare, el tot işi ţinu inima cu dinții". Se foloste de drac să-i care banii până acasă şi, cu ajutorul familiei, îl alungă, prin isteţime şi vicleşug, rămânând astfel cu averea dracilor.
14 relația cu celelalte personaje
În ceea ce priveşte relaţia lui Dănilă cu celelalte personaje, reprezentativă este întâlnirea lui cu dracii. Lupta dintre ei simbolizează confruntarea dintre real şi fabulos. Un ţăran inteligent, viclean, ambiţios, creativ este prezentat in antiteză, cu forţele răului caracterizate de naivitate, frică, laşitate. Deşi deţin puteri supranaturale - dracul care căra banii până la casa lui Dănilă, poate zbura „iute ca gândul" - nu le folosesc atunci când ar fi nevoie de ele, fiind profund umanizaţi. Gesturile, comportamentul şi limbajul lor trădează apropierea de lumea oamenilor. Spatiul lor este, de altfel, integrat planului terestru, cu care au multiple tangenţe. Dănilă se dovedeşte a fi mult mai abil decât ei, speculându-le naivitatea, dar şi lipsa de experienţă, când vine vorba de activităţi specific umane. Dănilă conştientizează prostia dracilor dându-şi seama că şi el a fost cândva în situaţia în care alți oameni au ieșit în câştig ca pe urma propriilor sale prostii. De altfel confruntarea cu planul fabulos oferă cititorului scene savuroase, pline de umor și învăţăminte.
15 arta narativă
În ceea ce priveşte arta narativă a lui Creangă, critica literară remarcă oralitatea stilului său, prin care autorul lasă impresia adresării directe către un public vast. Aceasta este obţinută prin folosirea în mod original a exprimării populare, dominată de regionalisme, expresii populare, ziceri, interjecţii, exclamații, exprimare locuţională, „nechitit", „păreche", „a face treampa", „a şugui", „bărbânță", „Aho!", „Mă!", „Măi! măi! măi!, „măl!", „laca", „sângele apă nu se face", : „Hărți!", „scârți!", „la vale cu proptele şi la deal cu opintele" etc.
Umorul, oralitatea
O altă notă de unicitate a stilului său o constituie umorul inconfundabil, care inglobează diferite forme de manifestare, de la ironie şi până la tratarea comică a situaţiilor dramatice. În prima parte, el derivă din acţiunile intreprinse de Dănilă din prostie („Oi fi eu vrednic să trag un car, mai ales dacă merge singur. "), iar în a doua parte - din maniera savuroasă în care el discuta cu dracii („Măi, Michiduță! doar eu te credeam mai tare decât eşti! Aşa-i că tu ai luat iapa in spate? Însă eu ți-oi lua-o numai între picioare..."). Ironia naratorului şi autoironia lui Dănilă completează nota de originalitate formală a basmului.
16 Încheiere
Criticul literar G. Călinescu formulează o definiţie a basmului cu o profundă semnificaţie: „Basmul este o operă literară, cu o geneză specială, o oglindire în orice caz a vieţii în moduri fabuloase". Viziunea despre lume reflectată ân basmul „Dănilă Prepeleac" dezvăluie aspecte din viaţa reală, privită din perspectivă umoristică, în maniera specifică autorului lon Creangă, din care se pot extrage invăţăminte.
