Doamna Ruxandra din Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi





Doamna Ruxandra
- personaj secundar de nuvela istorica -
- personaj atestat istoric -
- personaj romantic -

"Alexandru Lapusneanul",
de Costache Negruzzi
- nuvela istorica si romantica -


Prima nuvela istorica din literatura romana, "Alexandru Lapusneanul" de Costache Negruzzi (1808-1868), apare la 30 ianuarie 1840, in primul numar al revistei "Dacia literara", inscriindu-se intr-una dintre directiile imprimate de programul acesteia, "Introductie", conceput de Mihail Kogalniceanu si anume inspirarea scriitorilor din istoria patriei. Pentru crearea acestei nuvele, Negruzzi se inspira, in principal, din cronica lui Grigore Ureche, "Letopisetul Tarii Moldovei", ce ilustreaza perioada cuprinsa între anii 1359 si 1594. Tema nuvelei ilustreaza evocarea unei perioade zbuciumate din istoria Moldovei si anume cea de a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569).
Doamna Ruxanda, personaj secundar al nuvelei istorice "Alexandru Lapusneanul" de Costache Negruzzi, este sotia domnitorului si fiica "bunului Petru Rares", asadar eroina are atestare istorica. Componenta istorica a eroinei, insusirile exceptionale rezultate din fictiunea naratorului contureaza un personaj romantic reprezentativ pentru literatura romana. Doamna Ruxanda este inspaimantata de cruzimile si crimele infaptuite de sotul sau, care ocupase pentru a doua oara tronul Moldovei (1564-1569) cu scopul de a se razbuna pe boierii tradatori din prima domnie. In conturarea personajului, naratorul apeleaza la antiteza dintre blandetea, delicatetea Doamnei Ruxanda si cruzimea, violenta sotului sau, domnitorul Alexandru Lapusneanul, procedeu romantic folosit pentru amplificarea emotiei si intensificarea trairilor naratarului (cititorul caruia i se adreseaza naratorul imaginar pe parcursul discursului sau narativ - n.n.).
Trasaturile morale reies, in mod indirect, din vorbele si atitudinea eroinei. Fire sensibila si miloasa, ea il roaga pe domnitor sa nu mai verse sange si sa inceteze cu omorurile: "- Vreau sa nu mai versi sange, sa incetezi cu omorul, sa nu mai vad capete taiete, ca sare inima din mine". Ruxanda este puternic impresionata de cuvintele amenintatoare ale vaduvei unui boier ucis de voda, care o amenintase, "Ai sa dai sama, doamna!", pentru ca "barbatul tau ne taie parintii, barbatii si fratii". Cu profunda credinta in Dumnezeu, sotia incearca sa-l convinga dandu-i argumente religioase si explicandu-i ca in fata divinitatii sunt importante cinstea si omenia, deoarece "cu manastirile nu se rascumpara sangele, ci mai ales ispitesti si infrunti pre Dumnezeu, socotind ca facand biserici il poti impaca". Zambind, Alexandru-voda ii promite pentru a doua zi "un leac de frica", dar cand o cheama sa-i arate piramida construita din cele 47 de capete ale boierilor ucisi, Ruxanda lesina la vederea acestei grozavii, spre dezamagirea domnitorului: "Femeia tot femeie [...], in loc sa se bucure, ea se sperie".
Faţa de Doamna Ruxanda, naratorul are o simpatie vadita, intrucat o caracterizeaza direct printr-un epitet, "gingasa Ruxanda", ce exprima nobletea si delicatetea ei sufleteasca.
Pentru verosimilitatea istorica a personajului, Costache Negruzzi face o scurta biografie doamnei Ruxanda, cu trimitere directa la "cronica", ceea ce argumenteaza atestarea istorica a eroinei. Dupa moartea tatalui sau, bunul domnitor Petru Rares, Ruxanda ramasese orfana la o varsta frageda, sub tutela celor doi frati mai mari, Ilias si Stefan. Urmand la domnie tatalui sau, Ilias se dovedise un desfranat, ba, mai mult, trecuse la mahomedanism, iar fratele sau, Stefan, ocupand tronul dupa el, se dovedeste chiar mai rau, saracind tara si fiind un afemeiat nestapanit. Negruzzi citeaza din nou pe cronicar, de aceasta data cu fraza: "Nu haladuia de raul lui nicio jupaneasa, daca era frumoasa, zice hronicarul in naivitatea sa". Stefan fusese ucis de boieri, iar tanara domnita este harazita lui Joldea, "pre care ei il alesesera de domn". Adevar istoric este si felul in care Alexandru Lapusneanul se casatoreste cu domnita Ruxanda, care ramasese singura din intreaga familie. In dorinta de a ocupa tronul Moldovei si ca sa-l misture ca pretendent la mana domnitei Ruxanda, Lapusneanul ii taiase nasul lui Joldea, din care cauza acesta se retrasese la manastire. Ca sa atraga simpatia poporului prin memoria "bunului Petru Rares", a carui domnie era inca vie, Lapusneanul "lua el pre fiica lui" de sotie si astfel devine domnitorul Moldovei.
Destinul doamnei Ruxanda fusese, asadar, dramatic, pentru ca "vazuse murind pre parintii sai, privise pre un frate lepadandu-si relegea, si pre celalalt ucis". Naratorul o caracterizeaza, in mod direct, printr-un epitet dublu, "trista si tanjitoare", iar prin comparatia "ca floarea expusa arsitii soarelui, ce nu are nimica s-o umbreasca", sugereaza, indirect, sensibilitatea si sufletul chinuit al Ruxandei. Casatorita prin viclenie cu Alexandru Lapusneanul, "gingasa Ruxanda" ar fi fost dispusa acum "sa-l iubeasca, daca ar fi aflat in el cat de putina simtire omeneasca".
Mama iubitoare si sotie devotata, domnita este ingrozita de amenintarile pe care voda le profereaza la adresa ei si a fiului lor, avand parte de inca o suferinta sfasietoare, pentru ca este silita sa aleaga intre sot si copil, asa cum o indeamna si Spancioc: "alege intre barbat si intre fiu". Eroina isi strange "cu furie copilul la san", cere sfatul mitropolitului Teofan cu privire la decizia pe care urmeaza sa o ia si, cu binecuvantarea acestuia, accepta sa puna otrava in pahar si sa-i dea sotului bolnav s-o bea. Dusmanii domnitorului, Spancioc si Stroici, o silesc sa-l otraveasca motivand ca "viata mariei-tale si a copilului acestui este in primejdie". Ruxanda traieste un acut conflict interior, stare sugerata, indirect, de narator printr-un epitet dublu, "tremuranda si galbana". Pacatul savarsit o ingrozeste si, cu lacrimi in ochi, le spune celor doi boieri veniti sa se răzbune pe voda: "- Voi sa dati seama inaintea lui Dumnezeu [...], ca voi m-ati facut sa fac acest pacat". Probabil ca si acest episod al otravirii lui voda Lapusneanul l-a determinat pe Al.Russo sa-l numeasca pe Costache Negruzzi "un Dumas al literaturii moldave".
Principalul procedeu artistic de caracterizare a doamnei Ruxanda ramane insa antiteza cu Lapusneanul, prin care naratorul scoate in relief blandetea si delicatetea femeii in contradictie cu sadismul si inversunarea vindicativa a domnitorului.
In "Istoria literaturii romane", editata de Academia Romana, se afirma ca scriitorul Costache Negruzzi "a adus o contributie esentiala la procesul de dezvoltare a limbii si literaturii romane din perioada pasoptista", mai ales prin nuvela "Alexandru Lapusneanul" care "va ramane totdeauna un model perfect de stil, de limba frumoasa de creatie dramatica si de o necontestata originalitate". (Vasile Alecsandri)

Alte Lectii din romana

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]