PIAŢA MONETARĂ ÎN ROMÂNIA
TRĂSĂTURI ALE PIEŢEI MONETARE
Apariţia pieţei monetare în România este legată de transformările care s-au manifestat în tara noastră după formările care s-au manifestat în ţara noastră după 1989 . Fiind un mecanism al economiei de piaţă , nu se poate vorbi despre existenţa ei în perioada de dinainte de 1989 .
În condiţiile economiei planificate central , moneda a fost transformată din instrument al acţiunii descentralizate a deţinătorilor puterii de cumpărare în instrument al dictaturii etatist . Caracteristicile acestui tip de mecanism economic , prevalenţa proprietăţii de stat , predominaţia preţurilor administrate , lipsirea agenţilor economici de formele fundamentale ale autonomiei decizionale , subordonarea aparatului bancar şi financiar faţă de criteriile planului directivă , suprimarea pieţei titlurilor de valoare , a bursei de valori şi a convertibilităţii monedei , au condus la subordonarea monedei faţă de centrul puterii politice .
Într-o economie centralizată , instrumentele , categoriile financiare au încetat să reflecte situaţia reală din economie . Fixarea preţurilor cu o ridicată doză de subiectivism a generat apariţia unor intreprinderi rentabile fără merite proprii şi altele cu pierderi care nu erau vinovate pentru situaţia lor financiară.
Plăţile restante , blocajul financiar , absenţa falimentului sunt de asemenea fenomene care au anihilat şi blocat existenţa pieţei monetare .
Statornicirea pieţei monetare este strâns legată de restructurarea aparatului bancar . Această restructurare înseamnă lichidarea monopolului statului de proprietar al tuturor băncilor şi ieşirea băncilor din subordonarea guvernului pe de-o parte , iar pe de altă parte reaşezarea raporturilor dintre banca de emisiune şi celelalte bănci , reinstituirea băncilor comerciale propriu-zise , vînzării mărfurilor cu plata amânată şi punerea în circuit a înscrisurilor cambiale şi a titlurilor de stat .
Se poate spune că piaţa monetară în România este în faza incipientă , departe de cerinţele unei funcţionări eficiente . Ca o comparaţie , din marea varietate a titlurilor de credit negociate pe pieţele monetare ociidentale , în România există doar certificatele de depozit şi acestea departe de a se asemăna cu cele din Franţa , spre exemplu .
Crearea şi buna funcţionare a pieţei monetare în România este condiţionată de statornicirea precumpănitoare a proprietăţii private , a sprijinului concurenţial ca factor principal al creşterii eficienţei economice .
Piaţa monetară în România , aflată în curs de formare , comportă refinanţarea băncilor comerciale de către BNR .
Principalele categorii de credite de refinanţare practicate de BNR sunt prezentate în cele ce urmează :
Creditul structural este creditul acordat de BNR în cadrul unui plafon stabilit pentru fiecare bancă comercială şi pentru fiecare tip de garanţii . Creditele sunt garantate cu efecte comerciale sau publice . Creditul structural prefaţează creditul de reescont , iar dobânda percepută anticipează taxa oficială a scontului . Totuşi , deşi creditul comercial şi emiterea de înscrisuri cambiale au fost legal autorizate , recursul la acesta , în structura actuală de proprietate şi a prezenţei blocajului financiar atât de extins nu este posibil în mod obiectiv .
Creditul de licitaţie reprezintă principala cale de refinanţare a băncilor comerciale . Ele prefigurează operaţiunile de open-market . Durata de acordare este de maxim 15 zile , este garantat cu titluri de stat , se acordă în cadrul unui plafon , la rate de dobânzi rezultate din licitaţie . Dar mecanismul operaţiunilor de pe piaţa liberă nu poate funcţiona corespunzător într-o economie în care titlurile se emit ocazional , iar piaţa bursieră nu are capacitatea efectivă de a le evalua. De aici şi evoluţiile incoerente , discrepante ale nivelului ratei dobânzii cu efecte perturbatoare pentru gestiunea bancară şi activitatea financiară a intreprinderilor .
Creditul special se acordă băncilor comerciale aflate în criză de lichiditate pe o perioadă de până la 30 de zile , în condiţiile unor garanţii financiare şi în active reale , cu condiţia prezentării de programe eficiente de redresare .
Creditul lombard (overdraft) sau creditul de pe o zi pe alta (day-to-day) are menirea de a susţine efectuarea plăţilor zilnice exigibile ale unei bănci comerciale aflate în criză . Se acordă la nivelul soldului debitor al contului curent al băncii la BNR , la limita a 75 % din fondurile proprii ale băncii finanţate , în condiţiile garantării cu anumite hârtii de valoare .
În condiţiile absenţei predominării economiei de piaţă şi a unui sistem bancar etatist , dobânzile practicate de Banca centrală pentru refinanţarea sistemului bancar s-a ridicat la nivele foarte mari , depăşind rata inflaţiei , fiind inaccesibile pentru majoritatea agenţilor economici .
Ratele de dobânzi practicate de BNR au cunoscut modificări , în special dobânda de licitaţie care a cunoscut cele mai fregvente modificări şi cele mai ample variaţii : ianuarie – iunie 1993 – 71 % , ianuarie 1994 – 185,5 % , iar la sfârşitul anului 1995 a coborât la 38,1% . În primele luni ale anului 1997 au crescut , însă , ajungănd şi la valori de peste 400 % .
În cazul creditului structural , nivelul ratei dobânzii este modificat mai rar şi are cele mai mici valori . Spre exemplu în ianuarie 1993 , acestă rată (sau rata scontului) era de 70 % , valoare care s-a menţinut până în august 1994 , cînd a scăzut la 65 % , ajungând la sfârşitul anului 1995 la 35 % .
Dobânda overdraft a atins nivele foarte ridicate , variind de la 78 % , în prima jumătate a anului 1993 , la 25 % în perioada noiembrie 1993 – martie 1994 .
TRANZIŢIA DE LA PIAŢA INTERBANCARĂ LA PIAŢA
MONETARĂ DESCHISĂ ÎN ROMÂNIA
În condiţiile actuale pe piaţa noastră interbancară se efectuează mai ales operaţiuni de refinanţare şi mai puţin operaţiuni de creditare inter-bănci . Refinanţarea constituie principalul instrument de intervenţie a BNR pe piaţa monetară (în 1995 , refinanţarea a reprezentat în medie circa 18 %) .
Marea dependenţă a sistemului nostru bancar de resursele BNR se explică prin ponderea mare a proprietăţii de stat în cele mai multe dintre sectoarele economice . Aceste intreprinderi înregistreză , de regulă , mari pierderi , implică subvenţii de la bugetul statului şi , de asemenea , credite bancare fără şanse de rambursare , credite numite eufemistic neperformante . Nivelul excesiv al refinaţării se mai explică prin gradul redus al monetizării economiei (înţelegem prin monetizare capacitatea economiei – a intreprinderilor şi populaţiei – de a constiui rezerve băneşti şi de a le utiliza în plasamente) .
Odată cu creşterea ponderii proprietăţii private în economie , criteriul eficienţei va predomina , iar lichidităţile ecomoniei vor creşte . BNR va dobândi posibilităţi mai largi de intervenţie prin operaţiunile de open market .
În cadrul acestor operaţiuni , banca centrală cumpără şi vinde pe piaţă titluri ale împrumururilor publice , cu scopul de a lărgi sau restrânge lichidităţile băncilor , de a influenţa volumul creditelor şi evoluţia generală a cursurilor titlurilor pe piaţă .
În măsura în care banca centrală cumpără titluri de pe piaţă , ea distribuie monedă , lichidităţi . În situaţia inversă , are loc un reflux de monedă şi astfel scade lichiditatea de pe piaţă .
Tranziţia de la piaţa interbancară la piaţa deschisă presupune glisarea formelor actuale de finanţare spre formele consacrate pe plan internaţional . Se are în vedere introducerea reescontului , operaţiune prin care băncile comerciale îşi transformă o parte a protofoliului lor de efecte de comerţ în lichidităţi prin banca centrală ; introducerea operaţiunilor de open market , ca alternativă faţă de reescont şi instrument mai eficient de influenţare a dobânzilor în economie .
Punerea în circuitul economic a efectelor cambiale a fost legiferată la începutul anului 1994 , fără însă să existe premisele necesare necesare utilizării lor normele de către agenţii economici şi instituirii mecanismului scontului , care să remodeleze raporturile dintre băncile comerciale şi banca de emisiune . Trecerea la emisiunea de titluri de stat s-a realizat tot la începutul anului 1994 şi tot fără a beneficia de suficientă încredere din partea agenţilor economici şi a populaţiei .
Un factor esenţial care a limitat evoluţia pieţei titlurilor de stat este capacitatea insuficientă a actualei pieţe primare de a absorbi un volum mai mare de astfel de titluri , volum care să depăşească 40 % din deficitul bugetului de stat . Absenţa unei palete mai largi de scadenţe a titlurilor este şi ea un impediment în realizarea flexibilităţii necesare în politica de dobâzi şi de transmitere a impulsurilor politicii monetare .
Tranziţia la piaţa deschisă presupune şi privatizarea băncilor comerciale , întărirea concureţei , înlăturarea dominaţiei nete a unora dintre ele , creşterea numărului de bănci , dezvoltarea reţelei bancare .
