Piata monetara

Tema:  Piaţa monetară.
1. Conceptele şi structura pieţei monetare. Agregatele monetare.
2. Oferta monetară.Masa monetară şi structurile ei.
3. Cererea de monetară. Teorii contemporane a cererii de monedă.
4. Echilibrul pe piaţa monetară. Politica monetară şi instrumentele ei.

 

1. Conceptele şi structura pieţei monetare. Agregatele monetare.

Piata monetara reprezinta interactiunea cererii cu oferta de disponibilitati banesti, pe baza unor relatii complexe dintre diferite categorii de agenti economici. Asa deci, piata monetara este caracterizată de cererea si oferta de monedă.

M –masa monetară;

L – cererea de monedă;

M/p – oferta de monedă.

Rolul pietii monetare este de a compensa excedentul cu deficitul de disponibilitati banesti existent la diferite categorii de agenti economici. Prin agenti economici se subinteleg cei care solicita si care ofera disponibilitati banesti.

Participantii pietei monetare sunt:

• Banca Centrală;
• Bancile comerciale;
• Alte institutii financiare, care au relatii cu diferiti agenti economici.

Bancile comerciale mai sunt numite intermediari, deoarece au rolul de a facilita intilnirea cererii cu oferta de moneda. Sistemul bancar al oricărei economii cuprinde mai multe tipuri de bănci ierarhizate în funcţie de atribuţiile lor şi de particularităţile funcţionării lor astfel:

• băncile de emisiune;
• băncile comerciale;
• băncile de comerţ exterior;
• casele de economii.

Profit brut al băncilor reprezintă diferenţa dintre dobânzile încasate (pentru creditele acordate) şi cele plătite (la sumele de bani depuse deagenţii economici).

Profil bancar net este diferenţa dintre profitul bancar şi cheltuielile de  dministraţie şi de întreţinere a băncilor.

Rata rezervelor obligatorii reprezintă partea din depozite pe care băncile trebuie să le păstreze sub formă de active lichide sau rezerve.

Cantitatea de bani existentă la un moment dat in circulatie reprezinta oferta de monedă.  Masa monetară reprezinta numerarul din economie plus depozitele  bancare.

M = N + Dep. , unde

M – masă monetară;

N – numerar;

Dep. – depozite bancare.

Agregatul monetar este o parte constitutivă a masei monetare (M) şi semimonetare automatizată prin instituţiile financiar-bancare care le gestionează prin fluxurile economice reale pe care le mijlocesc. Includerea disponibilităţilor băneşti în agregatele monetare se face după criteriul uşurinţei sau al dificultăţii transformării lor în bani lichizi.

 

Agregatele masei monetare sunt: M0, M1, M2, M3.

M0 - reprezinta suma banilor in numerar, diferite depuneri

tranzactionale, si inclusiv cecurile de calatorie. Acesta se

caracterizeaza prin cel mai inalt grad de lichiditate.

M1 - reprezinta M0 + depozitele pe termen mediu şi scurt.

M2 - reprezinta M1 + depozitele in valută straină.

M3 - reprezinta M2 + depozitele pe perioada indelungata, diferite documente comerciale, obligatiuni ale statului.

 

 

2. Oferta monetară.Masa monetară şi structurile ei.

Oferta monetară (M=M^S) reprezintă cantitatea de bani existentă în circulaţie într-o anumită perioadă de timp. M^S este legată de o operaţiune de creditare

       Reglarea ofertei monetare se face de către BNM prin două modalităţi:

- emisiunea sau retragerea din numerar a banilor lichizi;

- crearea sau retragerea de către bănci a unei cantităţi de bani structurali (decont).

Emisiunea de bani are loc în următoarele situaţii:

- creşterea cantităţii de bunuri şi servicii (valoarea bunurilor şi serviciilor = M);

- pentru acoperirea deficitului bugetar;

- pentru stimularea cererii agregate;

- pentru oferirea de monedă naţională în schimbul celei străine.

 

BNM nu poate însă în totalitatea controla masa monetară deoarece:

-băncile comerciale îşi determină singure  rezervele excedentare influenţînd astfel asupra ratei  rezervelor  obligatorii şi asupra multiplicatorului;

-BNM nu poate determina singură care va fi mărimea creditelor acordate de către băncile populaţiei;

-coeficientul depunerilor este determinat de comportamentul populaţiei.

Retragerea de bani are loc la: reducerea de bunuri şi servicii; cînd există excedent; cînd se oferă monedă străină în schimbul celei naţionale. BNM poate influenţa asupra masei monetare influenţînd asupra bazei monetare, adică asupra rezervei. Mai întîi de toate banca influenţează asupra B pe baza schimbării obligaţiunilor băncii faţă de populaţie şi faţă de sistemul bancar. Mai apoi se influenţează asupra modificării M prin procesul multiplicării în sistemul bancar.

 

Baza monetara reprezinta stocul de bani cu putere mare de cumparare:

B = N + R , unde B – bază monetară; R – rezerve.

Multiplicatorul monetar, ne arata cu cât se va modifica masa monetara la cresterea cu o unitate a bazei monetare. Mm = M / B , unde Mm – multiplicator monetar.

Rata rezervelor obligatorii calculată prin raportul dintre rezerve şi depozite.

rr = R / Dep.

Coeficientul depozitelor care se calculează dupa raportul dintre numerar si depozit.

cr = N / Dep.

Multiplicatorul bancar se va calcula:

Mb = 1 / rr

Procesul de creare a banilor în sistemul bancar.

Presupunem ca depunerile initiale la o banca „X” au constituit 1000 u.m. Daca rr = 20%, atunci rezulta ca din suma dată rezervele obligatorii vor constitui 200 u.m., iar restul 800 u.m. ea le poate acorda sub forma de credite altei banci „Y”. Banca „Y” din suma data de 800 u.m. va depune ca rezerve obligatorii 160 u.m., iar

restul 640 u.m. le poate acorda sub forma de credite la o a treia banca „Z”. Banca „Z” poate efectua aceeasi procedură, acest proces fiind continuu. Efectul dat se numeste efect de multiplicare, adica de creare a banilor in sistemul bancar.

Creşterea cantităţii de monedă prin operaţiile de creditare poate fi stimulată sau frânată de nivelul dobânzii. Dobânda este suma de bani pe care debitorul trebuie să o plătească creditorului (bancă sau altă instituţie financiară sau agent economic) pentru folosirea banilor împrumutaţi până la restituirea lor.

Factorii care influenţează nivelul dobânzii sunt:

• productivitatea capitalului;
• lichiditatea (faţă de care dobânda este invers proporţională);
• riscul nerambursării;
• raportul dintre cererea şi oferta de credite.

Formula de calcul a dobânzii (D):

D = C*i*n, unde:

C = valoarea creditului (suma de bani împrumutată);

i - rata dobânzii (preţul plătit pentru a dispune pe timp de un an de 100 u.m.; i = D/C*100);

n – durata creditului (în ani).

Rata dobânzii constituie factorul care influenţează mărimea masei monetare astfel:

• dacă rata dobânzii este mare, scade cererea de credite, ceea ce determină reducerea masei monetare;
• dacă rata dobânzii este mică, creşte cererea de credite, ceea ce determină creşterea masei monetare.

 

Calculul dobânzii compuse se face după relaţia:

Sn = S0(1+i)n , unde:

Sn – suma din depozitul bancar după n ani;

S0 – suma formată ca depozit bancar.

 

Cererea de monetară. Teorii contemporane a cererii de monedă.

Cererea de moneda (L) este o componenta a pietii monetare, care influenteaza evolutia masei monetare existente in circulatie, care reprezintă nevoia de bani a agentilor economici generată de operaţiuni de schimb sau speculative.

Purtatorii cererii de moneda sunt:

• Unitatile economice, care solicita credite pentru a-si finanta diferite programe de investitii;
• Trezoreria statului, pentru a-si acoperi deficitul bugetar;
• Bancile si alte institutii financiare, pentru a-si satisface nevoile sporite de lichiditati;
• Populatia, pentru a-si satisface nevoile de consum, pentru achizitionarea diferitor bunuri şi pentru realizarea diverselor proiecte.

 

MOBILURI ALE CERERII DE BANI

Mobilul tranzacţional

Mobilul tranzacţional al deţinerii banilor se manifestă ca urmare a nesincronizării plăţilor şi incasărilor participanţilor la tranzacţii. Cererea de bani motivată tranzacţional se află in relaţie directă cu volumul total al schimburilor dintr-o economie. In general, există o relaţie stabilă şi pozitivă intre tranzacţii şi venit.

 

Mobilul speculativ

Banii pot fi deţinuţi şi pentru serviciile lor potenţiale in calitate de active. Firmele şi indivizii pot deţine sume de bani ca un fel de scut protector impotriva  incertitudinii inerente legate de fluctuaţiile preţurilor sau de fluctuaţiile cursurilor activelor financiare. In anumite condiţii, banii lichizi constituie un activ superior faţă de activele financiare.

 

Mobilul prudenţial

Numeroase cheltuieli apar in mod neaşteptat (o deplasare neprogramată, un ratament medical accidental). Ca precauţie impotriva apariţiei unei “crize de bani gheaţă” – plăţi crescute anormal corelate cu incasările – populaţia şi firmele decid să păstreze anumite sume de bani in rezervă.

Exista trei factori care influenteaza cererea de moneda:

1. nivelul venitului;
2. rata dobinzii;
3. volumul total al schimburilor mijlocite de moneda şi viteza de rotatie a acesteia.

Functia cererii de moneda poate fi exprimata astfel:

L = k*Y - h*i , unde

Y – venitul;

i – rata dobânzii;

k – coeficientul de sensibilitate a cererii de monedă faţă de venit;

h – coeficientul de sensibilitate a cererii de monedă fata de rata dobânzii.

Ambii coeficienti (k;h) sunt coeficienţi constanţi şi sunt mai mari ca zero.

 

Exista o serie de teorii referitoare la cererea de moneda. Teoria clasica a cererii de moneda mentionează, ca principalul factor care influenteaza aceasta este venitul. Clasicii iau la bază teoria cantitativa a banilor:

M * V = P * T , unde

M – masa monetară;

V – viteza de rotaţie a banilor;

P – nivelul preţurilor sau valoarea unei afaceri tipice;

T – numarul afacerilor intr-o anumită perioadă (de regula un an).

 

Evident, că numarul exact al afacerilor nu putea fi cunoscut, de aceea valoarea T a fost inlocuită cu Y. Noua identitate fiind:

M * V = P * Y , unde

Y – venitul.

De unde rezulta că:

M = (P * Y) / V

 

4. Echilibrul pe piaţa monetară. Politica monetară şi instrumentele ei.

Echilibrul pietei monetare reprezintă situaţia, când la un anumit nivel al ratei dobinzii cantitatea de moneda oferită este egala cu cantitatea cerută asa cum se poate observa in graficul de mai jos:

Echilibrul  monetar  reprezintă:

- Acea  stare  în care  oferta  şi  cererea  de  monedă sunt  egale.

- Acea  stare în  care  nu  există  nici  exces  de  bani, nici  penurie  de  bani  în  circulaţie, acea  stare  în  care nu  există nici  inflaţie, nici  deflaţie:

- Este  punctul  neutru  dintre  inflaţie  şi  deflaţie.

Oferta  de  monedă  are  sens  de  masă  monetară  existentă  în  circulaţie.

Cererea  de  monedă  este  masa  monetară  justificată  a se găsi  în  circulaţie,  proporţiile  dezvoltării  economice.

Dacă statul creşte sau micşorează  masa monetară, aceasta va influenţa asupra ratei dobînzii. În cazul micşorării ratei dobînzii – M/P se deplasează în sus în dreapta. Şi invers.

 

TRĂSĂTURILE ECHILIBRULUI MONETAR:

• Echilibrul monetar nu cere ca masa monetară în circulaţie să rămână constantă, ci să se adapteze la necesităţile economiei. În cazul creşterii volumului activităţii economice, sporeşte creşterea de monedă activă şi de monedă pasivă, în cazul reducerii tranzacţiilor, a plăţilor efectuate, ca urmare a concentrării şi integrării întreprinderilor, echilibrul monetar reclamă reducerea masei monetare în circulaţie.

 

• Echilibrul monetar prin natura sa este instabil. Caracteristica de instabilitate este esenţială pentru definirea conceptului, ceea ce înseamnă că odată ce s-au produs anumite dezechilibre monetare, ele pot deveni propria lor cauză, se pot amplifica. Odată ştirbită încrederea în bani, ea poate deveni cauza inflaţiei, a creşterii preţurilor.

 

• Echilibrul monetar nu presupune preţuri neschimbate. Creşterile preţurilor ce se produc ca urmare a reducerii productivităţii muncii în agricultură, în exploatările miniere nu sunt creşteri inflaţioniste, ci numai acele creşteri de preţuri în care apare, dintr-o diversitate de cauze, neîncrederea în monedă.
• Echilibrul monetar este legat de echilibrul economic general, el este o altă faţetă a echilibrului general. Dar echilibrul monetar are autonomia sa şi presupune ca masa monetară existentă în circulaţie să fie egală cu cererea de bani a economiei, o cerere justificată prin nivelul de dezvoltare a economiei.

 

Politicile monetare sunt acţiuni exercitate de autorităţile monetare (BN, trezorerie) asupra masei monetare şi asupra activelor financiare în vederea orientării economiei spre stabilitate pentru deschiderea economiei naţionale spre exterior.

Politica monetară este elaborată şi promovată de către Banca Centrală a ţării.

 

  Obiectivele urmărite prin politica monetară de agenţii monetari pot fi grupate în:

 a) organizarea activităţii bancare şi protecţia deponenţilor, prevenirea riscului şi gestiunea corespunzătoare a resurselor.

 b) reglarea masei monetare prin condiţii şi mijloace care să favorizeze realizarea obiectivelor generale ale politicii economice.

 c) rata înaltă a angajării în cîmpul muncii

 d)creşterea economică.

   Pe plan internaţional, această politică trebuie să asigure reglarea cererii şi ofertei de monedă, iar pe plan extern echilibrul balanţei de plăţi.

 

  Instrumentele clasice ale politicii monetare sunt:

• manevrarea taxei scontului şi a rescontului

  Scontul este o operaţie de credit, de cumpărare a efectelor de comerţ care nu au ajuns la scadenţă(bilete de ordin). Rescontarea (refinanţare)este operaţia efectuată de banca centrală a unei ţări în vederea aprovizionării cu mijloace băneşti lichide a băncii comerciale. Pe baza vînzării la banca centrală a unui portofoliu de cambii scontate de ele, băncile comerciale obţin în schimb mijloace băneşti înainte de scadenţele cambiilor respective.

• cumpărarea şi vînzarea de titluri de valoare pe piaţa deschisă

   Tranziţia între banca comercială generează fie un excedent, fie un deficit global de lichidităţi, BN intervine pentru a “ reteza“ excedentul respectiv(BN cedează pe piaţa monetară o parte din efectivele publice sau private, astfel prin cumpărările pe care le efectuează agenţii economici se diminuează masa monetară) şi pentru a “completa“ deficitul după caz (BN achiziţionează pe piaţă o parte din efectivele publice sau private deţinute de banca comercială, astfel apare în circulaţie cantităţi sporite de bani)

• variaţiile cotelor rezervelor obligatorii pe care BN le controlează

  Acest instrument trebuie utilizat cu precauţie de BN

 

• rata de refinanţare bancară

  BN furnizează lichidităţi societăţilor bancare solicitante în conformitate cu obiectivele de politică monetară. Este o operaţie de creditare pe termen scurt (cca.90 de zile) de BN cu ajutorul creditului de lichiditate.