R (Receptarea - Registre ale limbii - Regionalisme - Romanul)

R

Receptarea este reactia cititorului la lectura unui text literar si actualizarea sensului cu care a fost investit, pe care cititorul il poate completa, imbogatii.

Referatul este un act oficial - adminisrtativ care confirma/infirma anumite fapte, propunand si modalitatea de rezolvare a acestora.
Alte sensuri ale cuvantului referat:

  • raport foarte concis, pe marginea unei cereri (a nu se confunda cu rezolutia);
  • dare de seama asupra unei carti, a unei activitati sau a unei teze (de licenta, de doctorat).

Regionalismele - receptarea unei comunicari verbale poate fi marcata, al nivelul codului, atat de factorul temporal (prin arhaisme), cat si de factorul spatial. Marcile spatiale ale unui text se numesc regionalisme (graiuri).
Ex. Muntenesc, moldovenesc, banatean, crisan, maramuresean.

Registre ale limbii - literatura a recurs mereu la gama bogata a registrelor limbii. Astfel, in proza de inspiratie istorica apar arhaisme, iar operele de inspiratie folclorica folosesc cuvinte populare si regionale. Totodata, scriitorii construiesc un personaj consfrindu-i un anumit limbaj, pentru care aleg particularitati ale lexicului adecvate statutului social al acestuia: cuvinte argotice sau de jargon, elemente de limbaj familiar sau neologistic.

Relativismul domina viziunea artistica in romanul de analiza. Se manifesta prin: subiectivitate, luciditate, indoiala, ezitare in fata unor concluzii ferme sau chiar imposibilitatea de a conchide, fragmentarism, discontinuitate. Structurile interioare se desfac si se refac permanent.
Ex. Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu.

Relatia basm cult - basm popular:

  • basmul cult imita relatia de comunicare de tip oral din basmul popular;
  • tiparul narativ sin functiile specifice basmului popular sunt preluate in basmul cult;
  • adoptarea speciei populare de catre un scriitor se face din perspectiva modului sau propriu de a concepe lumea si a stilului care il individualizeaza.

Ex. Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga.

Reprezentarea (showing) consta in punerea in scena a evenimentelor prin dialogul personajelor.
Cele doua modalitati au origini diferite: drama si cronica. In drama, evenimentele se desfasoara in fata receptorului (nu numai in spectacolul piesei, ci si in timpul lecturii ei). In cronica, autorul relateaza faptele, personajele nu vorbesc.

Ritmul verbal: succesiunea de silabe “proeminente” si “neproieminente” intre care se produce o distanta temporala.

Romanul este cea mai cuprinzatoare specie a genului epic in proza. Se desfasoara de obiciei pe mai multe planuri, rareori pe un singur plan, are conflicte multiple, sustinute de un numar mare de personaje. Foloseste variate formule narative.
Ex. Istoria ieroglifica de Dimitrie Cantemir, Don Juanii de Bucuresti de Radu Ionescu, Misterele Bucurestilor de G. Baronzi, Manoil si Elena de  Dimitrie Bolintineanu, Ciocoii vechi si noi de Nicolae Filimon.
Romanul propune o imagine a lumii care ignora verosimilitatea, lumea configurata nu mai are corespondenta imediata si directa in real, ci este prezenta intentia aluziva. El poate fi mitic, initiatic sau ezoteric. Uneori in metamorfoza sa romanul poate fi alegorie, parabola, parodie, metaroman.

Romanul alegoric - nivelul de adancime al romanului contine adeseori o alegorie.
Ex. Istoria ieroglifica de D. Cantemir, Procesul, Castelul de Franz Kafka.

Roman cronica de familie are in centrul istoriei sale o familie care da, uneori, si titlul seriei romanesti. Intr-un ciclu romanesc personajele trec dintr-un roman in altul, autorul aducandu-le alternativ in prim-plan detinele lor incrucisandu-se, evoluand in paralel sau fiind divergente.
Ex. Comanestenii de Duiliu Zamfirescu, Morometii de Marin Preda.

Romanul de analiza psihologica (subiectiv si liric), proustian reprezinta cea de-a doua orientare, modernista a prozei interbelice. Autorul nu mai este demiurg un lumea imaginarului, ci descopera limitele conditiei umane; are o perspectiva limitata si subiectiva, completata adesea cu opinii despre literatura (Marcel Proust si Camil Petrescu). Tehnicile de creatie specifice acestui tip de roman sunt:

  • memoria involuntara;
  • introspectia;
  • fluxul constiintei.

Romanul de mistere si aventuri - “Don Juanii de Bucuresti” de Radu Ionescu si “Misterele Bucurestilor” de G. Baronzi.

Romanul mitic initiatic (vezi definitia romanului).

Romanul modern - modernitatea prozei este judecata de critici dupa doua criterii:

  • criteriul tematic, care distinge intre o literatura traditionala, din inspiratie rurala si una moderna, de inspiratie citadina.
  • Criteriul atitudinii autorului fata de lumea creata, atitudine care a evoluat de la subiectiv la obiectiv, depasind lirismul si maturizandu-se in creatie epica.

Din perspectiva naratorogiei moderne, decisiv este:

  • criteriul raportului dintre narator si personaje care distinge intre naratorul omniscient si perspectiva multiplicata a mai multor tipuri de narator.

Romanul parabola (parodie) - romanul parodiaza uneori o specie epica (romanul cavaleresc), tetralogia Arthur, regele Camelot-ului de T. M. White; romanul istoric poate deveni parabola, ca la Marguerite Yourcenar, in memoriile lui Hadrian.
Romanul parabola trateaza in forma simbolica problemele grave ale existentei umane si le aplica la destinul unui personaj sau al unei comunitati. Libertatea, asumarea responsabilitatii, lupta cu absurdul sunt temele predilecte ale acestui tip de roman.
Ex. Procesul de Kafka, Ciuma de Albert Camus.

Romanul parodie este o imitatie a unui text literar cunoscut, care urmareste un efect umoristic, de obiciei, prin accentuarea trasaturilor caracteristice ale originalului. Prin imitare si caricaturizare, parodia devine implicit si o modalitate de a critica.
Ex. Don Quijote de Miquel de Cervantes.

Romaul politist - schema romanului politist explica proliferarea acestei specii. Ca si basmul, romanul politist se compune din actiuni care se succeda in acceasi ordine: crima, ancheta, descoperirea si dovedirea ucigasului, iar uneori si pedepsirea acestuia.
Intriga este declansata de o infractiune (crima este precedata de disparitia unei persoane).
Ancheta detectivului cuprinde:

  • identificarea locului crimei;
  • descoperirea cardavului;
  • stabilirea mobilului crimei;
  • investigarea suspectilor;
  • gasirea unor martori sau a dovezilor;
  • interogarea vinovatilor.

Incheierea anchetei se face prin:

  • dovedirea in public a vinovatiei;
  • recunoasterea faptei de catre criminal;
  • incredintarea ucigasului justitiei pentru a fi pedepsit.

Ex. Baltagul de M. Sadoveanu.

Romanul realist are ca sursa de inspiratie lumea de zi cu zi, pe care scriitorul incearca sa o recreeze, respectand principiul verosimilitatii. El incearca sa reflecte lumea in toata complexitatea ei. Aspira spre totalitate in planul continutului si al formei. Naratorul este obiectiv si omniscient, are acces la toate mecanismele vietii sociale, precum si la intimitatea vietii afective. Materialul epic foarte bogat nu exclude analiza psihologica, care este facuta insa tot din perspectiva unei instante narative supraordonate (naratorul omniscient). Citiorul se indentifica mai putin cu personajul principal si mai mult cu naratorul omniscient.
Modelul narativ realist este configurat de opera unor scriitori ca: Honre de Balzac, Lev N. Tolstoi, Charles Dickens si Liviu Rebreanu.

Romanul sentimental - Manoil si Elena de Dimitrie Bolintineanu.

Romanul social - Ciocoii vechi si noi de N. Filimon, Ciclul Comanestenilor, din care fac parte Viata la tara si Tanse Scatiu de Duiliu Zamfirescu si Mara de Ioan Slavici.

Alte Lectii din romana