Apostol Bologa din Padurea spanzuratilor de Liviu Rebreanu





Apostol Bologa

- personaj principal de roman modern de analiza psihologica, obiectiv si realist -
- personaj realist modern -
- intelectualul -

(expresia unei crize morale si psihologice)

"Padurea spanzuratilor",
de Liviu Rebreanu
-roman modern de analiza psihologica , obiectiv si realist-

Liviu Rebreanu (1885-1944) este creatorul romanului romanesc modern, deoarece scrie "cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romane" de pana atunci (Eugen Lovinescu), iar "Padurea spanzuratilor" este primul roman obiectiv de analiza psihologica din proza romaneasca.
Nuvelele care preced romanul "Padurea spanzuratilor" sunt "Catastrofa", "Itic Strul dezertor" si "Hora mortii", pe baza carora Liviu Rebreanu creeaza primul roman de analiza psihologica, obiectiv si realist din literatura romana.
Romanul ilustreaza evocarea realista si obiectiva a primului razboi mondial, in care accentul cade pe conditia tragica a intelectualului ardelean care este silit sa lupte sub steag strain impotriva propriului neam; "Padurea spanzuratilor" este "monografia incertitudinii chinuitoare" (G. Calinescu). Rebreanu este in acest roman "un analist al starilor de constiinta, al invaimaselilor de ganduri, al obsesiilor tiranice". (Tudor Vianu)
Apostol Bologa este personajul principal si "rotund" ("care nu poate fi caracterizat succint si exact", E.M.Forster) al romanului "Padurea spanzuratilor", primul erou din literatura romana intruchipat de intelectualul ce traieste o drama de constiinta, un tragic conflict interior declansat de sentimentul datoriei de cetatean, ce-i revine din legile statul lui austro-ungar si apartenenta la etnia romaneasca. Liviu Rebreanu analizeaza personajul din punct de vedere psihologic cu obiectivitate si, pentru prima oara in proza romaneasca, aduce in prim plan o criza de constiinta a unui intelectual ce aspira la o existenta bazata pe principii morale solide, clare si intransigente.
Naratorul omniscient alcatuieste, in mod obiectiv, sondajul psihologic al personajului, utilizand o gama variata de procedee artistice indirecte de caracterizare. Monologul interior al eroului sau autoanaliza ("«Am pierdut pe Dumnezeu», ii fulgera prin minte"), cuvintele personajului ce se constituie in marturisiri ale propriilor conceptii ("Lege, datorie, juramant ... sunt valabile numai pana in clipa cand iti impun o crima fata de constiinta ta [...], nicio datorie din lume n-are dreptul sa calce in picioare sufletul omului"), caracterizarea facuta direct de catre naratorul omniscient ("Apostol Bologa se facu rosu de luare-aminte si privirea i se lipise pe fata condamnatului. Isi auzea bataile inimii ca niste ciocane."), invalmaselile de ganduri si obsesii ce nasc situatii dramatice, prin repetarea unor cuvinte cu valoare de simbol (datoria, lumina din privirea condamnatului, legea, iubirea), precum si armonizarea naturii mohorate, reci, sumbre cu zbuciumul dramatic din constiinta personajului (naturalismul) creioneaza un personaj realist modern si "rotund" ("care nu poate fi caracterizat succint si exact", E.M.Forster) prin complexitatea trairilor si zbuciumul constiintei.
Perspectiva temporala discontinua aduce in prim plan, prin flash-back, perioada copilariei, care influenteaza decisiv evolutia psihologica si conceptiile protagonistului despre lume si viata. Apostol Bologa este fiul aprigului avocat Iosif Bologa, intemnitat pentru doi ani ca semnatar al Memorandumului si al Mariei, care avea pentru copilul ei "o dragoste idolatra" si al carui suflet era "plin de credinta in Dumnezeu", reprosandu-si chiar daca nu cumva isi "iubeste odrasla mai mult decat pe Atotputernicul?". Indoctrinat de mama sa, copilul ajunge sa aiba halucinatii in biserica, imaginandu-si ca il vede pe Dumnezeu dupa o perdea de nouri albi si atunci "inima si-a oprit bataile, iar ochii i s-au umplut de o lucire stranie bolnava, in vreme ce sufletul era plin de fericire...". Mama interpreteaza momentul ca pe un semn divin si dirijeaza copilul spre calea preotiei. Venit din inchisoare, tatal se opune cu strasnicie exaltarii religioase si sadeste in copil o forta launtrica, dorind sa faca din acesta "un om si un caracter". Printr-o educatie severa, fara sentimentalisme siropoase, Iosif Bologa accentueaza latura patriotica in structura morala a baiatului si-l povatuieste sa dobandeasca stima oamenilor, dar mai ales pe a lui insusi, stabilind un echilibru intre lumea sa si lumea din afara prin armonia deplina a sufletului cu gandul, a gandului cu vorba si a vorbei cu fapta, dar mai ales: "ca barbat sa-ti faci datoria si sa nu uiti niciodata ca esti roman!" Avand aceasta structura educationala, copilul evolueaza cu o baza de principii ce pareau solide, primul dezechilibru producandu-se la moartea tatalui sau, cand are sentimentul ca "Am pierdut pe Dumnezeu". Ca student la Facultatea de Filozofie, cu sufletul plin de indoieli, cauta certitudini in stiinta, care crede ca ii poate oferi "un adevar absolut", ce l-ar putea lamuri pe deplin. Isi formeaza aici cateva principii asupra vieţii, eticii, considerand ca "omul singur nu e cu nimic mai mult decât un vierme" si ca numai "colectivitatea organizata devine o forta constructiva". Conceptia despre viata formata in cei doi ani de studii ii impune opinia care i se va zdruncina din temelii mai târziu: "Constiinta sa-ti dicteze datoria, nu legile", iar respectul fata de stat trebuie sa fie dictat de aceeasi constiinta: "Eu nu afirm ca statul nostru e bun! [...], dar cata vreme exista, trebuie sa ne facem datoria...". Bologa se inroleaza in armata austro-ungara dintr-un orgoliu juvenil, plecand de la conceptia ca "numai razboiul e adevaratul generator de energii", sustinand ideea ca "razboiul este adevaratul izvor de viata si cel mai eficace element de selectiune. Numai in fata mortii pricepe omul pretul vietii si numai primejdia ii oteleste sufletul".
Introspectia psihologica, retrospectia si auto introspectia constituie procedee moderne de caracterizare a personajului realist, care traieste in permanenta un conflict interior, amplificat de inadvertenta dintre conceptii si realitate. Datoria si razboiul sunt principalele coordonate de constiinta ale lui Apostol, care-i energizeaza toate faptele eroice de pe front, fiind rasplatit cu medalii si cu "onoarea sa fac parte din Curtea Martiala" care l-a judecat pe sublocotenentul ceh Svoboda, ce fusese prins "cand era sa treaca la dusman, inarmat cu harti si planuri". Tanarul locotenent isi exprima fata de Klapka indignarea pentru fapta dezertorului, considered ca este o rusine pentru corpul ofiteresc. Prima zguduire a conceptiilor sale despre viata, ce pareau atat de solide, are loc atunci cand, verificand cu o ravna absurda trainicia spanzuratorii lui Svoboda, este surprins de privirea condamnatului, in ochii caruia "se aprinse o stralucire mandra, invapaiata, care parca patrundea pana in lumea cealalta...". Aceasta privire il impresioneaza profund pe Bologa si simte ca "i se prelinge in inima ca o imputare dureroasa". Atitudinea lui Svoboda, care "saruta lacom crucea din mana preotului" si care isi potriveste singur, "cu o licarire de bucurie", latul in jurul gatului, il fascineaza pe Bologa si-i provoaca un puternic dezechilibru interior prin aceea ca privirea lucitoare a condamnatului "parea sa vesteasca oamenilor o izbanda mare". Apostol nu intelege lumina din ochii cehului si incearca sa-si restabileasca echilibrul constiintei, apeland la conceptiile sale ce parusera solid inradacinate: "pedeapsa... crima...legea, bolborosi Apostol Bologa. [...] fiecare isi face datoria cum crede [...], caci mai presus de om e statul".
Relatarea lui Klapka despre padurea spanzuratilor ("in fiecare copac atarnau oameni") si dialogul ofiterilor la popota ii zguduie lui Apostol Bologa toate conceptiile formate pana atunci in constiinta sa, schimbandu-i radical opinia asupra existentei obiective. Noua viziune impune certitudinea ca "nimic nu e mai presus de om", ca "omul este centrul universului [...], omul e Dumnezeu!" Conceptiile protagonistului se clatina puternic si el isi da seama "ce ridicol am fost cu conceptia de viata", ce ramane numai "o formula neroada", de care acum se rusineaza.
Vestea ca divizia lor se muta pe frontul din Ardeal si ca va fi nevoit sa lupte impotriva romanilor duce la prabusirea definitiva a constiintei personajului. El mai incearca o ultima speranta de salvare a propriei constiinte, planuind "sa sparga reflectorul rusesc si drept recompensa ar putea obtine de la generalul Karg concesia de a fi trimis sa lupte pe alte fronturi, in Galitia sau in Italia. Isi pune toata energia in doborarea reflectorului, reuseste si este chemat de general pentru a primi medalia de aur pentru merite deosebite. Bologa insa ii cere "favoarea" de a fi scutit sa mearga pe frontul romanesc, explicandu-i ca se afla "in imposibilitate morala", dar Karg se enerveaza, amenintand ca "fiecare cuvant al d-tale ar merita un glonte!". Bologa se hotaraste sa dezerteze la muscali (poporul rus - n.n), dar este ranit in lupta si sta in spital patru luni, gandindu-se in acest timp cat de norocos a fost ca nu a trecut la inamic, deoarece, apropiindu-se de frontul romanesc, are prilejul sa treaca la ai sai. Cuvintele tatalui sau ("ca barbat sa-ti faci datoria si sa nu uiti niciodata ca esti roman!"), adanc imprimate in constiinta, il determina pe Bologa sa considere ca datoria lui e "sa traiasca si sa triumfe", deoarece moartea inseamna "lasitate pentru omul care are un ideal in lume."
In dialogul purtat cu ofiterul ungur Varga in tren, Bologa sustine ideea ca legea si datoria sunt valabile "numai pana in clipa cand iti impun o crima fata de constiinta ta" si ca nicio datorie nu are dreptul "sa calce in picioare sufletul omului". Sinceritatea lui devine periculoasa pentru ofiterul Bologa, dar el simte ca toti gandesc la fel, numai ca nu au demnitatea lui de a recunoaste: "Daca ar putea citi cineva in sufletele tuturor ofiterilor, s-ar ingrozi de ceea ce ar descoperi. Cei mai multi isi ascund gandurile, pe cand el baremi e sincer". Bologa se indreapta cu siguranta catre un destin tragic, el marturisindu-i chiar generalului Karg ca acum in sufletul sau "s-a prabusit o lume" (autointrospectie), exprimandu-si conceptia ca omul ar trebui sa-si controleze pornirile, astfel ca "sa nu faca niciodata inima ce nu vrea creierul si mai cu seama creierul sa nu faca ce sfasie inima!".
Plecat acasa in convalescenta Apostol rupe logodna cu Marta, recunoscand fatis ca n-o mai iubeste si in clipa aceea "s-a simtit foarte fericit", dar si mandru pentru fermitatea hotararii luate, constatand inca o data cat de falsa" fusese si perceptia sentimentului de iubire. Intors pe front este numit intr-o functie de birou, la coloana de munitii, sta in gazda la groparul ungur Vidor si se indragosteste puternic de fata acestuia, Ilona, cu care se si logodeste, simtind pentru prima oara iubirea adevarata, inaltatoare.
Este desemnat din nou membru al Curtii Martiale pentru a judeca pe cativa tarani romani acuzati de pactizare cu dusmanul, ceea ce il hotaraste sa dezerteze si sa treaca la romani, desi este constient ca sublocotenentul ungur Varga il suspecteaza si-l urmareste indeaproape. Pleaca intr-o noapte sa treaca linia frontului, "cu inima ostenita de bucurie", dar se rataceste si este prins de o patrula, chiar in sectoral lui Varga, care-l aresteaza. Asupra lui Bologa este gasita "harta cu pozitiile frontului", document incontestabil de tradare a statului austro-ungar.
Dezertarea lui Apostol este echivoca, e posibil ca el sa-si fi dorit sa fie prins si condamnat la moarte, gandindu-se ca, daca reusea sa ajunga la ai sai (la romani), acestia l-ar fi privit ca pe un las, care luptase deja doi ani sub drapel austro-ungar. In alta ordine de idei, competenta ofiterului Bologa nu justifica faptul ca a fost descoperita incercarea de a dezerta, deoarece el dovedise o buna pregatire militara in distrugerea reflectorului rusesc, stia foarte bine linia frontului, asadar n-ar fi trecut niciodata prin sectorul dusmanului sau declarat, Varga, si, mai ales, n-ar fi luat cu sine o harta care l-ar fi incriminat fara dubiu. La interogatoriu, Bologa simte o dorinta nestapanita sa explice framantarile sale de constiinta care-i determinasera dezertarea, sa-i faca sa inteleaga "cum mi s-a zdruncinat echilibrul sufletesc", dar pe nimeni nu intereseaza astfel de explicatii si este condamnat la moarte prin spanzurare. Refuza cu incapatanare sa fie aparat de Klapka; simtindu-si sufletul inundat de iubire, deoarece numai "prin iubire cunosti pe Dumnezeu si te inalti pana la ceruri...". Moartea nu-l infricoseaza, ba se intreaba chiar "daca dincolo de moarte nu e adevarata viata? ". Intreaga sa fiinta este cuprinsa de iubirea totala, fata de oameni si de Dumnezeu, caci "cu iubirea in suflet poti trece pragul mortii" si cine are fericirea sa o simta "traieste in eternitate... ".
In momentul spanzurarii, ca si Svoboda la inceputul romanului, "Apostol isi potrivi singur streangul, cu ochii insetati de lumina rasaritului". Moare "in vreme ce in urechi i se stingea glasul preotului: Primeste, Doamne, sufletul robului tau Apostol.. .Apostol.. .Apostol...".
Apostol Bologa moare ca un erou al neamului sau, din dragoste pentru tara sa, pentru libertate si adevar, pentru triumful valorilor morale ale omenirii. Drama de constiinta conduce astfel la unicul deznodamant posibil.
Eugen Lovinescu apreciaza ca romanul "Padurea spanzuratilor" este o proza psihologica "in sensul analizei evolutive a unui singur caz de constiinta, un studiu metodic, alimentat de fapte precise si de coincidente, impins dincolo de tesatura logica, in adancurile inconstienrului".

Alte Lectii din romana

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]