A (Abateri - Autorul concret)





A

Abaterile de la calitatile generale ale stilului nu trebuie folosite in vorbirea cultivata, ele fiind utilizate in operele literare cu intentie stilistica.

Abaterile de la claritate:

  • obscuritatea rezulta din erorile de folosire a limbii la unul sau mai multe niveluri;
  • non-sensul exprima o contradictie logica generatoare de absurd;
  • paradoxul este combinarea unor idei cu sensuri opuse sau contradictorii;
  • echivocul rezulta din formulari care pot avea cel putin doua sensuri fara a permite optiunea pentru unul dintre ele;
  • pleonasmul consta in repetarea aceleiasi idei prin doua cuvinte aflate in relatie de subordonare;
  • tautologia consta in repetarea aceleiasi idei prin doua cuvinte aflate in relatie de coordonare;
  • ermetismul este incifrarea intentionata a comunicarii.

Abaterile de la proprietate:

  • folosirea improprie a unor cuvinte sau constructii;
  • amestecul de elemente caracteristice unor stiluri diferite.

Abaterile de la corectitudine:

  • solecismul este o greseala de natura sintactica; apare in propozitie prin dezacorduri, iar in fraze prin folosirea nepotrivita a elementelor de relatie;
  • anacolutul este incrucisarea a doua constructii sintactice diferite.

Abaterile de la precizie:

  • prolixitatea consta in aglomerarea comunicarii cu multe cuvinte inutile si nelalocul lor;
  • digresiunea este indepartarea de la ideea centrala a comunicarii prin dezvoltarea altor idei;

Abaterile de la puritate se realizeaza prin amestecul de registre lexicale (arhaisme, neologisme, regionalisme, elemente de argou).

Calitatile particulare ale stilului confera originalitate in exprimarea orala si scrisa. Ele sunt:

  • naturaletea este exprimarea fireasca si cu stapanire deplina a resurselor limbii;
  • simplitatea este utilizarea cuvintelor si a structurilor sintactice cu frecventa mare in limba;
  • armonia este perfecta coordonanta a componentelor fiecarui nivel al limbii;
  • concizia este concentrarea exprimarii se reducerea ei la strictul necesar;
  • oralitatea este folosirea in comunicare a elementelor de limba vorbita.

Abaterile de la calitatile particulare ale stilului:

  • cacofonia reprezinta combinatii de sunete de la finalul si inceputul cuvintelor, stridente sonor, care produc asociatii semantice neplacute;
  • poliloghia este exprimarea de tip logoree, plina de confuzii si ambiguitati.

Accent: pronuntarea apasata “proeminenta” a unei silabe.

Acronia este un artificiu in constructia unui text narativ ce instaureaza neconcordanta dintre timpul real al desfasurarii evenimentelor si cronologia liniara (ideala) a nararii lor. Procedeul este folosit pentru: nararea in planuri paralele, explicari, rememorari.
Actul gratuit este o actiune umana care este in afara oricarui sistem moral si nu se poate justifica decat prin el insusi. In literatura, apare ca forma de manifestare a personajului cu traseu interior discontinuu si este introdus Dostodievski, prin romanul “Crima si pedeapsa”.
Actiunea, ca totalitate a evenimentelor se constitue prin trecerea dintr-o situatie in alta, prin situatie intelegandu-se relatia dintre personaje la un moment dat. Trecerea dintr-o situatie in alta se realizeaza prin:

  • introducerea de personaje noi;
  • inlaturarea personajelor vechi;
  • modificarea legaturilor dintre ele.

Aforismul ca specie inrudita cu fragmentul, este sentinta care rezuma o idee importanta in putine cuvinte.
Analepsa este evocarea ulterioara a unui eveniment anterior fata de punctul in care ne aflam al istoriei. Are rolul de a comlpeta perspectiva asupra unui personaj, eveniment, etc.
Analiza psihologica este o modalitate de sondare a subiectivitatii personajului pentru a evidentia tensiunile, cautarile, traumele vietii interioare. Se poate realiza in planul personajului prin dialog, stil indirect liber si monolog interior.
Antagonistul este al doilea actor cu rol de adversar al primului actor, protagonistul (in tragedia antica greaca).
Anticalofilia presupune sinceritate absoluta, banalitate scoasa de sub tirania semnificativului, renuntare la stilul frumos.
Anticiparea este o modalitate de a prefigura evolutia personajului, realizata prin replici, prin gesturi sau situatii care anunta evenimentele ulterioare, hotaratoare in desfasurarea faptelor.
Anticlimax este opozitia in acelasi contex (mai restrans - o fraza, mai larg - itreaga opera) a doua gradatii: una ascendenta si cealalta descendenta. Anticlimaxul impune asadar existenta unui climax.
Antiromanul este o opera literara in proza, polemica si radicala, care tinde sa prezinte realitatea fara a se supune conventiilor romanului. Inglobeaza forme experimentale caracteristice modernismului si se distinge prin: lipsa subiectului evident, episoade fara legatura intre ele, minima dezvoltare a personajelor, descrierea obiectelor care abunda, sufocand spatiul romanesc. Nu se urmareste verosimilul, ci suprimarea lui prin: amestec de planuri, colaje, schimbari de registru, digresiuni, citate, introducerea unor pasaje nonfictionale, a stereotipiilor de limbaj, etc.
Antiteza ca forma a repetitiei se realizeaza prin contrastul dintre doi termeni care au o parte identica sau comuna.
Arhaismul este o forma lexicala, fonetica, morfologica sau sintactica specifica unei perioade indepartate in raport cu momentul prezent, care fie a disparut, fie se foloseste foarte rar fiind considerat invechit. In comunicarea literara, notiunea de arhaism poate fi folosita diferit, in functie de instantele comunicarii:

  • pentru a desemna cuvintele folosite de autor in mod intentionat (cu intentie stilistica) pentru a reprezenta un anumit timp istoric;
  • pentru a desemna cuvinte resimtite de un cititor concret al unui text literar, ca disparute din limba sau invechite.

Autenticitatea este o trasatura caracteristica a prozei de analiza, implica refuzul schematismului psihologic si al problematicii exclusiv sociale. Presupune sinceritate absoluta, banalitate scoasa de sub tirania semnificativului, renuntare la stilul frumos (anticalofilie). Autenticitatea reprezinta conditia esentiala a originalitatii si primeste statutul de valoare estetica. Principiul autenticitatii in literatura este o conventie care vizeaza reducerea distantei dintre existenta reala si universul secund al operei. El fuctioneaza atat la nivelul formei operei, cat si la nivelul continutului, dar conceptia despre autenticitate si solutiile de a o realiza difera in functie de factorii obiectivi (contextul in care traieste autorul), cat si subiectivi (individualitatea autorului).
Autorul abstract:

  • este o versiune a autorului concret, proiectata in opera;
  • rezulta din lectura operei, nu tine, in mod obligatoriu, de intentia autorului concret;
  • este creatorul lumii operei;
  • prezenta sa in text poate fi mai mult sau mai putin discreta;
  • exprima in mod indirect o anumita viziune asupra lumii, care se poate deduce cin universul reprezentat, teme, idei, personaje;
  • distinctia dintre autorul concret si autorul abstract se poate evidentia la nivelul optiunior politice, ideologice, filozofice, expirmate intr-o opera literara; nu o data aceste optiuni sunt in opozitie fata de cele ale autorului concret.

Autorul concret:

    • este creatorul real al unei opere literare;
    • este o personalitate independenta de opera literara, cu propria sa biografie;
    • apartine lumii reale, si nu lumii fictionale, deci traieste intr-o anumita epoca istorica.

Alte Lectii din romana

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]